IV. PILDĂ PENTRU CEIA CE FAC MILOSTENIE, ȘI PENTRU VIAȚA LUMII ACEȘTIA. DIN CARTEA LUI VARLAAM (Cuvântul al șaptelea)

The Parable of the Two Kings

A parable illustrates the folly of living for the present without preparing for the future, contrasting a foolish king who is exiled after a year of indulgence with a wise king who wisely prepares for his inevitable banishment.

My brothers and my sons, understand what this parable is picturing for you. There was a city off in a far corner of the world, which I heard about from some very wise men. And the townspeople of that city had a custom, going back a long, long time: when they installed a king, they'd take some unknown foreigner who knew nothing at all about how things were done in that city, and they'd raise him up and make him king. Then he, once he'd had his fill of every good thing and grown comfortable in all his victories and done everything he wanted and craved for a whole year, would start living from then on without a care — always feasting, always drinking himself drunk, always celebrating, with nothing on his mind — and he'd think he was going to reign this way for a long time to come. So, while he was living like that and thinking thoughts like those, all at once the citizens rose up, stripped him of his royal clothes, drove him out of the city naked, and sent him off into exile far away, on an island.¹ And there he had no food, no clothing, nothing at all; he simply lived on in hunger and nakedness — a misery far greater than the joy he had hoped for when he was king.² And all his hope turned into deep anxiety and grief. Now, while those citizens were going on this way, just as their custom had it, they once made a man king who was very wise and thoughtful. And he had fruitful reflections and thoughts, and he didn't grab right away at the wealth lying in front of him, nor did he live without a care. Instead, he kept weighing and turning over in his mind how the others had been thrown out — how they were stripped of power and driven off because they hadn't taken care — and he thought hard about how he could put his own affairs in good order.³ So, thinking and searching things out this way, he heard of a wise counselor, and the man told him all the customs of those citizens, and told him as well about that place of exile and deprivation, and how he could make himself secure; and so he taught him to arrange everything without a single misstep.⁴ Then, once he had heard this and understood that after that short time he too would be shipped off to that island, he left that faithless, foreign kingdom to the foreigners and opened up his treasuries — over which he still held unchallenged power — and took a great deal of wealth and handed it over to some faithful servants of his, and sent it ahead to that island where he himself was going to be banished.^✦^✦ And before that year was out, he had built himself many courtyards and beautiful houses, wells of water, and fine orchards with sweet-smelling trees.^✦ But when that year was about to run out, he saw the unrest stirring among the people of that city — that they meant to remove him — and he moved first, ahead of his own banishment, and went over to that island where he had sent his wealth long before and had made ready houses for himself and a kingdom that lasts forever.^✦⁵ As for that foreign kingdom, he left it to the foreigners.

Imitate the Wise King: Prepare for Eternity

The text exhorts the reader to imitate the wise king by sending riches ahead through almsgiving, citing Saint John Chrysostom on the merits of mercy and the necessity of purity and other virtues accompanying charitable acts.

It's the same for you, my sons: don't be like those foolish kings of earlier times, who prepared no dwellings for themselves on that island but gave themselves over to nothing but drunkenness and banquets and other things that did them no good, while they cared nothing for the name of God and gave no alms; their days ended in a very short time, and they were shut up in the prisons of hell.⁶ Instead, my sons, imitate that wise king who had sent his riches on ahead to that island, and give alms to the poor and the destitute, so that you too may find your wealth in heaven, where you are going to live forever — for that is where the eternal kingdom is, and the joy that never passes away.⁷⁸ My beloved sons, for this I have the good and faithful witness of Saint John Chrysostom.⁹ For he says: "It's a great thing for those who give alms.¹⁰ For almsgiving will be commended at the judgment, and it's praised the way it would be if an emperor rode out with his armies, set a target at the top of a tall pole, and ordered his troops to shoot at that target. Then the whole army would strain to outdo one another in hitting the mark, so as to win a prize and be honored by the emperor. It's the same with those who give alms to the poor, to the destitute, and to widows whom no one looks after at all. For their sighs are just like those arrows: they fly straight into the ears of the Lord Christ Sabaoth. So if even one word from them reaches the ears of the Lord Sabaoth, then all your sins will be washed clean."¹¹ But, my sons, almsgiving has to be done with purity, with fasting, with humility, with patience, with self-restraint, and with the honor that belongs to the fear of God, which comes before everything else — just as John Climacus says: "Anyone who gives alms without things like these is like a man who lays out a beautiful orchard and plants every kind of fruit tree in it, but there's no water.¹²¹³ So then, what good is it to him?

