← Teachings of Neagoe Basarab to His Son Theodosios/Book 1 · Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie

Chapter 35NeagoeInvataturi.1.35

X. ÎNVĂȚĂTURĂ A LUI NEAGOE VOEVOD CĂTRĂ FIE-SĂU THEODOSIE VODĂ ȘI CĂTRĂ ALȚI DOMNI, CĂTRĂ TOȚI, CA SĂ FIE MILOSTIVI (Cuvântul al 21-lea)

My son, I'm teaching you this too: you should know how a lord ought to show mercy to his servants and how he ought to give them rest.¹ It's right for a lord to show mercy to the poor, but don't abandon your own servants either, and don't forget them—in fact, show mercy to your servants even more than to the poor. Because with a poor man, if you don't come across him in one place to give him something, you'll come across him in another, and you'll give to him there.² Or if you don't show him mercy, others will, and he'll be shown mercy all the same. But your servant expects no other mercy from anyone—only from you. For even if they wanted to ask, they'd be ashamed, since they're known as a lord's servants.³ So if you don't show mercy to your servants with your own hands, they have no hope of mercy from anyone else. For the poor man goes from house to house, or sits in the street and asks everyone who passes by, and they give him something; but your servant, when he gets no mercy from you, has no hope left in anyone at all, no one to show him mercy. All he can do is endure it patiently in his heart, and his heart groans within him — like a log with a woodworm that you throw on the fire: when the flame's heat seizes it, the creature is in terrible distress and anguish.⁴ That's exactly what happens to your servant's heart when you show him no mercy. Because you're the only one he hopes will show him mercy, and he waits for mercy and a kind word from you, so that he can take comfort in it and in the sight of your face.⁵ And as for the mercy you show them and the kind words you gladden them with — they will never forget your mercy or your words. When you give alms to a poor man, he thanks you only once; but your servant will thank you always, because he has no other mercy from anyone — only from you. And so, for the mercy you show him, not only will he and his sons thank you in this world — he'll lay down his life for you, he and his sons both.⁶ And until his line and his seed come to an end, they will all say: "God forgive such-and-such a prince, for he showed us mercy." Even so, my child, I'm not telling you to withhold mercy from the poor, or to take away what the monasteries are given. Let it never be so. What I'm saying is this: "Do all of these things fully, because doing them fully is itself a very good thing."⁷ Only don't show mercy to the poor, or prop up the monasteries, out of your servants' wages; don't let the poor and the monasteries be provided for out of your servants' income, while in your own days you turn those servants into beggars. Instead, you should look into it with your own mind and weigh it out very carefully: whatever estates belong to your officers are to be kept separate, and you're not to have any part in them.⁸ Because it's for love of you, and for the mercy you intend to show them, that they serve you and are ready to lay down their own heads and pour out their own blood for you. And if you still have a surplus left over from your reign's revenues, don't think that income was earned by you; you took it, once again, from the poor and from those under your rule, whom God has placed under your hand.⁹ So take careful thought and set your country in good order, so that they too may have justice and peace and quiet in your days. Because in these last days we've come to, people don't much listen to words that are good and kind; what they crave, always, is treacherous wealth.^✦¹⁰ And so, just as you take it from the poor, you ought to give it out for their sake as well, and secure them rest and peace. Then, if wealth is still left to you after that — then, my child, don't imagine you're not to give alms, because that isn't what I'm telling you. What I'm telling you is that in that case you ought to give even more.¹¹ And look, I'm teaching you and counseling you in this too — so come close to my counsel and listen to it: give alms to everyone, so that you also may be shown mercy before the face of our Lord Jesus Christ.¹² Because it's better to give alms than to pile up wealth. For the prophet says, “He piles up wealth and doesn't know who he's piling it up for.”¹³ And in the Holy Gospel he says again: “Do not hide your wealth in the ground, where worms and rot eat it away and where thieves dig it up and steal it; instead, hide your wealth where rot cannot eat it away and where thieves will not dig it up or steal it.^✦¹⁴ For where your wealth is, there your heart will be also.”^✦ This word of our Lord is true beyond question, the word in which he said: “where your wealth is, there your heart will be also.”^✦¹⁵ Because anyone who has great wealth and puts his hope in it isn't called a Christian at all — he's called a second kind of idolater.^✦¹⁶ For his mind is never on God; all his hope and all his strength are fixed on his wealth, and he never once thinks of serving God with it, or of giving his soul any rest. Satan alone delights in his wealth, and out of it he builds that sealed darkness, so the man can never leave it and it will never be opened to him again.^✦^✦¹⁷¹⁸ Look, brothers, weigh it and see: is it better for us to lie in that locked darkness because of our love of wealth, or better — as the Lord Christ says — to hand out our wealth ourselves to the poor and be shown mercy on the day when God himself renders judgment, and so be delivered from that locked darkness and from the prisons of hell?¹⁹ This is what I too testify to, brothers—not from my own ideas, but from the word of our Lord Jesus Christ, who always calls to us and says: "Blessed are the merciful, for they will receive mercy." So, whose testimony about mercy could I possibly offer you that's greater than what God himself has shown, taught, and spoken with his own mouth? Or am I giving you some other teaching, my own? No—I'm only telling you and passing on exactly what God has said. I tell you to be merciful, and not to give out your gifts or do your works of mercy with favoritism.²⁰ For before God you are chosen like a vine heavy with fruit, and everyone is waiting to drink from you and be given something sweet. So don't hand out your grapes with favoritism, sweet to some and bitter to others; be just toward everyone, since God himself loves justice. Similarly, when you go to inspect your troops annually, as is your custom, all your boyars, captains, and servants expect honor, favor, justice, and positions from you. And this too is mercy: that they all want to receive mercy from you. But do not practice hypocrisy in giving charity (for some of your relatives may be destitute and want to take the highest positions, while your servants are left with nothing, without law or justice), because this is a great sin. And never take the honor and position from a capable and wise person to give it to another, for that would make them mock and jest and laugh. Instead, because they make you laugh and jest, you should show them favor with whatever you wish, but do not give positions to jesters and those who make light of things; give them instead to those who are capable and worthy of your honor and service. And until all your servants who are most useful and valuable have come before you, do not grant positions or honors to anyone. Rather, when you give them, let it be in their presence, so you can see and know what kind of people they are. For if you appoint someone to a position because someone else says so, you are causing yourself two losses: the favor is yours, but the honor belongs to another. And if you hand your honor over to someone just to please someone else, think it over: God didn't gather you all together to be rulers, and he didn't set you all to be shepherds of his flock — he chose you alone and appointed you to be the shepherd of his flock.²¹ So if you aren't diligent enough to know your own flock and to give every one of them what is justly theirs, what kind of ruler and what kind of shepherd will you be called, when you let everyone meddle in the affairs of your rule and be rulers just like you, or dip into the revenues of your land? Haven't you heard what Holy Scripture says: 'Give your honor and your revenue to no one'?²² And you would abandon the word of your God and your own honor, and instead fulfill the words of your friends and your boyars?²³ And you would honor them and let their names be praised, and give away your own honor of your own free will to others, and become a second Esau? Because he too gave away his honor and his position to his brother Jacob, for a single dish of boiled lentils. For Esau begged his brother Jacob, saying, 'Give me some of your portion to eat, so I can satisfy my hunger.' But Jacob had been given sound judgment by God, and he said to Esau: “If I knew you would give me your honor and your seat, I would give you my portion.”²⁴ Esau, however, was simple-minded and therefore didn't consider that he would lose his honor for a bowl of lentils. He immediately said, "Give me that bowl of lentils to eat, and you can have my honor and my birthright." And so he gave his honor and his birthright to his brother, Jacob. So too, my brothers, if you willingly give your honor to your servants without any need, so that your servants are honored and you are dishonored, for some bribe, or for some flattering words, or out of some greed of yours, then you will be partners with Esau. But if you listen to the word of our Lord and do not give your honor to others, you will be wise and sound-minded rulers, and partners with Jacob. This is why I, my brothers, have taught you as best I could: never give your honor to servants. For if you give them your honor, what good will you be to them then, and what use will you be? Or who will pay attention to you and come to you, if you fill the estates of your lords, but you don't do justice to those who serve you well? Because if you had wanted a mind that understands and is wise, and wanted to really know your boyars, you would have raised them to honor and to boyar rank with a single word — and then it would be just as easy the other way, since you'd say one more word and they'd be out of that honor and that rank.²⁵²⁶ And the moment you spoke that one word, “Let it be so,” they would have no power left at all.²⁷ But once you took their rank and honor away, no one would honor them anymore. So then, if you truly grasped that their honor, their rank as boyars, and their removal from office all come from you, why would you hand your own honor over to them?²⁸ Never let that happen! Instead, let them serve you with awe and fear, and let them recognize that you are their lord and the master set over them, just as servants ought to be humble before their masters.²⁹ But as for your own honor — for as long as God grants it to you — hold it in your own hands.³⁰ So then, my son, wake yourself up and weigh things with your own mind, and don't hand your honor over to your boyars.³¹ Because you're the one who makes them boyars — they don't make you prince. God is the one who sets you there, to be his anointed, as the prophet says: "Appoint a lawgiver over us, Lord, so that all the nations may know they are only men."³² That's how God chose you too: so that everyone would recognize that you are a prince chosen by God, to be their master and a good shepherd, and to feed the flock of Christ without any pretense. And you, if you're worthy of the task, order your flock and arrange it well, so that some don't gorge themselves and grow fat while others die of hunger.³³³⁴ Instead, distribute to everyone evenhandedly, to each according to his work, and whatever a man's service has been, let his honor and his reward match it.³⁵ And the revenue that comes in to you from your whole country — let all of it stay in your own hands. Don't go handing it out and dividing it up among your boyars, or your relatives, or any of your servants who've done you some service; keep all of it in your hands, properly accounted for.³⁶ Then give to whomever you wish, with your own hand, so that it's known, so that they thank you, and so that they recognize that you are the ruler. Because whoever is going to be a ruler needs a great deal of good sense, so that his mind knows and grasps the minds of his servants, and not the other way around — the servants' minds knowing and grasping the mind of their lord.³⁷ Because when servants see that their lord has plenty of sense and judgment, they serve him honestly and honor him; but when they see he has no sense of his own, they keep him as lord in name only.³⁸ Servants serve their master exactly as they judge him to be — no matter how upright the servant himself may be. Because if the lord has no sense, then why should his servants want to serve him honestly and honor him, when he hasn't the sense to recognize the honor and the service they give him, or how hard they strive and wear themselves out for his sake? So then, when a ruler doesn't recognize his servants' service and hard work, or how they honor him — what kind of ruler is that? Or how are his servants going to go on honoring him and serving him? But the ruler who is wise and has good sense — that's the one his servants serve. And whichever of his servants is a friend to him serves him diligently and honestly; and even if one of his servants happens to be an enemy and doesn't want to serve him, that one will still come around and become his friend, because he sees that his ruler is capable and sound of mind.³⁹ That's why, when his servants see that he's capable and wise, they all bow to him and serve him with fear and awe.⁴⁰⁴¹ When a ruler is wise, all his thoughts and plans are sound. The mind in a person’s body is like a battle standard in the middle of a fight: the whole army watches the standard, and as long as it stands firm, the battle isn't lost.⁴² Even under heavy assault, they keep their eyes on the standard and gather around it. But once the standard falls, the armies scatter, and no one knows what anyone else is doing or where they're going.^✦ It’s the same with a ruler: as long as his mind remains whole within him, all his forces rally around him and focus on him, just as they do the standard. Everyone takes instruction and wisdom from him—not only his own people, but others from foreign lands seek his teaching and counsel too. But if a ruler gives himself over to sexual immorality, drunkenness, and other evils God dislikes, discarding his hope and God-given nature, and running wild with brute force—then God grows angry with him.⁴³⁴⁴ And God sends him no worse affliction than this: He simply takes his mind away and leaves him without it.^✦ So then, once he's stripped of his mind, you won't see a single good thing come out of that ruler's body, and he won't have any honor left from his own servants or from the other rulers around him — he'll be nothing but a joke and a disgrace.⁴⁵ His servants' hearts will be wounded toward him, and the love and longing they had for him will be taken away. For as long as his banner stood, they all stood around it too, and every eye was on him; but the moment the banner fell, they all ran, and no one knew what had become of the others or where they'd gone. It's the same with your own servants: as long as they see and understand that your mind is still in you, they'll all gather and close ranks around you; but the moment they see that your mind has fallen, just as that banner did, every one of them will scatter away from you. And how could they not scatter and abandon you, when God has taken your mind away, left you without it, and put his anger in its place against you? Do you see, brothers, how terrible it is for someone when God grows angry with him and strips him of his good sense?⁴⁶ Because a person who's lost his mind can't win any honor or do any good, even for himself; so how will he ever manage to do good or bring honor to anyone else?⁴⁷ But the ruler who is sound of mind—in him you'll find every good thing.⁴⁸ Because he does God's work first, and then he also carries out God's will on earth. For he has been entrusted with setting right all of God's just ordinances, and with ordering people wisely as well, so that everyone receives peace and kind words from him.⁴⁹ In the same way, my son — and you too, brothers — here is what I teach you: pray to God always, that He may have mercy on you and give you honor, because everything the devil loves is done out of folly, and it's out of folly that all his wishes get carried out.⁵⁰ But out of a sound mind everything is carried out that pleases God and everything He desires. That's why I teach you, brothers, to ask God for a clear mind, so that with it you'll be able to carry out every one of His wishes, whatever He may desire. For only with God's help and with a clear mind will you carry out His will. So pray to God to be with you, and don't grow slack in working for God; work with mercy, and show mercy to your servants.⁵¹ And let your servants be clothed and adorned as handsomely as you know how, because that is a lord's praise and honor, and it's a treasure that is both beautiful and alive.⁵² But if you're tight-fisted, and your heart grows greedy for great wealth, and your servants are left naked and stripped bare — then, without servants, what honor will you have, and what kind of lord will you be called?⁵³ Or from all that wealth you'll have piled up, what good do you expect to gain? For you too are only a man, like everyone else; and when you die, your wealth will be left deserted, and someone else will move into it — someone who never earned it — and he'll eat what's already prepared, and drink, and give your wealth away. And if he turns out to be the kind of man who shows mercy to the servants, he'll make himself a good name out of your wealth, while you'll be left despised, and with two very great losses: one, that you lived in this world under a bad and shameful name; the other, that in the world to come your soul will be lost in ruin.⁵⁴ So, my son — and you too, my brothers — this is what I teach you: don't pile up a great heap of dead wealth. Put your wealth into your servants instead, if you want your wealth and everything you've gathered to stay alive, and to have gladness before your own eyes.^✦⁵⁵ And look — I want to remind you of the emperors of long ago as well. Aristotle the philosopher once said to Alexander the emperor: "Emperor Alexander, by what means did you take and conquer the whole world?" And Alexander said: "Since you've asked me, listen and I'll tell you. Aristotle, I conquered the whole world with just three things. First, with a word that was true and stood firm.⁵⁶ Second, with just judgment. And third, with an open and merciful hand — because I didn't hoard wealth; I showed mercy to my servants and my armies instead.⁵⁷ And so, for the mercy I showed them, they didn't spare their own lives but laid down their heads before me. With these, I conquered the whole world. With that answer, Emperor Alexander got the better of the philosopher Aristotle, and Aristotle himself said that with these three things alone, a person can conquer the whole world.⁵⁸ Look, brothers, you see this Alexander: he was still a pagan, and with these three things he took the whole world and won himself such a great name. But you, who are Christian by birth and nature, how much more it falls to you to fill out these same three things — and not only these, but to add to them the good works that God loves.⁵⁹ And God will lift up your name and give it glory in this world — and not only in this world, but even after you've passed out of it, He will give your souls rest in His heavenly kingdom, together with the souls of all the righteous.^✦ That's why I too teach you to keep an open hand toward everyone — but not out of favoritism. Give to each according to his own work: as a man's service is, so let his honor and the mercy he receives be.⁶⁰ And show mercy to everyone — to the poor, to your own servants, and to strangers — but do it with discernment.⁶¹ And don't forget your own soul either: whatever the greatest mercy you know of is, do that for its sake, so that it too may be shown mercy. Because all those named above, if you don't show them mercy, can still hope that others will; but a person's soul has no other hope of mercy from anyone at all, except the mercy of God and the body it lives in. For the soul is in that body's hand, and the body has power over the soul both to save it and to destroy it.⁶² The body can see to it that the soul is shown mercy and won; and by its own self-will it can just as well bring both the soul and itself to ruin — for that too lies in its hand.⁶³ But if the body wears itself out with labor in this life, then it isn't only the soul that is won and shown mercy — the body will rest and find repose in the same place along with it. But where the body refuses that labor, it isn't only the soul that perishes — the body perishes along with the soul. But what if you won't wear your body out to show mercy to your own soul, and say instead, "Let me earn and pile it up for my sons, and after my death they'll take care of my soul"?⁶⁴ For a man has two kinds of children.⁶⁵ Now, some children are born out of sin, and others are children born without sin.⁶⁶ But in this world, people tend to love the children born out of sin more, and they don't love the children born without sin very much at all. So, when someone sins against God, defiling his body and staining his soul, and doesn't turn to repentance while still alive to wash his body and cleanse his soul, but instead places his hope in his dear sons, expecting them to wash his soul and cleanse his body—that person's hope is empty, and his soul will remain uncorrected.⁶⁷⁶⁸ But if you didn't cleanse your own body yourself, O man, and didn't wash your soul while you were alive and living in this world, and had no mercy on your own soul, but instead pinned your hope on other people to show you mercy and rescue it from the wrath of God — well, if the very ones you counted on won't take the trouble to set their own souls right (even if they're your sons, or your brothers, or whatever relative they may be), then how will your soul ever be pulled out of that everlasting torment?