SR
← Teachings of Neagoe Basarab to His Son Theodosios/Book 1 · Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie
Chapter 36NeagoeInvataturi.1.36

XI. ÎNVĂȚĂTURĂ A LUI IOAN NEAGOE VOEVOD, CARE AU ÎNVĂȚAT PRE FIE-SĂU THEODOSIE VOEVOD ȘI CĂTRĂ ALȚI DOMNI, CA SĂ NU FIE PIZMĂTAREȚI, NICI SĂ FACĂ RĂU PENTRU RĂU (Cuvânt al 24)

A Father's Counsel: Do Not Return Evil for Evil

The father begins by urging his son to fear God and follow His commandments, emphasizing gentleness and mercy over harshness, and advising against repaying evil with evil.

Come to me, my son Theodosios; come close, and take good teaching and good counsel to heart! Because I mean to give you very good counsel, my son. And before anything else, fulfill the teachings and commandments that please our God, Jesus Christ, with every kind of goodness and with much fear and trembling.1 Next, keep no envy in your heart, and don't do evil to anyone in return for evil — just as God himself teaches. See, my son, I'm putting you in mind of this: if God grants it and gives you the gift of holding and ruling this land after me, then work at it and press yourself to be gentle and good to everyone. For I've heard men of great wisdom, men who fear God, praise goodness and gentleness far more than harshness and bitterness.2 That's why I say this to you too: if one of your servants wrongs you and won't do what you want while you're still a child — whether in my lifetime or after I'm gone — but then God looks on you with mercy and sets you up as ruler, and you come into full understanding and full age, don't dwell on the injuries anyone inflicted on you in your youth.34 Even if someone did trouble you in your youth — one of your own servants, or some outsider — don't set yourself to repay them evil for evil. For everyone runs away from evil, and everyone draws near to what is good. That's what I'm teaching you, my son: instead of avoiding evil, make every effort to do good to everyone, so that God's mercy will be upon you too.5

The World's Ups and Downs

The text reflects on the transient nature of worldly joy and sorrow, noting that even those of noble birth experience hardship and betrayal.

If you should be left poor because of my sins, even if only a little, don't be sad that you've been left poor by me. Because you should know, my child, that this is the way of this world, and all its joy and happiness can't be any other way until it's filled with sorrow. Likewise, sorrow will be filled with cheerfulness and joy. Therefore I say, my child, don't be too happy about the glory of this world, nor too sad, but always give thanks to God for everything, even if you are left poor by me. For you haven't been left poor and in sadness alone; many sons of kings and lords have been left poor, as is the way and custom of this world, and they've suffered many troubles and endured them in their kingdoms and lordships because of wicked and ungrateful people. Others didn't even reach the lordship their parents had, after they were left by them. Indeed, they were even driven out and became exiles in distant and foreign lands, among unknown and unrecognized people, so that no one in their homelands remembered them or even thought of them anymore. And still, all lords, when they rule their lands, have many troubles with their servants. For some serve them justly, while others serve without justice, with deceit, and without gratitude.

Mercy for Past Wrongs

The father advises his son, upon becoming ruler, to show mercy to those who wronged him in his youth, and to reward faithful servants.

Someone might have caused you grief when you were young, but now that you're mature and have sound judgment, in your reign, it's not right to dwell on past wrongs or repay evil with evil. Instead, honor and show mercy to the servants who honestly served you and comforted you in your youth.6 As for the other servants, those who didn't try to please you or comfort you in your childhood—even so, don't shame them, don't get angry with them, and don't repay evil with evil.7 Just let them serve you honestly from now on. After that, each person's honor will reflect their service.

The Example of Joseph

The narrative recounts the story of Joseph, who, despite being betrayed and enslaved by his brothers, showed them mercy and forgiveness upon rising to power.

Or if a ruler of another lineage is driven into another land, after his father's death, and he has not yet taken up rule after him, then after some time God will have mercy on him and bring him back to his land. And to such as these I say, as to brothers: 'When you enter your land again, you shall show mercy only to those who served you in your need and exile, and you shall forget and abandon the people of the land, and not show them mercy, because they did not rally to your side and your estates and serve you in foreign lands, or hold any spite against them and kill them, doing one evil for another.' For what good will come of it if you act that way? But if you were a ruler who was driven out, an exile, and neglected, listen to me tell you about this too: Who was more driven out and exiled than the beautiful Joseph, the blessed son of Jacob? Truly, no one was like him! Yet when the beautiful Joseph was sent by his father, the blessed Jacob, to check on his sons and brothers to see if they were well, they, the ungrateful ones, instead of doing good for him because he came to see about their health, did evil to him. They seized him, stripped him, and threw him into a pit naked, not as if he were their brother and of their blood, but like an enemy with rage, they sold him to the Midianites for 20 pieces of gold. And from his father's comfort, he became a slave. And those men took him to Egypt and sold him as a slave. Then he was thrown into prison too, but the God of Abraham, Isaac, and Jacob had mercy on him. The darkness of that dungeon couldn't swallow him; instead, God brought him out of the prison's darkness into the light and made him ruler over all of Egypt.8 Later, after some time, his brothers came to him and didn't recognize him. It never crossed their minds that Joseph could be ruler over all of Egypt. But Joseph recognized them, and he kept in mind all the harm they had done him; yet he refused to repay evil with evil. Instead he told them he was their brother and said, "Don't be afraid, because I am God's servant. I'm no murderer of my brothers, but one who loves his brothers."9 "You intended evil against me, but God intended good for me." He spoke kindly to them, gave them generous gifts, and sent them back to his father, blessed Jacob, to bring him home too. When Jacob heard the news, he was overjoyed and went to his son, handsome Joseph. They met, and with God's blessing, father and son embraced. Then Jacob died, commending his soul into God's hand. He left his blessing to his son, handsome Joseph.10

The Consequences of Retaliation

The text warns against repaying evil with evil, highlighting the dire spiritual consequences and the importance of forgiveness, using scriptural examples and pronouncements.