The Chain of Virtues Leading to God

The text emphasizes the importance of joining mercy with other virtues and encourages constant prayer to resist Satan, recounting the story of Adam's fall and repentance as an example of God's mercy.

So then, my brothers, understand this and keep it in mind—this is how I'd put it: combine your acts of mercy with purity, fasting, prayer, self-restraint, and other good, pure works, so that your meadow and garden may be beautiful, good, and complete, with springs of water, and so you can live there with Christ forever and ever.¹⁴¹⁵ Come, my brothers and my sons, come and draw near to our Lord Jesus Christ, and pray to him every day and every night and every hour, so that he may deliver you and your souls from the fire that is coming and from Satan's evil and treacherous thoughts. For treacherous Satan has and knows many devices, and in many ways he works to separate God's creation from the light of his face.¹⁶ Consider and see how many evil devices Satan keeps in his heart. For God made man in his own image and likeness—that is, Adam—and he set him in paradise, gave him the good food of paradise with all its beautiful fragrances, and made him heir to it.¹⁷ And Adam was formed and made by God's own hands, not out of sin as we are, and God gave him his Holy Spirit and he came alive, and he gave him good instruction as well. But see how our envious enemy Satan, with his wicked cunning, drove Adam out of paradise, so that by Satan's counsel Adam broke God's commandment and instruction.¹⁸ And yet, even though he sinned, he did not fall into despair. Instead he sat facing paradise and wept with humility and with hot tears, and in a voice of bitterness he said: "Have mercy on me, Lord — on me who have fallen and been stripped of the food and the joy of paradise."¹⁹ Then the good God, in his great mercy, took pity on him and received him back again.

Beware of Satan's Deceit

The text warns against Satan's cunning by recounting the falls of Judas and one of the Forty Martyrs, highlighting God's ultimate victory and urging vigilance against worldly thoughts.

Think about this too, my sons, and see, brothers, that even among the twelve disciples of Christ — men who sat every day and every hour under the good and unspeakable teachings of God, and who were all together with our Lord Jesus Christ — even among them our envious enemy Satan couldn't hold back: with his many cunning devices, with his wicked mind, and with his deceit he deceived that foolish, senseless Judas of Iscariot.²⁰ And that lawless doer Judas welcomed him in, and refused to understand the works of God; instead he made friends with Satan, and of his own free will he took for himself the cruel torments and the cold abyss and the outer darkness.²¹²² And again, with the forty martyrs, the devil couldn't hold back either, being what he is with his cruel wounds; from among them too he took one and destroyed him.²³ But the living God wouldn't let the devil's wicked and cunning purpose be fulfilled; he acted quickly and appointed another from among his own creatures, and raised him up in place of the one who fell, and God's words were fulfilled completely.²⁴ And so, there really were forty martyrs crowned with crowns, while the scheming and calculation of the cunning devil were ruined and shattered. So then, brothers and my sons, run from the wicked and cunning thoughts of Satan, and run from them again — the way Lot ran from Sodom and Gomorrah, so you run too, day and night and every hour — and purify your minds and keep them watchful.²⁵ And don't boast that you'll defeat and shatter our enemy Satan, and crush him under your feet, by your fasting and your prayer and your almsgiving, or by your own wisdom.²⁶ For Satan is a raging and merciless beast, and he is older even than Adam, and by his deceit he drove Adam out of the food of paradise, along with many others of God's creation who had been pleasing to God and had spoken with Christ.²⁷

Crushing Satan Through God's Fear

The text explains that Satan's head is crushed through the fear of God, which initiates a chain of virtues—fasting, prayer, humility, purity, and almsgiving—leading to God's mercy and the joy of His presence.