⁶⁹ And how can it be that you're the one who commits the sin, while others wear themselves out over it to get it cleansed? No — it falls to the one who committed the sin to struggle over it himself, to cleanse his own body and wash his own soul while he's still alive. So then, brothers, when you sin against God, let's turn back at once and run to repentance, and let's set our hope on God's mercy and on those children of ours we don't love much.⁷⁰⁷¹ But who are these sons of ours, the ones who come from our own hearts and whom we love? They're the sons we brought into the world out of our sins!⁷² But the sons of ours we don't love — those too come from our hearts. And who are they? They are the tears we pour out. Because just as our beloved sons come from our hearts, so our tears also belong to our hearts and pour out of them — and those tears are our sons of righteousness. And when we defile our bodies and stain our souls, then, by God's mercy, those very tears turn out to be living water, to cleanse our bodies and wash our souls.⁷³ For tears are the wings of repentance — and not only wings, but a mother as well, and then daughters too.⁷⁴ So then, brothers, when that black, cold pitch wraps itself around our bodies, let's not let it dry there on us.⁷⁵ Because if we let the pitch stay stuck to our bodies for long, I'm afraid it won't come off until it has left them covered with sores and has darkened our souls, turning them as black as itself.⁷⁶ But while God's mercy is still with us, and since we've come to see that tears are the wings of repentance — mother and daughters alike, and a living, pure spring — let's use them to scrub that black, cold pitch off our bodies and turn our souls into the light of lights, just as others did, friends and neighbors of ours who were wise, and cleansed their souls while they were still in this world.⁷⁷ And now they are truly filled with light before our Lord Jesus Christ. It's the same for us, brothers: while the feast is still here, let's keep it — while God's mercy is still with us.⁷⁸ So let's run, brothers, and reach the time of repentance while we can, so that when our souls stand before the Lord our God they won't be shamed and condemned — so it won't turn out that our friends' souls are shining with light while ours are dark in God's sight.⁷⁹ Our friends' souls received into gladness and joy — and ours left in weeping and disgrace.⁸⁰ Our friends' souls crowned with crowns that never decay — and ours uncrowned and held up to scorn.⁸¹ Our friends' souls, because of the effort they made, always with God — and ours, because of what our own efforts came to and because of how much we gave in to laziness, cut off from the kind and gentle face of our God.⁸²⁸³ So then, brothers, let's make the effort while we still have time, so that our souls aren't cut off from the face of our Lord Jesus Christ and from our friends — cut off by all our laziness, by our neglect, by the envy we keep nursing in our hearts, and by the anger that God has no love for.⁸⁴ But as long as we're alive, we never think to make peace for our souls; and if we don't make that peace while we're alive, then who will make peace for us once we're gone? Do you really imagine, brothers, that someone else will make peace for our souls after we're gone? No — not when we ourselves had no pity on our own souls, no pity enough to make peace for them while we were still in the world and alive!⁸⁵ Because after death there is no reconciling, after death there is no cleansing, after death there is no almsgiving.⁸⁶ As long as a person is still alive, and the soul hasn't yet been parted from the body, that is the time for peace — peace for the body and for the soul alike. For whoever makes peace with his brother while he's still alive — God will give his soul peace and will let it rest in Abraham's bosom.^✦^✦ And whoever passes through this life in purity and soundness of mind, and doesn't defile body or soul, God will fill that person's soul with light and make it shine brighter than the rays of the sun.^✦⁸⁷ And whoever shows mercy and shares alms with the poor honestly and justly will himself receive mercy at that terrifying judgment, standing at the right hand of our Lord Jesus Christ.⁸⁸ Do you see, brothers, how great God's mercy is — and how he never stops, but always calls us to himself? So while he's still calling us to himself, let's not give in to despair, because that despair is the devil's craft and his great work.⁸⁹ And whoever gives in to despair is strangling himself with his own hands. So let's put despair aside, brothers, and get free of Satan's face; let's take up humility, and with it taste the sweetness of God's face.⁹⁰ And here's another very good thing, brothers: that we draw near to the divine Scriptures and weigh them carefully. Because in them it was made plain that charging interest is a terrible thing and a treacherous passion.⁹¹ So at least from now on, wake up and stop lending at interest, and whatever you've piled up by wickedness, give it away in goodness. And make yourself like that dishonest steward who was accused before his master of squandering his wealth uselessly and badly. Make yourself like him too, because when he couldn't dig and was ashamed to beg, he thought it out well and wisely: he reasoned that if his master stripped him of his honor and his office, he'd collect from the debtors, and that would give him a place of rest.⁹² Do the same yourself: if you weren't found among the first, at least don't miss out on the second group; and if you haven't given alms out of your honest earnings, then at least give out of what you've gained dishonestly and out of the interest you charged. Because God loves humankind, and he accepts even what was badly gotten, if a person shares it out with those it ought to go to. But if you'll charge no more interest from now on, and gain nothing more unjustly from here on, God will praise you as well, just as he praised that dishonest steward — provided you go and do the same. And arrange your affairs well and thoughtfully, so that even those things that will be useful and necessary for you are taken care of. Therefore, strive, my child, and buy yourself oil while the market of this world is still open. Hurry to those poor people who sell it, before this market closes; because once it closes, there will be no one left to sell it, nor anyone to buy it. But each person will find themselves there according to the business they conduct here. My child, don't be lazy about doing good, and don't think about not doing good, fearing the poverty of this world, the lack of wealth, the struggle to live and reach old age, the anticipation of illness and weakness, or anything like that. For these are all empty thoughts and opinions, deceptions from the wicked devil, and his tricks. So cast aside these devilish thoughts and suggestions that trouble and try to harm you and cause you great distress. Do not listen to them, but stand against them and drive them away with the sign of the holy cross, and boldly say to them: “Depart from me, all you who do evil, for I will not listen to you, nor will I serve you, but with great joy I will do the commands I received from Him who did me much good; for He, with His great love for me, will always help me toward good.” Truly, my child, do not be careless about such goodness, for God is not appeased by many gifts and sacrifices, but is appeased by a good mind and the will of a pure soul, and God loves the gentle giver. Or can God not satisfy the hungry, when he satisfied with five loaves five thousand people? 000 people? Or can God not give drink to the thirsty, when he brought forth water from a dry and rocky stone? No—never!⁹³ God can do it, and nothing can stand against God's will. For every knee bows to him—in heaven, on earth, and under the earth. And he needs none of these things — all he wants is your salvation, so that by mercy to the poor you may win forgiveness for your many sins and turn him back toward you, since you angered him by your foolish hard-heartedness.⁹⁴⁹⁵ My son, never let yourself imagine that you carry no guilt for sin. Instead, as long as you have gold, give it to the poor; and if you have no gold, then give clothing, so that you too may be clothed by God in royal robes on the day of his judgment. And if you have no clothing, then give at least a small coin or a penny — don't be afraid, and don't think that what you gave was too little to be accepted, when you had nothing more to give.⁹⁶ Because that little of yours, which you gave entirely, will be received more gladly than the large gift others make out of their surplus. For you know how God received the two small coins of that poor widow, the ones she dropped into the treasury of the temple.⁹⁷ And if you don't even have coins, give a little bread, and you'll be like that other widow who fed Elijah the prophet — and God will feed you too with the food of paradise. And if you don't even have bread, then at least give a cup of cold water to those who are thirsty, so that you won't be the one begging for a single drop of water in the world to come — but rather God will give you drink from the spring of living water. For from that moment on you will never be thirsty again. How great and how deep is God's love for people! It's his will that everyone be saved, and he's given us many ways to be saved by them — all of us, so that not one of us is lost. And he's always waiting for the human race to be saved. And think it over, and see his goodness that no one can trace or match: how he tells the very people who have angered him to turn back to him again by showing mercy to the poor.⁹⁸ That's why he told the parable of the five wise young women; and for moneylenders he gave the unjust steward as a pattern and a sign — that they should give alms even out of what they took by lending at interest, and after that, if they lend at interest no longer, such a person will inherit the kingdom of heaven.⁹⁹ And for the person who hasn't much to give, he gave the widow as the pattern — to give the worth of two small coins; and for those who are in want and utterly poor, he gave the pattern of handing over a cup of cold water, so that no one could bring a charge against himself on the grounds of his poverty, saying he had nothing to give, and so be cut off from his reward.¹⁰⁰ For look — he himself set a great reward even for these, and said: "Whoever gives one of these little ones so much as a cup of cold water to drink, only in the name of a disciple, truly I tell you, he will not lose his reward." This is what he commands, because — look — it's his will that everyone be saved, and so he urges them on toward mercy. So then, my soul, run from the cruel torments of the love of money, and draw near to mercy, which is good and does you good.¹⁰¹ For if you show mercy to those in need, God will show mercy to you as well and will call you blessed, just as he himself said: "Blessed are the merciful, for they shall receive mercy!" So, my soul, lend to God here on earth, so that in heaven you may receive the payment your work deserves — make him your debtor, because he is a good one to owe you.¹⁰² And he won't deny the debt or drag his feet in paying it; he'll pay you back a hundred times over, and on top of that he'll give you eternal life as your interest.¹⁰³ And he won't give you these things in secret, but out in the open, in front of the holy angels and all his creation, and you will receive them in great and shining glory. But when you do good works like these, watch out for those cunning thieves, the demons — don't let them rob you on the left side through your craving for people's approval and praise, and so lose you this good and precious trade.¹⁰⁴ So guard yourself, as I said, and hold this wealth in your right hand, which is honorable humility, and run from the thieving on the left, which is dark and hideous pride. Because what you are laboring for is no small or ordinary thing, but the treasure and the wealth that lasts forever.¹⁰⁵ So do this good work with all your effort—this act of mercy that pleases God—so that you'll truly find it waiting for you in heaven, a wealth no thief can take.¹⁰⁶ So surround yourself with the cross and with deep humility, and empty pride won't steal it from you, nor will it fear the arrival of those cruel and vicious robbers—because they won't dare to come and stand before it. They'll vanish like smoke and scatter like dust before a strong wind.¹⁰⁷ So, my son, when you give alms, don't sound a trumpet or send up a shout ahead of it the way the hypocrites do, because mercy hates all that and has no love for praise or pride; she has chosen humility instead, since humility is the daughter and the disciple of the Son of God, who humbled himself for us and wore human flesh just as we do.¹⁰⁸¹⁰⁹ That's why she has no love for praise or for pride, but wants only this: that the act of mercy be done in secret — and even then she will not stay hidden. So if you do this in secret, it still won't be forgotten; it will shine all the more when the time of reward comes, brighter than the sun, and the One who is Master of all will make it clean and praise it in front of his angels. And what you have done in secret God will repay out in the open, for everyone to see, and he will crown you with the crown of light. And don't pile up wealth on earth, because God hates it; pile up your wealth in heaven instead, which God loves — where the hopes of thieves and robbers have died, where no one digging will ever dig it up. For once you have gained wealth in heaven and grown rich in the kingdom of heaven, that wealth will never rot and never perish — from the moment you have placed it there, your heart will be there too.¹¹⁰ For God says: “Where your treasure is, there your heart will be also.” My soul, welcome the poor man in the name of a prophet, and feed him and give him drink, so that you too may feast with the prophets at that royal supper.¹¹¹ Feed the hungry and give drink to the thirsty, because if you satisfy them, you've done what God wills and what pleases him. And out of his own goodness, he'll make that small good of yours great and lift it up to himself. For he says: “I was hungry and you gave me something to eat; I was thirsty and you gave me something to drink.” So, my child, be glad and rejoice when you do these things, because it's the good God himself you're feeding and giving drink to. Who has ever seen, and who has ever heard anywhere, of a wonder like this: you feed and give drink to a neighbor of yours, someone who's a human being just like you — and yet the one you're satisfying is God, the Master and Maker of all? Clothe the naked with love, so that God may clothe you as well with the garment that never rots away, the garment of gladness.¹¹² Bring the stranger into your house, so that God may bring you into the dwellings of the righteous. Visit the sick and those in prison, so that on the day of judgment you'll be placed with the sheep on the right hand. For if you do this, you'll be counted worthy to hear the merciful, blessed, and sweet voice of the merciful and wondrous God, who will say: "Come, you who are blessed by my Father, and inherit the kingdom prepared for you from the very beginning of the world. Whatever you did for one of the least of these, you did for me." Then those found worthy of such glory will glorify God with great joy and gladness, and—bewildered, uncertain, and full of awe—they'll say to him: "But what good did we ever do in this world, that we should be considered worthy of such great blessings?"¹¹³ So, Lord, my God, on that day don't cut me off from the portion you have chosen for yourself, but make me worthy of your glory—for the sake of your great mercy and your boundless goodness, and not for my own deeds, since they are all filthy and defiled.¹¹⁴ For I have never done any good in your sight; only for the sake of your love for humankind, have mercy on me, wretched and sinful as I am, and don't let me perish—because I have nowhere else to place my hope for my salvation. I have run to you, Holy One, so that I may not be put to shame, nor turned away from your face disgraced and condemned, nor hear—woe is me—that voice of wrath and anger that will say: "Depart from me, you who are cursed, into the everlasting fire prepared for the devil and his angels! Whatever you failed to do for one of the least of these my brothers, you failed to do for me." Truly, my Master and my God, I never listened to you, never gave you a thought—woe is me—when I saw you hungry or thirsty, naked and sick and in prison, and I refused to serve you!¹¹⁵¹¹⁶ That's why I'm neither fit nor worthy to ask for complete forgiveness; for I paid you no attention at all — you, my benefactor, the one who watches over me — and instead I served wealth with everything I had.¹¹⁷ So I — a treacherous and faithless servant — appeal to your love, to the affection you have for humankind: forgive me as much as you are willing to forgive. I'm not asking for what my deeds deserve, but only for what your mercy wills. For my sins are beyond counting, and I have done wrong and defiled myself beyond all measure, and I know I don't deserve to receive any forgiveness at all. I simply run to your goodness, asking you to save me as a free gift — me, who am fit for neither heaven nor earth — me, Master, the unworthy one, by your mercy that is beyond counting.¹¹⁸ For your love for humankind is powerful, merciful One — love for people who are sinners like me, fit for nothing but to be thrown into the pit of ruin. And everyone knows how many such sinners there are.¹¹⁹ But if you count even me, a sinner, worthy of some measure of salvation, then the depth of your boundless compassion will stand out more clearly and be received more gladly, Lord. For a good king is glorified and praised precisely when he grants life and length of days to those who don't deserve to live. Then the angels will marvel at me and the archangels will stand in awe, and all the powers of heaven too, when they see your immeasurable mercy; the ranks of the apostles will glorify you, and the orders of the prophets, and the throngs of the martyrs will sing of you with joy. In the same way the whole company of the reverend priests will sing to you, and all of them will glorify you in glory, because of my salvation that had no hope left in it; for I myself was unworthy of ever being saved, and yet you, out of the boundless love and affection you have for humankind, brought me to receive the portion and the lot of the saved. Because of this all the righteous will rejoice and sing to you with gladness, together with all the saints, and they'll be filled with delight, because you have saved and shown mercy to my soul — wretched and poor and lost and sunk completely into despair, a soul that has committed many sins before you.¹²⁰ So who won't marvel, and who won't be struck with awe at the great, loving mercy you have toward people! For you have worked many wonders down through the ages, Christ, my Master! By the word of your command and of your wisdom alone you made heaven and earth and the sea — and these too are great and wondrous works. And this will be more amazing than any wonder you've ever performed: when you show mercy to your worthless and treacherous servant, the one who ran away and wandered far off. O my good Master, I didn't want this, nor was it my will; yet you turned me back to yourself through the strength of your mercy — you who are the life of all — and you saved me, the fool, the ingrate. O Master, how could this not be a wonder, one that outruns everything human minds can think! For throughout the ages you've saved many thieves, Lord, and many prostitutes and many tax collectors.¹²¹ In the same way, you also saved Manasseh, that lawless man and worshipper of idols, who had no hope at all. For all of that was easier for your mercy; next to the mercy you've shown me, it amounts to nothing. For in me, Master, something bright and glorious has been shown, since there has never been anyone else as sinful as I am. But if there has never been, and in all the ages there has never been found, another sinner like me, and you saved me even so — then look: now you have worked another wonder, greater and more radiant than all the earlier ones. For there is no one, of all who have ever lived on earth, who has committed the sins that I have committed — I, the wretched and the defiled! For I alone have provoked Your wrath, Lord, and I have done treachery and evils in Your sight, more than all who have ever been born on earth; and I have never been willing to do Your holy will, nor have I been willing to keep Your most honored, life-giving commandments; and I have lived entirely among defiled things that are neither fitting nor proper, and I have walked the crooked and unjust roads.¹²² And so, Master Christ, falling with my face to the ground, I pray with tears and say: 'I have sinned, Lord; I myself have sinned before You; I have sinned more than all people, and I'm not worthy to look up toward the height of heaven, because my sins are so many.'¹²³ Release me, Lord, release me, and forgive me all my transgressions—everything I have done willingly and unwillingly, knowingly and unknowingly, and all I have done with evil words and defiled thoughts and with deeds that are not fitting.¹²⁴ But do not destroy me because of them, and do not be angry with me, Lord—You who do not hold onto anger—and do not let Your hand cast me off, since I repent with my whole soul, and do not condemn me and sentence me to the fire that is everlasting and never put out.¹²⁵ For You are the God of those who repent and turn back with their whole heart. So show all Your goodness in me, and save me freely, Lord, according to Your great and unspeakable mercy. So that I too, who was without any hope at all, may be saved and may sing to You, together with all those who have done Your will. For all the powers of heaven sing to You, and all glory, honor, and worship belong to You, to the Father and to the Son and to the Holy Spirit, now and always and forever and ever. Amen.¹²⁶¹²⁷

