SR
← Teachings of Neagoe Basarab to His Son Theodosios/Book 1 · Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie
Chapter 38NeagoeInvataturi.1.38

XIII. RUGĂCIUNEA LUI IOAN NEAGOE VOIEVOD, CARE AU FĂCUT LA EȘIREA SUFLETULUI SĂU CĂTRĂ DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ȘI ERTAREA CAREA S-AU ERTAT DE CĂTRĂ COCONII SĂI ȘI DE CĂTRĂ COCOANE ȘI DE CĂTRĂ BOIARII SĂI CEI MARI ȘI CEI MICI ȘI DE CĂTRĂ ALTE SLUGI ALE SALE, DE CĂTRĂ TOATE. CU CUVINTE DE UMILINȚĂ (Slovo 29)

A Dying Man's Plea for Mercy

The speaker, facing death, pleads with Jesus for mercy, acknowledging his sins and the coming judgment.

Have mercy on me, my sweet Jesus and my God, have mercy on me! For you are my resurrection and my life! For now I have entered into the remembrance of death, and I have wrapped myself entirely in anxiety, in grief, and in fear, thinking how I am to meet your dread judgment, and how my wretched soul will pass through the toll-houses that show no partiality.12 And I saw, my God, the hour of my death drawing near, and I was left behind by everyone who had been my own, and it fell to me to travel the road of sorrow and to go in through the narrow doors. And beyond that road of sorrow and those narrow doors, either I will be delivered or I will not — delivered so that I too may see your radiant face, my God.3 But I know that, with sins like mine, I can't be delivered — so now I place all my hope in you, my God, and I fell face down on the ground and ran to your abundant mercy, and, crying out with a voice of compunction and with bitter tears, I said: "O King who holds all things in your keeping, you who made heaven and earth, the sea and everything in it, good one, lover of mankind!45 The powers of heaven tremble before you, the sun sings to you, the moon gives you glory, the stars pray to you, the light obeys you, the deeps tremble before you, the springs of the waters run at your will!6 You stretched out the heavens like a hide, you set the earth firm upon the waters, you walled the sea in with sand, you poured out breath into every living creature!7

Confession of Failure and Unworthiness

The speaker confesses his failure as a shepherd of God's flock and his deep unworthiness before his Creator.

Puterile îngerilor celor mai mari ție slujăscu, cétele céle îngerești ție să închină, heruvimii cei cu ochi mulți și serafimii cei câte cu 6 aripi împrejurul tău zboară cu frică și să acopere! For you, God beyond all description, without beginning and beyond words, in your unspeakable mercy lifted me—poor as I am—out of the dunghill, as the prophet says, and set me to be shepherd and teacher of your flock.8 But I—slack, heedless, and unworthy—through my own carelessness failed to keep your commandment; I didn't guard what you put in my charge, but abandoned your flock and did it no good at all.9 Woe to me, slack as I am, for I have lost your flock! But now, with what face will I show myself before my God, and with what boldness will I look to you, when I, Lord, stand before you as the ruined vine and the barren fig tree? I, Lord, am your creation.10 I have defiled your creation, Lord—I have defiled it—and I have polluted your house, and I have no clean words with which to plead with your great mercy, nor can I lift my eyes upward, Lord, to see the height of your heaven. Do not let your wrath blaze out against me, Lord, for my lawless deeds!11 For where, my God, could I even begin, and weep out my sins before your mercy?

A Litany of Intercession

The speaker invokes various saints and holy figures, asking them to pray for him, and then extends blessings and prayers to different groups of people.

I can't even count my sins; they're as numerous as the stars in the sky and the grains of sand on the shore—all of them committed by me, right in front of you, my Master.12 And yet, Lord, I am your own creation and your dwelling place; so don't leave me to Satan, and don't let me be locked away in hell's prisons, so that Satan can't gloat over me—your creation and your servant Neagoe.1314 Lord, hear me, your sinful, wretched, careless, and foolish servant Neagoe, in this hour, just as you heard Hezekiah in his final moments! In that same way, hear me, your lazy servant, for I have no one else to turn to, Lord, except your merciful compassion. And don't receive me like Hezekiah, but like one of your most foolish sinners.” And praying this way, I said: "Rejoice, Lady, Virgin Mary, Mother of God, the support and the swift helper of Christians; and pray to God for me.15 Hail, honored and life-giving Cross, from which life poured out for the whole world! Hail, all you powers of heaven, you angels and archangels; and pray for me!16 Hail, you too, honored prophet and forerunner, Baptist of the Lord and herald of repentance; pray for me!17 Rejoice, apostles, witnesses of God's good news, who pulled people out of the dark deception of the demons and turned them toward the light of righteousness; and pray for me! Hail, beautiful paradise, longed for by everyone who has served God well. Hail, holy martyrs, who suffered for Christ and shone in the prisons, who were tested with sharpened swords and weren't terrified by the dreadful, cruel irons, but fought and strained to be made like Christ in his sufferings, and received the crowns that never rot, and gained the kingdom of heaven; and since you have such boldness before God, pray for me!18 Hail, patriarchs, saints, God-bearing fathers, who proclaimed the holy Gospel through towns and cities and made Christ known, who received gifts from heaven and won the light that never fades into evening — pray for me!19 Rejoice, you hermits most holy to God, who made your home in the wilderness and in caves, who trained yourselves in fasting and in keeping vigil in the holy lavras, and pleased God, and never tasted the good things of the earth, and with great longing took wing toward God — and the Holy Spirit made his dwelling in you, and you were made glad with the food of paradise, and your longing was filled, and you walked the straight path, like true disciples of Christ!2021 And so I ask you: pray for me. May you be saved, you also, patriarchs and priests of these latter days, who have lived out in the cities the pure life that belongs to God, and who in every season have borne witness to the words of Jesus Christ!22 May you also be saved, monks who live in the dark wildernesses, in caves and ravines, among fierce and savage beasts.23 May you also be saved, monks who live in the lavras and monasteries, you who adorn the churches and please God! May you be saved, emperors and princes, you who are true Orthodox Christians, who have lived in the fear of God and walked in his way, who have given out alms and have fulfilled and kept the words of God!2425 May you also be saved, boyars and judges! May you also be saved, poor ones, and you, my sons and my daughters! May you also be saved, my boyars and my faithful servants, who have served me well! May you all be saved, and pray to God for me!

A Final Plea and Self-Accusation

The speaker makes a final, direct plea for salvation, identifying himself as a slothful and wretched servant.

Save me too, Lord — me, Neagoe, your slothful and wretched servant.”26

Farewell to Family and Court

Facing death, the speaker bids farewell to his family and court, offering them counsel on wisdom, service, and the vanity of worldly possessions.