See, brothers, how good it is not to return evil for evil? For we, when God has mercy on us and shows us mercy and raises us to rule, do not thank him, nor do we pay attention to his words, but we forget the goodness and honor that come from God and do not obey his commandments, which always teach us not to do evil for evil. We listen to the habits of our evil thoughts, which the devil teaches, urging us to do evil and reminding us to do evil to those who have also done evil to us. Haven't you heard, brothers, as Holy Scripture constantly tells us, how our Lord and Master Jesus Christ suffered and endured so that He could save you from the slavery of torments? How did He endure insults and mockery, even spitting in His face and blows from the ungrateful Jewish people? And the earth, seeing these things, could not endure, but trembled, yet He endured and did not give them their due for their wickedness, nor did He command the earth to open and swallow them and take them alive into hell? But rather, He prayed to the Father without beginning, saying, 'Father, forgive them, for they don't know what they're doing.' By doing these things, He gave you an example of patience and goodness, so that you too would do the same to those who have hated you and wronged you, and not repay evil with evil, nor remember wrongs, but show mercy and forgive, just as your Master Christ prayed for the ungrateful and foolish Jews. For if you act this way toward those who have hated you, then you will boldly ask God in your prayer for forgiveness of your sins. But if you don't forgive those who have caused you trouble and grieved you, how then will you dare to say, 'Forgive us our trespasses, as we forgive those who trespass against us'? And if you don't forgive your neighbors, but hold grudges against them and break God's commandment, which says, 'If you do not forgive men their trespasses, neither will your heavenly Father forgive your trespasses.' Therefore, my child, forgive your neighbor if you want him to forgive you. Forgive your neighbor a hundred coins, and thousands and darkness of gold coins will be forgiven you. And your prayer will be accepted by God, and will be before him like the good fragrance of incense and myrrh. But be careful not to change that beautiful fragrance from the time of holy prayers into the foul stench of envy, nor to turn prayer into a curse. For he who does not forgive the faults of the one who has wronged him turns his prayers into a curse. For he plunges the sword that is sharpened and ready against unseen enemies into his own heart, not knowing the temptation of such a thing. For I saw two men mixing wine from one vessel, and the appearance and face of the wine was very beautiful. So one drank good wine with a beautiful fragrance, while the other drank a bitter drink, like the poison of death. Two men were praying to God, saying: "Lord God, if I have done this, if there is injustice in my hands, if I have repaid evil to those who did evil to me, then let me fall empty before my enemies."11 But one of them was doing what was good and right before God, while the other, who neither kept nor made good on the words of his own prayer, truly found himself under a curse.12 Pay attention, my son, and think it through until you see the force of the words of that prayer — how evil spite is, when someone repays evil for evil.13 And what could be worse than for a person to fall empty-handed before his own enemies? And this evil isn't the only evil in it; there's another that's even more crushing. But when the prophet says, "then let me fall empty-handed before my enemies," and then adds this as well, saying, "let the enemy hunt down my soul and overtake it" — hear this, my son, and be afraid, and don't hold on to spite; instead, fight hard and get free of these passions quickly. Because it isn't only terrifying for someone to have fallen empty-handed before his enemies and be hunted down — it's more terrifying still to be caught by them. Because merely being hunted still leaves a person something to hold on to: room to take comfort, and room for pardon.14 But to be caught, and never to escape your enemies — that is a thing of fear and trembling, with no comfort left in it at all. And truly, how terrifying it is even to let your mind rest on this — that here is something stripped of every good and every consolation. For the prophet shows that those who hold a grudge and those who repay evil with evil will have horrors like these overtake them, and he wasn't willing to leave this word unspoken in any way — he set it out plainly and in full, for our instruction and correction.15 For this word that says, "then let the enemy pursue my soul and overtake it," points to the curse that falls on anyone who won't forgive but holds on to anger or a grudge. And the prophet didn't say only that he be seized by his enemies and held captive, but that he be left unremembered to the very end — that his name perish from the earth completely and forever.16 To emphasize this, he said: 'And let him trample my life into the ground, and let my glory dwell in the dust.'

The Example of David

The father presents King David as an example of mercy and restraint, showing how David spared his enemy Saul twice and mourned him even after his death.

Oh, my son, what misery for us – how evil spite is, and how terrible it is to repay evil with evil!17 But then what are we wretches to do, we who have defiled God's commandment by holding onto anger and spite? As the divine David goes on to say: "He will stretch out his hands to strike down those who have defiled his commandment." And David didn't teach this only in words — he did it in deed as well.18 For when Saul was hunting him down and intended to kill him, David held no spite and refused to repay evil with evil. Instead, when Saul went inside the cave where David was sitting, the men with David said to him: "Look, this is the day God spoke of, when he would give your enemy into your hands, and you may do with him whatever you please." So David got up in the night, in secret, and went to where Saul was sleeping, and cut off the hem of his robe – but he didn't kill him, as his servants had urged. He did this because he wanted to convince Saul, to make him understand that there was no treachery in his heart. And David said to his servants: "I will not act on your words in any way, nor will I lay my own hands on the Lord's anointed." And it wasn't only that he didn't kill Saul himself — he even gave orders to his men and said: "You aren't to kill him either." See—he refused to harm Saul, yet Saul still wouldn't stop harming David, but started hunting him again to capture and kill him. So, while Saul was chasing him with his armies and searching for him through the wilderness, David went out again with just one servant, slipped into Saul's camp, and found him asleep again. He could have killed him, but he refused to raise his hand against him.19 See how David had the power twice over to harm Saul, his enemy, and simply refused to repay evil with evil. Be afraid of this yourself too, my child, and run from the devil's envy.20 And even if you've been wronged, still hold no anger and no hatred toward your neighbor—because in the end you'd be wounding yourself, and worse, you'd be breaking God's commandment too. Instead, forgive the one who has wronged you and welcome him back; and if you do this, you won't be doing him the good turn—you'll be doing it for yourself, because God will give you your reward for it.

The Reward of Forgiveness

Scriptural passages are cited to show that forgiveness and love for enemies are prerequisites for receiving God's mercy and blessings.

And whatever you ask the Lord in prayer, he won't turn you away empty-handed or unrewarded.21 For the Lord says: "If you bring your offering to the altar and there you remember that your brother holds some anger against you, go first and make peace with your brother, and then come and present your offering." In the same way Jesus, the son of Sirach, said: "Forgive the wrong your neighbor has done you, and then, when you pray, your sins will be released." And in another place it says again: "If your enemy is hungry, feed him; and if he's thirsty, give him something to drink; and if you do this, you'll heap coals of fire on his head, and God will give you good things." And again: "If your enemy falls, don't rejoice, and don't lift yourself up when he stumbles, because God will look on him and turn his anger and his wrath away from him."22

The Parable of the Unforgiving Servant

The text recounts the parable of the unforgiving servant, illustrating the severe consequences of failing to forgive others after receiving forgiveness oneself.

