SR
← Teachings of Neagoe Basarab to His Son Theodosios/Book 1 · Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie
Chapter 39NeagoeInvataturi.1.39

CUVÎNT DE ÎNVĂȚĂTURĂ AL BUNULUI CREȘTIN DOMN NEAGOE VOIEVOD, DOMNUL UNGROVLAHII, CĂTRĂ 2 SLUGI CREDINCIOASE ALE SALE ȘI DRAGI, CARELE SE LEPĂDARĂ DE LUME ȘI SĂ DŒDERĂ VIEȚII CĂLUGĂREȘTI

A Father's Blessing and Exhortation

The author begins by praising the resolve of his sons to embrace monastic life, contrasting it with the worldly honors and comforts they have renounced, and offers blessings for their heavenly reward.

I praise your resolve, and I call blessed the one who is quick to do good.1 Truly, blessing be on you, soul, and sanctification, just as the apostle says: "All who are led by the Spirit of God are the sons of God" — and servants of the Holy Trinity.2 So may God give you strength as well.3 And to you, Iosaf, my child—I, your father, had so many plans and good intentions for you, wanting to show you kindness and to honor you. But you, my child, have turned away from my honor, my kindness, and the comfort I offered you.45 And so, may the Lord God grant you honor in the kingdom of heaven and rest among those who have pleased him. And you, Varlaam my son, the keys to my kingdom and my treasury were in your hands; yet you gave up my keys and left my treasury behind.6 So then, may the Lord God open the treasury of heaven for you, and may the doors stand open and unbarred for you where the dreaded toll-houses of the air are.7

The Greatness of Renunciation and the Enemy's Deceit

The author emphasizes the significance of their decision, highlighting the joy in heaven and the devil's opposition, then recounts the fall of Adam as a cautionary tale about temptation and the need for constant vigilance.

Don't imagine, my sons, that you've done some small thing; you've done something very great, something that means much to our Lord, Jesus Christ, and there is great joy in heaven right now over what you've done. So then, my sons, keep watch and pray to the Lord day and night, because this is the joy of our Lord Jesus Christ and of the powers of heaven—and for the devil and his servants, it's a deep wound. But guard yourselves closely, my sons, against Satan and his traps, and against his filthy angels, and against his vile promptings and thoughts. For the joy you've given the Lord Christ is great grief and injury to that defiled spirit—and he's cunning and well practiced at working evil against our nature and against this human race of ours.8 For in the beginning God made man—Adam, that is—in his own image, and gave him understanding, and set him to reign and have mastery over everything that had been made on the earth and over the birds of the sky, and gave him a command and instruction from his own mouth, and put paradise in his keeping. But our enemy, Satan, clothed himself in the body of a serpent and went and whispered cunningly in Eve's ear, telling her to eat from the tree God had commanded them not to eat from and not even to touch. So she took and ate, and gave Adam some to eat as well, and they were deceived, supposing they would be gods—for that's how Satan had lured them and led them astray. And so they were driven out of paradise, out of its sweetness and out of its rest. But there's this too that you should know and think over, my children: Adam wasn't born out of sin, the way we are — he was formed by God himself, and even so, look how the sower of sins, our enemy the devil, deceived him.9 So then, my dear children, think this over and keep watch over yourselves at every moment, for the sake of your salvation, so that this enemy doesn't turn you back from the good work you've begun and longed for, and so you don't anger your good and merciful Master, God.10 For the servant who knows his master's will and wish and doesn't carry it out will be punished harshly and thrown into prison, while the servant who doesn't know his master's will and wish won't be beaten much.11 And the devil is always pushing us to sin; so don't imagine you'll overcome that filthy one by your own strength or by anything you've already done—only by the help of the Lord Jesus Christ.

The Ladder of Virtues and Watchfulness

The author urges his sons to pray through the night, emphasizing the fear of God as the mother of all virtues, particularly love, and likens the mind to a military standard that must be kept vigilant against the enemy.

So then, my dear sons, rise at night — at that hour when even the birds of the sky and the fish of the waters are at rest — and lift your hands toward heaven with prayers to the merciful Lord and Master Jesus Christ, and cry out with tears and sighing, saying: "O Lord, almighty King, we are your creation; do not abandon us, your own creation, to become Satan's mockery!"12 And so the Lord Christ, being good, will not abandon you, his own creation, to be Satan's laughingstock; instead he will show you mercy and fence you round with his mercy, and you will trample that terrible serpent under your feet.13 And above all, my sons, let the fear of God settle among you like a nest, along with love.14 For the fear of God is the mother of every good thing.15 For out of the fear of God fasting is born, and out of fasting comes purity, and out of purity prayer, and prayer gives birth to humility, and humility gives birth to love — and on love all the Law and the Prophets rest.16 As the Apostle testifies again, saying: "Even if we gave our bodies to be burned, and had no love, it would do us no good at all."17 So this is the work love does: it makes crowns for those who have earned it — crowns our Lord Jesus Christ has prepared to give to those who love him, when he comes to judge his own creation, from Adam, the first man, down to this day and on to the very end.18 So then, my sons, stay alert and guard yourselves, so you aren't deprived of those crowns—because you are the Lord of Hosts' vineyard, and the good tree that gives its fruit in its season.19 So, my sons, remain watchful, so that when the Lord of the vineyard comes, he finds his tree bearing fruit, in bloom, and heavy with ripe fruit.20 If he finds it in bloom and bearing fruit, he'll have mercy on it: he'll fence it in and keep it safe from those vicious, ravening birds.21 But if he finds his tree without fruit and without blossom, he will hate it, and he'll break down the hedge on the spot, and turn loose on it those evil and merciless birds, and cut it out of the ground, and tear it up by the roots, and throw it into the riverbed of everlasting fire.2223 So, my children, keep watch over yourselves, so that when the Lord Jesus Christ comes he won't find you like the tree that bears no fruit — so that he won't hand you over to the terror and dread of the demonic angels, and won't throw you out over the fence of the vineyard, like that barren vine, into the pits and into the fire, and so that you won't end up living with those horrifying demonic angels.2425 Instead, let him find you like the good vine, in blossom and heavy with good fruit, so that you'll be fenced in and shown mercy.26 And don't pin your hope on fasting alone without prayer, or on prayer without fasting, or on fasting and prayers without bowed-down humility — let all of these be knit together and joined as one.27 Because the more kinds of flowers a crown is woven with, the more beautiful it is.28 So I remind you, my children: braid your fasting together with prayer, and with fasting, and with bowed-down humility, and with love; and our Lord Jesus Christ will braid every good thing into your crowns.2930 Think of a ship struck by the wind out in the open sea: if its rope is braided from a single strand, the wind beats the ship and shakes it until the rope snaps, and then the ship goes down and sinks to the bottom. But the ship whose rope is braided from many strands — when the wind beats that one, the strands hold for one another, and the wind can't snap the rope; it lifts the ship up out of the depths instead, and nothing at all happens to it.31 So this is what I'm telling you, my sons: fence yourselves in with the love of God, and keep your minds lifted up to God.3233 For the mind is the body's battle standard, and as long as the standard stays up in the fight, that fight is still unbeaten and not yet lost; but once the standard falls, the battle is lost, and no one even notices how the man next to them goes down.34 It's the same with a person: as long as their mind is turned toward God, they're like an army whose standard stands unshaken, and they don't perish. But the person who doesn't lift their mind toward God is like an army whose standard falls, and their body is thrown into thick, clouded darkness and into everlasting fire.35