As I was praying like this, I saw that my last hour was drawing near. Then I cried out in a voice full of humility and said: “Look, the hour of my death is now upon me — go and call my beloved sons, and my dear daughters, and my dear boyars and servants.”27 And they all came to me and stood before my eyes, and I said to them: “Come, my beloved and cherished children — to my eyes you shine brighter than the blazing of the sun, my precious wealth and the treasure of my heart! For today, my children, you are being torn from me, and you leap from my heart like a spark that skips across the sea's surface, into its dark depths and terrible waves. And today all the sea's waves have risen against you. So from today on, my children, which of them will you have to fight first, when you are now no more than that spark I just spoke of?28 And so now, my own offspring, I mean to teach you, just as Solomon says: “My son, receive your father's teaching and listen to your mother's counsel, so that you may live forever.”29 And so, my children, here is what I teach you before anything else: keep the fear of God in your hearts, and let your souls be pure, and your bodies with them; love the poor and the wretched and give them alms; and pray to God and to his most pure Mother with your whole intent — not with your lips only, but with all your heart and all your soul and all your mind.3031 For the Lord our God and Master, Jesus Christ, is good and compassionate and merciful, and by his mercy he will calm all the waves of the sea that have risen against you. And you will come through into calm safely and gently, where your bodies will be anointed, and you will rule in this world in peace, while your souls will gain the everlasting good of the spirit, together with all those who have been pleasing to God from ages past until now.3233 Veniți și voi, turturițile méle cocoane, iubitile pustiității, nu stați departe de mine, ci vă apropiiați de mine! For you, my ladies, from now on are like that dove who separates from her mate and is lost. Deacii, multă jale și dor are pentru dânsa, și niciodată pre copaci verde nu să pune, ci tot pre uscat, și când va să bea apă, întâi o turbură cu dégetele picioarelor și atuncea bea. And her heart never finds joy again. Likewise, you, my ladies and my doves, are now separating from me and falling into great poverty. Come, you too, my faithful boyars and my servants, who served me well all my life long — today pay attention to the voice of my mouth, and listen to it!34 For today the course of my life is coming to an end, and my last hour has drawn close. Today the light of my eyes—with which I looked at all times on passing things and on the empty glory of this world, and with which I comforted you, my dear ones, so that you took cheer and joy from them—look, now it has set; another kind of sight has come to me, and from now on it isn't mine to look at you with gladness anymore.3536 Today my tongue—with which I always spoke sweetly to you, and kept company with you, and shared your cheer—has turned bitter now and locked shut, and from now on it can't answer you or say one kind word to you. Today the beauty of my face, which I used to wash in warm baths and keep in comfortable ease and in empty glory — all of it has gone dark now. And my ears, with which I listened to fiddles and drums and shawms and psalteries and many other kinds of merrymaking, are stopped up now.37 Today my years and all the days of my life have run out—years I spent for nothing in this world—and my glory has passed like a shadow and dried up like the flowers of the fields. Today my foolish mind, which never once thought about this or had any intention of preparing me for the journey down this road—what good is it to me now, to a man who has done not one good thing before his good God?38 First, because I had no love for him; second, because of the deception of this deceiving world, which I loved without ceasing; third, and even more, because of your love for me, so much and so great — for you were very dear to me, my beloved ones, all the while I was in this deceitful and lying world.✦39 But now it deceives me, and darkness closes in around me, and this hour of distress finds me with not one good work that I have done for my God.40 And the great love you had for me — I recognize it now, and I see how deeply you loved me. That's why my grief isn't so much for leaving this world, nor for all my great wealth, as it is for my soul (because I don't know where it will go, and there's no one to help it, except that it now hopes in the mercy of God) — and then, second, for your compassion.41 For I see your eyes full of tears, and your hearts pierced now with deep grief and sorrow for me.✦ And I see, my beloved, that if there were any power in it, you would help me in this hour of need and would give your whole lives for my good — but you can do nothing for me, neither you for me nor I for you.✦ For this is the hour when I part from you and you from me, and from this day on you are left behind.42 And from now on you'll begin serving another lord, one unknown to you and a stranger, who won't know you, and whom you won't know either. So, my boyars and my dear and beloved servants, I want to teach you about this too.43 When a lord or master is unknown and unfamiliar, a servant has a hard road serving him until he learns the man's ways. Because a servant who gets familiar with a master he doesn't know and hasn't learned is like a man who leans his weight on a leaf floating on the surface of the water.44 So the moment he takes hold of it and expects it to bear him up, that's when he goes under and is lost. It's the same for you: until you learn that lord's nature and his ways, you'll need to keep your wits well about you. For a sound mind is the head of every good thing and the sweetest teaching of all, and its end is full of glory.45 The mind is wealth, a treasure that never passes away and is never spent. A pure mind reaches higher than the heavens, and there it pleads the case for the soul and the body before the King who holds all things.4647 A sound mind is the lifeblood of friendships and the peacemaker among brothers.48 For kings and rulers, an alert mind is a better and more honorable friend than all their possessions and all their vast wealth. A wise person governs a whole people, but a foolish person with no mind destroys a whole people. A good mind is what vouches for you before rulers you don't yet know; it keeps your body unharmed and your face free of shame and reproach — as the prophet says: 'Honor wisdom, so that you may reign forever.'4950 So here's what I've done: as best as I could understand and grasp things, at least in part, I've taught you this much now, in this hour of hard necessity—you who are the light of my eyes, my faithful servants, and my friends.51 But from now on you won't see me anymore, and I won't see you; even my body is being parted from you now, and from the rest you gave it, and it's going into the ground.52 For it came from the earth, and to the earth it will return again, by God's command. And my soul, too, will go wherever it has prepared a place for itself—either to good or to evil.53 So then, my light and my dear servants, don't forget my soul among you so soon, and don't let me be so quickly left unremembered by you or by my sons.54 But if God grants them the rule after me in this land, then I too will have done you some good while I lived in this world with you.55 For I had deep compassion for you and for your children.56 So may God teach you as well to show mercy to my soul and to my children, just as I showed mercy to you and to your children in this life of mine, all the time we lived together.✦57 For if you forget my soul or my children, I warn you: you will bring judgment on yourselves.58 For in forty or fifty years the earth will cover you too, every one of you, just as it is covering me now.✦ And don't think that because I am parting from you now we will never see one another again; know instead that we are all to be gathered together once more at the dread second coming of our Lord Jesus Christ.✦✦59 But on that day no one will be able to help anyone else — not I you, not you me; whatever each person's deeds turn out to be, that is exactly what he will gain from them.✦✦60

The Soul's Reckoning

The speaker addresses his own soul, lamenting its greed and sinfulness, and pleading for God's mercy by recalling examples of repentance and the value of charity.

And now I can't draw out my words to you any longer, because the hour and the time of my end have come close; so just come and take leave of me with the last forgiveness.61 Come, my beloved sons and dear little doves, my daughters, for look — I'm about to set out on a road I've never traveled.62 I'm going to the Judge who shows no favoritism, where we'll all stand on equal footing, exactly alike — emperors and rulers, boyars and servants, the rich and the poor: we'll all be one and the same.63 Deacons, or they will be condemned, or each will be glorified according to his deeds. Pentr-acéia, eu de astăzi înainte nu mă mai grijăsc de iubiții miei coconi, nici de dragile méle cocoane, nici de boiarii miei cei credincioși, nici de slugile méle, nici de avuție, nici de rudenii, nici de podoabe sau de lucrurile céle dășarte ale lumii aceștiia, nici de altceva de nimic, făr’ numai ce-mi iaste grijă de sufletul mieu și acum voi trece prin vămile céle înfricoșate. Spune-mi acum, ticăloase suflete, unde iaste domniia noastră, unde iaste muma noastră, unde suntu feciorii și fetele noastre, unde iaste slava cea dășartă a lumii aceștiia și bucuriia ei? Where are the warm baths and the indulgence of our body's desires? Where are our beautiful gardens, with their spread tables and their fragrant, delicious meats? Where is the wine that always gladdened our heart? Where are the violins, drums, and trumpets? Where are our fine horses, adorned with gilded trappings and jeweled saddles? Where are our rings with precious stones? Where are the imperial diadems, which were adorned with pearls and costly gems? Where are the collars of the royal robes?64 Where is the gold and the silver of this world, you wretched soul? Because of your greed for gold and silver—your own and other people's—a greed God doesn't love, you cut yourself off from the sweet face of your God.65 But from now on, the dungeons of hell are the only thing that will fill you, and you'll hear it—oh, woe to you, my soul—in the gehenna of everlasting fire, because you never once believed you would die and be torn away like this, or that there was a torment waiting in which you would be tormented. Instead, you sinned against God like someone who could never die, like a blind person.66 Oh, my greedy, never-satisfied soul, woe is me! Haven't you heard the voice crying out in the wilderness, the voice of John the Baptist, who testified aloud and said to everyone: “The one who comes after me is stronger than I am, and I'm not worthy to untie his sandals. He will baptize you with the Holy Spirit; the winnowing shovel is in his hand, and he will clear his threshing floor and gather his wheat into his storehouses, but the chaff he will burn with fire that is never put out.” And you, my soul, have turned out to be chaff in the sight of our Lord Jesus Christ; and now, because of what you've done, you're a mouthful for hell and for the everlasting fire.67 Woe to me, my soul, woe to me — in this hour, what are you thinking? What account will you give? Where will you hide? What cave will you crawl into?68 Bitterness to you, my soul, bitterness! What are we going to do now? What hope do you have, and in whom will we place our hope in this hour of need, so that he might receive us—since we've done nothing good in God's sight that would earn his help?69 And yet, Jesus, my Lord God, my sweetness, it is in you that I place my hope in this hour of need: deliver me from the unquenchable fire and from the freezing depths of Tartarus, just as you delivered Jonah from the belly of the whale.70 And listen, Lord, to my unclean prayer, just as you listened to Manasseh's prayer when the pagans had him shut up inside the bronze bull. For at first he prayed an unclean prayer to the idols—to Artemis and Apollo and Baal—right up until midnight, and they did him no good at all. But from midnight on, he came to himself, like a man who had been drunk and out of his mind with wine, and he turned his back on the idols and lifted his mind and thoughts upward to God, and wept with bitter, scalding tears, saying: "Have mercy on me, God of Abraham, of Isaac, of Jacob!"7172 And so, for this turning alone—that he turned his face toward God and his back toward the idols—you, my God, delivered him that very hour from that bronze bull he was locked inside.73 But just as you rescued Manasseh out of that terrible distress, so have mercy on me too, wretch that I am — God of Abraham, God of Isaac, God of Jacob — and not according to my sins, which are past counting, my God, but according to your abundant mercy.74 And as you had mercy on Manasseh, have mercy on me too, my God! Hear me, Lord — miserable and a stranger as I am — in this hour of distress, just as you heard the thief who was crucified on the cross beside you and called out to you and said: "Have mercy on me and remember me, Lord, when you come into your kingdom!75 And with a single word he was received into your mercy. Receive me, my God, as you received the tax collector and the prostitute — for the prostitute wept only a little, and she was saved. That's why I too have heard how rich your mercy is, and how you call all sinners to yourself, saying: "Whoever comes at the first hour will receive his rightful pay; whoever comes after the third hour, let him give thanks for that same mercy; whoever arrives after the sixth hour will go without nothing at all; and whoever holds back until the ninth hour, let him draw near without a shred of doubt.76 And if he comes even at the eleventh hour, let him not be afraid in the least that he has come too late. For you love mankind: you welcome the last just as you welcome the first, and you comfort the one who comes at the eleventh hour just as you comfort the one who came at the first.77 To one you give, and on this one you bestow a gift; you honor the work, and you praise whatever is offered to you.78 And so both the first and the last will enter into the joy of their Lord and receive their pay from your abundant mercy. In this same way, receive me too, wretch that I am, in this hour of distress, and do not turn your anger loose on me for my carelessness — for I did not take care to labor at your commandments from the first hour, nor at the third hour did I make any effort to rouse myself and fulfill the commandments of my God.79 Instead, at the sixth hour I found myself with nothing good done; and from the ninth hour I was left ashamed before the other laborers who had worked for you. At the eleventh hour I woke, as if from a heavy sleep of sins, and I saw those who had worked for you from the first hour and from the eleventh hour, and how they all received joy from you, my sweet God! But I was found neither among the first nor among the last as having worked for you, my God. I was left behind by my companions, the gates of heaven were shut against me, I am cut off from your face, and from now on I have no confidence left to pray to you, my Savior.8081 For I have done no good at all for my own soul; I myself was its enemy, I killed it and stripped it away from your shining face, and from me it can expect nothing useful anymore—my soul's one hope is your great mercy, that you would have mercy on it, my Christ!82 And do not hold against me the lawless deeds of my folly or my carelessness — that I took no care for your commandments, but instead gave all my care and labor to the devil.83 For it would have been more than enough, had I worked for you as hard as I worked for the devil—then I would have received mercy from your abundant mercy. But as for me, I wasn't found to have done a single good thing in your sight; instead, because I carried out the devil's will in everything, I was cast off and left in shame, driven from your face, my God!84 My soul hopes in nothing but your mercy, for you alone are the merciful God, and you give your word to every sinner, saying: "Whoever comes to me I will never cast out."85 And so I too, wretched as I am, run to you, my God: do not repay me according to the multitude of my sins, but according to the multitude of your mercy, my God, and receive me into your radiant chamber in the heavens, which does not pass away and never changes, for ever and ever, amen.86 Now, my body and my soul, I've left behind all the glory of this world, and I've abandoned our splendor and our pride, and they scattered away from us like smoke when a great wind strikes it, along with a sudden rain we never feared. And now, my soul, cares like these have left us shamed and mocked, because your sons and your daughters can do nothing for you. All that's left is to beg mercy now from our Lord Jesus Christ and help from his most pure Mother, saying: Have mercy on me, Lord, my God; have mercy on me, Neagoe, your servant — not according to my senseless sins, but according to your great mercy, in which I place my hope, my Good One and my God.87 For your judgment is terrifying, Lord: the angels standing before you, the people gathered together, the books thrown open, our works and deeds put to the question, our very thoughts brought to account.88 What judgment will there be then for me, conceived as I was in sins? Who will put out the blaze of that fire for me? Who will light up my darkness, if you don't show me mercy, my Christ, you who love mankind?89 So now, in this hour of need, I fall down before you, my Christ: give me some peace — me, Neagoe, your worthless and heedless servant.90 For I have defiled my body and stained what you made, and I have loaded myself down with boundless sloth, and I have done no good and given nothing in charity for your holy name.91 Oh, bitter is your lot, wretched and miserable Neagoe, because you were greedy for wealth!92 Have you really never heard, never understood, the words of the prophet, who said: "He piles up treasure and does not know who will gather it"? But now, at last, you recognize those words and see they’re true — and yet earlier you refused to give any of your wealth away to the poor, and now look: others are going to take it and squander it, people who never earned a bit of it. But if you had done God’s will, you would have shared your wealth with the poor, according to the word of our Lord Jesus Christ, who testifies in the Holy Gospel: “Whoever hides his wealth in the ground — thieves will come and steal it, and moths will eat it; but whoever sends it ahead into the kingdom of heaven, it will be a living and blameless sacrifice.”93 And if you want to know how to send your wealth ahead into the kingdom of heaven, listen to blessed John of the golden mouth, who says: “Bury your wealth in the bellies of the poor, in those who are hungry and thirsty, the ones our Lord Jesus Christ vouches for when He calls them His brothers.”94 So then, if you bury your wealth in the bellies of the poor, thieves won’t steal it and moths won’t eat it; instead, because of it you’ll be found a true child of the kingdom of heaven, where there is gladness and the life that never passes away and never changes, forever. Amen.