Read the original Romanian

Fătul mieu, și de aceasta te învăț, să știi cum își va milui domnul slugile sale și cum și le va odihni. Cade-să domnului să miluiască pre săraci, iar nici pre slugile tale să nu le lași, nici să le uiți, ci mai vârtos să-ți miluești slugile decât pre săraci. Căci că săracului, de nu-l vei afla să-i dai milă într-un loc, iar într-altul tu-l vei afla, și-i vei da. Sau de nu-l vei milui tu, alții îl vor milui, și tot va fi miluit. Iar sluga ta nu mai așteaptă altă milă de la nimeni, fără numai de la tine. Că ei de-ar vrea să și cée, le iaste rușine, că să cheamă salugi domnești. Pentr-acéia, deaca nu-ți vei milui slugile tale cu mâinile tale, altă nădéjde ei nu mai au la nimeni să-i miluiască. Că saracul umblă den casă în casă, sau șade în uliță și cére de la toți câți trec pre acolea și-l miluiescu, iar sluga ta, când n-are milă de la tine, atuncea el nu mai are nădéjde la nimini, de la nimini să-l mai miluiască.

Ci numai ci pune răbdare în inima lui și-i géme inima întrînsul, ca și un lemnu când îl bagi în foc și are un cariu întrînsul, și când îl încinde iuțimea focului, el de răutate foarte-i iaste nevoe și greu. Așa să face și inima slugii tale când nu-l miluești. Că el numai de la tine să nădăjduiaște să aibă milă și așteaptă să aibă milă și cuvânt bun, să să îndulcéască de dânsul și de vederea féței tale. Iar pentru mila care-i vei milui și pentru cuvintele céle bune ce-i vei îndulci, ei niciodată mila și cuvintele tale nu le vor uita. Că săracului deaca-i dai mila, el îți mulțumește numai o dată; iar sluga ta îți va mulțumi totdeauna, căci că altă milă de la nimeni n-are, făr’ numai de la tine. Deacii, pentru mila acéia ce-i vei face, nu numai ce-ți va mulțumi în lumea aceasta, el și feciorii lui, ce încă și capul își va pune pentru tine, și el, și feciorii lui. Și până să va sfârși neamul și sămânța lui, toți vor zice: „Dumnezeu să ierte pre cutare domnu, că ne-au miluitu”.

Însă, fătul mieu, nu zic eu să nu miluești săracii, nice să iai mila de la mănăstiri. Să nu fie aceasta. Ci zic: „Toate acéstea să le umpli, că și umplérea aceasta foarte iaste bună“. Ce numai să nu miluești săracii, nici să întărești mănăstirile cu leafa slugilor tale, nici cu venitul lor să fie săracii și mănăstirile miluite, iar slugile tale să le faci în zilele tale să fie cerșitori. Ci să cade să iai seama cu mintea ta și să socotești foarte bine: câte vor fi moșii ale slujitorilor, să fie deosebi, să n-aibi cu acélea améstec. Că ei pentru dragostea ta și pentru mila care vei să-i miluești, pentr-acéia-ți slujăscu și vor să-și pue și capetele și să-și vérse și sângele pentru tine.

Iar de-ți va mai prisosi venit din venitul domniei, acel venit să nu gândești că iaste câștigat de tine, ci iar l-ai luat de la săraci și de la céia ce sunt suptu biruința ta, care i-au dat Dumnezeu supt mâna ta. Pentr-acéia să socotești și să tocmești țara ta, ca să aibă și acéia dreptate și pace cu odihnă în zilele tale. Că într-această vréme mai de apoi ce am ajuns noi, nu foarte ascultă oamenii cuvintele céle bune și dulci, ce totdeauna pohtescu hicleana avuție. Drept acéia, cum o luați de la săraci, așa să cade să o și dați pentru dânșii și să le faceți odihnă și pace. Deacii, deaca-ți va mai rămânea avuție, deacii, fătul mieu, să nu gândești să nu dai milostenie, că eu nu-ți zic așa: ci-ți zic că atuncea încă să cade să dai mai multă.

Și iată că te învăț și te sfătuescu și de aceasta, iar tu să te apropii cătră sfatul mieu și să-l asculți: tuturor să împarți milostenie, ca să fii și tu miluit de fața Domnului nostru Iisus Hristos. Că mai bine iaste a face milostenie, decât a strânge avuție. Că zice prorocul: „Strânge avuție și nu știe cui strânge”.

Și în Sfânta Evanghelie iar zice: „Nu ascundeți avuțiia voastră în pământ, unde viermii și putreziciunea o putrezéște și unde o sapă furii și o fură; ci ascundeți avuțiia voastră unde putreziciunea nu o putrezéște și unde nu o vor săpa furii, nici o vor fura. Că unde va fi avuțiia voastră, acolo va fi și inima voastră“. Cu adevărat iaste drept cuvântul acesta al Domnului nostru, care au zis: „unde va fi avuțiia voastră, acolo va fi și inima voastră“. Că cel ce va fi cu avuție multă și să nădăjduiaște într-însa, acela nu să cheamă creștin, ci să cheamă al doilea idololatru. Căci că niciodată lui nu iaste gândul la Dumnezeu, ci toată nădéjdea și putérea iaste spre avuțiia și niciodată nu gândéște să slujască lui Dumnezeu cu acea avuție, nici să facă odihnă sufletului său, ci numai de avuțiia lui să bucură satana și zidește întunérecul cel încuiat, ca să nu mai iasă de acolo, nici să i să deșchiză niciodată.

Iată, fraților socotiți și vedeți: mai bine iaste să zăcem întru întunérecul cel încuiat, pentru dragostea avuției, au mai bine, după cum zice Domnul Hristos, să ne împărțim noi înșine avuțiia săracilor și să fim miluiți în zioa acéia, când va face Dumnezeu judecată el însuși, și să fim izbăviți de întunérecile céle încuiate și den pușcăriile iadului? Pentru acesta lucru vă mărturisescu și eu, fraților, însă nu eu din capul mieu, ci cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos, carea totdeauna strigă cătră noi și zice: „Ferice de cei milostivi, că acéia vor fi miluiți”. Deacii a cui altă mărturie mai mare carele voi zice pentru milostenie, decât care au arătatu și au învățat însuși Dumnezeu și au grăit cu gura sa? Sau au doar vă dau eu altă învățătură, de la mine? Ba, ci numai ce vă zic și vă spuiu de pe cum au zis Dumnezeu. Vă zic să fiți milostivi și să nu împărțiți, nici să faceți milostenie în fățărnicie. Că voi sunteți aleși înaintea lui Dumnezeu, ca vița céia roditoare, și așteaptă toți din voi să să adape și să să îndulcească. Deaciia să nu împărțiți strugurii voștri în fățărnicie și să fiți unora dulci, altora amari, ci tuturor cu dreptul să fiți, cum și Dumnezeu iubéște dreptatea.