Guarding Against Deceit and the Dangers of Complacency

The author warns against the devil's various tactics, including stirring up opposition from fellow monks and tempting one to postpone repentance, stressing the importance of using one's youth and strength for spiritual discipline.

So this is what I tell you, my sons: keep your minds alert at all times, and guard yourselves against Satan's deceit, because what you've done is a great grief and vexation to him. And so, know this: just as the waves of the sea beat against the shore, that's how the devil beats at you with his filthy thoughts. But if he sees that he can't accomplish anything that way either, he'll work by craft: he'll incite and stir up against you the very people who seem to you the best among others — priests and monks. And so the monks will harass you and will want to make you slacken your fasting and your prayer, and they'll say, "Why are you doing more than we do?" — and on top of that they'll hate you with a hatred beyond anything human nature can reach. But you, my sons, understand this: those displays of theirs won't be coming from them; they'll be hostilities and manifestations of the devil. Or again, if people say — or if a thought or notion comes into your heart, asking why you punish your body with fasting, saying, "If the Lord grants us days and life, then we'll fast in our old age" — don't believe those words or those thoughts, for you should know for certain that counsel like that comes entirely from the one who obstructs us, the devil; because when old age comes, it comes with weakness, and with the weakness comes death as well. For the Lord asks of everyone according to the measure of their strength, and asks nothing more. You do the same, my sons: as long as you're able, keep up the hard work of your discipline; but when the day comes that you can't, God knows you can't, and he won't ask more of you than that — only what matches your strength — just as a man does.3637 Because while a man is young and strong, he looks after himself and lays things up. So in old age, if he still has the strength to gather, he gathers more; and if he doesn't, what he gathered in his youth is enough for him. So then, my sons, while you're young, take care of yourselves and gather, so that if old age catches up with you one day and your strength gives out, God will know that you have no strength left, and you'll still have what you gathered in your youth — not some other kind of hoard, but good things, spiritual ones, and they'll carry you all the way to old age. And if death catches up with you while you're still young, in what we call striving toward God, you will be blessed.3839 So keep watch, with fasting and with prayer and with humility, because prayer and fasting and humility are a great thing.

The Power of Ascetic Practices

The author illustrates the immense power of fasting, prayer, and humility by citing biblical figures like Moses and Elijah, and warns of the dire consequences of neglecting these practices, contrasting the joy of the righteous with the condemnation of sinners.

See, my sons, I'm showing you just how great and powerful prayer, fasting, and humility truly are. For through fasting, Moses spoke with the Lord of Sabaoth on Mount Sinai, face to face, as a man would speak with his wife, and he crossed the sea as if it were dry land.40 Through fasting, the prophet Elijah shut up the heavens so that it didn't rain for three years and six months, and God carried him up to heaven in a chariot of fire. Through prayer and the hard labor of his body, the apostle Paul was carried up bodily as far as the third heaven, where he heard unspeakable words that no one can utter—though he says he only heard them in part.41 Do you see, my sons, how powerful fasting, humility, and prayer are? So, my sons, strive in the same way yourselves, so that you too may hear the voices the apostle Paul heard.42 And don't part from them, because you'll have great grief if you tear yourselves away from them, and you'll be left in trouble and without mercy.43 And guard yourselves further, so that you never hear the voice the five girls heard, the ones calling from outside to the bridegroom, the Lord Christ, saying, "Lord, Lord, open to us!"44 and he answers you, saying, "Truly, I don't know you!"45 So then, my sons, guard yourselves against that voice; don't let your ears ever hear it, because whoever hears that voice weeps long and mourns bitterly, and no one can do a thing to help him. And again: keep your mind and your thoughts fixed on God at every moment, day and night — on the day when the Son of Man comes to judge his creation from the beginning of the world, on how your companions will look then, the ones who were crushed and afflicted in this world for the sake of righteousness, and on the splendor in which those will come who carried the Holy Spirit within them because of their striving.46 And then the ranks of the martyrs will come, the ones who poured out their blood for Christ, to receive their crowns, woven and set with beauty. The righteous will receive the same, and so will everyone who has done God's will. And he will separate the righteous from sinners the way a shepherd separates the sheep from the goats, and he will set the righteous on his right and the sinners on his left. And then, with great sweetness, he will speak to those on his right and say to them: "Come to me, all you who are weary and burdened, and I will give you rest!" And then they will enter into the joy of their Lord, rank upon rank: apostles, prophets, martyrs, and the whole multitude of the venerable saints.47 And then the righteous will each take up their own harvest — what they sowed, and the hardship they suffered and endured in this present age. Then they'll eat the fruit of their labors, and the Lord will repay everyone according to what they've worked for. Then their mouths will be filled with joy and their hearts with a gladness beyond words. Now hear the answer he'll give to those on his left, for he'll say to them: "Get away from me, you who are cursed, to the place prepared for the devil and his angels, because you didn't listen to my teachings!"4849

The Urgency of the Spiritual Race

The author urges his sons to 'run the race' while there is time, describing the dramatic events of the Second Coming and the subsequent judgment, and encourages them to embrace present sorrow and prayer for future comfort.