Final Words and Benediction

The text concludes with a colophon stating the end of the Teachings.

Here end the Teachings of Ioan Neagoe Voievod.95

Read the original Romanian

Miluiaște-mă, Iisusul mieu cel dulce și Dumnezeul mieu, miluiaște-mă! Că tu ești înviiarea și viața mea! Că acum eu întraiu în pomenirea morții, că cu totul mă îmbrăcai în grijă, în tristăciuni și în frică, cugetând cum voi să mă întâmpin cu judecata ta cea înfricoșată și sufletul mieu cel ticălos cum va tréce prin vămile céle nefățarnice. Și văzuiu, Dumnezeul mieu, ceasul morții méle apropiindu-se și fuiu părăsit de toți câți fuseră ai miei, și-mi fu a călători pre calea cea de întristăciune și să întru prin ușile strimtării. Și după acea cale de întristăciune și dintr-acéle uși strimte sau mă voi putea izbăvi, sau ba, ca să văzu și eu fața ta cea luminată, Dumnezeul mieu. Ci știu că după păcatele méle nu mă voi putea izbăvi, ci acum toată nădéjdea mea pre tine puiu, Dumnezeul mieu, și căzuiu cu fața mea jos pre pământ și alergai cătră mila ta cea multă și, strigând cu glas de umilință și cu lacrămi amari, ziș: „O, împărate a toate țiitoriu, care ai făcut ceriul și pământul, marea și tot ce iaste într-însa, bunule și iubitoriule de oameni! De tine să cutremură puterile céle cerești, pre tine cântă soarele, pre tine te slăvéște luna, ție să roagă stélele, pre tine ascultă lumina, de tine să cutremură fărăfundurile, în voia ta fac izvoarăle apelor! Tu ai întinsu ceriul ca o piiale, tu ai întărit pământul pre ape, tu ai îngrădit marea cu năsip, tu ai vărsat suflere tuturor jiganiilor!

Puterile îngerilor celor mai mari ție slujăscu, cétele céle îngerești ție să închină, heruvimii cei cu ochi mulți și serafimii cei câte cu 6 aripi împrejurul tău zboară cu frică și să acopere!

Că tu, fiind Dumnezeul cel nescris, cel făr’ de început și negrăit, cu mila ta cea nespusă m-ai rădicat pre mine, săracul, din gunoi, cum zice prorocul, și m-ai pus să fiu păstoriu și învățătoriu turmei tale. Iar eu, lenevosul și nebăgătoriul de seamă și nevrédnicul, cu negrijirea mea nu am ferit porunca ta, nici am păzit ce mi-ai dat în seamă, ci am rămas de turma ta și nu i-am făcut nici un bine. Vai de mine, lenevosul că am pierdut turma ta! Dar acum, cu ce față mă voi arăta eu înaintea Dumnezeului mieu și cu ce îndrăzneală voi căuta la tine, când eu, Doamne, sunt înaintea ta vița cea pustie și smochinul cel sterpu? Eu, Doamne, sunt zidirea ta. Spurcat-am, Doamne, zidirea ta, spurcat-o-am și am întinat casa ta, și n-am cuvinte curate să rog pre mila ta cea multă, nici poci rădica ochii miei, Doamne, în sus, să văzu înălțimea ceriului tău. Nu mâniia, Doamne, urgiia ta, pentru fărdelegile méle! Că de unde voiu putea eu, Dumnezeul mieu, să încep mai nainte și să plângu păcatele méle cătră mila ta?

Că păcatele méle eu nu le poci socoti, că suntu ca stelele ceriului și ca năsipul mării, care am făcut eu înaintea ta, stăpânul mieu. Ci însă, Doamne, eu sunt zidirea ta și casa ta, pentr-acéia nu mă lăsa în mâinile satanii, nici să fiu încuiat în pușcăriile iadului, să nu să bucure satana de mine, zidirea ta și robul tău NEAGOE.

Auzi, Doamne, într-acesta ceas și pre mine, pre Neagoe, robul tău cel păcătos și ticălos, nebăgătoriul de seamă și neînțeleptul, cum ai auzit și pre Iezechiia în ceasul morții! Întracélași chip auzi și pre mine neharnicul, robul tău, că alt n-am cătră cine mai alerga, Doamne, fără numai cătră mila îndurării tale. Și nu mă priimi ca pre Iezechie, ci ca pre unul din năemnicii tăi cei mai proști.”