My son, take after that gentle and godly man David, who was driven from the throne of his kingdom by his own son Absalom, and whom Absalom was trying to kill. But David wasn't angry with him, held no grudge, and never cursed him. Instead, when he heard that Absalom had been left hanging by his hair from a tree branch and shot through with arrows, it brought him no satisfaction or joy—though he had every reason to be glad at his enemy's ruin. Instead, he went up to the high chambers and cried out in grief, saying, "Oh, my son Absalom!23 Absalom, son of my heart and the light of my eyes, who will give me death in exchange for your life! Grief is upon me, my dear one, my beloved son, Absalom! Grief is upon me, wretched as I am—how quickly you perished, and without warning, you who were the sight and the gaze of my eyes, Absalom, my son!" So you see how much the prophet loved his enemies—so much that he wept and mourned even at their death. And if you say he wept because Absalom was his son—that this is why his heart ached for him and he mourned him—well, he did exactly the same for King Saul, as I said above. For when David heard that Saul had been abandoned by God and killed by the pagans, he tore his clothes and wept for him. And when the man who had killed him came and reported his death, instead of thanking him and rewarding him—the way people usually do—David grew even angrier and gave the order, and they killed that man too, saying, "Since you had no fear, but raised your hands against the Lord's anointed, your blood is on your own head, because your own mouth has accused you, saying, 'I killed the Lord's anointed.'"24 And when he had every reason to celebrate the killing of his enemy, he instead ordered one of his own servants to cut off the head of the man who had killed Saul, his enemy, and he said: "Your blood be on your own head, for you yourself said that you killed the Lord's anointed."25 And instead of rejoicing, he broke into tears and wept a long while. And he summoned all the Israelites and held a long, heavy mourning and lament over the death of Saul, his enemy. You see, my son, that this prophet loved his enemies: both while they were alive and after their death he never mocked them, but mourned them with great honor.✦ But you hold a grudge, you carry anger around, you lose your temper for nothing, and you won't let it go. So at least from now on, imitate the prophet: hold no more grudges, quit your anger, and drop your hot temper and your rage — just as he said, since it is written: “An angry man stirs up strife, and sows slander among people who were at peace, and from this hatred flares up like fire in dry reeds.”✦2627 So run from anger, which is the root of spite; don't feud with your neighbor and don't dwell on the offense. Instead, remember the commands of the One who commands from on high, which God himself speaks in the Holy Gospel when he says: “Love those who have hated you.”✦ For he says: “If you love those who love you, what reward will you have?”✦ And in the old law it says: “If you find your enemy's ox wandering off, or any animal of his, turn it back and take it to its owner; and if you see your enemy's donkey collapsed under the load it is carrying, don't walk past and leave it — help him.”✦28 See, my son, that even in the old law it says to love your enemies and do good to them, and not to hold a grudge against them or pay back evil with evil. Solomon says the same thing: “Don't say, ‘What shall I do to my enemy? I'll just pay him back for what he did to me.’ Don't let it be so. Just leave him to God's repayment, and God will be your help.” Think this over, my son, and don't let your heart be conquered by cursed, worthless things like these — so that you won't be condemned and judged along with that wicked, treacherous servant whose master, out of his mercy, forgave him a vast sum of talents, and who then refused to remember his master's mercy in forgiving him that immense debt, and refused to forgive his neighbor a hundred coins.29 That's why he heard from his master: “You treacherous servant, shouldn't you also have shown mercy to your brother and your neighbor, just as I showed mercy to you?” And so the wretched man not only lost the Savior's mercy but was handed over to torment as well, for the debt of that vast sum of talents.30

The Destructive Nature of Anger and Spite

The father describes anger, rage, and spite as destructive forces that corrupt the soul and are hateful to God, pleading for divine help to overcome them.

Do you see how evil anger is, and rage, and spite?31 Because these three are rot and ruin to the soul. Anger is like a father, and rage like a mother, and the child born of them is spite, which has nothing of God in it.32 And these things are hateful to God and he cannot bear the sight of them, while people with weak and foolish hearts are overcome by them. Woe to me, the sinner, the spiteful one — what am I to do, when I hold on to anger without ever letting it go, and there's no way at all that I turn back or give up these evil and treacherous things! Woe to me, darkened and hard of heart, because Scripture says: "A hardened heart makes its own sorrows heavier, and sinners pile sin on top of sin." Woe to me, quarrelsome and quick to anger, because it is written again: "Contradiction in words stirs up every kind of evil, and God will send a merciless angel against such a person."33 But you, Lord, do not let me perish in the end through these treacherous thoughts and this cruel spite; bend my weak and wretched heart instead, and turn it away from these vile, rotten, hateful defilements, and give me a heart ready to make peace, and love that is spiritual and pure and blameless, just as you commanded those who love you to show, Lord.

A Plea for Divine Love and Peace

The chapter concludes with a prayer for God's love, fear, and peace to fill the heart, enabling the singer to glorify God's name.

And grant me to hold in my heart, always, the love you have for us sinners, and set within that heart your divine fear upon us sinners.34 And let me love you with all my soul, all my heart, and all my strength, just as you, Lord my God, have loved me and handed yourself over to death for me, my Master. So that, once you've brought me peace—or rather, given me wings—with the fire of your divinity, I can sing and glorify your name with an upright heart: the name that loves humankind, which no one can trace and no one can approach.35 To the Father and to the Son and to the Holy Spirit, now and always and forever and ever. Amen.

Read the original Romanian

Vino la mine, fătul mieu Theodosie, vino și te apropie cătră învățătura și sfatul cel bun! Că eu, fătul mieu, voi să te sfătuiescu foarte bine. Și mai întâi de toate să umpli învățăturile și poruncile care plac Dumnezeului nostru, lui Iisus Hristos, cu toate bunătățile și cu multă frică și cutremur. Apoi pizmă să n-aibi în inima ta, iar altuia să nu faci rău pentru rău, precum și Dumnezeu învață. Că iată că-ți aduc aminte, fătul mieu, dă-ți va da Dumnezeu și te va dărui să stăpânești și să domnești tu țara aceasta în urma mea, să te nevoești și să te silești să fii tuturor blând și bun. Că eu am auzit de niște oameni foarte înțelepți și temători de Dumnezeu lăudând mai mult bunătatea și îndulcirea, decât răutatea și amărăciunea. Pentru-acéia-ți zic și eu ție; de te va dosădi cineva din slugile tale și nu va umplea voia ta în copilăriia ta, până voi fi eu viu, sau și pre urma mea, ci de va căuta Dumnezeu cu milă asupra ta și te va pune să fii domn și vei ajunge în toată mintea și vârsta, iar tu să nu-ți aduci aminte dă necazurile ce te va fi necăjit cineva în tineréțele tale. Măcar de te-ar fi necăjit cineva din tinerețile tale, și din slugile tale, sau alți streini cineva, să nu te nevoești să-i faci rău pentru rău.