So I'm telling you this, my sons: don't let yourselves fall behind your companions, as John of the Ladder says, "Let us run, my sons, let us run while there's still time, because we've fallen behind our good companions."5051 Now let's turn back again to what we were saying earlier. Then the sky will roll up like a scroll, and the stars will fall, and the sun will go dark and give no light. Then the heavens will open and the angels will run out ahead of him, crying: “Look, the Bridegroom is coming! And then the whole earth will tremble before his face like the water of the sea. And then there will be one flock and one shepherd, and all the righteous will rejoice, gathered together with the angels in the joy of their Lord. And bitter grief for those who will be shut out of that joy, for they will be left sorrowing and disgraced, handed over to those pitiless angels and to the black and terrifying demons! Pay attention, my sons, and think hard about how much anguish and grief will fill our hearts then, and from what quarter they'll first start beating us and striking us across the face — even tearing out our hair!52 And how many tears will pour from our eyes then! Think of the groaning — what kind of death we'll have to speak of, and what kind of anguish!53 Because if someone sets out to give alms, our enemy the devil is always there to block him from showing mercy — every good thing and every work of God is hateful to him.54 So, my sons, keep always in mind that longing and desire spoken of above, and the mourning, and the great anguish. It's far better to grieve and pray and sigh here.✦ Then in the kingdom of heaven you'll be comforted and you'll rejoice — so fast here for me.✦55 And may our Lord Jesus Christ fill you full along with his holy ones — because all the striving and all the setting right, my sons, happen here.✦56

Seizing the Moment for Spiritual Trade

Using the metaphor of a marketplace, the author stresses the importance of spiritual 'business' while life and opportunity remain, warning against the dangers of gluttony and advocating for fasting, prayer, and humility as sources of all good.

So do your trading while the market is still open and hasn't broken up; do your business, as the saying goes, while the soul is still in the body.57 But once the market breaks up — that is, once the soul is torn away from the body — after that, no setting things right can be carried through anymore.58 It's the same for you, my sons: instead of laughter and merriment, while we still have time, take up weeping and sorrow—otherwise you'll be weeping later in the prisons of hell, where it won't do you any good at all.5960 And I beg you once more, and I teach you this, my dear sons and my dear children, whom I have fathered through the Holy Spirit: don't let people wear down your resolve, because they'll tell you there's no sin in food or in honest effort — when in fact all of Satan's work breeds out of food and drink, that is, out of gluttony.6162 For Adam himself went wrong in no other way, and for no other reason, than through gluttony and disobedience — he craved instead to be God, and so he was deceived.63 That is why he was driven out from the food of paradise. So, my sons, the human body is like a fire, and eating beyond all measure is like firewood: the more wood you throw on the fire, the more it flares up, the higher it blazes and burns — as one of the greatest saints says; but if you throw on only a little wood, the fire burns lower.64 It's the same with the human body: when it eats a great deal, without restraint, it catches fire just like a flame. So then, work hard at fasting and prayer, and bring your body low. Because every good thing flows out of fasting like water from a spring. And our Lord Christ loves nothing the way he loves the human body, just as the hive loves its bees in the combs full of honey.65 And yet the hive, however much it loves and longs for the bees in its combs, once they flee the smoke they desert the combs and fly off, leaving them empty. In just the same way, the Holy Spirit flees from filthy thoughts.

A Father's Plea for Intercession

The author expresses his own unworthiness and asks his sons to remember him in their prayers, seeking mercy through their intercession and the prayers of the Virgin Mary and the saints, concluding with a final blessing.

After that, my sons, if God is willing to bring me together with you again, we'll talk over everything I know, and I'll teach it to you — not out of my own mind, but out of the teaching of the Lord God Jesus Christ.66 But, my sons, Josaphat and Barlaam, keep me in mind as well — reckless and lazy as I am — because truly I'm the worthless vine that bears no fruit, the sheep that has strayed and been lost down a ravine among the deep landslides, cut off from the flock of our Lord Jesus Christ, and I'm ringed about by savage beasts, wild and raging, their teeth sharpened, sparks flying from their eyes like lightning.67 And so, my sons, I beg you: remember me too in your holy prayer, and don't forget me — I who am the straying sheep, and your father — so that our Lord Jesus Christ may receive even me, the sinner, into his flock because of your prayer.6869 Not as one of his own favored servants, though, and not as one of you, my sons—only as one of the lowliest farmhands.70 And if death comes to me before it comes to you, you are forgiven by me; and you, my dear ones, forgive me as well, so that through you I may find mercy and rest on the day of judgment—through the prayer of the most pure Virgin Mary, our Lady, and with the help of the saints, all who have served the Lord well down the ages.71 Amen.

Read the original Romanian

Laud nevoința, fericesc pre cela ce iaste grăbitoriu întru bunătăți. Bună cuvântare cu adevărat ție, suflete, și sfințire, după cum zice apostolul: „Câți să poartă de duhul lui Dumnezeu, acéia sunt fiii lui Dumnezeu” și slujitorii Sfintei Troițe. Deci și voao să vă dea Dumnezeu tărie.

Ție, fătul mieu Iosafe, că eu, fătul mieu, aveam mult gând și cuget bun spre tine, să te miluesc și să te cinstesc, iar tu, fătul mieu, ai părăsit cinstea mea, și mila, și odihna. Dirept acéia, Domnul Dumnezeu să-ți dea cinste întru împărățiia ceriului și odihnă cu cei ce au plăcut lui.

Iară tu, fătul mieu Varlaame, chieile domnii méle și cămara mea era în mâinile tale; iară tu te lepădași de cheile méle și cămara mea o ai năpustit. Dirept acéia, să mi-ți deșchiză Domnul Dumnezeu cămara ceriului, și să mi-ți fie ușile deschise și neoprite, unde sunt vămile céle înfricoșate în văzduh.

Că se nu vă pae, feții miei, că ați făcut lucru mic, ce ați făcut lucru foarte mare și mult Domnului nostru, lui Iisus Hristos, și multă bucurie iaste acum în cer de fapta voastră. Dirept acéia, feții miei, priveghiați și vă rugați Domnului zioa și noaptea, că aceasta iaste bucuriia Domnului nostru Iisus Hristos și a puterilor celor cerești, iară diavulului și slugilor lui rana cea mare. Ce mult să vă păziți, feții miei, de satana, și de cursele lui, și de spurcații lui îngeri, și de ale lui scârnave cugete și gânduri. Că această bucurie ce ați făcut voi Domnului Hristos, mare necaz și dosadă ați făcut pângăritului aceluia duh — și iaste meșter și domirit spre răutatea fiirei și neamului nostru cestui omenesc. Că, dentâiu făcu Dumnezeu pre om, adecă pre Adam, pre chipul său și-i déde pricepere, și-l puse să împărățească și să biruiască toate câte era făcute pre pământ și paserile ceriului, și-i déde poruncă și învățătură den gura sa, și-i déde raiul în seama lui. Iară dușmanul nostru, satana, să îmbracă în trup de șarpe, și mérse de șopti cu meșteșugu la uréchia Evei, și-i zise să mânce den pomul care poruncise Dumnezeu să nu mănânce, nici să să atingă de dânsul. Deci ia luo de mâncă și déde și lui Adam de mâncă, și să înșălară, socotind că vor fi dumnezei — că așa-i amăgise și-i înșălară satana. Decii fură goniți den raiu și den dulceața și din răpaosul lui.