Și așa rugându-mă, ziș: „Bucură-te, stăpână, Fecioară Maria, născătoarea lui Dumnezeu, sprijinitoarea și ajutătoarea cea grabnică a creștinilor și roagă pre Dumnezeu pentru mine. Bucură-te, cinstită și făcătoare de viață cruce, dupre care au izvorât viață a toată lumea! Bucurați-vă, toate puterile cerești, îngerilor, mai marii îngerilor și vă rugați pentru mine! Bucurăte și tu, cinstite proroace și predtece, botezătoriul Domnului și mărturisitoriul pocăinței; roagă-te pentru mine! Bucurați-vă, apostolilor, mărturisitorii vestirii cei bune a lui Dumnezeu, carii ați scos oamenii den înșălăciunea diavolilor céle întunecate și i-ați îndreptat cătră lumina dreptății și vă rugați pentru mine! Bucură-te, frumoase raiule, care te pohtescu toți cei ce au slujit bine lui Dumnezeu. Bucurați-vă, sfinților mucenici, care ați pătimit pentru Hristos și ați luminat pren temnițe și v-ați ispitit cu sabii ascuțite și nu v-ați înfricoșat de fierăle céle groaznice și cumplite, ci v-ați luptat și v-ați nevoit să vă asemănați patemilor lui Hristos și ați luat cununile céle neputrede și ați dobândit împărățiia ceriului; ci, având îndrăzneală cătră Dumnezeu, rugați-vă pentru mine! Bucurați-vă, patriarșilor, sfinților, purtătorii de Dumnezeu părinți, carii ați mărturisit pren cetăți și pren orașe Sfânta Evanghelie și pre Hristos ați arătat, și ați luat daruri din ceriu și lumina cea făr’ de înserare ați câștigat, rugați-vă pentru mine!

Bucurați-vă, preacuvioșii lui Dumnezeu pustnici, carii ați lăcuit prin pustii și prin peștere și postului și privegherii v-ați învățat în sfintele lavre și ați îngăduit lui Dumnezeu și n-ați gustat din bunătățile pământului și cu dor mare v-ați înaripat cătră Dumnezeu și duhul cel sfânt au lăcuit întru voi și v-ați îndulcit de hrana raiului și pohta voastră ați umplut și ați umblat pe calea cea dreaptă, ca niște ucenici ai lui Hristos! Pentru acéia vă rugați pentru mine.

Spăsiți-vă și voi, cești mai de apoi patriarși și preoți, care ați lăcuit pren orașă în traiul cel curat a lui Dumnezeu și ați mărturisit cuvintele lui Iisus Hristos în toată vrémea! Spăsiți-vă și voi, călugărilor, carii lăcuiți în pustiile céle întunecate și prin peștere și prin propastii, între hierăle céle iuți și réle. Spăsiți-vă și voi, călugărilor carii lăcuiți prin lavre și prin mănăstiri, împodobitorii biséricilor și îngăduitorii lui Dumnezeu! Spăsiți-vă, împăraților, domnilor, carii sunteți drepți slăvitori creștini și ați viețuit în frica lui Dumnezeu și ați umblat pre calea lui și ați împărțit milostenie și cuvintele lui Dumnezeu le-ați umplut și le-ați păzit! Spăsiți-vă și voi, boiarilor și judecătorilor! Spăsiți-vă și voi, săracilor, și voi, feții miei și fétele méle! Spăsiți-vă și voi, boiarii miei și slugile méle céle credincioase, carii mi-ați slujit bine! Spăsiți-vă toți și rugați pre Dumnezeu pentru mine!

Spăséște-mă, Doamne, și pre mine, pre Neagoe, robul tău cel lenevos și ticălos.”

Așa rugându-mă, eu văzui că mi să apropie ceasul cel de apoi. Deacii strigai cu glas de umilință și ziș: Iată acum mi să apropie ceasul morții, ci păsați de chemați pre iubiții miei coconi și pre dragile méle cocoane și pre dragii miei boiari și slugi”. Iar ei veniră toți la mine și stătură înaintea ochilor miei și le ziș: „Veniți, iubiții miei și dragii miei coconi, carii sunteți ochilor miei mai luminați decât strălucirile soarelui, avuțiia cea scumpă și comoara inimii méle! Că astăzi, feții miei, vă dăspărțiți de mine și săriți de la inima mea ca o scântee când sare pre fața apei mării, în adâncurile céle întunecate și în valurile céle cumplite. Și astăzi toate valurile mării s-au pornit asupra voastră; deci de astăzi înainte, feții miei, cu care de acéstea veți să vă luptați întâi, când sunteți acum ca acea scântée, care fu zisă mai nainte? Iar eu, acum, odraslele méle, voi să vă învăț, precum zice Solomon: „Fiiule, priiméște învățătura tătâne-tău și ascultă sfatul mâne-ta, ca să trăești în véci””.

Dreptu acéia, feții miei, și eu vă țnvăț, mai nainte de toate, de acéstea: să aveți frica lui Dumnezeu în inimile voastre și să vă fie sufletele curate, dinpreună cu trupurile, și să iubiți săracii și mișăii și să le faceți milostenie și să vă rugați lui Dumnezeu și preacuratei lui maici cu tot de-adinsul, și nu numai din gură, ci cu toată inima și cu tot sufletul și cu tot cugetul. Că Domnul Dumnezeul și stăpânul nostru Iisus Hristos iaste bun și îndurător și milostiv și cu mila sa va îmblânzi toate valurile mării, care sunt rădicate asupra voastră. Și veți trece cătră liniște cu bine și cu blândéțe, unde să vor unge trupurile voastre, și veți domni în lumea aceasta cu pace, iar sufletele vor dobândi sufletescul bine cel de véci, cu cei ce au îngăduit lui Dumnezeu din véci și pân’acum.

Veniți și voi, turturițile méle cocoane, iubitile pustiității, nu stați departe de mine, ci vă apropiiați de mine! Că voi, cocoanele méle, de acum înainte sunteți ca turtureaoa céia ce să dăsparte și-i piiare soțiia. Deacii, multă jale și dor are pentru dânsa, și niciodată pre copaci verde nu să pune, ci tot pre uscat, și când va să bea apă, întâi o turbură cu dégetele picioarelor și atuncea bea. Și niciodată inima ei nu mai dobândește veselie. Așijderea și voi, cocoanele méle și turturițile méle, acum vă dăspărțiți de mine și cădeți în grea sărăcie.

Veniți și voi, boiarii miei cei credincioși și slugile méle, carii mi-ați slujit bine în toată viața mea și luați astăzi aminte glasul gurii méle și-l ascultați! Că astăzi traiul vieții méle să sfârșaște și ceasul cel de apoi mi s-au apropiat. Astăzi lumina ochilor miei, cu care în toată vrémea priviiam spre lucrurile céle trecătoare și spre slava cea deșartă a lumii aceștiia și cu carii în toată vrémea vă îmblânzeam, dragii miei, și voi luați de la dânșii veselie și bucurie, iată acum că apuseră, și altă privire dobândiiu și de acum nu-mi mai iaste a mai privi spre voi cu veselie. Astăzi limba mea, cu carea de-a pururea vă îndulceam și dinpreună cu voi petreceam și ne veseleam, acum să amărî și să încue și de acum nici o vorbă dulce nu vă poate răspunde și să vă grăiască. Astăzi frumuséțea féții méle, care o spălam în băile céle calde și în odihna cea bună și în slavă dășartă, acum toate întunecară. Și urechile méle, cu care ascultăm vioarăle și tobele și surlele și canoanele și alte feliuri de veselii multe, acum să astupară. Astăzi anii miei și zilele vieții méle toate să sfârșiră, carii i-am cheltuit în zadar în lumea aceasta, și slava mea trecu ca o umbră și să uscă ca florile câmpurilor. Astăzi mintea mea cea neînțeleaptă, cu carea niciodată n-am cugetat, nici am avut gându să mă gătescu de călătoriia aceștii căi, acum ce folos îmi iaste mie, celuia ce n-am făcut nici un bine înaintea Dumnezeului mieu celui bun?

Întâi, că n-am avut dragoste cătră dânsul; a doao, pentru înșălăciunea aceștii lumi amăgitoare, care de-a pururea o iubiam; a treia, încă mai mult pentru dragostea voastră cea multă și mare, că foarte mi-ați fost dragi, iubiții miei, cât am fost într-această lume înșălătoare și mincinoasă. Iar ia mă înșală și mă încungiură întunérecul, și mă află această vréme de nevoe făr’ de nici un lucru bun, care să fi lucrat Dumnezeului mieu. Și dragostea voastră cea multă, care ați avut cătră mine, eu acum o cunoscuiu și văz că foarte m-ați iubit. Pentr-acéia nu-mi iaste atâta jale, căci mă dăsparțu de lumea aceasta, nici de avuțiia mea cea multă, cât îmi iaste pentru sufletul mieu (că nu știu unde va mérge, și n-are cine să-i ajute, făr’ numai ce să nădăjduiaște acum spre mila lui Dumnezeu), iar alta pentru mila voastră. Că văzu ochii voștri plini de lacrămi și inimile voastre acum sunt săgetate cu multă jale și obidă pentru mine. Și văzu, iubiții miei, că de-ar fi vreo putére, voi mi-ați folosi într-această vréme de nevoe și toată viața voastră ați da pentru binele mieu, ci nu puteți nimic să-mi folosiți, nici voi mie, nici eu voao. Că iaste vrémea céia să mă dăspărațu eu de voi și voi de mine și ați rămas dintr-această zi.