Așijderea când veți iși să faceți căutare oștilor voastre, la anul, cum le iaste obiceaiul, atunce toți boiarii și căpitanii și toate slugile voastre au nădéjde să aibă de la voi cinste și dar și dreptate și slujbe. Și aceasta încă iaste milostenie, că voescu toți să aibă milă de la tine. Iar tu să nu faci, nici să dai milosteniia în fățărnicie (că unii din rudele voastre vor fi goli și vor vrea să ia acéia boieriile céle mai mari, iar slugile tale să le dai îndărăt, făr’ de lége și făr’ de dreptate), că acesta lucru iaste un păcat mare. Nici să nu cumva să iai cinstea și boiariia de la vreun om care va fi harnic și înțeleptu și să o dai altuia, căci îți va face glume și veselii și râsuri. Ci pentru căci îți va face veseliia și glume, tu să-l miluești de-a mână cu ce vei vrea, iar să nu dai boeriile măscăricilor și celora ce fac râsuri, ci să dai celor ce vor fi harnici și vrédnici de cinstea și de slujba ta. Și până nu vor veni toate slugile tale înaintea ta, céle ce vor fi mai de folos și mai de treabă, pân-atunci nimunui să nu dai boerie sau cinsté. Ci, când le vei da, să fie tot înaintea ta, să-i vezi și să-i știi ce oameni suntu. Căci că de vei pune pre cineva boiariu pentru căci va zice cineva, tu-ți faci 2 lucruri de pagubă, căci darul iaste al tău, iar cinstea iaste a altuia.

Și de vei da cuiva cinstea pentru voia cuiva, cugetă că nu v-au adunat Dumnezeu să fiți domni, nici să fiți toți păstori turmei lui, ci numai pre tine te-au ales și te-au pus să fii păstoriu turmei sale. Deci, de nu vei fi tu harnic să cunoști turma ta și să le împarți tuturor pre dreptate, ce domn și ce păstor te vei chema, când vei lăsa să să améstece toți în lucrurile domnii tale și să fie domni ca și tine, sau să să bage în venitul țărâi tale? Au n-ai auzit că zice în Sfânta Scriptură: „Cinstea și venitul tău nimănui să nu-l dai?” Iar tu să lași cuvântul Dumnezeului tău și cinstea ta, și să umpli cuvintele priiatenilor și ale boiarilor tăi? Și să le faci lor cinste și să li se laude numele, și cinstea ta de bună voia ta să o dai altora și să fii al doilea Isav? Că și acela își déde cinstea și scaunul său frăține-său, lui Iacov, pentru o tipsie de linté hiartă. Că cerșu Isav de la frate-său Iacov și-i zise: „Dă-mi să mănâncu den merticul tău și să mă satur”. Iar lui Iacov i să dăruisă de la Dumnezeu mintea cea întreagă și zise cătră Isav: „De-aș ști că ai da mie cinstea ta și scaunul tău, eu țe-aș da merticul mieu”.

Iar Isav era gol de minte și pentr-acéia nu socoti că-și va piiarde cinstea pentru un blid de linte. Ce îndată zise: „Dă-mi tu blidul cu lintea mie să mănâncu, iar tu ia-ți ție cinstea mea și scaunul mieu”. Și așa își déde cinstea și scaunul său frățâne-său, lui Iacov. Așa și voi, fraților, de veți da cinstea voastră slugilor voastre de voia voastră, făr’ nici o nevoie, să fie slugile voastre cu cinste, iar voi făr’ de cinste, pentru niscare mită, sau pentru niscare vorbe hicléne, sau pentru vreo lăcomie a voastră, deacii voi veți fi soți lui Isav. Iar de veți asculta cuvântul Domnului nostru și să nu dați cinstea voastră altora, voi veți fi domni înțelepți și cu mintea întreagă și soții lui Iacov. De aceasta și eu, fraților, cum m-am priceput, așa v-am și învățat, să nu vă dați cinstea voastră niciodată slugilor. Că deacă-ți vei da cinstea ta lor, deacii tu la ce vei mai fi bun și de ce treabă vei fi lor? Sau cine te va băga în seamă și să vie la tine, deaca vréme ce vei umplea via boiarilor tăi, iar celora ce-ți vor sluji bine tu nu vei face dreptate?

Că de-ai fi vrut să aibi mintea înțălegătoară și înțeleaptă și să-ți cunoști boiarii tăi, tu i-ai fi pus la cinste și la boerie numai cu un cuvânt, și apoi iar țe-ar fi lesne, că iar i-ai spune un cuvântu și ar eși din cinstea și din boieria acéia. Și când ai zice acest cuvânt: „Așa să fie”, ei nici o putére n-ar mai avea. Ci deaca ai lua tu boeria de la dânșii și cinstea, décii pre dânșii nimeni nu i-ar mai cinsti.

Deacii, deaca ai pricepe tu că cinstea și boieriia și mazâliia lor le iaste de la tine, tu pentru căci să dai cinstea ta lor? Să nu fie aceasta! Ci să-ți slujască ei ție cu temere și cu frică, și să cunoască că tu le ești domn și stăpân mai mare preste dânșii, cum să cade să fie slugile smerite înaintea stăpânilor lor. Iar cinstea ta, până ți-o va da Dumnezeu, tu să o ții în mâinile tale.

Drept acéia, fătul mieu, te dășteaptă și te socotéște cu mintea ta și să nu-ți dai cinstea ta boiarilor tăi. Că tu pui pre dânșii boiari, iar nu te pun ei pre tine domn, ci pre tine te pune Dumnezeu, să fii unsul lui, cum zice și prorocul: „Pune, Doamne, preste noi dătător de lége, să înțeleagă toate limbile că suntu oameni”. Așa te-au ales Dumnezeu și pre tine ca să te cunoască toți că tu ești domn ales de Dumnezeu, să fii lor stăpân și păstoriu bun și să paști turma lui Hristos, făr’ de fățărnicie. Iar tu, deaca ești harnic, îți rânduiaște turma și o întocméște bine, să nu unii să să crăvească și să să îngrașă, iar alții să moară de foame. Ci să împarți tuturor întocma, fieștecui după lucru său, și căruia cum îi va fi slujba, așa să-i fie și cinstea și mila.

Iar venitul tău ce-ți va veni din toată țara ta, acela să fie tot în mâinile tale, să nu cumva să-l dai și să-l împarți pre boiarii tăi, sau pre rudele tale, sau pre niscare slugi de ale tale, ce-ți vor fi făcut niscare slujbe, ci să fie tot cu seamă în mâinele tale. Deacii cui vei vrea, să dai cu mâna ta, să să știe și să-ți mulțumească și să te cunoască că tu ești domn.

Că cel ce va să fie domn, aceluia trebue să aibă minte foarte multă, ca să cunoască și să priceapă mintea lui pre mințile slugilor lui, iar să nu cunoască, nici să priceapă mințile slugilor mintea domnului. Că deaca cunoscu slugile minte multă și socoteală la domnul lor, ei îi slujăscu pre dreptate și-l cinstescu; iar deaca îl cunoscu că n-are minte ei numai ci-l țin domnu cu numele. Pentru că slugile, cum cunoscu pre stăpân, așa-i și slujăscu, măcar de ar fi sluga cât de dreaptă. Că deaca iaste domnul lipsit de minte, décii slugile pentru ce-i vor să-i slujască pre dreptate și să-l cinstească, când el n-are minte să cunoască cinstea și slujba lor, cât să nevoescu ei și ostenescu pentru dânsul? Pentr-acéia, când nu cunoaște domnul slujba și osteneala slugilor lor, cum îl cinstescu, acela ce domn iaste? Sau slugile lui cum îl vor mai cinsti sau îl vor mai sluji? Iar domnul cela ce iaste înțeleptu și cu minte, aceluia slujăscu slugile lui. Și care din clugile lui îi iaste priiaten, acela-i slujaște cu nevoință și cu dreptate; iar de va și fi din slugile lui vreunul să-i fie dușman și nu va vrea să-i slujască, apoi tot să va întoarce și-i va fi priiatin, căci că-l véde că iaste harnic și întreg la minte.

Pentr-acéia, când îl văd slugile lui că iaste harnic și înțelept, iale toate să pleacă și-i slujăsc cu frică și cu témet.

Că domnul înțelept, toate cugetele și socotélele lui suntu bune. Căci că mintea stă în trupul omului dreptu, ca și cum stă steagul în mijlocul războiului și caută toată oastea la steag, și până stă steagul în războiu nu să cheamă cheamă acel război biruit. Măcar de are și năvală grea spre sine, ei tot caută steagului și să adună toți împrejurul lui. Iar deaca cade steagul, deacii toate oștile să răsipescu și nu să știe unul cu altul cum fac și încătro mergu. Așijderea iaste și domnul; până stă mintea lui într-însul întreagă, toate oștile se strângu împrejurul lui, și lui caută, ca și împrejurul steagului. Și toți iau învățătură și înțelepciune de la dânsul și încă nu numai slugile și oamenii den țara lui, ci și alții dintr-alte țări poftescu să ia învățătură și sfat de la dânsul. Iar deaca slobozéște domnul trupul său spre curvie și spre beții și spre alte lucruri réle, care nu le iubéște Dumnezeu, și-și piiarde nădéjdea și firea lui Dumnezeu și nebunéște în sila lui, de-aciia Dumnezeu să mânie pre dânsul. Și nu-i face alta nevoe mai rea, ci numai ce-i ia mintea și-l lipsește de dânsa.

Deacii, deaca să lipséște de minte, iar den trupul acelui domn nici un lucru bun nu vei vedea, nici el nu va mai avea nici o cinste de slugile lui, nici de alți domni carii vor fi împrejurul lui, ci va fi numai de râs și de ocară. Și slugilor lui li să vor răni inimile despre dânsul și li să va lua dragostea și dorul de către dânsul. Că până stătu steagul lui, și ei tot stătură împrejurul lui și toți căuta lui; iar deaca căzu steagul, décii ei fugiră toți și nu să știură unii cu alții unde s-au dus și ce s-au făcut. Așa și slugile voastre: până vă vor vedea și vor pricépe că iaste mintea voastră întru voi ei toți să vor strânge și să vor aduna împrejurul vostru iar deaca vor vedea că v-au căzut mintea, cum și acel steag, ei să vor răsipi toți de la voi. Dar cum nu s-ar răsipi și să vă năpustească, când vă luă dumnezeu mintea și vă lipsi de dânsa și în locul ei porni mâniia lui asupra voastră?

Vedeți, fraților, cât iaste de rău celui ce să mânie Dumnezeu pre dânsul și-l lipséște de minte? Că omul nebun nu poate să-și facă nici o cinste și nici un bine lui; dar altuia cum va putea face vreun bine sau vreo cinste?

Iar domnul carele iaste întreg la minte, la acela suntu toate bunătățile. Că întâi lucrurile lui Dumnezeu le lucrează, apoi umple și voia lui Dumnezeu pre pământ. Că iaste lăsat toate dreptările dumnezeiești să le îndreptéze și pre oameni încă să-i tocmească cu înțelepciune și să ia de la dânsul toți împăcare și cuvinte dulci.

Asijderea, fătul mieu și voi, fraților, eu așa vă învăț: lui Dumnezeu totdeauna vă rugați ca să să milostivească spre voi și să vă dea cinsté, că den nebunie să fac toate câte iubéște diavolul și dintr-însa să împlu toate voile lui. Iar din mintea cea bună să umplu toate câte plac lui Dumnezeu și câte pohtește. Dreptu acéia, vă învăț fraților să céreți de la Dumnezeu minte curată, ca cu dânsa să puteți umplea toate voirile lui, câte le va pohti. Că numai cu ajutorul lui Dumnezeu și cu mintea cea curată veți umplea voia lui. Pentr-acéia rugați pre Dumnezeu să fie cu voi și nu vă leneviți a lucra lui Dumnezeu și lucrați cu milostenie și miluiți slugile voastre.

Și să fie slugile îmbrăcate și împodobite cum veți ști mai frumos, că acéia iaste lauda și cinstea domnului și comoara cea înfrumsițată și vie. Iar de vei fi scumpu și va lăcomi inima ta spre avuție multă și vor rămânea slugile tale goli și dăspuiați, deacii tu făr’ de slugi ce cinsté vei avea și ce domn te vei chema? Sau dintr-acea avuție multă ce vei fi strânsu ce folos vei să dobândești? Că și tu ești om, ca fieștecare; dar când vei muri, atunci avuțiia ta va să rămâie pustie și va întra într-însa altul, carele nu au câștigat, de va mânca de-a gata și va bea și va împărți avuțiia ta. Și de va fi harnic să miluiască slugile, el își va face cu avuțiia ta nume bun, iar tu vei rămânea urgisit și cu 2 pagube foarte mari; una, căci ai trăit în lumea aceasta cu nume rău și de ocară, iar alta căci îți va fi în céia lume sufletul pierdut în periciune.

Dreptu acéia, fătul mieu și voi, fraților, eu așa vă învăț; să nu strângeți avuție multă și moartă, ci să puneți avuțiia voastră pre slugile voastre, deaca vă iaste voia să fie avuțiia și strânsoarea voastră tot vie și să aveți veselie înaintea ochilor voștri. Că iată că voi să vă aduc aminte și de împărații cei de dămult. Că grăi Aristotel filosoful cătră Alexandru împărat și zise: Împărate Alexandre, cu ce luași și biruiși toată lumea?” Iar Alexandru zise: „Deaca vréme ce mă întrebași, tu ascultă să-ți spui. O, Aristotele, eu numai cu 3 lucruri am biruit toată lumea: întâi, cu cuvânt adevăratu și stătător. A doao, cu judecată dreaptă. Iar a treia, cu mână întinsă și îndurătoare, căci că n-am strânsu avuție, ci mi-am miluit slugile și oștile. Deacii ei, pentru mila care i-am miluit, ei nu ș-au cruțat viața, ci ș-au pus capetele înaintea mea.