Ce încă și aceasta de se o știți și să o socotiți, feții miei: că Adam nu era născut den păcate, dupe cum suntem noi, ce era zidit de însuși Dumnezeu, și iată că-l înșălă sămănătoriul de păcate, adecă vrăjmașul nostru, diiavolul.

Dirept acéia, feții miei cei dragi, socotiți aceasta și vă păziți în toată vréme pentru mântuirea voastră, ca se nu vă întoarcă acel vrăjmaș dentr-acest lucru bun ce ați început și l-ați pohtit, și să mâniați pre stăpânul cel bun și milostiv, Dumnezeu. Că sluga carea știe voia și pohta stăpânului său și nu o va face, acela va fi mult căznit și aruncat în temniță, iar sluga carea nu știe voia și pohta stăpânului său, nu va fi bătut mult. Iar diavolul totdeauna îndeamnă să facem păcate; ce se nu vă pae că veți birui pre spurcatul acela cu tăriia voastră sau cu lucrul ce ați făcut, ce numai cu ajutoriul Domnului Iisus Hristos.

Dirept acéia, feții miei, să mi vă sculați noaptea, în vrémea céia ce se odihnesc și pasările ceriului și peștii apelor, și să mi vă rădicați mâinile spre cer, cu rugăciuni cătră milostivul Domn și stăpân Iisus Hristos și cu lacrămi și cu suspini să strigați, zicând: „O, Doamne, împărate atotțiitoriule, noi suntem zidirea ta; ce nu lăsa pre noi, zidirea ta, să fim batjocora satanii! “ Și, așa, Domnul Hristos, fiind bun, nu va lăsa pre voi, zidirea sa, să fiți de râsul satanii, ce vă va milui și vă va îngrădi cu mila lui, și veți călca pre acel șarpe cumplit supt picioaréle voastre.

Și, mai întâiu de toate, feții miei, să aveți între voi încuibată cu dragoste frica a lui Dumnezeu. Că frica a lui Dumnezeu iaste mumă tuturor bunătăților. Că den frica a lui Dumnezeu să naște postul, iară den post curățiia, iar den curăție rugăciune, iară rugăciunea naște smerenie, smerenia naște dragostea, iar dragostea toată légea și proorocie razămă. Cum iar mărturisește apostolul și zice: „Măcar și trupul de l-am da să-l arză, și să n-avem dragoste, nici un folos nu ne va fi”. Deci lucrul acesta lucrează și face cununi celora ce l-au dobândit, care sunt gătite de Domnul nostru Iisus Hristos, să dea celor ce-l iubesc, cându va veni să judece zidirea sa, de la Adam, omul cel dentâiu, și până astăzi, și până în sfârșit.

Dirept acéia, feții miei, priveghiați și vă păziți, să nu cumva să fiți lipsiți de acéle cununi, că voi sunteți via Domnului Savaoth și pomul cel bun, care-și dă roada la vrémea sa. Deci, feții miei, privighiați ca, cându va veni Domnul viei, să afle pomul său cu rod și înflorit și cu poame. Deca-l va afla înflorit și cu poame, lui îi va fi milă de dânsul și-l va îngrădi și-l va păzi de paserile céle réle și zvăpăiate. Iar de va afla pomul său făr’ de roadă și neînflorit, el îl va urî și va sparge și gardul numaidecât, și va slobozi la dânsul paserile céle réle și cumplite, și-l va tăia den pământ, și-l va dăzrădăcina, și-l va arunca în matca focului celui de veac.

Pentr-acéia, feții miei, mi vă păziți, când va veni Domnul Iisus Hristos, ca se nu vă afle ca pre pomul cel fără de rod, ca se nu vă năpustească în groaza și în spaima îngerilor celor drăcești și să nu vă arunce afară, peste gardul viei, că pre acea viță, și în propastii, și în foc, și să nu lăcuiți și voi cu îngerii drăcești cei groaznici. Ce se mi vă aflați ca vița cea bună, cu rod bun și înflorit, și să fiți îngrădiți și miluiți.

Și să nu vă fie nădejdea numai pre post făr’ de rugăciune, sau spre rugăciune făr’ de post, sau pre post și pre rugăciuni făr’ de plecată smerenie, ce se fie acéstea toate lipite și împreunate. Căce că cununa, de ce se învrâstează cu de tot feliul de flori, deci iaste mai frumoase.

Dirept acéia vă aduc aminte, feții miei, să amestecați postul cu ruga, și cu post, și plecată smerenie, și cu dragoste; iar Domnul nostru Iisus Hristos va amesteca toate bunătățile în cununile voastre. Că corabia carea o lovește vântul în mijlocul mării, și de-i va fi funea împletită numai într-o viță, iar vântul o bate și o clătéște pân’ rumpe funea, deaciia corabiia să îneacă afund și să cufundă; iar corabia căriia îi iaste funea împletită în multe vițe, pre acéia, deaca o bate vântul, iar vițele să ajută una cu alta, și nu o poate rumpe, ce o scoate den fund și den adânc, și nu-i iaste nimic.

Dirept acéia vă zic, feții miei, să mi vă îngrădiți cu dragostea lui Dumnezeu și mintea să mi vă fie sus cătră Dumnezeu.

Că mintea iaste steagul trupului și, pân’ stă steagul la războiu, tot iaste războiul acela nebiruit și nepierdut, iar deaca cade steagul, războiul iaste biruit, și nu știe unul pre altul cum piere. Așijderea și omul: pân’ îi iaste mintea cătră Dumnezeu, el iaste ca oastea céia ce-i stă steagul neclătit și nu piere, iar omul ce nu-și rădică mintea cătră Dumnezeu, el iaste ca oastea céia ce-i cade steagul, și-i iaste trupul aruncat în tunérecul cel împâclat și în focul cel vécinic.

Dirept acéia mi vă zic, feții mei, să vă aflați de pururea cu minte și să vă păziți de înșălăciunea satanei, că lui îi iaste mare năcaz și dosadă de acest lucru al vostru ce ați făcut. Și așa, să știți că cum să bat valurile mării, așa să bate diavulul cu cugetele sale céle spurcate pentru voi. Iar de va vedea că nu poate isprăvi nimic nici așa, el va meșteșugi și va îndemna, și va rădica asupra voastră oamenii care va părea voaă că sunt mai buni între alți oameni, preoți și călugări. Și așa, vă vor dosădi călugării și vor vrea să vă slăbească postul și ruga, și vor zice: „Pentru ce faceți mai mult decât noi?” , și încă și cu urâciune mai mult vă vor urî, cât nu va putea ajunge la firea omenească. Iar voi, feții miei, să știți că acélea arătări ale lor nu vor fi de la dânșii, ce vor fi vrajbe și arătări dievolești. Sau, măcară de vor zice oamenii, sau va veni gând sau cuget la inima voastră, socotind pentru ce vă chinuiți trupul vostru cu post, că „deaca va da Domnul zile și viață, atuncea la îmbătrânețe ne vom posti” — acélea vorbe și acélea gânduri să nu le crédeți, că să știți adevărat că sunt unile sfaturi ca acélea tot ale împiedecătoriului nostru, ale diavolului, că bătrânéțele, cându vor veni, vor veni slăbiciune, și cu slăbiciunea va veni și moartea. Că Domnul caută de la tot omul după cât îi iaste putérea tării lui, iară mai mult nu cére.