Și de acum veți încépe a sluji altui domn, necunoscut și strein, care nu va cunoaște pre voi, nici voi pre dânsul. Deci, boiarii miei și slugile méle céle dragi și iubite, eu voi să vă învățat și de aceasta. Domnului sau stăpânului neștiut și necunoscut, nevoe îi iaste a-i sluji sluga până îi va afla obiceaiul lui. Că sluga céia ce îndrăznéște cătră stăpânul neștiut și necunoscut, acéia iaste ca omul cela ce să razimă pre frunza care plutéște pre fața apei. Deci când va să să apuce de dânsa și să-i folosească, atunci să îneacă și piiare. Așijderea și voi, până veți afla firea și obiceaiul domnului acéluia, multă minte vă trebuiaște să aveți. Că mintea iaste cap și învățătură dulce tuturor bunătăților și sfârșitul ei foarte iaste proslăvit. Mintea iaste avuție și comoară netrecătoare, care nu să cheltuiaște niciodată.

Mintea cea curată să urcă mai pe desupra cerurilor și soléște dreptățile sufletului și ale trupului înaintea atotțiitoriului împărat. Mintea iaste viiața priiatenilor și împăcare fraților. Mintea trează iaste priiaten mai bun și mai cinstit împăraților și domnilor decât toată avuțiia și bogățiia lor cea multă. Un bărbat înțelept mulțime de oameni stăpânéște, iar un bărbat nebun și făr’ de minte mulțime de oameni piiarde. Mintea cea bună iaste cercare înaintea domnilor celor necunoscuți și trup nevătămat și față nerușinată și neînfruntată, cum zice prorocul: „Cinstiți înțelepciunea, ca să împărățiți în véci”.

Iată și eu, cât am putut de am înțeles și am priceput dăspre o parte, acum într-această vréme dă nevoe, atâta v-am învățat, luminile méle și slugile méle céle credincioase și priiatenii miei. Ci d-acum voi n-aveți a mai vedea pre mine, nici eu pre voi, și încă și trupul mieu acum să dăsparte de la voi și de odihna voastră, care odihneați, și va să meargă în pământu. Că din pământu iaste și iar în pământu să va întoarce, după porunca lui Dumnezeu. Și sufletul mieu încă va merge unde-și va fi gătit, sau la bine, sau la rău.

Dreptu acéia, lumina mea și slugile méle céle dragi, să nu uitați sufletul mieu dentru voi așa curând și să fiu așa de pripă nepomenit de voi sau de feciorii miei. Ci, de le va dărui Dumnezeu lor domniia în urma mea, într-această țară, dar voi fi făcut și eu voao vre un bine cât am trăit într-această lume cu voi. Că mie multă milă mi-au fost de voi și de feciorii voștri. Ci dar vă va învăța Dumnezeu și pre voi să vă fie milă de sufletul mieu și de coconii miei, cum îmi fu și mie milă de voi și de feciorii voștri în viața mea aceasta, cât lăcuim cu toți dinpreună. Că de veți uita voi sufletul mieu sau coconii miei, eu vă aduc aminte că vă veți osândi. Că după 40 sau 50 de ani și pre voi, pre toți, vă va acoperi pământul, ca și pre mine acum. Și să nu vă pae că acum mă dăsparțu de voi și nu ne vom mai vedea, ci să știți că iar vom să ne adunăm toți la a doao venire cea înfricoșată a Domnului nostru Iisus Hristos. Însă atuncea nimeni nu va putea folosi unul altuia, nici eu voao, nici voi mie, ci care cum îi vor fi lucrurile, așa-i va fi și folosința.

Și de acum nu mai poci lungi cuvinte cătră voi că s-au apropiiat ceasul și vrémea sfârșitului mieu, ci numai veniți de vă ertați cu ertarea cea de apoi.

Veniți și voi, iubiții miei coconi și dragile méle turturițe și cocoane, că iată că voi să mergu pre calea céia ce n-am mersu niciodată. Mergu la judecătoriul cel nefățarnic, unde vom sta cu toți într-o potrivă și întocma, împărații și domnii, boiarii și slugile, bogații și săracii, toți vor fi într-un chip.

Deacii, sau să vor osândi, sau să vor proslăvi fieștecare după lucru său. Pentr-acéia, eu de astăzi înainte nu mă mai grijăsc de iubiții miei coconi, nici de dragile méle cocoane, nici de boiarii miei cei credincioși, nici de slugile méle, nici de avuție, nici de rudenii, nici de podoabe sau de lucrurile céle dășarte ale lumii aceștiia, nici de altceva de nimic, făr’ numai ce-mi iaste grijă de sufletul mieu și acum voi trece prin vămile céle înfricoșate.

Spune-mi acum, ticăloase suflete, unde iaste domniia noastră, unde iaste muma noastră, unde suntu feciorii și fetele noastre, unde iaste slava cea dășartă a lumii aceștiia și bucuriia ei? Unde suntu băile céle calde și umplérea voii trupului nostru? Unde suntu grădinile noastre céle frumoase, cu mésele céle întinse și cu cărnuri cu miros bun și frumos? Unde iaste vinul, carele totdeauna veselea inima noastră? Unde suntu vioarăle și tobele și surlele? Unde suntu caii noștri cei frumoși și împodobiți cu rafturi poleite și cu șale ferecate? Unde suntu inélele noastre céle cu pietri scumpe? Unde sunt diadiméle céle împărătești, care era împodobite cu mărgăritariu și cu pietri de mult preț?

Unde sunt gurile hainelor împărătești? Unde iaste aurul și argintul dintr-această lume, ticăloase suflete? Că pentru lăcomiia aurului și a argintului tău și a altora, care nu iubéște Dumnezeu, tu te-ai dăspărțit de fața cea dulce a Dumnezeului tău. Ci de acum temnițile iadului vor să te sature și vei să auzi, o, vai de tine, sufletul mieu, în gheena focului celui de veci, că n-ai crezut niciodată că vei să mori și să te dăsparți așa, sau de munca în care vei să te muncești, ci ca un făr’ de moarte și ca un orbu ai greșit lui Dumnezeu. O, lacome și nesățiosul mieu suflet, vai de mine! Au n-ai auzit glasul carele strigă în pustie, al lui Ioan Botezătoriul, care mărturisea cu glas mare și zicea cătră toți: „Carele vine dupre mine, acela iaste mai tare decât mine, căruia nu-i suntu vrédnic să-i dăzleg încălțămintele. Acela vă va boteza cu duhul cel sfântu, căruia îi iaste lopata în mâinile lui și va râni ariia sa și va aduna grâul său în jicnițile sale, iar pleavele va arde cu focul cel nestinsu”. Iar tu, sufletul mieu, încă te-ai aflat pleave înaintea Domnului nostru Iisus Hristos, iar tu, acum, pentru faptele tale, ești înghițire iadului și focului celui de véci.

Vai de mine, sufletul mieu, vai de mine, într-acesta ceas ce gândești? Ce seamă vei să dai, unde vei să te ascunzi, în ce peșteră vei să întri! Amar ție, sufletul mieu, amar! Ce vom să facem acum, ce nădéjde ai și la cine vom nădăjdui, într-această vréme dă nevoe, să ne priimească, cându noi n-am făcut nici un bine înaintea lui Dumnezeu, ca să ne ajute. Ci însă, Iisuse, Doamne Dumnezeul mieu cel dulce, pre tine mă nădăjduescu într-această vréme dă nevoe, să mă izbăvești din focul cel nestinsu și din tartarul cel réce, cum ai izbăvit pre Iona din mațele chitului. Și ascultă, Doamne, rugăciunea mea cea necurată, cum ai ascultat rugăciunea Manasiei, când era încuiat de păgâni în boul cel de aramă. Că întâi să rugă cu rugăciune necurată idolilor, Artemidei și lui Apolon și lui Vaal, până la miezul nopții, și nu-i folosiră nimic; iar de la miezul nopții el să trezi, ca cum ar fi fost beat și nebun de vin, și-și întoarse dosul său cătră idoli, iar mintea și gândul și-l rădică sus cătră Dumnezeu și plânse cu lacrăme amară și iuți, zicând: „Miluiaște-mă, Dumnezeule al lui Avraam, a lui Isaac, a lui Iacov!” Deci numai pentru această întoarcere, ce-și întoarse fața cătră Dumnezeu, iar dosul cătră idoli, tu, Dumnezeul mieu, într-acel ceas l-ai izbăbit din boul acela de aramă, dentru care era încuiat.