Cu acéstea am biruit eu toată lumea”. Și birui cu acestu cuvântu Alexandru împărat pre Aristotel filosoful, și zise și Aristotel că numai cu acéste 3 lucruri va putea omul să biruiască toată lumea.

Iată, fraților, vedeți acesta Alexandru fiind încă elin și cu acéste 3 lucruri luă lumea și ce nume mare își dobândi; dar voi, fiind fire de creștin, cu cât mai mult vă să cade încă să umpleți acéste 3 lucruri, și încă nu numai acéstea, ci să și mai adaogeți lucrurile céle bune, carele iubéște Dumnezeu. Și Dumnezeu va înălța și va slăvi numele vostru în lumea aceasta, și nu numai în lumea aceasta, ci încă și după ce vă veți petréce din lumea aceasta, sufletele voastre le va odihni întru împărățiia sa cea cerească, dimpreună cu ale tuturor drepților. De aceasta și eu vă învăț să aveți mână întinsă cătră toți, însă nu în fățărie, ci fieștecui după lucrul său și căruia cum îi va fi slujba, așa să-i fie și cinstea și mila. Și să miluești pre toți, și pre săraci, și pre slugile tale, și pe streini, ci cu socoteală.

Iar și sufletul tău să nu ți-l uiți, ci care milă vei ști mai mare, acéia să faci pentru dânsul, ca să fie și el miluit. Că toți aceștea carii fură ziși mai sus, deaca nu-i vei milui, ei vor avea nădéjde să-i miluiască alții; iar sufletul omului nu mai are altă nădéjde la cineva să-l miluiască, fără numai pre mila lui Dumnezeu și la trupul în care lăcuiaște el. Căci că el iaste în mâna acelui trup și are trupul putére asupra sufletului să și-l spăsească și să-l și piiarză. Și poate face trupul să fie sufletul și miluit, și dobândit, și iar poate face pentru samovolniia sa să piiarză și pre suflet, și pre sine, că iaste și aceasta în mâna lui. Iar de să va osteni trupul în viața aceasta, deacii nu va fi numai sufletul dobândit și miluit, ci și trupul într-un loc cu dânsul să va odihni și să va răposa. Iar pentru neosteneala trupului, nu numai ce va peri sufletul, ci și trupul dimpreună cu sufletul. Ci de nu-ți vei osteni trupul ca să-ți miluești sufletul, ci vei zice „să agonisescu și să strângu feciorilor miei, iar după moartea mea ei vor avea grijă de sufletul mieu?” Că omul are 2 părechi de feciori.

Ci unii suntu feciori din păcate, iar alții suntu feciori făr’ de păcate. Ci omul în veacul acesta, el mai iubéște feciorii carii suntu din păcate, iar pre feciorii carii suntu făr’de păcate, el nu foarte-i iubéște.

Deacii, când să va întâmpla omului de va greși lui Dumnezeu și-și va spurca trupul și-și va întina sufletul, și nu va alerga la pocăință până iaste viu, să-și spéle trupul și să-și curățească sufletul, ci să va nădăjdui spre feciorii săi cei dragi și iubiți, să-i spele ei sufletul și să-i curățească trupul, unuia ca aceluia iaste-i nădéjdea seacă și sufletul lui va râmânea neîndreptat.

Dar deaca vréme ce nu țe-ai curățit trupul tu însuți, o, omule, și să-ți fii spălat sufletul până ai fost viu și ai trăit într-această lume, și nu țe-au fost ție milă de sufletul tău, ci te-ai nădăjduit pre alții să te miluiască și să ți-l izbăvească den mâniia lui Dumnezeu, dar acéia pre carii te-ai nădăjduit tu, de nu le va fi grijă de ale lor suflete să și le îndreptéze (măcar de țe-ar fi ficiori, măcar frați, măcar să fie ce rudă-ți va fi), dar însă sufletul tău cum îl va scoate den munca cea de veci? Și cum tu, făcându păcatul, iar alții să să ostenească pentru dânsul, să-l curățească? Ci să cade celui ce au făcut păcatul, acela să să nevoiască pentru dânsul și să-și curățească trupul și să-și spéle sufletul încă până iaste viu.

Dreptu acéia, fraților, cându grășiți lui Dumnezeu, numaidecât să ne întoarcem și să alergăm cătră pocăință și să ne punem nădéjdea pre mila lui Dumnezeu și pre feciorii noștri carii nu-i foarte iubim.

Dar carii suntu feciorii noștri carii suntu de la inimile noastre și-i iubim? Suntu feciorii noștri carii i-am născut din păcate! Iar feciorii noștri carii nu-i iubim, și acéia suntu din inimile noastre. Dar carii sintu acéia? Suntu vărsarea lacrimilor. Că cum suntu feciorii noștrii cei dragi de la inimile noastre, așa și lacrămile suntu și ies de la inimile noastre, și acélea suntu feciorii noștri cei de dreptate. Și deaca ne spurcăm trupurile și ne întinăm sufletele, deacii după mila a lui Dumnezeu acélea să află apă vie, să ne curățească trupurile și să ne spele sufletele. Că lacrămile sunt aripile pocăinței, și nu numai aripi, ci și mumă și apoi iar și féte.

Pentr-acéia, fraților, când să înfășură de trupurile noastre zmoala cea neagră și réce, să nu lăsăm să să usuce împrejurul trupului nostru. Că deaca vom lăsa zmoala să stea lipită multu de trupurile noastre, mă tem că nu să va dăzlupi, până ce le va face cu rane și ne va întuneca sufletele, de le va face negre ca și dânsa. ci până iaste mila lui Dumnezeu cu noi și deaca aflăm că suntu lacrămile aripi pocăinței și mumă și féte și izvor viu și curat, noi să ne curățim cu dânsele zmoală cea neagră și réce după trupurile noastre și să ne schimbăm sufletele în lumina luminilor, cum ș-au curățit și alții priiateni și vecini de-ai noștri, carii au fost înțelepți, sufletele într-această lume. Și acuma cu adevărat sunt luminați înaintea Domnului nostru Iisus Hristos.

Așijderea și noi, fraților, până ce iaste praznicul, noi să sărbăm, și până iaste mila lui Dumnezeu cu noi. Iar noi, fraților, să alergăm și să ajungem vrémea pocăinței, ca și sufletele noastre, când vor sta înaintea Domnului Dumnezeului nostru, să nu fie rușinate și osândite, nici să fie sufletele priiatenilor noștri luminate, iar sufletele noastre să fie întunecate înaintea lui Dumnezeu. Sufletele priiatenilor noștri să fie priimite în veselie și bucurie, iar sufletele noastre să fie în plângere și dosadă. Sufletele priiatenilor noștri să fie încorunate cu corune neputrezitoare, iar sufletele noastre să fie nețncorunate și batjocorite. Sufletele priiatenilor noștri, pentru nevoința lor, să fie totdeauna cu Dumnezeu, iar sufletele noastre, pentru nevoințele noastre și pentru mulțimea lenevirii noastre, să fie dăspărțite de fața cea bună și dulce a Dumnezeului nostru.

Drept acéia, fraților, să ne nevoim până avem vréme, să nu să dăspartă sufletele noastre de fața Domnului nostru Iisus Hristos și de priiatenii noștri, pentru lenevia noastră cea multă și pentru negrija noastră, și pentru pizma care o ținem tot în inimile noastre, și pentru mâniia, care Dumnezeu nu le iubéște. Ci, până suntem vii, noi nu socotim să facem pace sufletelor noastre; dar deaca nu vom face noi pace, până suntem vii, dar pre urma noastră cine ne va face pace? Doar, fraților, gândiți că va face cineva pace pre urmă sufletelor noastre? Ba, când nu ne-au fost noao milă de sufletele noastre, să le facem pace până am fost în lume și vii! Că după moarte nu iaste împăcare, după moarte nu iaste curățire, după moarte nu iaste milostenie. Ci până iaste omul viu și până încă nu i s-au dăspărțit sufletul din trup, atuncea iaste vrémea cea de pace și trupului și sufletului. Că cel ce va face pace cu fratele său pân’ ce iaste încă viu, iar Dumnezeu va împăca sufletul lui și-l va odihni în sânul lui Avram. Iar cel ce va petréce și va vețui în lumea aceasta în curăție și în mintea cea întreagă și nu-îi va spurca trupul și sufletul, sufletul aceluia îl va lumina Dumnezeu și-l va străluci mai vârtos decât răzile soarelui.

Și cel ce va fi milostiv și va împărți săracilor milostenie dreaptă și în dreptate, acela va fi miluit la judecata cea înfricoșată, de-a dreapta Domnului nostru Iisus Hristos.

Vedeți, fraților, cât iaste de mare mila lui Dumnezeu și neîncetat, totdeauna ne cheamă cătră dânsul? Pentru acéia, până ne cheamă cătră dânsul, noi să nu facem oceaianie, că acea oceaianie iaste meșteșugul și lucrul cel mare al diavolului. Și cel ce face océianie, acela însuși să sugrumă. Ci să lăsăm, fraților, oceaianiia, să ne izbăvim de fața satanii, să luom smerenie și cu dânsa să ne îndulcim de fața lui Dumnezeu.

Și iaste un lucru foarte bun, fraților, și aceasta, să ne apropiem și să socotim dumnezeieștile scripturi. Că într-însele fu arătat să fie camăta un lucru cumplit și o patimă ficleană. Ci încai de acum dar dășteaptă-te și nu mai face cămătărnicie, și cât o ai strânsu cu răutate, cu bunătate o împărți. Și te aseamănă cămărașului celui nedreptu, carele fu pârât la stăpână-său câ răsipéște avuțiia lui fără de ispravă și rău. Aceluia te aseamănă și tu, că acela neputând săpa și fiindu-i rușine că ceae, să socoti bine și înțelepțéște, că gândi, deaca-l va scoate stăpână-său den cinste și den boierie, el va lua de la datornici și-i va fi acéia de odihnă. Așa să faci și tu: deaca nu te-ai aflat în cei dintâi, încai nu te scăpa de cei de al doilea; și de n-ai dat milostenie den câștigul tău cel dreptu, încai fă den agoniseala ta cea nedreaptă și din camete. Că Dumnezeu iaste iubitoriu de oameni și priimește și agonisita cea rea, deaca o-mparte omul celor ce li să cade să o împartă. Iar de nu vei mai face de-aci cămătărnicie, nici vei mai agonisi de-acii făr’ de dreptate, va lăuda Dumnezeu și pre tine, cum lăudă și pre cămărașul acela nedreptul, deaca vei face apoi și tu.

Și să-ți tocmești bine și cu socotință, ca și dânsul célea ce-ți vor fi de folos și de treabă. Pentr-acéia nevoiaște-te, o, fătul mieu, și cumpără ție untdelemnu, până ce stă târgul aceștii lumi. Grăbéște-te cătră săracii céia ce-l vându, până nu să sparge târgul acesta; că deaca să va sparge, deacii nu mai iaste cine să-l vânză, nici să-l cumpere. Ci fieștecine, cum va face neguțătorie aici, așa să va afla și acolo.

Fătul mieu, nu-ți fie lene a face bine, nici cugeta să nu faci bine, temându-te pentru sărăciia lumii aceștiia și pentru lipsa avuției și pentru traiul și ajungerea bătrânéțelor și pentru așteptarea boalelor și a slăbiciunii, nici pentru altele ca acéstea. Că acéstea sunt tot cugete și păreri dășarte și amăgélele hicleanului diavol și meștesugurile lui. Ci le leapădă de la tine, niște cugete și sfaturi drăcești ca acéstea, care muncescu și să nevoescu să-ți facă rău și multă nevoe. Nu le asculta, ci stai împotriva lor și ne gonéște cu semnul cinstitei cruci și cu îndrăzneală să ziceți cătră dânsele: „Dați-vă în laturi de la mine toți cei ce faceți fărdelége, că nu voi asculta pre voi, nici voi sluji voao, ci cu mare veselie voi face poruncile care le-am luat de la acela care mi-au făcut mult bine; că acela, cu iubirea sa cea multă ce o are tot îmi va ajuta spre bine”. Cu adevărat, fătul mieu, să nu cumva să te afli nebăgătoriu de seamă de o bunătate ca aceasta, că Dumnezeu nu iaste rugat în darurile céle multe și jertve, ci iaste rugat în gândul cel bun și în voirea sufletului celui curat și iubéște Dumnezeu pre miluitoriul cel blând. Au doar nu poate Dumnezeu să sature pre cei flămânzi, care au săturat cu 5 pâini 5. 000 de oameni? Au doar nu va putea Dumnezeu să adape pre cei setoși, care au izvorât apă din piiatră seacă și vârtoasă?

Ba să nu fie acéia! Că poate Dumnezeu, și nu iaste nimic să poată sta împotriva voii lui Dumnezeu. Că aceluia i să închină toate genuchile ale celor cerești și pământești și a celor de dăsuptu. Și nici unile de acéstea nu-i trebuescu, făr’ numai spăseniia ta pohtéște, ca să dobândești cu milosteniia ertare păcatelor tale celor multe și să-l întorci, căci l-ai mâniiat cu nebuna ta nemilostenie.