Others gave alms, and yet they also did treacherous things; and so they were shut out of the kingdom of heaven.²⁸ And think how many evils he has committed from that day until²⁹ now — and in our own time he's still at it, and from now on he'll never stop laboring to do harm to God's creatures and to everything God has made, right up to his own end.³⁰³¹ So look, my brothers and my children — I'm teaching you what you can use to crush Satan's head.³² You'll crush it with these: with a clean heart and a sound mind — just as the prophet says: "The fear of the Lord is the beginning of wisdom." For the fear of God is the mother of every good thing: the fear of God cleanses the mind and lifts it toward God, and from God mercy comes down, and mercy strengthens a person, and God's strengthening is the root of joy, and out of the root of godliness fasting is born.³³³⁴ Fasting gives birth to prayer, prayer gives birth to humility, humility gives birth to purity, purity gives birth to almsgiving — and the mercy of God will shatter and crush Satan's head.³⁵ And even here on earth it is the undoing of sins, and in heaven the setting right of every soul; for all the Scriptures praise the food and the sweet fragrance of paradise, which every longing for God longs to reach.³⁶³⁷ So don't let your minds and thoughts wander elsewhere; rest them on God's words alone, as the prophet says: "Cast your cares on God, and he will sustain you."³⁸ And know this, you Christians who love Christ: that I, God's servant—though I'm a sinner, more than anyone else—as far as I've been able to understand, at least in part, have never found any paradise better or sweeter than the face of our Lord Jesus Christ.³⁹ For he, my brothers and my sons, is paradise, and he is Lord; he is the gladness and the joy of all joys; and there, with him, are many unceasing voices and songs of angels; and there is the light of the world that never passes away — a light no sinful person can take in with the mind or tell with the tongue, so great are the good things God has prepared there for those who love him.⁴⁰

The True Paradise: The Face of Christ

The text identifies the face of Christ as the ultimate paradise and warns against losing it, detailing the terrifying torments of hell and urging the reader to keep their hearts pure and vigilant against worldly distractions.

So then, my beloved, where else is a person to look for mercy, or find sweetness in his mind at any other paradise, or discover any other joy, except in the shining face of God? For there's no greater mercy for anyone than to inherit the face of God.⁴¹ So then, my brothers and my sons, guard yourselves against ever losing this good and sweet face of his; because if you're cut off from it and left destitute of the good face of the living God, think what grief and torment and terrible fire will fall on anyone who is separated from it.⁴² In the same way Scripture reminds us again and tells us about the terrifying, bottomless hell, about the cruel torments, about the freezing Tartarus and the unquenchable fire of Gehenna, about the outer darkness and the worms that never sleep and the grinding of teeth, and about many other torments, evil, cruel, and bitter.⁴³ No one can describe those torments and evils that God prepared for our enemy, the devil.⁴⁴ And that's where everyone who serves his evil and filthy will ends up living. So then, my brothers and my sons, we too know and recognize those evil and bitter torments. But if we are cut off and left without the face of our Lord Jesus Christ, what blaze and raging fire will be waiting for us then, and what other judge will we be waiting for to judge us? We won't need any slanderers or any false testimony to testify to our evil deeds — deeds that are hideous and repulsive for anyone even to speak of or to hear.⁴⁵⁴⁶ Because we ourselves will be the ones to condemn and judge ourselves, and we'll expose the life we lived so badly, and we'll be handed over to every one of those punishments, evil and bitter.⁴⁷ So then, my beloved, guard yourselves and keep your bodies and souls clean and undefiled from every filth and from all the tears that are neither fitting nor proper, and from the slander of the deceiver, so that you may find sweetness in the Lord and be a sacrifice accepted and pleasing to God, and blameless.⁴⁸⁴⁹ Because this world is passing away, and all its cravings with it—as God himself says: "Be on your guard, so that your hearts aren't weighed down with overeating and drunkenness and the cares of this world." Because it's written that he has prisons no one can escape or flee from, and locks that hold forever; because no one can slip out of his divine hands.⁵⁰ And in another place it says again: "Don't hold back from doing good to the one who needs it, for your hand always has the means to help." And again it says: "Lend to God here on earth, if you want to be paid in heaven?⁵¹ , that is to say, eternal life.⁵² So then, my brothers and my sons, why do you sit idle and grow slack over the affairs of this deceiving world, and why do you welcome pleasure into your hearts and hand your bodies over to laziness?

The Three Terrifying Realities

The text outlines the three great realities that await everyone: the hour of death, the dreadful tollhouses, and the final judgment before God's throne, emphasizing the need for preparation and good works.