Ci, cum izbăviși pre Manasia dentru acea nevoe mare, așa și pre mine, ticălosul, mă miluiaște Dumnezeu lui Avraam, a lui Isaac, a lui Iacov, și nu după păcatele méle céle făr’ de număr, Dumnezeul mieu, ci după mila ta cea multă. Și cum ai miluit pre Manasia, așa și pre mine mă miluiaște, Dumnezeul mieu! Ascultă, Doamne, pre mine, ocaianicul și streinul într-acestu ceas de nevoe, cum ai ascultat pre tâlhariul care fu răstignit pre cruce cu tine și cătră tine strigă și zise: „Miluiaște-mă și-ți adu aminte de mine, Doamne, când vei veni întru împărățiia ta! “ Și numai cu un cuvânt fu priimit milii tale. Priiméște-mă, Dumnezeul mieu, cum ai priimit vameșul și curva, că curva puținel plânse și fu mântuită. Dreptu acéia, și eu auziiu bogățiia milii tale și cum că chemi pre toți păcătoșii la tine, zicând: „Cel ce va veni la ceasul cel dintâi va lua plată dreaptă, iar cel ce va veni după al treilea ceas să mulțumească milii tale, iar cel ce va ajunge după al șaselea ceas de nimic nu să va lipsi, iar cel ce să va lipsi până al noaolea ceas să să apropie cătră tine făr’ de nici o îndoială. Iar de va veni și la al unsprăzécelea ceas, nimic să nu să teamă că s-au zăbovit. Că ești iubitoriu de oameni și priimești pre cel de apoi, ca și pre cel dintâi, și mângâi pre cel de la al unsprăzécelea ceas ca și pre cel din ceasul dintâi.

Și celuia dai, iar pre cesta-l dăruești; și lucrul îl cinstești și ce iaste pus înainte lauzi. Drept acéia vor întra în bucuriia Domnului său și vor lua plată și cei dintâi, și cei de apoi de la mila ta cea bogată. Într-acestași chip priiméștemă și pre mine, ticălosul, într-această vréme dă nevoe, și să nu pornești urgiia ta pre mine pentru negrijirea mea, căci nu m-am grijit să lucrez poruncilor tale din ceasul cel dintâi, nici de al treilea ceas nu m-am nevoit să mă grijăscu și să umplu poruncile Dumnezeului mieu. Ci mă aflai la al șaselea ceas nefăcut nici un lucru bun, iar de la al noaolea ceas rămaș rușinat de alți lucrători carii au lucrat ție, iar de la al 11-lea ceas eu mă trezviiu, ca dintr-un somnu greu al păcatelor, și văzui pre cei ce țe-au lucrat ție de la ceasul cel dintâi și de la al unsprezécelea ceas, că luară toți de la tine bucurie, Dumnezeul mieu cel dulce! Iară eu nu mă aflaiu nici cu cei dintâi, nici cu cei de apoi să fiu lucrat ție, Dumnezeul mieu, și rămaș de soțiile méle și mi să închiseră porțile ceriului și mă dăsparțu de fața ta, și de acum nici o îndrăzneală nu mai am cătră tine, mântuitoriul mieu, să mă rog. Că n-am făcut nici un bine sufletului mieu, ci eu însumi i-am fost vrăjmaș și l-am ucis și l-am dăzlupit de fața ta cea luminată, și de la mine nu mai așteaptă el de acum înainte nici o folosință, ci numai ce să nădăjduiaște sufletului mieu spre mila ta cea mare, și tu să-l miluești, Hristosul mieu! Și nu pentru fărdelegile nebunii méle, nici pentru negrijirea mea, căci n-am grijit de poruncile tale, ci am grijit și am lucrat tot diavolului. Că din dăstul îmi era cât am lucrat diavolului să fiu lucrat și ție, că aș fi fost miluit de mila ta cea multă.

Iar eu nu m-am aflat să fiu făcut nici un lucru bun înaintea ta, ci căci am umplut tot voia diavolului, pentr-acéia fui lepădat și rămas rușinat de fața ta, Dumnezeul mieu! Ci numai ce să nădăjduiaște sufletul mieu pre mila ta, că tu singur ești Dumnezeul cel milostiv și mărturisești tuturor păcătoșilor, zicând: „Tot cel ce va veni cătră mine nu-l voi scoate afară“. Drept acéia și eu, ticălosul, alergu cătră tine, Dumnezeul mieu, și să nu-mi plătești după mulțimea păcatelor méle, ci după mulțimea milii tale, Dumnezeul mieu, să mă priimești în cămara ta cea luminată, care iaste în ceriuri, netrecătoare și neschimbătoare, niciodată, în vecii vecilor, amin.

Acum, trupule și sufletul mieu, toată slava lumii aceștiia o am lăsat și măréțele și trufiia noastră o am părăsit și să răsipiră de la noi ca un fum, când îl lovéște un vânt mare și cu o ploae répede, de care noi nu ne temeam. Iar acum, o, suflete, noi rămasem pentru niște griji ca acéstea rușinați și batjocoriți, că feciorii și fétele tale nimic nu-ți pot folosi, numai ci cerem acum milă de la Domnul nostru Iisus Hristos și ajutoriu de la preacurata a lui maică, zicând: Milostivéște-te spre mine, Doamne, Dumnezeul mieu, milostivéște-te spre mine, Neagoe, robul tău, și nu după nebunele méle păcate, ci după mila ta cea multă în care mă nădăjduescu eu, bunul mieu și Dumnezeul mieu. Că înfricoșată iaste judecata ta, Doamne, îngerilor a-ți sta înainte, oamenilor a să aduna, cărților a să dășchide, lucrurilor și faptelor a să întreba, gândurilor a li să lua seama. Atuncea ce judecată va fi mie, celui ce sunt zămislit în păcate? Cine-mi va stinge văpaia focului? Cine-mi va lumina întunérecul, de nu mă vei milui tu, Hristosul mieu, cela ce ești iubitoriu de oameni? Ci acum într-această vréme dă nevoe, eu la tine cazu, Hristosul mieu, să mă mulțumești pre mine, pre Neagoe, robul tău cel neharnic și nebăgător în seamă. Că eu am spurcat trupul mieu și am întinat zidirea ta și m-am însărcinat cu lénea cea făr’ de măsură, și nici vreun bine sau vreo milostenie n-am făcut pentru numele tău cel sfânt.

O, amar ție ocaianice și ticăloase Neagoe, căci ai lăcomit spre avuție! Au doar n-ai auzit, nici ai înțeles cuvintele prorocului, care au zis: „Strânge și nu știe cui strânge?” Ci acum încă le cunoști, și le vezi că suntu adevărate, iar mai nainte tu n-ai vrut să faci milostenie din avuțiia ta săracilor și iată că vor să o ia alții și să o răsipească, carii nu o au câștigat. Iar de ai fi lucrat voei lui Dumnezeu, avuțiia ta o ai fi împărțit săracilor, după cuvântul domnului nostru Iisus Hristos, care mărturisește în Sfânta Evanghelie zicând: „Cel ce-și va ascunde avuțiia sa în pământ, veni-vor furii și o vor fura și moliile o vor mânca, iar cel ce o va trimite întru împărățiia ceriului, fii-va jertvă vie și nevinovată“. Iar de ți-e voia să știi în ce chip ți-i trimite avuțiia întru împărățiia ceriului, tu ascultă pre fericitul Ioan cel cu rostul de aur zicând: „Îngroapă-ți avuțiia ta în pântecile săracilor, celor ce sunt flămânzi și setoși, pre carii mărturiséște Domnul nostru Iisus Hristos, de zice că suntu frații lui”. Deacii, deaca vei îngropa avuțiia ta în pântecile săracilor, furii nu o vor fura, nici moliile nu o vor mânca, ci te vei afla pentru dânsa fiiu adevărat împărăției ceriului, unde iaste veseliia și viața cea netrecătoare și neschimbată în veci, amin.

Sfârșitul Învățăturilor lui Ioan Neagoe Voievod.

Scripture echoes

  1. ↩1John.2.15 — Do not love the world, nor the things in the world. If anyone loves the world, the love of the Father is not in him.
  2. ↩Luke.2.35 — and a sword will pierce through your own soul also, so that the thoughts of many hearts may be revealed.
  3. ↩Ps.49.7-Ps.49.8 — None of them can ever ransom a brother, or give to God a ransom for him— Ps.49.8 — A brother cannot redeem a man; he cannot give to God his ransom price
  4. ↩Matt.5.7 — Blessed are the merciful, for they will be shown mercy.
  5. ↩Gen.3.19 — By the sweat of your brow you shall eat bread, until you return to the ground, for from it you were taken; for you are dust, and to dust you shall return.
  6. ↩Matt.25.31-Matt.25.32 — When the Son of Man comes in his glory, and all the angels with him, then he will sit on his glorious throne. Matt.25.32 — And all the nations will be gathered before him, and he will separate them from one another, just as a shepherd separates the sheep from the goats.
  7. ↩1Thess.4.16-1Thess.4.17 — For the Lord himself will descend from heaven with a shout, with the voice of an archangel, and with the trumpet of God, and the dead in Christ will rise first. 1Thess.4.17 — Then we who are alive, who are left behind, will be caught up together with them in the clouds to meet the Lord in the air, and so we will always be with the Lord.
  8. ↩Rom.2.6 — who will render to each one according to that person's works
  9. ↩Ps.49.7-Ps.49.8 — None of them can ever ransom a brother, or give to God a ransom for him— Ps.49.8 — A brother cannot redeem a man; he cannot give to God his ransom price