Fiiul mieu, să nu voești a ți să părea că n-ai vini de păcate. Ci deaca vréme ce ai aur, dă-l săracilor; iar de n-ai aur, tu dă haină, ca să fii și tu îmbrăcat de Dumnezeu în haine împărătești la vrémea judecății lui. Iar de n-ai haină, tu dă măcar o costandă sau un ban, să nu te temi, nici să gândești căci doară ai dat puținel, că nu va fi priimit, deaca n-ai avut să dai mai mult. Că mai bine va fi priimit acel puținel al tău, care l-ai dat tot, decât mila cea multă care o vor face alții dintru împrisosélele lor. Că știi cum priimi Dumnezeu cei doi bani ai acei văduve sărace, care-i aruncă în cămara biséricii. Iar de nu vei avea nici bani, tu dă puținea pâine, și te vei asămăna ceiialalte văduve, care hrăni pre Ilia prorocul, și te va hrăni și pre tine Dumnezeu cu hrana raiului. Iar de n-ai nici pâine, tu încai dă un păhar de apă réce celor însetoșați, ca să nu cauți și tu în céia lume o picătură de apă, ci să te adape Dumnezeu din izvorul apei cei vii. Că de acii nu vei mai înseta în véci.

O, multă iaste și adâncă dragostea lui Dumnezeu, care o are spre oameni, că-i iaste voiia să să spăsească toți oamenii și ne-au dat multe lucruri, ca să ne putem spăși cu acélea toți și nici unul dintru noi să nu piiae. Și așteaptă totdeauna să să spăsească neamul omenescu. Și socotéște de vezi bunătățile céle neurmate, cum poruncéște celor ce l-au mâniiat să să întoarcă iar cătră dânsul cu milostenie săracilor. Și pentr-acéia puse pildă cu céle 5 féte înțelépte, iar cămătarnicilor le déde chip și semnu pre cămărașul cel nedreptu, ca să facă milostenie și din ce au luat cu cămătărniciia și décii de nu va mai cămătărnici, el va fi moștean împărății ceriului. Iar celui ce n-are să dea mult, déde-i chip pre văduvă, să dea preț de doi mangâri, iar celor ce vor fi lipsiți și săraci de tot, déde-le chip să dea un păhar de apă réce, ca nu cumva să pue cineva pâră asupra sa pentru sărăciia, să zică că n-au avut ce da și să să lipsească de plata sa. Că iată că el însuși și acestora puse plată mare și zise: „Oricare va adăpa pre unul din cești mai mici cu un păhar de apă réce numai în numele ucenicului, adevărat grăiescu voao că nu-și va piiarde plata sa”. Aceasta poruncéște, că iată că-i iaste voia să să spăsească toți, și-i îndeamnă spre milostenie.

Dreptu acéia, o, suflete, fugi de caznele céle réle ale iubirii de avuție și te apropie de milostenie, care iaste bună și folositoare. Că de vei milui pre cei ce suntu în nevoe, și pre tine va milui Dumnezeu și te va ferici, precum el însuși au zis: „Fericiți cei milostivi, că acéia vor fi miluiți!” Deci, o, suflete, împrumutează pre Dumnezeu pre pământu, ca să iai în cer plată după vrédnicie-ți și-l fă să-ți fie el ție dator, că bun datornic iaste. Și nu va prinde tagă, nici va zăbovi cu plata, ci-ți va plăti cu o sută de ori mai mult, și încă îți va da și dobândă viața cea de veci. Și acéstea nu ți le va da în taină, ci aiave, înaintea sfinților îngeri și înaintea a toată făptura lui, și le vei lua cu multă slavă mare. Însă când vei face tu niște lucruri bune ca acéstea, atuncea să te păzești de furii cei hicléni, diavolii, ca nu pentru plăcerea și lauda oamenilor să fii furat despre stânga și vei rămânea de această neguțătorie bună și dragă. Ci să te păzești, cum am zis, și să ții această avuție cu mâna ta cea dreaptă, carea iaste cinstita smerenie, și să fugi de furtișagul cel de-a stânga, care iaste întunecată și grozava trufie. Că nu-ți iaste ție să te nevoești spre un lucru mic și prostu, ci spre comoara și avuțiia cea de véci.

Pentr-acéia, foarte cu nevoință să faci acestu lucru bun și care place lui Dumnezeu, milosteniia, ca să-l afli în ceriu cu adevărat, ca o avuție nefurată. Deci te îngrădéște cu crucea și cu smereniia cea bună, și nu va fi furat de trufiia cea deșartă, nici să va téme de venirea tâlharilor celor răi și cumpliți, că nu vor îndrăzni să vie și să stea înaintea ei, ci vor peri ca fumul și să vor răsipi ca pulberea înaintea vântului celui répede.

Pentr-acéia, fătul mieu, cânt vei face milostenie, să nu trâmbițezi, nici să strigi înaintea ei ca fățarnicii, că ia au urât acéstea și nu iubéște lauda și trufa, ci ș-au ales smereniia că acéia iaste fată și uceniță fiiului lui Dumnezeu, care s-au smerit pentru noi și au purtat trup de om ca și noi. Pentru-acéia nu iaste iubitoare de laudă și de trufie, ci numai să să facă milosteniia într-ascunsu, iar ia nu să va pitula. Deci, de vei face tu aceasta într-ascunsu, iar ia nu va fi uitată, ci mai mult va străluci în vrémea platei și va fi mai luminoasă decât soaréle, și o va curăți și o va lăuda cel ce iaste stăpân tuturor înaintea îngerilor săi. Și céle ce ai făcut tu în taină îi le plăti-va Dumnezeu aiavea și în vileag și te va încoruna cu coruna luminii. Iar să nu strângi avuție pre pământ, că iaste urâtă lui Dumnezeu, ci să strângi avuțiia ta în ceriu, care iaste dragă lui Dumnezeu, unde au perit nădéjdea furilor și a tâlharilor, unde săpătorii nu o vor săpa. Că deaca ți-i câștiga avuție în ceriu și te vei îmbogăți întru împărățiia ceriului, deaciia acea avuție nu va putrezi, nici va peri, niciodată, deaca vréme ci o vei fi pus acolo, și-ți va fi și inima acolo. Că zice Dumnezeu: „Unde va fi avuțiia voastră, acolo va fi și inima voastră“.

O, suflete, priiméște pre cel sărac în numele prorocului și-l satură și-l adapă, ca să te ospetezi și tu cu prorocii la cina ceaia împărătească. Hrănéște și adapă pre cel flămându și pre cel setos, că de vei sătura de aceștea, în voia și în plăcérea lui Dumnezeu ai făcut și cu a lui bunătate va mări acel puținel bine al tău și-l va înălța la sine. Că zice: „Flămânzit-am și mi-ați dat de am mâncat, însetat-am și m-ați adăpat”. Dreptu acéia, fătul mieu, te bucură și te veseléște cându faci acéstea, că tot pre bunul Dumnezeu hrănești și adăpi. Cine au văzut și cine au auzit undeva minune ca aceasta: când hrănești și adăpi pre un vecin al tău, fiind și acela om ca și tine, iar tu saturi pre Dumnezeu, stăpânul și făcătoriul tuturor? Îmbracă cu dragoste pre cel gol, să te îmbrace Dumnezeu și pre tine cu haina cea neputredă și de veselie. Du pre cel strein în casa ta, să ducă și pre tine Dumnezeu în lăcașurile drepților. Cercetează pre cei bolnavi și pre cei den temniță, să fii alăturat în ziua judecății oilor celor despre dreapta.

Că de vei face aceasta tu te vei învrédnici de vei auzi glasul cel milostiv și fericit și dulce al milostivului și minunatului Dumnezeu, care va zice: „Veniți, blagosloviții tatălui mieu, de moșteniți împărățiia care iaste voao gătită încă den începutul lumii. Că deaca ați făcut acéstea unuia din cești mai mici, mie ați făcut”. Atuncea cei ce vor fi dăstoinici unii slave ca aceasta, cu multă bucurie și veselie vor proslăvi pre Dumnezeu și, fiind în nepricépere și îndoire și în frică mare, vor zice cătră dânsul: „Dar ce bine am făcut noi într-această lume, dé ne-am învrédnicit noi a atâtea bunătăți?” Ci, Doamne, Dumnezeul mieu, atunci nici pre mine să nu mă dăsparți den partea céia ce ți-o ai ales, ci mă învrédnicéște slavei tale, pentru mila ta cea mare și pentru bunătatea ta cea neurmată, iar nu pentru lucrurile méle, că suntu toate scârnave și spurcate. Că n-am făcut niciodată bine înaintea ta, ci numai pentru dragostea ta care o ai spre oameni mă miluiaște pre mine ticălosul și păcătosul, și nu mă lăsa să pieiu, că n-am alt unde să mă mai nădăjduescu pentru spăseniia mea. Cătră tine am alergat, sfinte, ca să nu mă rușinezu, nici să mă întorcu de la fața ta ocărât și osândit, nici să auzu eu, vai de mine, acel glas de urgie și de mânie, care va zice: „Păsați de la mine, blestemaților, în focul cel de véci, carele iaste gătit diavolului și îngerilor lui! Că deaca n-ați făcut unuia din frații miei cei mai mici, mie n-ați făcut”. Cu adevărat, stăpâne și Dumnezeul mieu, niciodată eu nu team ascultat, nici te-am băgat în seamă, vai de vine, când te-am văzut flămând sau setos, gol și bolnav și în temniță, și n-am vrut să-ți slujăscu!

Pentru-acéia nu suntu harnic și vrédnic să ceiu ertăciunea cea desăvârșită; că, nebăgându de tine seama, făcătoriul mieu cel de bine și cercetătoriul mieu, am slujit tot avuției, cu toată nevoința mea. Ci mă rog eu, robul cel ficlean și necredincios, iubirii și dragostii tale care o ai spre oameni, să-mi ierți cât vei vrea; că nu zic eu pentru cât să va cădea după lucrurile méle, ci numai cât va vrea mila ta. Că păcatele méle sunt făr’ de număr, și fără măsură am făcut fărdelegi și necurății, și știu că nu suntu vrédnic să dobândescu nici o ertare, ci numai ci alergu cătră bunătatea ta, ca să mă spăsești în dar pre mine, care nu suntu harnic nici ceriului, nici pământului, pre mine, stăpâne, nevrédnicul, cu milosârdiia ta cea făr’ de număr. Că putérnică iaste iubirea ta, care o ai spre oameni, milostive, care suntu ca mine păcătoși și numai de-a se arunca în propastiia periciunii. Și acéstea știu toți că suntu multe.

Iar deaca mă vei învrédnici și pre mine, păcătosul, vreunii mântuiri, atunci va fi mai arătată și mai priimită adâncimea îndurărilor tale celor făr’ de măsură, Doamne. Că împăratul cel bun atunce să proslăvéște și să laudă, când dă viață și zile celor ce nu suntu vrédnici de-a trăi. Atuncea să vor mira de mine îngerii și să vor înfricoșa arhanghelii și toate puterile céle cerești, văzându mila ta cea nemăsurată, și te vor proslăvi cétele apostolilor și rânduialele prorocilor și te vor cânta gloatele mucenicilor cu veselie. Așijderea îți vor cânta și încungiurarea precuvioșilor preoți și toți te vor proslăvi în slavă, pentru spăseniia mea cea făr’ de nădéjde, că și eu, fiind nevrédnic de-a mă putea spăsi, iar tu pentru iubirea și dragostea cea nemăsurată care o ai spre oameni m-ai făcut de am dobândit partea și soarta celor spăsiți. De acéia toți drepții să vor bucura și-ți vor cânta cu veselie, dimpreună cu toți sfinții, să vor umplea di părere bună, căci ai spăsit și ai miluit sufletul mieu cel ticălos și sărac și pierdut și de totul tot căzut în océianie, care au făcut multe păcate înaintea ta. Dar cine nu să va mira și cine nu să va spăimânta de dragostea milei tale cea multă ce o ai cătră oameni! Că multe minuni din veac ai făcut, o, stăpâne, Hristoase! Numai cu cuvântul poruncii tale și al înțelepciunii tale ai făcut ceriul și pământul și marea, și suntu și acéstea lucruri mari și minunate.

Iar aceasta va întréce toate minunile câte ai făcut, când vei milui pre robul tău cel neharnic și hiclean, care au fost fugit și dăpărtat. O, bunul mieu stăpân, că eu n-am vrut, nici mi-au fost voia, iar tu m-ai întorsu cu tăriia milei tale cătră tine, care ești viața tuturor și ai spăsit pre mine, nebunul și nemulțumitoriul. O, stăpâne, cum nu va fi acesta lucru minunat și să întreacă toate cugetele omenești! Că din veac mulți tâlhari ai spăsit, Doamne, și multe curve și mulți vameși. Așijderea ai spăsit și pre Manasia, făcătoriul cel fărdelége și închinătoriul de idoli, făr’ de nici o nădéjde. Că acéstea toate au fost mai ușor milei tale, iar cătră mila ce ai arătat tu pre mine, nimic nu sunt acélea. Că întru mine, stăpâne, s-au arătat lucru luminat și slăvit, că niciodată n-au fostu altcineva păcătos ca mine. Dar, deaca n-au fost niciodată, nici nu s-au aflat din veac alt păcătos ca mine și apoi tu m-ai spăsit; iată că acum ai făcut altă minune, mai mare și mai strălucită decât toate céle dintâi.

Că nu iaste nimene den câți au viețuit pre pământu să fie făcut păcate câte am făcut eu, ocaianicul și spurcatul! Că eu singur am mâniiat urgiia ta, Doamne, și am făcut înaintea ta hiclenie și răutăți mai multe decât toți câți au fost născuți pre pământ și niciodată n-am vrut să fac voia ta cea sfântă, nici am vrut să păzescu poruncéle tale céle preacinstite și făcătoare de viață, și am lăcuit tot în lucruri spurcate și care nu să cuvin, nici să cad, și am umblat pre căile céle strâmbe și nedrepte. Drept acéia, stăpâne Hristoase, căzând cu fața mea jos la pământ, mă rog cu lacrăme și zic: „Greșit-am, Doamne, greșit-am eu însumi înaintea ta, greșit-am mai mult decât toți oamenii și nu sunt harnic să caut spre înălțimea ceriului, pentru mulțimea păcatelor méle. Slăbéște-mi, Doamne, slăbéște-mi și-mi iartă toate fărdelégile méle, câte am făcut și de voe și de nevoe, cu știință și fără știință, și céle ce am făcut cu cuvintele céle réle și cu cugetele céle spurcate și cu faptele, care nu să cuvin. Ci să nu mă pierzi pentru iale, nici să-ți fie mânie pre mine, Doamne, cela ce nu ții mânie, nici să mă lépede mâna ta, pre cela ce mă căescu cu tot sufletul, nici să mă osândeșri și să mă judeci focului celui vécinic și nestinsu. Că tu ești Dumnezeul celor ce să căiescu și să întorcu cu toată inima. Pentru-acéia arată întru mine toată bunătatea ta și mă spăséște în dar, Doamne, după mila ta cea multă și nespusă. Că și eu, care am fostu făr’ de nici o nădéjde, să fiu spăsit, să te cântu, dinpreună cu toți cei ce au făcut voia ta.