Don't you know that we'll pass away like a shadow? But what good does it do you to have the joy and merriment you carry in your hearts all the time? Don't you know, my brothers and my sons, that three things stand before our eyes at all times, and that you will have to face them and be put to the test by them, in body and in soul?⁵³ And yet you never recall the fear and dread of them. But don't you know what these three great things are? The first is the hour of death, when the soul is parted from the body, like one friend torn away from another friend who is dear and deeply loved.⁵⁴ So what fear and trembling there will be in that terrifying hour, what grief and weeping—more than anyone can say or even imagine—and how many tears and sighs and humble laments will be needed then, from the whole heart, because the body goes into the ground, just as God commanded when he said, "You are dust, and to that same dust you will return," while the soul goes off to be put on trial.⁵⁵⁵⁶ Next, there are the terrifying tollhouses, where our enemies and deceivers lie in wait—those who constantly urge us toward evil, so we'll be cut off from God's presence. Yet it never occurred to us that all our actions will be laid bare before us, right there at the scales, which are just and show no favoritism.⁵⁷⁵⁸⁵⁹ And God's own angels will stand there in fear — angels we've never yet seen or known.^✦⁶⁰ Oh, the pity of us, my brothers — what answer will we give before him then, when we've done not one good thing that could stand as our help in the presence of his holy angels!^✦⁶¹ The third thing is even greater and more terrifying: the King will be seated on his throne in the heavens, and thousands upon thousands, myriads upon myriads of angels will serve him, while the sinful person's soul stands before him, bound with iron chains.^✦^✦⁶² And that King is just and shows no favoritism: he doesn't judge for a bribe, but judges everyone according to their works and deeds.^✦^✦ Then, once these three things have run their course and been completed, all that's left for the human soul is to wait for the verdict from God Almighty: either to be sent and crowned in paradise, or to be condemned, clamped in iron chains, and thrown into the everlasting fire and into the lowest depths of hell.^✦⁶³ Oh, my beloved, when we stand condemned before the face of our Lord Jesus Christ, what good will our tears and our sobbing do us then, when our enemies crush our souls and tear them apart without mercy?^✦

Prepare for Eternal Joy

The chapter concludes by urging the reader to maintain the fear of God, love His commandments, and do His will to inherit eternal joy in paradise with Christ.

See, my beloved brothers and sons, how many hardships and fears and cares and sufferings human souls go through before they enter into the joy of their God. So, keep the fear of God in your hearts every hour, love his commandments, and do his will, so that you may inherit with Christ in his heavenly chamber and share in the food of paradise, in joy that never passes away, forever and ever. Amen.⁶⁴

Read the original Romanian

Fraților și feții miei, să pricépeți închipuirea pildei aceștiia. Era o cetate într-o lature de loc, care o am auzit de niște oameni foarte înțelepți. Și avea oroșanii acei cetăți obicéi așa, încă din vremi de dămult: cându își punea împărat, ei lua un om neștiut și strein, care nu știia nimic cum iaste obicéiul acei cetăți, și pre acela rădica și-l punea împărat. Deacii el, deaca să sătura de toate bunătățile și să îndulcea în toate biruințele și-și făcea toată voia și pohtele lui până într-un an, și începea de-acii înainte a fi făr' de grijă și tot să ospăta și să îmbăta și să veselea făr’ de grijă, și gândea că va să împărățească multă vréme tot așa, deci, făcând el tot așa și gândindu lucruri ca acéstea, numai ce să sculară cetățenii și-l dezbrăcară de hainele céle împărătești și-l scoaseră din cetate gol și-l trimiseră la zatocenie, care era departe, într-un ostrov. Și acolo n-avea nici bucate, nici haine, nici nimic, ce lăcuia tot în flămânzie și în golătate, mai multă decât nădéjdea ce avea el cându era împărat, de bucurie. Și toată nădéjdea lui i să schimbă în maré grijă și scârbă. Așa făcând cetățénii acéia, precum le era obiceaiul, odată puseră împărat pre un bărbat foarte înțelept și socotit. Și avea cugete roditoare și gânduri, și nu să apucă numaidecât de bogățiia care era înnaintea lui, nici era făr’ de grijă.