Așijdirea și voi, feții miei, până puteți, faceți nevoință, iar când nu veți putea, Dumnezeu știe de acéia că nu puteți, ce nu va cere de la voi mai mult, ce numai împotrivă — ca și omul. Că omul pân’ iaste tânăr și poate, el se grijéște și strânge. Deci, la bătrânéțe, de mai are putére a strânge, el mai strânge, iară deaca n-are, îi iaste destul ce au strâns la tinerețe.

Dirept acéia, feții miei, pân’ sinteți tineri, voi vă grijireți și strângeți, ca de vă va ajunge oarecând bătrânéțele și veți slăbi, iar Dumnezeu va ști de acéia că n-aveți putére, ce veți avea ce ați strâns la tineréțe — însă nu altă strânsore, ce bunătăți, sufletești și o vor ajunge la bătrânéțe, iar de vă va ajunge moartea în tinerețe, ce se zice nevoința spre Dumnezeu, fericiți veți fi. Așa priveghiați, cu postul și cu ruga și cu smerenie, pentru că ruga și postul și smerenia iaste un lucru mare.

Iată că vă arăt, feții miei, ruga și postul și smerenia cât iaste de mare și de putérnică. Că Moisi cu postul grăi cu Dumnezeu Savaoth în muntele Sinai, față fățis, ca cum ar grăi cineva cu o soție a lui, și trecu pren fundul mării ca pre uscat. Ilie proroc cu postul încuie ceriul de nu ploo trei ani și șase luni, și-l sui Dumnezeu cu căruța de foc la ceriu. Pavel apostol cu ruga și cu osteneala trupului să sui cu trupul pân’ la al treilea cer și acolo auzi graiure nespuse, de care nu iaste cu putére a grăi omul — însă zice că au auzit numai de o parte.

Vedeți, feții miei, cât iaste de mare tăria postului și a smereniei și a rugăciunei? Așa mi vă nevoiți și voi, să auziți acéle glasure, care au auzit și Pavel apostol. Și să nu vă despărțiți de dinsele, că vă va fi multă jale deaca vă veți deslupi de dinsele și veți fi necăjiți și nemiluiți. Și încă să vă feriți să nu cumva să auziți glasul cela ce-l auziră céle cinci féte, care striga din afară, pre ginerile Domnul Hristos, de zicea: „Doamne, Doamne, deșchide-ne!” , iar el să vă răspunză, zicându: „Adevărat, nu vă știu!”

Dirept acéia, feții miei, vă păziți de acel glas, să nu-l auză urechile voastre, că cela ce aude glasul acela, mult plânge și să tânguiaște foarte cu amar, și nimea nu-i folosește. Și iară, să mi vă fie mintea și cugetul cătră Dumnezeu, în toată vrémea, zioa și noaptea, când va veni Fiul omenesc să judece zidirea sa de-nceputul lumiei, cum să vor arăta atuncea soțiile voastre, céia ce au fost obiditi și scârbiți în ceastă lume pentru direptate, și cu câtă podoabă vor veni atuncea céia ce au purtat pre duhul cel sfânt într-înșii pentru nevoința lor. Și atuncea vor veni cetele céle de mucenici, carele și-au vărsat sângele pentru Hristos, de-și vor lua cununile céle împletite și înfrâmsețate. Așijderea și direpții, și cei ce au lucrat pre voia lui Dumnezeu acéstea vor dobândi. Și va împărți pre cei direpți den cei păcătoși, cum împarte păcurariul oile den capre, și va pune pre cei direpți de-a direapta, iară pre cei păcătoși de-a stânga. Și atuncea cu multă dulceață va grăi celor de-a direapta lui și le va zice: „Veniți cătră mine, toți cei osteniți și însărcinați, să vă dau răpaos! “ Și vor întra atuncea în bucuria Domnului lor, tot céte, céte: apostoli, proroci, mucenici și gloatele de preapodobnici. Și drepții atuncea vor luoa cineși roada sa ce au sămănat și ce rău au pătimit și au răbdat într-acest veac.

Atuncea vor mânca roada osteninților lor și va plăti Domnul tuturor după ostenințele lor. Atuncea să va umplea gura lor de bucurie și inimile lor de veselie nespuse. Auziți ce răspunsu va răspunde celor de-a stânga, că le va zice: „Duceți-vă de la mine, blestemaților, unde iaste gătit diavolului și îngerilor lui, pentru că n-ați ascultat învățăturile méle!”

Decii mi vă zic, feții miei, să nu cumva să rămâneți de soțiile voastre, cum zice Ioan Léstvicinic: „Să alergăm feții miei, să alergăm, pân’ iaste vrémea de alergat, pentru că am rămas de soțiile noastre céle bune”.

De acum să ne întoarcem iar la cuvântul cest mai de-îdărăt. Atunci să va strânge ceriul ca o trâmbă și stélele vor cădea și soarele va întuneca și nu va da lumina sa. Atuncea să vor deșchide ceriurile și îngerii vor alerga înaintea lui, strigând: „Iată că vine ginerile! “ Și atuncea să va cutremura tot pământul de fața lui, ca apa mării. Și atuncea va fi o turmă și un păstor și să vor bucura toți drepții, dempreună cu îngerii la un loc, în bucuria Domnului lor. Și amar celor ce să vor lipsi de acea bucurie, că vor rămânea triști și rușinați și vor fi dați în mâinile celor îngeri nemilostivi și ale dracilor celor negri și groaznici!