Că ție cântă toate puterile céle cerești, și ție să cade toată slava și cinstea și închinăciunea, tatălui și fiiului și duhului sfânt, acum și pururea și în vecii vécilor, amin.

Scripture echoes

↩Matt.13.22 — And the one sown among thorns—this is the one who hears the word, but the cares of the age and the deceitfulness of wealth choke the word, and it becomes unfruitful.
↩Matt.6.19-Matt.6.20 — Do not store up for yourselves treasures on earth, where moth and rust destroy, and where thieves break in and steal. Matt.6.20 — But store up for yourselves treasures in heaven, where neither moth nor rust destroys, and where thieves do not break in or steal.
↩Matt.6.21 — For where your treasure is, there your heart will be also.
↩Matt.6.21 — For where your treasure is, there your heart will be also.
↩Col.3.5;Eph.5.5 — Put to death, therefore, the parts of you that belong to the earth: sexual immorality, impurity, passion, evil desire, and greed, which is idolatry. Eph.5.5 — For this you know, recognizing that no sexually immoral or impure person, nor any greedy person (who is an idolater), has an inheritance in the kingdom of Christ and of God.
↩Matt.22.13;Matt.25.30 — Then the king said to his servants, 'Bind him hand and foot, and throw him into the outer darkness. There will be weeping and gnashing of teeth.' Matt.25.30 — And cast the worthless servant into the outer darkness. There will be weeping and gnashing of teeth.
↩Matt.25.10-Matt.25.12 — But while they were going away to buy, the bridegroom came, and the ready ones went in with him to the wedding feast, and the door was shut. Matt.25.11 — Afterward the other virgins also come, saying, 'Lord, Lord, open to us.' Matt.25.12 — But he answered, 'Truly, I tell you, I do not know you.'
↩Zech.13.7;Matt.26.31 — Awake, O sword, against my shepherd, and against the man who is close to me — declares the LORD of Hosts. Strike the shepherd, and the sheep will be scattered, and I will turn my hand against the little ones. Matt.26.31 — Then Jesus said to them, "You will all fall away because of me this night, for it is written: 'I will strike the shepherd, and the sheep of the flock will be scattered.'"
↩Dan.4.31-Dan.4.33 — And at the end of those days, I, Nebuchadnezzar, lifted my eyes to heaven, and my reason returned to me. And I blessed the Most High, and I praised and honored the One whose dominion is an everlasting dominion, and whose kingdom endures from generation to generation. Dan.4.32 — And all the inhabitants of the earth are accounted as nothing; He does according to His will in the host of heaven and among the inhabitants of the earth, and there is none who can strike His hand and say to Him, 'What have You done?' Dan.4.33 — That very hour my reason returned to me, and to the glory of my kingdom my majesty and splendor returned to me. My counselors and lords sought me out, and I was reestablished over my kingdom, and surpassing greatness was added to me.
↩Matt.6.19-Matt.6.21;Luke.12.16-Luke.12.21 — Do not store up for yourselves treasures on earth, where moth and rust destroy, and where thieves break in and steal. Matt.6.20 — But store up for yourselves treasures in heaven, where neither moth nor rust destroys, and where thieves do not break in or steal. Matt.6.21 — For where your treasure is, there your heart will be also. Luke.12.16 — And he told them a parable, saying: "The land of a certain rich man produced abundantly." Luke.12.17 — and he thought to himself, saying, 'What will I do, for I have no place where I can store my crops?' Luke.12.18 — "And he said, 'This I will do: I will tear down my barns and build larger ones, and there I will store all my grain and my goods.'" Luke.12.19 — And I will say to my soul, 'Soul, you have many goods laid up for many years; take your ease, eat, drink, and be merry.' Luke.12.20 — But God said to him, 'Fool! This very night your soul is demanded of you; and the things you have prepared — whose will they be?' Luke.12.21 — So it is with the one who stores up treasure for himself and is not rich toward God.
↩Matt.25.34 — Then the King will say to those at his right hand, 'Come, you who are blessed by my Father. Inherit the kingdom prepared for you from the foundation of the world.'
↩Luke.16.22 — And it happened that the poor man died and was carried by the angels to Abraham's side. The rich man also died and was buried.
↩Matt.5.23-Matt.5.24 — So if you are offering your gift at the altar and there remember that your brother has something against you, Matt.5.24 — leave your gift there before the altar, and go; first be reconciled to your brother, and then come and offer your gift.
↩Matt.13.43 — Then the righteous will shine like the sun in the kingdom of their Father. Let the one who has ears, hear.