Că toți oamenii fug de rău, iar de bine iar să apropie toți. Dreptu acéia, fătul mieu, așa te învăț: în loc de rău, tu să silești să faci tuturor bine, ca să trimiță și Dumnezeu mila sa spre tine.

Pentru că de vei rămânea sărac de mine, pentru păcatele méle, măcar cât de mititel, să nu te întristezi căci ai rămas de mic sărac de mine. Că să știi, fătul mieu, că așa iaste rândul și obiceaiul lumii aceștiia și toată veseliia și bucuriia ei nu poate să fie într-alt chip, până nu să umple cu jale. Așijderea și jalea să umple cu veselie și cu bucurie. De-acéia zic, fătul mieu, nici foarte să te veseléști de slava lumii aceștiia, nici iar foarte să te intrestezi, ci neîncetat să mulțumești lui Dumnezeu de toate, măcar de vei și rămânea de mine sărac. Că n-ai rămas numai tu sărac și în tristăciuni, ci mulți feciori de împărați și de domni au rămas săraci, precum iaste obiceaiul și tocmeala lumii aceștiia, și multe necazuri au pățit, și au pătimit întru împărățiile și domniile lor de la oamenii cei răi și nemulțumitori, iar alții nici domnie n-au ajunsu în urma părinților lor, deaca au rămas de dânșii. Ci încă au fostu goniți și pribégi în țărâi depărtate și streine și în oameni neștiuți și necunoscuți, și deacii nimeni din țările lor nu-și mai aducea aminte de dânșii, nici îi mai socotea. Și încă toți domnii, cându suntu domni în țările lor, multe necazuri au de slugile lor. Că unii le slujăscu în dreptate, iar alții făr’ de dreptate și cu hicleșug și făr’ de mulțumire.

Ci pot fi făcut și ție cineva vreun necazu în tineréțe și în copilăriia ta, iar deaca vei ajunge la vârsta cea desăvârșită și la mintea cea întreagă, în vrémea domniei tale, atuncea nu ți să cade să-ți aduci aminte de necazurile ce vei fi petrecut de cineva în tineréțele tale și să le faci rău pentru rău, ci să cade pre slugile care-ți vor fi slujit în tineréțele și în copilăriia ta cu dreptate și te vor fi mângâiat, să le cinstești și să le miluiești. Iar și pre alte slugi, care nu foarte vor fi umblat în voia ta la copilăriia ta, nici te vor fi mângâiat, încă să nu-i rușinezi, nici să-i urgisești și să le faci rău pentru rău. Ci numai de-acii înainte să-ți slujască în dreptate. Deacii căruia cum îi va fi slujba, așa-i va fi și cinstea.

Sau de va fi vreun domn de altă rudenie gonit într-altă țară, după moartea tătâne-său, și nu va fi apucat el la domnie în urma lui, deacii apoi după câtăva vréme să va milostivi Dumnezeu pre dânsul și-l va aduce iar în țara lui, și unora ca acelora le zic ca unor frați: „Deaca veți întra în țara voastră, iar voi să nu miluiți numai pre cei ce v-au slujit în lipsa și în pribegiia voastră, și pre céia ce sunt oamenii țării să-i uitați și să-i părăsiți, și să nu-i miluiți căci nu ș-au năpustit țara și moșiile și să vă slujască voao printr-alte țărâi streine, sau să țineți vreo pizmă pre dânșii și să-i omorâți, să faceți pentru un rău, altul mai rău. Că de veți face așa, ce folos va fi? Ci, deaca vei fi domn gonit și pribeag și necăutat, ascultă să-ți spui și de aceasta: Cine fu gonit și mai pribeag decât Iosif cel frumos, fericitul fecior lui Iacov? Cu adevărat, ca dânsul nimeni n-au fost! Dar când fu frumosul Iosif trimis de tată-său, fericitul Iacov, ca să vază pre feciorii lui și pre frații săi suntu sănătoși și deaca mérse la dânșii, iar ei, nemulțumitorii, în loc de a-i face bine pentru binele care au venit el la dânșii, să vază de sănătatea lor, ei îi făcură rău. Că-l apucară de-l dăspuiară și-l băgară într-o groapă gol, nu ca când le-ar fi fost frate și sângele lor, ci ca pre un vrăjmaș cu mânie îl vândură madiamilor în 20 de galbeni. Și din odihna tătâne-său fu rob. Și-l duseră oamenii acéia în Eghipet și-l vândură ca pre un rob.

Apoi fu băgat și în temniță, iar Dumnezeul lui Avraam și a lui Isac și Iacov i să făcu milă de dânsul și nu-l putu cuprinde întunérecul pușcării, ci-l scoase din tunérecul temniții la lumină și-l puse crai a toată țara Eghipetului. Deacii, după câtăva vréme, veniră frații lui la dânsul și nu-l cunoscură, nici cugetară ei să fie Iosif craiu a tot Eghipetul. Iar Iosif îi cunoscu și toate necazurile câte-i făcuse ei, le gândea; iar rău pentru rău nu vru să le facă, ci le spuse că le iaste frate și le zise: „Nu vă témereți, că a lui Dumnezeu rob suntu eu, nu suntu ucigătoriu de frați, ci iubitoriu de frați. Și voi mi-ați cugetat rău, iar Dumnezeu mi-au cugetat bine”. Și-i îmblânzi cu cuvinte dulci și-i dărui bine și-i trimise la tată-său, fericitul Iacov, să-l aducă și pre dânsul. Și deaca auzi Iacov să veseli foarte și să duse la fie-său Iosif cel frumos și să întâmpină cu dânsul, și cu blagosloveniia lui Dumnezeu să cuprinseră în brațe feciorul cu tată-său. Și muri Iacov și-și déde sufletul în mâna lui Dumnezeu, iar blagosloveniia sa o lăsă fie-său, lui Iosif cel frumos.

Vedeți, fraților, cât iaste de bine să nu facă cineva rău pentru rău? Că noi, deaca să milostivéște Dumnezeu pre noi și ne miluiaște și ne rădică domni, iar noi nu vom să-i mulțumim, nici băgăm seama cuvintele lui, ci uităm binele și cinstea carea ne iaste de la Dumnezeu și nu ascultăm de poruncile lui, caré totdeauna ne învață să nu facem rău pentru rău. Ce ascultăm năravurile cugetelor noastre celor réle, care le învață diavolul de ne îndemnează să facem rău și ne aduce aminte să facem rău celor ce ne-au făcut și noao rău.