Luați aminte, feții miei, și socotiți câtă obidă și jale va fi atunci în inimile noastre și dencătroo vor începe a ne bate mai nainte și a ne lovi preste obraz, încă a ne zmulge și părul! Și câte lacrămi vor cură atuncea den ochii noștri! Socotiți suspinile, de ce moarte vom povesti, sau de ce nevoe! Căci că, de va omul să facă milostenie, iar vrăjmașul nostru, diavolul, totdeuna împiedecă ca se nu miluiască, și-i sunt urâte toate bunătățile și lucrurile lui Dumnezeu. Dirept acéia, feții miei, în toată vrémea să vă aduceți aminte de acel dor și pohtă, ce fu zis mai sus, și de tânguirile și obida cea mare. Ce mai bine să vă obidiți și vă rugați și se suspinați aici. Iar întru împărățiia ceriului voi să mi vă mângâiați și să mi vă veseliți, și să mi vă postiți aici. Iar Domnul nostru Iisus Hristos să mi vă sature denpreună cu cuvioșii săi, că toate nevoințele și îndreptările, feții miei, sunt aici.

Ce târguiți până stă târgul, de nu se sparge, faceți neguțătoriile ce se zice, până iaste sufletul în trup. Iară deaca să va sparge târgul, adecă deaca să va deslupi sufletul den trup, decii nice o îndreptare nu se mai poate isprăvi.

Așijdirea și voi, feții miei, în loc de râs și de bucurie, pân’avem vréme, adaogeți plângerea și întristăciunea, ca nu cumva, apoi să plângeți în temnițele iadului și să nu folosiți nimic.

Și încă vă mai rog și vă învăț, dragii miei fii și coconii miei, carii v-am născut pren duhul sfânt, să nu cumva să vă slăbească oamenii, că vor zice că de bucate și de osteneală dreaptă nu iaste păcat, că toate lucrurile satanei satanei să ijdărăsc den bucate și den băuturi, adecă den lăcomie. Că și Adam nu greși într-alt chip, nici pentru altceva, ce numai pentru lăcomia și pentru neascultarea-însă pohti mai vârtos a fi Dumnezeu, și așa să înșelă. Drept acéia fu gonit den hrana raiului.

Deci, feții miei, trupul omului iaste ca focul, iar mâncarea cea peste măsură iaste ca lemnele, ce cât bagi lemne în foc, atâta se ațâță și să aprinde focul mai mare și arde — cum zice unul din sfinții cei mai mari; iar de bagi lémne puține, și focul arde mai încet. Într-același chip iaste și trupul omului: când mănâncă mult fără măsură, el să încinde ca și focul. Dirept acéia, mi vă nevoiți cu postul și cu rugăciunea, să vă smeriți trupul. Că toate bunătățile de la post izvorăsc. Iar Domnul nostru Hristos nimic nu iubéște ca trupul omului, ca și cum iubéște stupul albinele în fagurii săi cei cu miare. Iar și stupul, măcară deși iubéște și pohtéște pre albini în fagurii săi, iară ele, deca fug de fum, năpustescu fagurii și fug, și-i lasă pustii. Așijdirea și duhul sfânt fuge de cugetele céle spurcate.

După acéia, feții miei, de va vrea Dumnezeu să mă împreune cu voi, câte voiu ști, noi vom vorbi și mi-o voiu învăța, iară nu den mintea mea, ce den învățătura Domnului Dumnezeului Iisus Hristos. Însă, feții miei, Iosafe și Varlaame, tot să mi vă aduceți aminte și de mine, nechibzuitul și lenevosul, că, cu adevărat, eu sunt vița cea rea, carea nu face rod, și oaia cea rătăcită și pierdută în propastie și în surpăturile céle adânci, și dăspărțit den turma Domnului nostru Iisus Hristos, și sunt încungiurat de fierăle céle réle, și zvăpăiose, și mâniose, și cu dinții ascuțiți, și slobozesc den ochi scântei ca fulgerul.

Dirept acéia, feții miei, mi vă rog să pomeniți și pre mine în sfânta voastră rugăciune și nu uitareți pre mine, cela ce sunt oaia cea rătăcită și tatăl vostru, ca se priimească și pre mine, păcătosul, Domnului nostru Iisus Hristos, pentru rugăciunea voastră cătră turma sa. Însă nu ca pre îngăduitorii săi, nici ca pre voi, feții miei, ce ca pre unul den argații cei mai proști. Iară de mi se va întâmpla moarte mai naintea voastră, voi sămi fiți iertați, și voi, dragii miei, încă să mă iertați, ca, pentru voi, să dobândesc milă și odihnă în zioa judecății, cu ruga preacuratei fecioară și a noastră stăpână Mariia și cu ajutoriul sfinților, câți au slujit Domnului bine den véci. Amin.

Scripture echoes

  1. ↩Luke.6.21 — Blessed are you who hunger now, for you will be satisfied. Blessed are you who weep now, for you will laugh.
  2. ↩Matt.5.4 — Blessed are those who mourn, for they will be comforted.
  3. ↩Matt.5.6 — Blessed are those who hunger and thirst for righteousness, for they will be filled.