Ci tot socotea și cugeta de scoaterea celoralalți, cum fură scoși și goniți pentru negrija lor, și gândea cum va face să-și tocmească lucrurile sale bine. Deci așa socotindu și iscodindu, auzi de un svetnic înțeleptu, și-i spuse toate obiceiurile acelor cetățéni, și-i spuse și acel loc de izgoană și de lipsă, și cum să va întări, și așa toate le învăța să și le tocmească, făr’ de sminteală. Deacii, deaca auzi așa și pricepu că după acea vréme puțină va să să trimiță și el într-acel ostrov, lăsă acea împărăție necredincioasă și streină streinilor și dășchise avuțiile sale, pre carele avea atunce putére neapărată, și luo avuție multă și o déde la niște slugi credincioase ale sale și o trimise într-acel ostrov unde vrea să fie și el gonit. Și până a să umplea anul acela, el își făcu multe curți și case frumoase și fântâni de apă și pomi frumoși și cu miros bun. Iar cându fu să să umple anul acela, el văzu mestecarea în oamenii cetății acéia, că vrea să-l scoață, și grăbi mai naintea gonirii sale și să mută în ostrovul acela, unde trimisése avuțiia sa mai denainte vréme și-și gătise case și împărăție vécinică. Iar împărățiia cea streină, el o lăsă streinilor.

Așijderea și voi, feții miei, nu fiți ca acei împărați nebuni mai denainte, carii nu-și gătiră lăcașuri într-acel ostrov, ci să déderă numai spre beții și spre ospéțe și spre alte lucruri care nu le era de folos, iar de numele lui Dumnezeu nu grija, nici milostenie nu făcea, și puținea vréme să sfârși zilele lor, și fură închiși în temnițile iadului. Iar voi, feții miei, râvniți acelui împărat înțeleptu care-ți trimesese bogățiia sa mai nainte întracel ostrov și faceți milostenie și săracilor și lipsiților, ca să aflați și voi avuțiia voastră în cer, unde veți să lăcuiți în véci, ca acolo iaste împărăția cea vécinică și bucuriia cea netrecătoare.

O, iubiții miei fii, că de aceasta bună și credincioasă mărturie am pre sveti Ioan Zlatoust. Că zice: „Mari lucru iaste de cei ce fac milostenie. Că milosteniia să va lăuda la judecată și milosteniia iaste lăudată, ca când ar eși un împărat cu oștile sale și să pue o proșcă în vârful unui prăjini nalte, și să zică să săgéte oștile într-acea proșcă. Deacii oștile toate s-ar nevoi, care pre care s-ar întréce să lovească semnul, ca să ia dar și să aibă cinste de la împăratul. Așijderea și cei ce fac milostenie săracilor și mișăilor și văduvelor de carei n-au nimeni nici o grijă. Că așa sunt și oftările lor, și mergu ca săgețile în urechile domnului Hristos Savaoth; deci numai un cuvânt de ale acestora de va întra în urechile Domnului Savaoth, deacii toate păcatele voastre să vor curăți“. Însă, feții miei, milostenie să cade să să facă cu curăție, cu postu, cu smerenie, cu răbdare, cu ținére și cu cinstea témerii lui Dumnezeu, carea iaste mai întâi de toate, cum și Ioan Léstvicinicul grăiaște zicând: „Orice om va face milostenie fără lucruri ca acéstea, acela să închipuiaște unui om ce ar face o livade frumoasă și să pue de tot feliul de pomet într-însa, iar apă să nu fie. Deacii, de ce folos îi iaste?

“ Pentracéia, frații miei, înțelégeți și vă aduceți aminte, cum am zice, să împreunați milostenia cu curățiia, cu postul, cu ruga, cu oprirea cu alte bunătăți curate, ca să vă fie livadea și grădina frumoasă și bună și desăvârșită, cu izvoară de apă, și într-acéia să lăcuiți cu Hristos în vécii vécilor.

Veniți, fraților și feții miei, veniți și vă apropiați cătră Domnul nostru Iisus Hristos și vă rugați lui în toate zilele și în toate nopțile și în toate ceasurile, ca să vă izbăvească pre voi și sufletele voastre din focul ce va să fie și de cugetele céle réle și ficléne ale sataniei. Că hicleanul satana multe meșteșuguri are și știe, și în multe chipuri muncéște să dăsparță zidirea lui Dumnezeu de la luminata fața lui. Socotiți și vedeți câte meșterșuguri are satana de réle în inima sa. Că Dumnezeu făcu pre om după chipul și după podoaba sa, adecă pre Adam, și-l puse în raiu și-i déde hrana cea bună a raiului și cu mirosélele lui céle frumoase, și-l făcu să fie moșnean raiului. Și fu Adam zidit și făcut de mâinile lui Dumnezeu, iar nu din păcate ca noi, și-i déde duhul său cel sfântu și fu viu și-i déde și învățătură bună. Iar pizmașul și dușmanul nostru satana, cu hicleșugul său acel rău, cum scoase pre Adam den raiu și cu sfatul lui călcă porunca și învățătura lui Dumnezeu. Ce însă, măcar deși greși, iar nu căzu în oceainie, ci șăzu împotriva raiului și plânse cu umilință și cu lacrăme calde și cu glas de amărăciune zise: „Miluiaște-mă, Doamne, pre mine cel căzut și care m-am lipsit de hrana și de bucuriia raiului“. Deacii Dumnezeu cel bun, cu mila sa cea bună, să milostivi și-l priimi iarăși.