Au doar n-am auzit, fraților, mărturisindu-ne neîncetat Sfânta Scriptură, cum au pătimit și au răbdat Domnul și stăpânul nostru Iisus Hristos ca să te izbăvească pre tine din robiia muncilor? Cum au răbdat dosăzi și ocări, încă și scuipiri peste fața obrazului și palme luo de la neamul jidovescu cel nemulțumitoriu. Și pământul, văzând acéstea, nu putu răbda, ci să cutremură, iar el răbdă și nu déde lor după hicleniia lor, nici nu porunci pământului să să dăsfacă și să-i înghiță și să-i ducă de vii în iad? Ci încă mai vârtos să ruga tatălui celui făr’ de început și zicea: „Tată, iartă, că nu știu ce fac”. Acéstea făcându-le el, déde ție chip de răbdare și de nerăutate, ca să faci și tu așa celor ce te-au urât și țe-au făcut rău și să nu dai rău pentru rău, nici să-ți aduci aminte pentru réle, ci să-i miluești și să-i ierți, cum și stăpânul tău Hristos s-au rugat pentru nemulțumitorii și neînțelepții jidovi. Că de vei face și tu așa celor ce te-au urât, deacii vei cere cu îndrăzneală de la Dumnezeu întru rugăciunea ta ertare păcatelor tale. Iar de nu vei erta pre cei ce țe-au făcut necaz și te-au întristat, dar tu cum vei îndrăzni a mai zice: „Iartă noao păcatele noastre, cum ertăm și noi ale greșiților noștri”? Și deaca nu vei ierta pre vecini, ci vei avea pizmă pre dânșii și vei călca porunca lui Dumnezeu, care au zis: „Deaca nu veți ierta oamenilor greșalele lor, nici tatăl vostru cel cerescu nu va ierta voao greșalele voastre”.

Pentr-acéia, fătul mieu, să ierți pre vecinul tău deaca-ți iaste voia să ți să iatre ție mai mult. Iartă pre vecinul tău de o sută de bani și ție ți să va ierta mii și întunerece de galbeni. Și va fi primită lui Dumnezeu rugăciunea ta, și va fi înaintea lui ca mirosul cel bun al tămâii și al smirnei. Ci te păzéște dar să nu schimbi acel miros frumos din vrémea sfintelor rugăciuni întru împuțiciunea cea rea a pizmei, nici să întorci rugăciunea în blestem. Că el ce nu iartă greșalele celui ce i-au greșit, acela își întoarce rugăciunile în blestem. Ci sabiia care iaste ascuțită și gătită asupra vrăjmașilor celor nevăzuți, el însuși o înfinge în inima sa, neștiind ispitirea unui lucru ca acesta. Că am văzut pre doi inși mestecându-și vin dintr-un vas, și era chipul și fața vinului foarte frumoasă. Deci unul bea vin bun și cu miros frumos, iar altul bea băutură amară, ca de veninul morții.

Că doi inși să ruga și zicea cătră Dumnezeu: „Doamne Dumnezeule, de am făcut eu aceasta sau de iaste nedreptate în mâinele méle, sau de am făcut rău celor ce mi-au făcut mie rău, să cazu dar de la vrăjmașii miei în deșărtu. Ci unul făcea lucruri bune și îndreptate înaintea lui Dumnezeu, iar altul, carele nu păzea nici umplea cuvintele rugăciunii, cu adevărat să afla în blestem.

Ia aminte, fătul mieu, și socotéște de vezi putérea cuvântului rugăciunii, cât iaste de rea pizma cându face omul rău pentru rău. Dar ce lucru mai rău iaste decât să cază omul în deșărt de la vrăjmașii săi? Și nu iaste numai această răutate rea, ci iaste alta încă mai cumplită. Dar când zice prorocul: „să cazu dar de la vrăjmașii miei în deșărtu” și apoi mai adaoge și aceasta, de zice „să gonească vrăjmașul sufletul mieu și să-l ajungă“, auzi fătul mieu acéstea și te téme și să nu ții pizmă, ci să te nevoești și să scapi curând dintru acéstea patemi. Că nu iaste numai lucru înfricoșat, când va fi omul căzut de la vrăjmașii lui în dășărtu și gonit, ci iaste mai înfricoșat când va fi prinsu de dânșii. Că a fi omul numai gonit, tot iaste un lucru de cuget de-a să mângâia și de iertare. Iar a fi prinsu și a nu scăpa de vrăjmași iaste un lucru de frică și de cutremur și făr’ de mângâiare. Și cu adevărat oare cum iaste înfricoșat a-și gândi omul aceasta, că iaste lucru lipsit de tot binele și de toată mângâiarea?

Că arată prorocul că cei ce vor avea pizmă și cei ce vor face rău pentru rău, pre acéia și vor ajunge lucruri groaznice ca acéstea și nicicum nu vru să lase acest cuvântu nearătat, ce-l arătă aiave și de tot, pentru învățătura și îndreptarea noastră. Că acestu cuvânt ce zice: „să gonească vrăjmașii dar sufletul mieu și să-l ajungă“ acesta arată blestemul celui ce nu va erta, ci va ținea mânie sau pizmă. Și nu zise prorocul să se prinză numai de vrăjmași și păzit, ci încă să fie și nepomenit până în sfârșit, ci să piiae de totul tot dupre pământu numele lui. Aceasta semnându el, zise: „Și să calce în pământu viața mea și să lăcuiască slava mea în țărână“.

O, vai de noi, fătul mieu, cât iaste de rău pizma și a face rău pentru rău! Dar deacii, ce vom mai face noi ticăloșii, cei ce am spurcat porunca lui Dumnezeu cu ținérea de mânie și de pizmă? Cum mai zice dumnezeiescul David: „Ținde-ș-va mâinele, să dea pre cei ce au spurcat porunca lui”. Și acéstea nu țnvață David numai cu cuvântul, ci și cu lucrul le-au făcut el. Că gonindu-l Saul și vrând să-l ucigă, el nu ținu pizmă, nici vru să facă rău pentru rău. Ci, deaca întră Saul înlăuntru, în peșteră, unde șădea David, iar oamenii care era cu David ziseră cătră dânsul: „Iată aceasta iaste ziua care au zis Dumnezeu că va da vrăjmașul tău în mâinile tale și vei face cu dânsul cum îți va fi voia”. Deacii David să sculă noaptea într-ascunsu și mérse unde dormiia Saul și-i tăie poalele dulămi, iar nu-l ucise cum zisese slugile lui. Aceasta făcu, că vru să încredințéze pre Saul să priceapă că el n-are hicleșug în inima sa.