Notes

  1. 1 ↩"nevoința" in this period carries the sense of strenuous ascetic effort — striving, self-exertion — not merely "need." Rendered "resolve" to keep the ascetic force without archaism; "striving" is an equally faithful alternative.
  2. 2 ↩"Câți să poartă de duhul lui Dumnezeu" is literally "as many as are carried/borne by the Spirit of God," a close calque of the Greek ἄγονται; "led by" preserves the familiar scriptural sense. The closing phrase "and servants of the Holy Trinity" is Neagoe's own addition to the quotation, not part of the apostolic text.
  3. 3 ↩"voao" is second-person plural: the wish turns from the single addressed soul to both servants. English "you" cannot mark this; the plural is carried by context and by "as well."
  4. 4 ↩Romanian 'milă' covers both divine mercy and a ruler's favor or kindness toward a servant. Here the speaker is the prince describing his own patronage, so 'kindness' is used; 'mercy' is reserved for God's mercy elsewhere in the chapter.
  5. 5 ↩'odihna' means rest or ease; in a courtly context it names the settled, provided-for life at the prince's court, which the servant has renounced for monastic life. Rendered 'the comfort I gave you' to keep that concrete sense, since the same word returns in the next sentence as the rest of the saints.
  6. 6 ↩Romanian *cămară* here is the prince's chamber or treasury (the household strongroom entrusted to a trusted servant), not a private room; "treasury" keeps the sense of an office renounced.
  7. 7 ↩The aerial toll-houses (*telonia*) of Byzantine and Slavic tradition: the checkpoints where, at death, the soul is examined by demonic accusers as it ascends. The blessing asks that Varlaam pass them unhindered — a deliberate echo of the earthly keys and treasury he gave up.
  8. 8 ↩The source adjective is hard to pin down; the sense is 'expert, thoroughly versed'. Rendered 'well practiced' alongside meșter ('cunning, skilled'), which the pairing supports.
  9. 9 ↩"sămănătoriul de păcate" is rendered literally as "the sower of sins," preserving the agricultural image that carries the parable-of-the-weeds echo; a flatter rendering like "the one who plants sin in us" would lose the allusion.
  10. 10 ↩"feții miei" is a paternal address; Neagoe is writing to two servants who have entered monastic life, so "my dear children" carries the affectionate, fatherly force rather than literal sonship.
  11. 11 ↩Close paraphrase of the parable of the watchful servants (Luke 12:47–48), with "thrown into prison" drawn from the neighboring imagery of the punished servant; final resolution belongs to the Moses stage.
  12. 12 ↩The final clause opens with old Romanian "ce" in its adversative sense (= modern "ci", "but rather"), not the interrogative/relative "ce". Rendered here as the adversative turn after "we are your creation," which the following sentence confirms by repeating the same contrast.
  13. 13 ↩"vă va îngrădi cu mila lui" is literally "will hedge/fence you in with his mercy" — a protective enclosure image, not restriction; kept as "fence you round" to preserve the concrete guarding sense.
  14. 14 ↩"încuibată" is literally "nested, made to nest" — the image is of the fear of God building a permanent home inside the community, not a passing feeling. "cu dragoste" is rendered "together with love" rather than "lovingly," since love is the term the whole section builds toward.
  15. 15 ↩"bunătăți" here carries the older sense of virtues/goods rather than mere kindness; "every good thing" keeps both the moral and the concrete range.
  16. 16 ↩"razămă" means "leans on, is propped up by." Rendered "rest on" to keep the load-bearing image and to match the Gospel phrase it echoes.
  17. 17 ↩The quotation follows 1 Cor 13:3 but shifts Paul's first-person singular to the plural ("we... us"), as the Romanian text has it. The plural is kept rather than conformed to a standard biblical wording.
  18. 18 ↩"lucrul acesta lucrează și face cununi" repeats the root lucra (work) twice; the referent is love, carried over from the preceding sentences. The doubling is folded into "the work love does," and the implied subject is named to keep the English clear.
  19. 19 ↩"Dirept acéia" is an older form of "drept aceea," a consequential connective ("therefore / so then"); it carries the inference from the preceding section on the crowns Christ has prepared.
  20. 20 ↩"rod" and "poame" are near-synonyms here (fruit-bearing / actual fruits); rendered as "bearing fruit" and "heavy with ripe fruit" to keep the source's threefold accumulation rather than collapsing it into one word.
  21. 21 ↩"zvăpăiate" (older sense: wild, unrestrained, rapacious) is rendered "ravening" to hold the predatory force; the birds are the demonic powers named explicitly in the following section.
  22. 22 ↩"matca focului celui de veac" literally names the channel or riverbed of the age-lasting fire; "riverbed of everlasting fire" keeps the concrete image of a fiery streambed rather than flattening it to "the eternal fire."
  23. 23 ↩"îl va urî" is the blunt "he will hate it." Softening it to "reject" would blunt the deliberate severity of the warning, which the next section extends with the demonic angels.
  24. 24 ↩The phrase "că pre acea viță" is almost certainly "ca pre acea viță" ("like that vine"), i.e. a comparison picking up the vineyard image of the previous section; translated on that reading.
  25. 25 ↩"îngerii drăcești" is rendered "demonic angels" rather than simply "demons," preserving the source's deliberate contrast with the angels who carry the crowns in the surrounding passage.
  26. 26 ↩"miluiți" carries the sense of receiving divine mercy, not merely being pitied; rendered "shown mercy" to keep that force.
  27. 27 ↩"plecată smerenie" is literally "bent/bowed humility"; rendered "bowed-down humility" to keep the physical image of stooping that the Romanian carries, rather than flattening it to plain "humility".
  28. 28 ↩"Căce că ... de ce ... deci" is a doubled causal plus a correlative comparative construction; rendered as a single English "the more ... the more" comparative, which preserves the logical force without the archaic doubling.
  29. 29 ↩"Dirept acéia" (= drept aceea) is a conclusive connective drawing the inference from the preceding section; rendered "So" to keep the logical force without archaic "wherefore".
  30. 30 ↩"amestecați" is literally "mix/blend"; rendered "braid together" to carry the same verb into the crown-weaving image the previous section sets up (a crown interwoven with every kind of flower). "plecată smerenie" is literally "bowed/bent humility".
  31. 31 ↩"ce o scoate den fund și den adânc" — the subject is unexpressed. Taken as the many-stranded rope (the point of the image: the rope that holds instead of breaking), which draws the ship back up out of the deep. "nu-i iaste nimic" is an idiom: "it comes to no harm."
  32. 32 ↩The Romanian îngrădiți is literally "hedge/fence in" — the image is a protective enclosure built out of God's love, not merely an inner feeling of it.
  33. 33 ↩feții miei is Neagoe's habitual address to his son and, by extension, to the two servants who have entered monastic life; "my sons" keeps the paternal force without archaism.
  34. 34 ↩"steagul" is the military standard or banner carried into battle, not a decorative flag; the whole passage turns on the standard as the rallying point whose fall means rout. The closing clause, literally "one does not know about the other how he perishes," describes the confusion of an army breaking apart once the standard goes down.
  35. 35 ↩"tunérecul cel împâclat" is darkness dense as fog (from "pâclă," mist); rendered "thick, clouded darkness" to keep the image concrete while preserving the echo of the outer darkness of judgment.
  36. 36 ↩"ce numai împotrivă" is literally "but only over against / in proportion"; rendered here as "only what matches your strength," following the previous section's principle that God asks of each person only as much as their strength allows.
  37. 37 ↩"nevoință" is the ascetic striving of fasting, prayer, and vigil urged throughout this chapter; rendered "the hard work of your discipline" rather than the vaguer "effort."