Notes

  1. 1 ↩Romanian vămile: the aerial toll-houses of Byzantine and Slavonic ascetic literature, where the departing soul is examined sin by sin. 'Customs-posts' is the literal image; 'toll-houses' is the established English term.
  2. 2 ↩nefățarnice, literally 'unhypocritical, unflattering' — the examination cannot be deceived or bribed.
  3. 3 ↩The Romanian 'ca să văzu și eu fața ta cea luminată' attaches purpose to the hoped-for deliverance; English needs the resumption to keep the clause from dangling after 'or not'.
  4. 4 ↩umilință here carries the Slavonic-Byzantine sense of umilenie: humbled sorrow pierced by grace, not mere embarrassment. The chapter heading uses the same word for these 'words of compunction'.
  5. 5 ↩împărate a toate țiitoriu renders the Greek Pantokrator; the Romanian keeps the participial 'all-holding' rather than the abstract 'Almighty'.
  6. 6 ↩fărăfundurile, literally 'the bottomless places' — the abyss, the unfathomed waters of creation.
  7. 7 ↩piiale, 'skin/hide', follows the Septuagint image of Psalm 103:2, where God stretches out heaven like a tent-skin — not the 'curtain' of later English versions.
  8. 8 ↩"cel nescris" is literally "the unwritten one" — the Slavonic-Greek theological sense is uncircumscribable/indepictable (God cannot be contained or portrayed). Rendered "beyond all describing" to keep that force in plain English.
  9. 9 ↩"am rămas de turma ta" literally means "I was left behind by / fell away from your flock"; in context it carries the sense of desertion, hence "abandoned your flock."
  10. 10 ↩"zidirea ta" means both "what you built" and "your creature." "Your creation" keeps the building sense alive so it links to "your house" in the next sentence.
  11. 11 ↩"Nu mâniia ... urgiia ta" uses mânia transitively with urgia as object — "do not enrage your wrath." Translated as a plea that the wrath not be kindled against the speaker.
  12. 12 ↩The sentence opens with Că ("for/because"), continuing the confession of the previous section rather than starting a new thought; the second că introduces the reason my sins cannot be counted, rendered here by a semicolon and the explicit comparison.
  13. 13 ↩zidirea ta is literally 'your building/what you have built'; it carries both 'creature, thing you made' and, alongside casa ta ('your house'), the architectural image of a dwelling God constructed. 'Creature' preserves the creation sense while 'house' keeps the building metaphor audible.
  14. 14 ↩pușcăriile iadului: pușcărie is a later word for 'jail/prison'; rendered 'prisons of hell' to keep the concrete carceral image of the source rather than softening it to a general 'depths'.
  15. 15 ↩"născătoarea lui Dumnezeu" renders the Greek Theotokos; "Mother of God" is kept as the standard English equivalent rather than the literal "birth-giver of God".
  16. 16 ↩"mai marii îngerilor" is literally "the chief ones among the angels" — the standard Slavonic-Romanian way of saying archangels.
  17. 17 ↩"predtece" is the Slavonic Predtecha, "Forerunner" — the standing title of John the Baptist. "mărturisitoriul pocăinței" is literally "the witness of repentance"; "herald" keeps the sense of public proclamation.
  18. 18 ↩"îndrăzneală cătră Dumnezeu" is the Greek parrhesia — the confident freedom of speech before God that the saints are held to enjoy; "boldness" preserves that technical sense.
  19. 19 ↩"lumina cea făr' de înserare" is the liturgical "unwaning light" — light with no nightfall; the rendering keeps the concrete image of evening.
  20. 20 ↩"lavre" (lavras) is kept as the technical term for the Eastern monastic settlement rather than flattened to "monasteries"; the next section distinguishes lavras from mănăstiri.
  21. 21 ↩"v-ați îndulcit de hrana raiului" is literally "you were sweetened by the food of paradise"; rendered "made glad with" to keep the sensory warmth without archaism.
  22. 22 ↩Spăsiți-vă is an archaic Slavonic-derived farewell blessing ('be saved'), used here as the refrain of the dying prince's leave-taking. Rendered consistently as 'May you be saved' rather than a flat 'Farewell', to keep the salvific force.
  23. 23 ↩propastii can mean either 'chasms/ravines' or, by extension, 'pits'; the desert-dwelling context favors the topographical sense.
  24. 24 ↩drepți slăvitori creștini literally 'right-glorifying Christians' — the Slavonic calque behind 'Orthodox'. Rendered 'true Orthodox Christians' to keep the confessional claim rather than a generic 'devout'.
  25. 25 ↩cuvintele lui Dumnezeu le-ați umplut: 'umplut' here carries the sense of fulfilling/carrying out God's words, paired with 'păzit' (kept, guarded).
  26. 26 ↩Rom. "spăsește-mă" (Slavonic-derived) means "save me"; the same verb appears in the preceding section as the farewell formula "spăsiți-vă" ("may you be saved"). Here it is a direct petition to God, so the salvific sense is rendered plainly. "Lenevos și ticălos" is the conventional penitential self-description — "slothful and wretched" — not a claim of moral villainy in the modern sense of "wretch."
  27. 27 ↩"Boyars" (boiari) are the Wallachian noble councillors; the term is kept rather than flattened to "nobles" because it names a specific rank in the prince's court.
  28. 28 ↩The Romanian question "cu care de acéstea veți să vă luptați întâi" is elliptical; it is read as "which of these [waves] will you fight first," the sense the following clause requires.
  29. 29 ↩The quoted saying attributed to Solomon closely follows Proverbs 1:8 ("Hear, my son, your father's instruction, and do not forsake your mother's teaching"), with the promise of long life drawn from the surrounding wisdom formula (cf. Proverbs 4:10, 6:20-23). Final resolution of the quotation is left to the reference stage.
  30. 30 ↩The printed form "țnvăț" is a typographic error for "învăț" ("I teach"); translated from the corrected reading.
  31. 31 ↩"milostenie" is rendered "alms" here, where concrete giving to the poor is in view; the word also carries the broader sense of mercy.
  32. 32 ↩"unde să vor unge trupurile voastre" is translated literally as "where your bodies will be anointed"; the phrase most likely points to royal anointing (the sons' accession) rather than to a sacramental unction, but the source leaves this open.
  33. 33 ↩"au îngăduit lui Dumnezeu" is an older idiom meaning "have been obedient/pleasing to God" rather than "have permitted God"; rendered by sense.
  34. 34 ↩"Boiarii" is left as "boyars," the Wallachian noble councillors, rather than a generic "nobles": the word names a specific rank in the prince's court, which the following address to "servants" depends on.
  35. 35 ↩"Vă îmblânzeam" is literally "I tamed/softened you"; here it describes the prince's gaze calming and winning over those around him, so "gentled you" keeps the physical force of the verb rather than flattening it to "pleased you."
  36. 36 ↩"Altă privire dobândiiu" — "I have come into another sight" — is deliberately ambiguous between the failing of bodily sight and the opening of the soul's sight at death; the rendering keeps both readings open.
  37. 37 ↩The instruments are court instruments of the period: "surlele" are shawms (loud double-reed horns), and "canoanele" is the qanun, a plucked box-zither, rendered here as "psalteries." "Canon" here is a musical instrument, not an ecclesiastical rule or a penitential canon.
  38. 38 ↩"Nu m-am gătit de călătoriia aceștii căi" — failing to make ready for the journey — is the standard Orthodox deathbed idiom for having neglected repentance and the preparation of the soul, not merely for lacking practical foresight.
  39. 39 ↩The three-part enumeration (Întâi… a doao… a treia) continues the causal chain begun in the previous section's question about having done no good before God; "First, because…" preserves that explanatory force.
  40. 40 ↩"ia" here reads as the world (lumea) of the previous sentence, the subject of "mă înșală"; an alternative reading takes it as an interjection ("look"). Translated as the world, which fits the deceit theme.
  41. 41 ↩"mila voastră" is rendered as "your compassion" — the pity his people feel for him, matching the next sentence's tears and grief. It could also mean "the mercy you showed me," but the immediate context favors their present sorrow.
  42. 42 ↩"ați rămas" (perfect) is rendered with present force, "you are left behind" — the speaker is describing the separation taking effect at this moment.
  43. 43 ↩The source reads "eu voi să vă învățat"; the intended sense is almost certainly "voiu să vă învăț" ("I want to teach you"), and it is translated that way.
  44. 44 ↩"îndrăznéște cătră" carries the sense of presuming on someone — taking liberties, speaking or acting boldly — rather than mere courage.
  45. 45 ↩"bunătăți" here means virtues or good qualities rather than material goods; "mintea" is rendered as sound mind/wisdom in keeping with the chapter's praise of prudence.
  46. 46 ↩Rom. soléște is built on sol, "envoy, messenger": the mind acts as ambassador, presenting the just claims (dreptățile) of soul and body. Rendered "pleads the cause" to keep the diplomatic image; "acts as envoy for the rights of" is an equally faithful reading.
  47. 47 ↩atotțiitoriul împărat renders the Byzantine title Pantokrator applied to a king — "the King who holds all things" (i.e. the Almighty).
  48. 48 ↩împăcare is the abstract noun "reconciliation"; the flat rendering "reconciliation for brothers" reads oddly in English, so the agent noun "peacemaker" carries the same sense.