Și zise David slugilor sale: „Nici într-un chip nu voi face după cuvintele voastre, nici voi pune eu mâinile méle pre unsul lui Dumnezeu”. Și nu fu numai cât nu ucise el pre Saul, ci încă porunci și oamenilor săi și zise: „Nici voi încă să nu-l ucideți”. Iată, că nu vru să-i facă rău, iar Saul tot nu să părăsi de a face rău lui David și iar începu a-l goni ca să-l prinză să-l omoară. Deci, gonindu-l Saul cu oștile sale și căutându-l pren niște pustietăți, David iar mérse numai el cu o slugă, de întră în gloata lui Saul și-l află iar dormindu și putu să-l ucidă, iar el nu vru să-și rădice mâna spre dânsul. Iată că David de 2 ori avu putére să facă rău lui Saul, vrăjmașului său, ci numai nu vru să facă rău pentru rău. De aceasta te téme și tu, fătul mieu, și fugi de pizma diavolului. Și măcar de ai fi fost și necăjit, tot să nu aibi mânie, nici urăciune spre vecinul tău, ca apoi ție ți-i face rană și, mai mult, vei călca și porunca lui Dumnezeu. Ci-l iartă și-l priiméște pre cel ce-ți va fi făcut necazu, și de vei face așa, tu nu vei înfolosi pre acela, ci pre tine, că-ți va da Dumnezeu pentru aceasta plată.

Și de ce te vei ruga Domnului, el nu te va întoarce făr’ de izbândă și făr’ de plată. Că zice Domnul: „Deaca-ți vei aduce prinosul la oltariu și acolo-ți vei aduce aminte că are fratele tău vreo mânie spre tine, tu păsa întâi de te împacă cu fratele tău și, atunci viind, adu-ți prinosul”. Așijderea și Iisus, feciorul lui Sirah, zicea: „Iartă necazul vecinului tău și atunci, deaca te vei ruga, vor fi păcatele tale dăzlegate”. Și într-alt loc iar zice: „De va flămânzi vrăjmașul tău, tu-l satură; iar de va însetoșa, tu îl adapă; și de vei face așa, vei strânge cărbuni de foc în capul lui, și Dumnezeu îți va da céle bune”. Și iar: „De va cădea vrăjmașul tău, tu să nu te bucuri, nici în lunecarea lui să te înalți, că va căuta Dumnezeu spre dânsul și-și va întoarce mâniia și urgiia dăspre el”.

Fătul mieu, râmnéște blândului și dumnezeiescului bărbat, lui David, carele fu gonit din scaunul împărăției sale de fie-său Avesalom și căuta să-l ucigă. Iar el nu să mânie pre dânsul, nici avu pizmă pre dânsul, nici îl blestemă, ci cându auzi că fu spânzurat de păr de un crac de copaci și însăgetat, lui nu-i păru bine, nici să bucură, căci că i să cădea să să bucure de periciunea vrăjmașului său; ci să urcă în casele céle înalte și slobozi glas mare de plângere și zise: „O, fătul mieu Avesalume! Avesalume, fiiul inimii méle și lumina ochilor miei, cine va da mie moarte pentru viața ta! Vai de mine, dragul mieu și fiiul mieu cel iubit, Avesalume! Vai de mine ticălosul, cum periși așa degrab’ și făr’ de véste, vederea și privirea ochilor miei, Avesalume, fătul mieu!” Vezi dar că prorocul atâta iubiia pre vrăjmașii săi, cât și la moartea lor plângea și să olecăia. Iar de vei zice că au plânsu căci i-au fost fecior, pentru acéia l-au durut inima de dânsul și l-au plânsu, iată că și pentru Saul împărat așijderea au făcut aceasta, cum am zis și mai sus. Că, deaca auzi că fu părăsit de Dumnezeu și ucis de păgâni, el își sparse hainele și plânse de dânsul, iar cându veni cela ce-l ucisése și spuse de moartea lui, el în loc să-i mulțumească și să-l dăruiască, cum iaste obiceaiul a face oamenii, mai rău să mânie și porunci de-l uciseră și pre el, zicând: „Dacă vréme ce nu țe-au fost frică, ce ai rădicat mâinele tale asupra unsului lui Dumnezeu, fie sângele tău spre capul tău, că gura ta te-au pârât, zicând: „eu am ucis pre unsul lui Dumnezeu””.

Și când i să cădea să să veselească de uciderea vrăjmașului său, atunci el zise unii slugi de ale sale de-i tăe capul celui ce ucisése pre Saul, vrăjmașul său, și zise: „Sângele tău fie pre capul tău, că tu ai zis că ai ucis pre unsul lui Dumnezeu”. Și în loc de a să bucura, el începu a vărsa lacrămi și a plânge mult. Și chemă pre toți israiliténii și făcu plângere și tânguire multă foarte pentru moartea lui Saul, vrăjmașul său.

Vezi, fătul mieu, că prorocul acesta au fost iubit pre vrăjmașii săi, și în viața lor și după moarte încă nu i-au batjocorit, ci cu cinste mare i-au plânsu. Iar tu, având pizmă, porți mânie și te mânii în zadar și nu te mai părăsești. Ci încai de acuma râmnéște prorocului și nu mai avea pizmă și te părăséște de mânie și lasă iuțimea și urgiia, cum au zis el, că iaste scris, de zice: „Omul mânios ațâță vrajbă și între cei împăcați pune mozavirie, și dintr-aceasta să ațâță pizma ca focul în trestie”. Drept acéia, fugi de mânie, care iaste rădăcina pizmei, și nu avea vrajbă spre vecinul tău și nu băga în seamă necazul, ci-ți ado aminte de poruncile poruncitoriului celui de sus, care însuși Dumnezeu le grăiaște în Sfânta Evanghelie, de zice: „Să iubiți pre cei ce v-au urât pre voi”. Că zice: „De veți iubi pre cei ce vă iubescu, ce plată veți avea? “ Și în légea véche zice: „De vei afla boul vrăjmașului tău rătăcit sau fieștece dobitoc, tu îl întoarce de-l du la stăpână-său; iar de vei vedea asinul vrăjmașului tău căzut, însărcinat povărâi care iaste pre dânsul, tu să nu treci și să-l lași, ci să-i ajuți”.