  38. 38 ↩The clause "și o vor ajunge la bătrânéțe" has an inconsistent number/gender (singular "o" with plural "vor ajunge"); translated on the most plausible reading, that the spiritual goods gathered in youth last until old age.
  39. 39 ↩"nevoința spre Dumnezeu" is the ascetic effort/striving toward God; here it glosses what dying young in the monastic life means, not death itself.
  40. 40 ↩"Că" is causal here: the examples that follow prove the claim of s1. "soție" in this older Romanian usage can mean either "wife" or "companion"; the familiar-intimacy sense is the point either way.
  41. 41 ↩"însă" is adversative and qualifying: Paul's own account limits the claim, so the concessive force ("though") is kept rather than smoothed away.
  42. 42 ↩"Așa ... și voi" carries both comparison and inclusion ("so ... you as well"); rendered as "in the same way yourselves ... you too" to keep both forces. The ethical dative "mi" is untranslatable in modern English and is dropped.
  43. 43 ↩"deslupi" is a rare form; taken as "a se deslipi" (to peel/tear oneself away), intensifying the preceding "despărți" (part from).
  44. 44 ↩"céle cinci féte" are the five foolish virgins of the parable; the text calls Christ "ginerele" (the bridegroom), the standard Romanian rendering of the parable's νυμφίος.
  45. 45 ↩The printed sentence opens mid-clause with a comma; it continues the warning of the preceding sentence, so it is rendered as a continuation rather than a freestanding sentence.
  46. 46 ↩"soțiile voastre" here means your fellows or companions in the ascetic life, not wives; the old Romanian soț regularly means companion.
  47. 47 ↩"preapodobnici" renders the Slavonic prepodobnii, the venerable ones — holy ascetics and monastics honored in the Orthodox calendar.
  48. 48 ↩The source reads literally "where it is prepared for the devil and his angels," leaving the noun unstated; the Gospel source (Matt 25:41) has "the eternal fire prepared for the devil and his angels." Rendered with a neutral "the place" rather than importing "eternal fire," which the Romanian does not say.
  49. 49 ↩"că" here is explanatory/introductory (introducing the quoted words), not causal; rendered "for" rather than "because" to avoid a false causal chain with the imperative that opens the sentence.
  50. 50 ↩Old Romanian 'soț/soție' here means 'companion, fellow (traveler)', not 'wife'; the athletic image of the monastic race requires 'companions'. 'A rămâne de' = 'to be left behind by', hence 'fall behind'.
  51. 51 ↩'Ioan Léstvicinic' is John Climacus, author of The Ladder of Divine Ascent (Slavonic Lestvica); rendered as 'John of the Ladder'. The quotation is attributed but not located in a specific step here.
  52. 52 ↩"dencătroo" (= dincotro, "from where / from which side") is an archaic form; rendered "from what quarter." The unnamed subject of the beating is the pitiless angels and demons of the preceding section (1.39.23).
  53. 53 ↩"nevoe" (nevoie) here carries the older sense of hardship/distress rather than modern "need"; "sau" is rendered "and" because the two questions are cumulative, not alternative.
  54. 54 ↩"milostenie" is almsgiving as an act of mercy; the following verb "miluiască" (show mercy) keeps the same root, so the English holds both "alms" and "mercy" together.
  55. 55 ↩"Iar" opens the answering half of the s6 contrast (grieve here / be comforted there), so it's rendered "Then" rather than a flat "And." The repeated ethical dative "mi" ("for me") is kept once, where it lands naturally, rather than three times.
  56. 56 ↩"îndreptările" means both moral correction and being set right/justified; "setting right" holds both. "Nevoințe" is ascetic striving or effort.
  57. 57 ↩"Ce" opens the sentence with resumptive force here (roughly "so, then"), drawing the practical conclusion from the preceding warning; it is not the interrogative "what". "Târg" is the periodic market/fair, and "a se sparge târgul" is the idiom for the fair breaking up and everyone going home — the image behind the whole comparison.
  58. 58 ↩"Îndreptare" here means the amendment or setting-right of one's life — the corrective work of repentance — rather than "direction" or "instruction"; the previous section pairs it with "nevoințele" (spiritual labors) in exactly this sense. "A deslupi" is a rare old verb for prying or wrenching apart, hence "torn away" rather than a neutral "separated".
  59. 59 ↩The final clause is a negative purpose construction ("ca nu cumva ... să"), warning against an outcome rather than commanding it; rendered as "otherwise you'll be weeping later" so the warning force, not a wish, carries into English.
  60. 60 ↩"adaogeți" is literally "add" (add weeping and sorrow to your life); rendered "take up" for natural English, with the sense of increasing rather than replacing preserved by the "instead of" contrast that opens the clause.
  61. 61 ↩The source reads "lucrurile satanei satanei" — the word "satanei" is repeated, almost certainly a scribal dittography. Translated as a single occurrence.
  62. 62 ↩"lăcomie" covers both greed in general and gluttony in particular; the surrounding argument about food and drink fixes the sense as gluttony here.
  63. 63 ↩The printed text runs "neascultarea-însă pohti" with an intrusive hyphen; read as a clause break, with "însă" opening the next thought ("he craved instead").
  64. 64 ↩"one of the greatest saints" is unattributed in the source; the fire-and-fuel image for gluttony is a commonplace of the ascetic fathers (e.g. John Climacus, Ladder, on gastrimargia). Left unidentified.
  65. 65 ↩The comparison is compressed: the point is not that the hive is the lover in itself but that the body is meant to hold Christ (or, in the next sentences, the Holy Spirit) the way the comb holds bees and honey — and can be abandoned just as easily.
  66. 66 ↩"mi-o voiu învăța" is ambiguous in the old Romanian: the verb a învăța covers both "teach" and "learn." Read here as "I will teach it (to you)," which the closing contrast — not from my own mind, but from Christ's teaching — supports; "I will learn it" is a possible alternative sense.
  67. 67 ↩The fruitless vine and the strayed sheep read as scriptural echoes (John 15:1-6; Luke 15:4-6 / Matthew 18:12-13), not as quotations; left as candidates for later resolution.
  68. 68 ↩The clause 'ca se priimească ... Domnului nostru Iisus Hristos ... cătră turma sa' is syntactically irregular: 'Domnului nostru' stands in the dative where the sense requires Christ as the one who receives. Translated as the plainly intended sense — Christ receiving the speaker into his flock — rather than emended silently.
  69. 69 ↩'oaia cea rătăcită' echoes the lost-sheep image; rendered 'straying sheep' to keep both the wandering and the being-sought sense carried by the preceding section.
  70. 70 ↩'îngăduitorii săi' is difficult: literally those he indulges or bears with, here most plausibly those admitted to his favor and intimacy. 'argații cei mai proști' are the meanest hired field hands — the humility contrast is deliberate and the low social register should not be softened.
  71. 71 ↩'voi sămi fiți iertați' is a mutual deathbed absolution formula: the speaker releases his sons of anything held against them, then asks the same from them. Rendered as a declaration ('you are forgiven by me') rather than a wish, which the following 'încă să mă iertați' requires.

Teachings of Neagoe Basarab to His Son Theodosios companion

Rule yourself daily, not just on retreat

Chosen Portion turns the mirror into a daily practice — a short reading and examining question each morning before you lead anyone.

Chosen Portion makes the mirror daily: the ruler-formation questions this collection preserves become a two-minute morning examination in the app.

  • A daily formation reading drawn from centuries of counsel to those in authority
  • One pointed examination question a day — two minutes, before the meetings start
  • Track your practice over weeks and watch the examined life become a habit
Chosen Portion — Daily Prayer (free iOS app) →