  49. 49 ↩cercare means both "testing/trial" and "proving, examination"; here the good mind is what stands the test — hence "what proves you." A more literal "is a testing before unknown lords" loses the positive force the sentence clearly carries.
  50. 50 ↩The quotation is attributed to "the prophet," but the wording matches Wisdom of Solomon 6:21. Attribution left as in the source; identification pending Moses resolution.
  51. 51 ↩"luminile méle" (literally "my lights") is an affectionate address; rendered "the light of my eyes" to keep the warmth without archaism.
  52. 52 ↩"de odihna voastră, care odihneați" is elliptical in the source — literally "from your rest, which you rested." Read as the care and comfort his household gave him; translated "the rest you gave it."
  53. 53 ↩"unde-și va fi gătit" means the soul goes where it has readied its own lot by how it lived; the reflexive keeps the accountability that a passive "where it has been prepared" would blur.
  54. 54 ↩"lumina mea" ("my light") is a term of endearment in this address, as in the previous section's "luminile méle"; rendered literally to keep the affectionate vocative. "de pripă" means "in haste, all at once", rendered "so quickly".
  55. 55 ↩"dar" here is resumptive rather than adversative — it introduces the apodosis of the conditional ("if... then"), not a contrast.
  56. 56 ↩"milă" covers both mercy and compassion. Here it is the ruler's pity toward his people, so "compassion" is used; where the same word is asked of God or of them toward the dead it is rendered "mercy" (see s4).
  57. 57 ↩"vă va învăța" is a future indicative used with optative force in this deathbed appeal; rendered as a wish ("may God teach you") to carry the pleading tone. A flatter "God will teach you" is also defensible.
  58. 58 ↩"vă veți osândi" is reflexive — you will condemn yourselves — with the force of incurring divine judgment rather than merely being blamed.
  59. 59 ↩"cea înfricoșată" is the standard Orthodox epithet for the Second Coming and the Last Judgment — awe-inspiring and terrifying at once; "dread" preserves that weight rather than flattening it to "frightening".
  60. 60 ↩"folosi" / "folosință" are the same root — to be of use, and the profit gained. The wordplay (no one can profit another; each gets the profit of his own works) is kept by rendering the verb "help" and the noun "gain".
  61. 61 ↩"vă ertați cu ertarea cea de apoi" is a reciprocal farewell formula: the dying prince and those around him forgive one another in a final, parting act of pardon. Rendered as "take leave of me with the last forgiveness" to keep both the forgiveness and the farewell sense; a flatter "say your last goodbye" would lose the pardon.
  62. 62 ↩"coconi" / "cocoane" are the old Romanian court terms for a prince's sons and daughters; rendered "sons" and "daughters" rather than a flat "children" so the paired address (and the endearment "turturițe," little turtledoves, addressed to the daughters) stays intact.
  63. 63 ↩"nefățarnic" is literally "unhypocritical"; in this judgment context it carries the biblical sense of a judge who takes no account of rank or person, so "who shows no favoritism" is the faithful reading rather than a comment on sincerity.
  64. 64 ↩"gurile hainelor împărătești" literally means the "mouths" (openings) of the imperial garments — most plausibly the jeweled collars or neck-openings of court robes, continuing the inventory of vanished finery from the previous section. Rendered "collars"; "openings" or "necklines" are also possible.
  65. 65 ↩Opening 'Că' is causal, not merely additive; rendered "Because" so the greed is stated as the reason for the separation.
  66. 66 ↩The closing 'ci' is adversative and corrective — it cancels what precedes rather than adding to it; rendered "instead".
  67. 67 ↩"ești înghițire iadului" is literally "you are a swallowing for hell" — the soul as something hell devours. Rendered "a mouthful for hell" to keep the concrete image.
  68. 68 ↩The source punctuates as an exclamation; rendered as three questions, since 'ce/unde/în ce' are interrogative and the force is an alarmed self-interrogation rather than a statement.
  69. 69 ↩'cându' here is causal-concessive ('seeing that / since'), not merely temporal; the clause gives the reason the hope looks groundless. The final 'ca să ne ajute' is a purpose clause attached to the missing good works.
  70. 70 ↩'tartarul cel réce' — the cold Tartarus of Byzantine and Slavonic eschatology, the icy counterpart to the fire; kept as 'Tartarus' rather than flattened to 'hell' so the paired fire/cold image survives.
  71. 71 ↩'să trezi' is literally 'woke up / sobered up'; the simile that follows ('like a man drunk and mad with wine') is built on that same sobering image, so 'came to himself' keeps both the waking and the sobriety.
  72. 72 ↩Artemis, Apollo, and Baal are the legendary tradition's idols for Manasseh, not a detail of 2 Chronicles.
  73. 73 ↩The witness reads 'izbăbit'; translated as 'izbăvit' (delivered), which the verb is spelled correctly in s5 and which the sense requires.
  74. 74 ↩The opening "Ci" is adversative-resumptive here, picking up the Manasseh example from the previous section; rendered "But" to keep the pivot from despair to petition.
  75. 75 ↩"streinul" (stranger/foreigner) here carries the sense of one with no standing or claim before God, not merely a traveler.
  76. 76 ↩Inside the quoted divine speech the source keeps the second-person "milii tale" ("your mercy"), addressing God rather than staying in his voice — a common slippage in this prayer. Rendered as "that same mercy" to preserve the sense without breaking the quotation.
  77. 77 ↩"iubitoriu de oameni" renders Greek philanthrōpos, a standard liturgical title for Christ; "you love mankind" keeps that public, doctrinal weight rather than reducing it to generic kindness.
  78. 78 ↩"ce iaste pus înainte" literally "what is set before [you]" — the sense is the work or offering a laborer brings; rendered "whatever is offered to you".
  79. 79 ↩"negrijirea mea" spans neglect and carelessness; "carelessness" is kept consistent with the same word at s7.
  80. 80 ↩"soțiile méle" here means "my companions/fellows" (fellow laborers), not "my wives".
  81. 81 ↩"îndrăzneală" renders the Greek παρρησία tradition — bold confidence of access before God; rendered "confidence".
  82. 82 ↩"l-am dăzlupit de fața ta" is an old form for stripping/tearing away; the sense is that the soul was robbed of the vision of God's face.
  83. 83 ↩The clause has no finite verb of its own; it depends on the petition of the preceding sentence ("have mercy on it"). Rendered as a continued petition ("do not hold against me..."), which is the most plausible intended sense.
  84. 84 ↩The doubled conjunction "ci căci" ("but because") is causal in force here: the reason for being cast off is stated, not a contrast with the previous clause. Rendered as "instead, because" to keep both the corrective "ci" and the causal "căci".
  85. 85 ↩"Mărturisești" here carries the sense of solemn declaration or promise to sinners rather than confession of sin; rendered "give your word."
  86. 86 ↩The stray "niciodată" ("never") after "neschimbătoare" is best read as reinforcing the preceding adjectives; it is rendered as "never changes" rather than left as a separate clause.
  87. 87 ↩Romanian milă covers both 'mercy' and 'pity'; rendered mercy throughout, since divine mercy is in view.
  88. 88 ↩The Romanian strings five bare infinitive clauses; rendered as a colon-led series to keep the piled-up, courtroom effect.
  89. 89 ↩Renders the standing Byzantine liturgical epithet philanthropos, 'lover of mankind'.
  90. 90 ↩The verb here is unusual; the likeliest sense in a deathbed petition is 'satisfy/content me', i.e. grant relief, rather than the modern 'thank'. Rendered 'give me some peace' and flagged.
  91. 91 ↩Here the word means almsgiving in the concrete sense, so it is rendered 'given nothing in charity' rather than with the abstract 'charity/love'.
  92. 92 ↩"ocaianic" (Slavonic-derived) and "ticălos" here both mean wretched/pitiable rather than modern Romanian "villainous"; rendered as a doubled lament, matching the self-accusing voice of the deathbed prayer.
  93. 93 ↩The quoted "Gospel" saying is a free conflation: the thieves-and-moths clause echoes Matthew 6:19-20, while the "living and blameless sacrifice" clause has no Gospel wording behind it (closer to Rom 12:1). Translated as the text stands, without harmonizing to a canonical wording.
  94. 94 ↩"fericitul Ioan cel cu rostul de aur" is a calque of Chrysostom ("golden mouth"); kept literally, since the image of the mouth ties into the following line about hunger and thirst.
  95. 95 ↩The Romanian reads literally "The end of the Teachings of Ioan Neagoe Voievod." Rendered with the standard English colophon formula "Here end..." to match the closing-rubric function of the line. "Voievod" (the Wallachian princely title) is kept untranslated rather than flattened to "Prince."

Teachings of Neagoe Basarab to His Son Theodosios companion

Rule yourself daily, not just on retreat

Chosen Portion turns the mirror into a daily practice — a short reading and examining question each morning before you lead anyone.

Chosen Portion makes the mirror daily: the ruler-formation questions this collection preserves become a two-minute morning examination in the app.

  • A daily formation reading drawn from centuries of counsel to those in authority
  • One pointed examination question a day — two minutes, before the meetings start
  • Track your practice over weeks and watch the examined life become a habit
Chosen Portion — Daily Prayer (free iOS app) →