Vezi, fătul mieu, că și în légea véche zice să iubești și să faci bine vrăjmașilor, iar să nu le ții pizmă, nici să le faci rău pentru rău. Așijderea și Solomon zice: „Să nu zici: „ce voi face vrăjmașului mieu, numai ce-i voi plăti precum au făcut el mie”. Să nu fie aceasta, ci numai să-l lași pre plata lui Dumnezeu, iar Dumnezeu va fi ție ajutoriu”. Acéstea socotéște, fătul mieu, și nu-ți lăsa inima să fie biruită de niște lucruri blestemate și de nimic, ca acéstea, ca să nu fii osândit și judecat cu robul cel rău și ficlean, căruia îi ertă stăpânul pentru mila sa întunérece de talanți, iar apoi el nu vru să-și aducă aminte de mila stăpânului său, care-i ertase un întunérec de talanți, ci nu vru să iarte pre vecinul său pentru 100 de bani. Pentru-acéia auzi de la stăpânul său: „Rob ficlean, dar nu ți să cădea și ție să miluești pre fratele tău și pre vecin, cum și eu am miluit pre tine?” Décii pentru acéia ticălosul nu fu numai căzut de mila spăsitoriului, ci încă fu dat și în muncă pentru datoriia aceluia întunerec de talanți.

Vezi cât iaste de rea mânia și urgiia și pizma? Că acéste 3 sunt putreziciune și stricare sufletului. Și iaste mâniia ca un tată, iar urgiia ca o mumă, iar feciorul acestora iaste pizma, carea n-are Dumnezeu. Și acéstea suntu urâte lui Dumnezeu și nu le poate vedea, iar cei cu inimile slabe și neînțelépte suntu biruiți de dânsele. Vai de mine, păcătosul și pizmătariul, ce voi să fac cându țiu mânie totdeauna și nici într-un chip nu mă întorcu, nici mă părăsescu de acéste lucruri réle și hicléne! Vai de mine, întunecatul și împietritul cu inima, că zice Scriptura: „Inima împietrită îngreuiază durerile, iar cei păcătoși adaogă păcate cătră păcate”. Vai de mine, protivitoriul și mâniosul, că iar scrie și zice: „Împrotivirea cuvintelor rădică toată răutatea și pre acela va trimite Dumnezeu îngerul cel nemilostiv”. Iar tu, Doamne, nu mă lăsa să pieiu până în sfârșit de cugetele céle hicléne și de cumplita pizmă, ci pleacă inima mea cea slabă și ticăloasă și o întoarce dintr-acéste spurcăciuni scârnave și împuțite și urâte și-mi dăruiaște inimă împăcătoare și dragoste sufletească și curată și nevinovată, cum ai poruncit să facă celor ce te iubescu pre tine, Doamne.

Și-mi dă să gândescu în inima mea de-a pururea dragostea ta, carea o ai cătră noi păcătoșii, și pune într-însa frica ta cea dumnezeiască pre noi păcătoșii. Și să te iubescu cu tot sufletul mieu și cu toată inima mea, cu toată putérea, cum și tu, Doamne, Dumnezeul mieu, m-ai iubit pre mine și ai dat pre tine morții pentru mine, stăpânul mieu. Că, împăcându-mă sau înaripându-mă eu cu aprinderea dumnezeirii tale, să cântu și să proslăvescu numele tău, cel ce iaste iubitoriu de oameni și neurmat și neapropiat, cu inima dreaptă. Pre tatăl și pre fiiul și pre duhul sfântu, acum și pururea și în vécii vécilor, Amin.

Scripture echoes

  1. ↩2Sam.1.11-2Sam.1.12 — Then David seized his garments and tore them, and all the men who were with him did likewise— 2Sam.1.12 — They mourned and wept and fasted until evening—for Saul and for his son Jonathan, for the people of the LORD, and for the house of Israel—because they had fallen by the sword.
  2. ↩Prov.15.18 — A hot-tempered man stirs up strife, but a patient man quiets contention.
  3. ↩Matt.5.44;Luke.6.27 — But I say to you, love your enemies and pray for those who persecute you. Luke.6.27 — But I say to you who are listening: love your enemies, do good to those who hate you.
  4. ↩Matt.5.46;Luke.6.32 — For if you love those who love you, what reward do you have? Do not even the tax collectors do the same? Luke.6.32 — "And if you love those who love you, what credit is that to you? For even sinners love those who love them."
  5. ↩Exod.23.4-Exod.23.5;Deut.22.1-Deut.22.4 — If you come upon your enemy's ox or his donkey going astray, you shall surely return it to him. Exod.23.5 — If you see the donkey of one who hates you lying under its burden, and you would refrain from leaving it, you shall surely help with it. Deut.22.1 — You shall not see your brother's ox or his sheep going astray and hide yourself from them; you shall surely return them to your brother. Deut.22.2 — And if your brother is not near you, and you do not know him, then you shall gather it into your house, and it shall remain with you until your brother seeks it; then you shall return it to him. Deut.22.3 — And so you shall do with his donkey, and so you shall do with his garment, and so you shall do with every lost thing of your brother that has been lost from him and you find it; you may not hide yourself. Deut.22.4 — You shall not see your brother's donkey or his ox fallen on the way and hide yourself from them; you shall surely help him raise them.