Notes

1 ↩Rom. "domnul" here means the ruling prince (voivode), the addressee's own office, not "the Lord" God; rendered "lord" throughout this section to keep the political sense the chapter heading establishes.
2 ↩Rom. "milă" carries both "mercy" and the concrete sense "alms." Where the object is a beggar the concrete sense is primary; rendered "give him something" here, with "mercy" kept where the relational sense governs.
3 ↩"salugi" read as "slugi" (servants), an evident metathesis in the witness. "să și cée" read as "să ceară" — to beg/ask for alms; the sense is that a prince's servants cannot beg publicly without disgrace.
4 ↩"pune răbdare în inima lui" is literally "puts patience in his heart" — endurance held silently, not chosen serenity. "de răutate" here means "from the pain/torment," not "from wickedness."
5 ↩"să să îndulcească" is literally "to be sweetened" — to be gladdened or consoled; rendered "take comfort in" for natural modern English.
6 ↩"își va pune capul" is literally "will lay down his head" — an idiom for risking or giving one's life.
7 ↩'să le umpli' / 'umplérea' is literally 'fill them up' / 'the filling'; here it carries the sense of carrying an obligation through to the full, so it is rendered 'do fully / doing fully'.
8 ↩'moșii' here means inherited landed estates; 'améstec' is literally 'mixing', i.e. don't entangle your own holdings or claims with theirs.
9 ↩"venitul domniei" is the income of the princely office/reign, not personal earnings; the point of the sentence is that the treasury is entrusted, not owned.
10 ↩"hicleana avuție" — literally "deceitful/treacherous riches"; the adjective carries both the sense of wealth gained by treachery and wealth that betrays the one who trusts it.
11 ↩"că eu nu-ți zic așa: ci-ți zic..." is an emphatic self-correction; the colon-and-"ci" structure is rendered as two sentences to keep the corrective force audible in modern English.
12 ↩Romanian *milostenie* covers both "almsgiving" and "mercy shown." Rendered "alms" for the act and "be shown mercy" for the divine response, preserving the deliberate wordplay between what the ruler gives and what he receives.
13 ↩The quotation matches Psalm 38:7 in the Septuagint/Slavonic numbering (Psalm 39:6 in Hebrew numbering): "he heaps up riches, and knows not who shall gather them." Neagoe's "prorocul" is David. Final reference resolution deferred to the scripture stage.
14 ↩The adversative "ci" ("but/rather") is rendered "instead" to keep the sharp contrast between the two hiding places.
15 ↩"drept" here carries the sense of true/right rather than legally just; "true beyond question" renders the emphatic "cu adevărat iaste drept".
16 ↩"al doilea idololatru" literally reads "a second idolater"; the sense is that trusting in wealth makes a man an idolater of another sort, a second species alongside those who worship carved images.
17 ↩The chain Căci că... ci... nici... ci numai is a single sustained contrast; the English splits it into two sentences to keep the logic legible, preserving each adversative ("all his hope... instead"; "Satan alone").
18 ↩"să facă odihnă sufletului său" — literally "to make rest for his soul"; the phrase carries the sense of securing eternal repose for the soul through almsgiving.
19 ↩"pușcăriile iadului" is literally "the prisons of hell"; the image continues the "locked darkness" of the previous section rather than naming a distinct place of confinement.
20 ↩"fățărnicie" can mean hypocrisy, but the surrounding argument (and the next section's warning about handing offices to relatives) makes partiality/favoritism — literally "face-taking" — the operative sense.
21 ↩Romanian "cinstea" here carries both "honor" and the concrete sense of the ruler's office and its dignity; rendered "honor" throughout the section for consistency, since the argument turns on giving away one thing.
22 ↩The quoted line is attributed to Scripture in the source but matches no exact biblical verse; it appears to compress Isaiah 42:8 / 48:11 ("my glory I will not give to another") applied to the prince. Left as a candidate for later resolution.
23 ↩"să umpli cuvintele" is literally "to fill up the words" — that is, to carry out or satisfy what they ask; "fulfill" preserves the deliberate contrast with abandoning God's word.
24 ↩"mintea cea întreagă" — literally "the whole mind"; rendered "sound judgment" to keep the contrast with Esau, who is called "gol de minte" (empty of sense) in the next section.
25 ↩"Boierie" is the office and dignity of a boyar — a rank in the prince's council conferred and revoked at his will. Rendered "boyar rank" to keep the specific political sense rather than a generic "nobility"; "cinste" beside it is the public honor that goes with the office.
26 ↩"ar eși" is read as "ar ieși" (they would go out / come out of), the standard older spelling.
27 ↩"Așa să fie" is the prince's bare word of decree — the point is that a single utterance both confers and cancels rank. The formula deliberately echoes the language of divine fiat, which is why the author keeps it as a quoted word rather than paraphrasing it.
28 ↩"mazâliia" is the Old Romanian term for dismissal from office — the ruler's power to strip a boyar of his position. Rendered "their removal from office" to keep the paired force of granting and revoking.
29 ↩"cu temere și cu frică" pairs two near-synonyms for fear; rendered "with awe and fear" to keep both words distinct without redundancy, echoing the biblical "fear and trembling" of servants toward masters.
30 ↩"până ți-o va da Dumnezeu" is read as durative ("for as long as God grants it") rather than terminative ("until God gives it"), since the surrounding argument assumes the ruler already holds the honor and must not surrender it to his boyars.
31 ↩"cinstea ta" is both the ruler's personal honor and the honor-granting power of his office; "honor" is kept so the thread running through this chapter stays visible.
32 ↩The quoted line closely tracks Psalm 9:21 in the Slavonic/Septuagint numbering (Psalm 9:20 in Hebrew numbering); the quotation is preserved as a candidate pending later scriptural resolution.
33 ↩"harnic" here carries the older sense of being capable and fit for the office rather than the modern "hardworking"; rendered "worthy of the task."
34 ↩"să să crăvească" is an obscure form; paired with "să să îngrașă" (grow fat) it is read as gorging/glutting oneself. Translated to the most plausible sense.
35 ↩"mila" normally means mercy, but in this administrative context it names the prince's granted favor or benefit; rendered "reward" alongside "honor" to keep the pairing concrete.
36 ↩"cu seamă" here carries the sense of "under reckoning/account" — the revenue is to remain not merely in the prince's possession but under his own accounting. Rendered "properly accounted for".
37 ↩Romanian "minte" here covers intelligence, judgment, and discernment; rendered as "good sense" / "mind" according to context.
38 ↩"pre dreptate" = uprightly/justly; rendered "honestly" for natural cadence. "minte ei numai" is awkward in the source; read as "no mind of his own," i.e. he must borrow theirs.
39 ↩"clugile" in the source is a printer's slip for "slugile" (servants), as the parallel phrase later in the same sentence confirms.
40 ↩"Harnic" in this older Romanian usage means capable, worthy, and effective in office rather than the modern narrower sense of "hardworking"; rendered "capable" for consistency with the neighboring "harnic și întreg la minte" (1.35.15.s8).
41 ↩"Cu frică și cu témet" pairs two near-synonyms for reverent dread; rendered "with fear and awe" to keep both terms distinct without doubling the same English word.
42 ↩The source reads 'nu să cheamă cheamă acel război biruit' — 'cheamă' is repeated by scribal dittography. Translated once. 'Nu să cheamă ... biruit' is idiomatic: 'is not called/counted defeated.'
43 ↩'nădéjdea și firea lui Dumnezeu' is compressed. Read here as two things the ruler forfeits: his hope [in God] and the God-given nature in him. An alternative reading takes 'firea' as 'the fear of God' (a common scribal confusion with 'frica'), which would give 'loses his hope and his fear of God.' Both readings converge on the same moral: he forfeits what holds him to God.
44 ↩'curvie' is rendered 'sexual immorality' rather than the archaic 'fornication', keeping the moral gravity without pseudo-KJV diction.
45 ↩"minte" here means the ruler's sound mind or reason — the faculty of judgment God withdraws in the preceding section, not merely his memory or opinions.
46 ↩"Minte" here means sound judgment and understanding — the ruler's capacity to govern wisely — rather than intellect in the abstract; rendered "good sense" to keep the practical force the surrounding chapter gives it (cf. the fallen banner image in the previous section).
47 ↩"Cinste" carries both "honor" and "reputation/respect"; the same word covers what a man secures for himself and what he confers on others, so "honor" is kept in both halves to preserve the parallel.
48 ↩"întreg la minte" is literally "whole in mind"; rendered "sound of mind" to keep the contrast with the previous section's "nebun" (the fool God has deprived of understanding). "bunătățile" here means good qualities/virtues rather than material goods.
49 ↩"dreptările dumnezeiești" covers God's laws, rights, and just judgments together; "God's just ordinances" holds both the legal and the moral sense. "să-i tocmească" means to set people in order or settle them; "împăcare" is reconciliation or peace between parties.
50 ↩"Nebunie" here means folly or madness of judgment rather than clinical insanity; it is the direct opposite of the "minte bună" (sound mind) praised in the next sentence.
51 ↩"Milostenie" covers both interior mercy and concrete almsgiving; here, given the servants in view and the next section's warning against hoarding wealth, both senses are active. Rendered 'mercy' to keep the link with 'miluiți' (show mercy).
52 ↩"comoara cea înfrumsițată și vie" — literally "the beautified and living treasure." The contrast is with the "dead wealth" (avuție moartă) of the following section: servants well cared for are a treasure that lives, unlike hoarded coin.
53 ↩"scumpu" here carries its older sense of "miserly, sparing," not the modern Romanian "expensive/dear."
54 ↩"harnic" in this older usage means "fit, capable, worthy" rather than the modern "hardworking"; rendered as "the kind of man who" to keep the sense of being disposed and able to show mercy.
55 ↩"avuție multă și moartă" is rendered "a great heap of dead wealth" — the source deliberately contrasts dead (hoarded) wealth with wealth that stays "vie" (alive) because it is spent on people; the dead/alive pairing is kept in English because the whole argument turns on it.
56 ↩"cuvânt adevăratu și stătător": stătător means standing/steady, i.e. a promise that holds. Rendered "a word that was true and stood firm" to keep both the truthfulness and the reliability.
57 ↩"mi-am miluit slugile": the verb a milui covers both showing mercy and giving generously. "Showed mercy" is kept for consistency with mila in the next sentence, where the mercy shown is what wins the soldiers' loyalty.
58 ↩"Birui ... pre Aristotel" is literally "conquered/overcame Aristotle" — here in the sense of winning the argument, since the philosopher immediately concedes the point. Rendered "got the better of" to keep the play on "conquer" that runs through the passage.
59 ↩Romanian *elin*, literally "Hellene" — here in its older sense of a pagan Greek, someone outside the Christian faith, not a reference to nationality.
60 ↩Romanian *fățărie* covers both hypocrisy and partiality — showing a different face to different people. The context ("to each according to his own work") makes partial, face-based giving the point, so "favoritism" is preferred over "hypocrisy."
61 ↩Romanian *cu socoteală*: with reckoning, measure, good judgment. It qualifies mercy rather than limiting it — generosity governed by weighing each case, matching the "according to his own work" rule in the previous sentence.
62 ↩Romanian 'a spăsi' (from Slavonic) is the strong soteriological verb 'to save'; the pairing with 'piiarză' (destroy, bring to ruin) is a deliberate salvation/damnation antithesis.
63 ↩'samovolnie' is a Slavonic loan meaning willful self-determination against God's will; 'self-will' preserves the moral fault rather than neutral 'free choice'.
64 ↩The source sentence is an unfinished conditional posed as a question ('Ci de nu-ți vei osteni ... ci vei zice ...?'); the rhetorical question is preserved and answered by what follows, rather than being smoothed into a statement.
65 ↩'2 părechi' is literally 'two pairs'; here it means two sorts or classes, as the next section makes clear by distinguishing children born of sin from those born without sin.
66 ↩Continuing the previous section's claim that a person has "two sets of children," the contrast is between children of the flesh — begotten in sin — and the "children without sin," the good works and acts of mercy a person sends ahead for their own soul. The Romanian keeps this implicit; the translation preserves the ambiguity.
67 ↩"nădéjdea seacă" is literally a "dry" hope — hope that has run dry and yields nothing; rendered "empty" to keep the force without archaism.
68 ↩"neîndreptat" means both "not made right" and "not justified/put in order" before God; "left unset right" preserves the double sense rather than narrowing it to "uncorrected."
69 ↩"munca cea de veci" is rendered "everlasting torment": in this older Romanian, munca carries the sense of torture/punishment, not labor — the contrast with the "toil" verbs in the next sentences is deliberate in the source.
70 ↩"grășiți" is read as the old spelling of "greșiți" (you sin, you do wrong) — the sense required by the call to repentance that follows.
71 ↩"the children we don't love much" is deliberate: the next section identifies these children as our tears, which come from the heart just as beloved children do, and which wash the soul.
72 ↩"i-am născut din păcate" — literally "whom we have begotten out of sins." The point is that our bodily children were conceived in and by sinful passion, which sets up the contrast with the "sons of righteousness" (tears) that follows.
73 ↩"deaca" here is conditional-temporal ("if/whenever"); rendered "when" so the sentence reads as the ordinary human case rather than a remote hypothetical.
74 ↩The chain is deliberate: tears carry repentance (wings), give birth to it (mother), and are in turn born from it (daughters). The next section repeats the same triad — wings, mother, daughters, living spring — so the imagery is kept intact rather than smoothed out.
75 ↩"zmoala" (smoală) is pitch or tar; here it's the image of sin clinging to the body. Rendered "pitch" to keep the concrete, sticky force of the metaphor.
76 ↩"dăzlupi" (a dezlipi) means to unstick or peel away; "it won't come off" keeps the sense that the pitch cannot be removed without damage.
77 ↩"lumina luminilor" ("light of lights") echoes the liturgical language for divine light; kept literal rather than flattened to "brightness".
78 ↩"praznic" is the church feast day; "să sărbăm" is "let us celebrate/keep the feast." The image is of a festival that will not last forever, matched to the span of God's mercy.
79 ↩"nici să fie ... luminate, iar sufletele noastre ... întunecate" is a single contrastive fear, not two separate wishes; rendering it as one "so it won't turn out that ... while ..." preserves the logic. A flat "nor let our friends' souls be enlightened" would reverse the sense.
80 ↩"dosadă" (Slavonic loan) covers reproach, shame, and affliction; "disgrace" keeps the public dishonor that pairs with "batjocorite" in the next sentence.
81 ↩The printed "nețncorunate" is a typographical corruption of "neîncorunate" (uncrowned); translated on that reading, which the contrast with "încorunate" requires.
82 ↩"nevoință" here means ascetic effort or striving. The parallel is pointed: their striving keeps them with God, while ours — set beside "mulțimea lenevirii noastre," the sheer amount of our sloth — does not.
83 ↩"fața cea bună și dulce" is the face of God as kind and sweet; "gentle" keeps the warmth without the sugariness "sweet" would carry in modern English.
84 ↩"pizma" covers both envy and spite; "envy" is chosen for the interior sense the passage develops (something held in the heart), with spite/grudge as the near alternative.
85 ↩The Romanian exclamation is elliptical: the answer "Ba" (no one will) is grounded in a reproach — we would not even show our own souls the mercy of making peace for them while we could. The rendering supplies "no pity enough to" to carry that implied link.
86 ↩"milostenie" means both almsgiving and mercy shown to others; the chapter's whole subject is almsgiving, so that sense is kept here — the point is that the works of mercy can only be done in this life.
87 ↩"mintea cea întreagă" renders the ascetic ideal of sōphrosynē — an undivided, sober, chaste mind — hence "soundness of mind" rather than mere sanity.
88 ↩The Romanian doubles the root: "milostiv... milostenie... miluit" (merciful... almsgiving... shown mercy). English keeps "merciful"/"alms"/"receive mercy" to preserve the moral link between giving mercy and being given mercy.
89 ↩'Oceaianie' is the Slavonic loanword otchaianie, 'despair' — the settled hopelessness that refuses God's mercy, a recognized deadly fault in Eastern ascetic writing, not ordinary discouragement.
90 ↩The two 'faces' are deliberately paired: to be rescued from the face of Satan is to be turned toward the face of God, where humility makes his presence sweet rather than terrifying.
91 ↩"camăta" is usury/interest on a loan; "patimă ficleană" carries the sense of a cunning, deceitful vice — rendered "treacherous passion" to keep both the moral-passion vocabulary and the note of deceit.
92 ↩The source reads "fiindu-i rușine că ceae" — apparently "a cere," to beg, matching Luke 16:3 ("to beg I am ashamed"). Translated on that reading.
93 ↩"Ba să nu fie acéia" is the strong Romanian equivalent of the biblical "God forbid / by no means" (Greek mē genoito). Rendered as a flat modern refusal to keep the force without archaic diction.
94 ↩"milostenie" here means concrete mercy shown to the poor (almsgiving); its opposite "nemilostenie" is rendered "hard-heartedness" to keep the mercy/no-mercy pairing audible in English.
95 ↩"să-l întorci" — literally "turn him back"; the sense is to turn God's anger away and regain his favor, not to convert God.
96 ↩"costandă" is a minor coin of small value; rendered by sense, since no exact modern equivalent exists.
97 ↩The source reads "cămara biséricii" — literally the church's chamber/treasury; the scene referred to is the temple treasury.
98 ↩Literally 'the goodnesses that are un-followed/un-followable'; the phrase can mean either 'untraceable, beyond searching out' or 'unmatched, beyond imitation'. Rendered to hold both senses.
99 ↩The unjust steward of Luke 16 is held up not as a model of dishonesty but as a pattern of using ill-gotten wealth for mercy and then abandoning the practice.
100 ↩A mangâr was a small copper coin of minimal value; the phrase renders the two mites of the Gospel widow.
101 ↩"Milostenie" covers both the inner disposition of mercy and the concrete act of almsgiving; here the whole chapter is about giving to the poor, so "mercy" is used with almsgiving clearly in view.
102 ↩The image of "lending to God" through almsgiving follows Proverbs 19:17; "bun datornic iaste" means God is a reliable debtor who always repays, not that he is in anyone's debt by necessity.
103 ↩"Nu va prinde tagă" is literally "he will not take up denial" — a legal idiom for a debtor refusing to acknowledge a debt; rendered here as "won't deny the debt."
104 ↩"Despre stânga" ("from the left") plays on Christ's warning not to let the left hand know what the right is doing (Matthew 6:3); the left side stands for the vainglory that steals the merit of a good deed.
105 ↩"Prostu" here carries its older sense of "plain, common, of no account," not the modern "stupid."
106 ↩Romanian *milostenie* covers both "mercy" and "almsgiving"; here it names the concrete act of giving to the needy, so it's rendered "mercy-giving" to hold both senses together rather than flattening it to "charity" or "alms".
107 ↩The feminine pronouns ("it") point back to *milosteniia* — the act of mercy from the previous sentence — which is what pride steals and what the robbers (the demons named earlier in the chapter) cannot approach.
108 ↩Romanian 'milostenie' covers both the virtue of mercy and the concrete act of almsgiving; the sentence begins with the act ('when you give alms') and then personifies the virtue ('mercy hates all that'). Rendered both ways to keep the shift visible.
109 ↩'acéia iaste fată și uceniță' — the antecedent is most plausibly 'smereniia' (humility), the noun immediately preceding; humility, not mercy, is what the Son of God models in the following clause.
110 ↩'deaca vréme ci o vei fi pus acolo' is syntactically loose; read as 'de vreme ce / din vremea în care' — 'from the time you have placed it there.' The temporal-causal sense is secure even though the connective is irregular.
111 ↩"suflete" is a vocative address to the speaker's own soul; rendered "O my soul" per the soul lexeme policy rather than as an address to the reader.
112 ↩"dragoste" rendered "love" per the charity/love policy; the context is concrete almsgiving, so "charity" would also be defensible.
113 ↩"frică mare" is literally "great fear"; here it carries the sense of reverent awe before God's glory rather than terror, and is rendered "full of awe".
114 ↩"bunătatea ta cea neurmată" literally means goodness that cannot be followed or traced; rendered "boundless goodness" to keep the sense of a goodness beyond human reach.
115 ↩The source reads "vai de vine"; "vine" is almost certainly a slip for "mine" (cf. "vai de mine" in s6), so it is translated "woe is me".
116 ↩"nu team ascultat" is read as "nu te-am ascultat" ("I did not listen to you").
117 ↩"cercetătoriul mieu" literally "my visitor/examiner"; rendered "the one who watches over me" to carry the sense of God's caring visitation rather than mere inspection.
118 ↩"ci numai ci alergu" appears to repeat "ci"; translated as the plainly intended "ci numai alergu" ("I only run").
119 ↩"acéstea" is ambiguous: it may refer to the sinners just named or to the speaker's own sins. Rendered with the nearer antecedent (the sinners of s4).
120 ↩'océianie' is read as ocăianie, the state of wretched, self-condemning despair (Slavonic okajanije); the sense is spiritual ruin rather than a specific place or event.
121 ↩tâlhar covers both "robber" and the crucified thief of Luke 23; "thieves" keeps that Gospel resonance.
122 ↩"hiclenie" (older Romanian, from Slavonic) covers both treachery/deceit and wickedness; rendered "treachery" to keep the sense of betrayal toward God that the surrounding prayer sustains (cf. "robul tău cel neharnic și hiclean" in the previous section).
123 ↩"harnic" here carries its older sense of "worthy, fit" rather than the modern "diligent"; the same root appears negated in the previous section ("robul tău cel neharnic").
124 ↩"Slăbéște-mi" is the liturgical formula for loosing a person from the bond of sin (Slavonic-derived, paired here with "iartă"); "release me" keeps the image of loosing rather than flattening it into a second "forgive".
125 ↩"osândeșri" is a printer's error for "osândești"; translated as "condemn".
126 ↩The opening "Că" is causal ("for/because"), tying this doxology back to the plea for mercy at the close of the previous section; rendered "For" to keep that logical link rather than dropping it.
127 ↩"închinăciunea" covers both bodily prostration and the act of worship; "worship" is chosen because the triad slava/cinstea/închinăciunea is the standard liturgical doxological formula (glory, honor, worship).

Teachings of Neagoe Basarab to His Son Theodosios companion

Rule yourself daily, not just on retreat

Chosen Portion turns the mirror into a daily practice — a short reading and examining question each morning before you lead anyone.

Chosen Portion makes the mirror daily: the ruler-formation questions this collection preserves become a two-minute morning examination in the app.

A daily formation reading drawn from centuries of counsel to those in authority
One pointed examination question a day — two minutes, before the meetings start
Track your practice over weeks and watch the examined life become a habit

Chosen Portion — Daily Prayer (free iOS app) →