Notes

  1. 1 ↩The verb here is 'să umpli' — literally 'fill' — used in the older sense of fulfilling or carrying out a commandment; rendered 'fulfill'.
  2. 2 ↩'îndulcirea' is literally 'sweetening'; here the settled disposition of sweetness/gentleness in dealing with others, set against 'amărăciunea' (bitterness).
  3. 3 ↩'dosădi' in this older Romanian means to insult, slight, or wrong someone — not merely to annoy; rendered 'wrongs you'.
  4. 4 ↩'ci' here is not simply adversative 'but rather'; it pivots from the wrong suffered to the later reversal of fortune, so it is rendered 'but then'.
  5. 5 ↩'ca să' here is purposive — the good done to others is the ground on which God's mercy is sought in return; 'so that' preserves that logic rather than a merely consecutive 'and then'.
  6. 6 ↩"să le miluiești" carries both "show mercy to" and the concrete sense of granting favors or gifts to a retainer; "show them mercy" is chosen to keep the mercy register while the courtly sense of reward remains in view.
  7. 7 ↩"urgisi" means to fall on someone with a ruler's wrath — to disgrace, persecute, or put under a ban; "turn on them in anger" keeps the force of princely displeasure without the archaism of "visit wrath upon."
  8. 8 ↩Romanian 'crai' here means king/sovereign ruler; rendered 'ruler' because Joseph governs Egypt under Pharaoh rather than reigning as king. The doublet 'pușcării'/'temniții' (both 'prison') is kept as a single image of confinement.
  9. 9 ↩'rob' literally means 'slave'; 'God's servant' keeps the biblical sense of belonging wholly to God. 'ucigătoriu de frați' / 'iubitoriu de frați' is a deliberate pair (brother-killer / brother-lover) and is kept as a contrast in English.
  10. 10 ↩'blagosloveniia' is the Slavonic loanword for blessing, standard in this text's devotional vocabulary; rendered plainly as 'blessing'.
  11. 11 ↩"în deșărtu" is rendered "empty" — falling before one's enemies stripped of everything, with nothing to show. The same phrase recurs in the next section, where it is translated consistently.
  12. 12 ↩"nu păzea nici umplea cuvintele rugăciunii" literally "neither guarded nor filled up the words of the prayer" — i.e. he prayed the psalm's oath while in fact repaying evil for evil, so the oath fell back on him as a curse.
  13. 13 ↩Romanian pizmă covers envy, grudge-bearing, and vengeful spite. Given the chapter heading ("not to be spiteful, nor to repay evil for evil"), it is rendered "spite" throughout this section, with the grudge-holding sense in view.
  14. 14 ↩"un lucru de cuget de-a să mângâia și de iertare" is compressed in the source: literally "a matter of thought, of taking comfort, and of pardon." Rendered as three things still left open to the hunted person, which the contrast in the next sentence ("no comfort at all") supports.
  15. 15 ↩"pizmă" covers both envy and vindictive grudge-holding; in this chapter the sense is grudge/spite held against an enemy, so it is rendered "grudge" throughout rather than "envy".
  16. 16 ↩"păzit" here means kept under guard by the enemy (held captive), not "protected"; the whole clause continues the psalmist's self-imprecation.
  17. 17 ↩Romanian *pizmă* covers grudge-bearing envy and vindictive spite; rendered "spite" here and throughout this chapter for consistency, since the context is refusing to forgive rather than coveting.
  18. 18 ↩Printed *țnvață* is a typographic error for *învață* ("teaches"); translated from the corrected reading.
  19. 19 ↩"gloata lui Saul" literally means Saul's crowd or throng; here it's the encamped army, so "camp" is used.
  20. 20 ↩"pizmă" carries both envy and spiteful grudge-holding; the chapter's theme is grudge-bearing that repays evil for evil, so "envy" is kept here for the devil's original malice while the sense of spite remains in view.
  21. 21 ↩"făr' de izbândă" here carries the older sense "without success, without your request being granted" rather than the modern "without revenge"; "făr' de plată" is "without reward." Rendered together as "empty-handed or unrewarded."
  22. 22 ↩The warning is that gloating shifts God's displeasure: seeing the gloater's pride, God relents toward the fallen enemy. The Romanian "dăspre el" is ambiguous as to whom the anger is turned toward, but the biblical source makes clear it is turned away from the enemy.
  23. 23 ↩'căci că i să cădea să să bucure' states the ground David had for rejoicing; rendered concessively ('though he had every reason to rejoice') because the surrounding clauses insist he did not — the Romanian marks the cause that would have justified joy, not a claim that he felt it.
  24. 24 ↩'Dacă vréme ce' is an old causal-temporal connective ('since, seeing that'); translated as 'Since'.
  25. 25 ↩The Romanian pairs 'când i să cădea' ("when it was fitting for him") with 'atunci' ("then") to mark the reversal of expectation; rendered as "when he had every reason to... he instead" to keep that adversative force explicit.
  26. 26 ↩râmnéște (older Romanian) here carries the sense "strive after, emulate," not the modern "covet"; rendered "imitate."
  27. 27 ↩mozavirie is an archaic term for slander or malicious talebearing that sets people against each other.
  28. 28 ↩The section opens with a stray closing quotation mark, which belongs to the Gospel citation in the previous sentence; treated as punctuation, not text.
  29. 29 ↩Literally “a darkness of talents” — an old Romanian idiom for ten thousand, hence an unimaginably large sum. Rendered as “a vast sum of talents” to keep the force of the parable's contrast.
  30. 30 ↩“Spăsitor” is the older Romanian word for Savior; the author collapses the parable's master into Christ, so the servant's loss is of the Savior's own mercy.
  31. 31 ↩Romanian *pizmă* covers envy, grudge-bearing, and vindictive ill will; the chapter heading ("să nu fie pizmătareți, nici să facă rău pentru rău") makes grudge-holding and repaying evil the governing sense, so it is rendered consistently as "spite" throughout this section. *Mânie* and *urgie* are both anger-words; "anger" and "rage" preserve the escalation the parent/mother image in s3 depends on.
  32. 32 ↩"carea n-are Dumnezeu" is literally "which does not have God." It can mean either that spite is godless — it holds nothing of God — or that God will not have it, i.e. will not tolerate it. The rendering keeps the first, more literal reading; s4 ("these are hateful to God") carries the second sense explicitly.
  33. 33 ↩"rădică toată răutatea" is literally "lifts up all evil." In this context the verb carries the sense of raising up or stirring evil into action rather than removing it; the Proverbs parallel about a rebellious man provoking quarrels supports that reading.
  34. 34 ↩"într-însa" ("in it/her") most plausibly refers back to "inima mea" — the heart — rather than to "dragostea ta"; rendered as "within that heart" to keep the petition coherent.
  35. 35 ↩"aprinderea dumnezeirii tale" is literally "the kindling/burning of your divinity"; rendered "the fire of your divinity" to keep the image of ignited love. "Neurmat" (untraceable/unfollowable) and "neapropiat" (unapproachable) render standard Byzantine divine-attribute language; cf. 1 Tim 6:16.

Teachings of Neagoe Basarab to His Son Theodosios companion

Rule yourself daily, not just on retreat

Chosen Portion turns the mirror into a daily practice — a short reading and examining question each morning before you lead anyone.

Chosen Portion makes the mirror daily: the ruler-formation questions this collection preserves become a two-minute morning examination in the app.

  • A daily formation reading drawn from centuries of counsel to those in authority
  • One pointed examination question a day — two minutes, before the meetings start
  • Track your practice over weeks and watch the examined life become a habit
Chosen Portion — Daily Prayer (free iOS app) →