Încă mai socotiți și aceasta, feții miei, și vedeți, fraților, că și din cei 12 ucenici ai lui Hristos, carii șădea în toate zilele și în tot ceasul întru învățăturile céle bune și nespuse ale lui Dumnezeu și era toți dinpreună cu Domnul nostru Iisus Hristos, și dintr-aceștea încă nu putu răbda pizmașul și vrăjmașul nostru satana, ce cu meșteșugul lui cel mult și hiclean și cu gândul lui cel rău și cu înșălăciunea lui înșălă pre Iuda cel nebun și făr’ de minte den Iscariot. Și-l priimi făcătoriul cel făr’ de lége Iuda și nu vru să priceapă lucrurile lui Dumnezeu, ci să împrieteni cu satana și de bună voe a sa luo muncile céle cumplite și tartarul cel rece și întunérecul cel osebit. Și iarăși, pre cei 40 de mucenici, fiind diavolul cu ranele sale céle réle, nu putu răbda, ci și dintraceștea încă luo unul și-l pierdu. Iar Dumnezeu cel viu nu vru să lase să să umple gândul lui cel rău și hiclean, ce grăbi și tocmi altul din făptura sa, și-l sculă în locul celui căzut, și fură cuvintele lui Dumnezeu deplin. Și fură adevărat 40 de mucenici încununați cu cununi, iar socoteala și chibzuiala hicleanului diavol fu stricată și sfărâmată. Pentr-acéia, fraților și feții miei, fugiți și iar fugiți de cugetele céle réle și hicléne ale satanii, cum fugi și Lot de Sodoma și de Gomora, așa fugiți și voi ziua și noaptea și în tot ceasul și vă curățiți mințile și vă le trezviți. Și să nu vă lăudați că veți birui și veți sfărâma pre pizmașul nostru, pre satana, și-l veți zdrobi suptu picioaréle voastre cu postul și cu ruga și cu milosteniia sau cu înțelepciunea voastră. Că satana iaste o fiară zvăpăiată și cumplită, și iaste mai de mult încă decât Adam, și cu înșălăciunea lui scoase pre Adam din hrana raiului și pre alții pre mulți den zidirea lui Dumnezeu, carii era îngăduitori lui Dumnezeu și vorbiia cu Hristos.

Iar alții făcea milostenii, și făcea și lucruri hicléne; pentr-acéia fură lipsiți de împărățiia ceriului. Și de atuncea câte răutăți au făcut pân? acum, și într-această vréme tot face, și de acum înainte totdeauna muncéște să facă rău făpturii și zidirii lui Dumnezeu până în sfârșitul lui.

Ce, iată, fraților și feții miei, că vă învăț cu ce veți putea zdrobi capul satanii. Că i-l veți zdrobi cu acéstea: cu inimă curată și cu minte întreagă, cum grăiaște și prorocul, de zice: „Începătura înțelepciuni-i frica lui Dumnezeu“. Că frica lui Dumnezeu iaste mumă tuturor bunătăților, frica lui Dumnezeu curățéște mintea și o înalță către Dumnezeu, și de la Dumnezeu să pogoară mila și mila întăréște pre om și întărirea lui Dumnezeu iaste rădicina bucuriei și din rădăcina dumneziirii să naște postul. Postul naște ruga, rugă naște smerenie, smereniia naște curăție, curățiia naște milostenie, iar mila lui Dumnezeu va sfărâma și va zdrobi capul satanii.

Și încă și pre pământ iaste periciune păcatelor, și în ceriu tuturor sufletelor îndreptare; pentru că toate scripturile laudă hrana și mirosul cel frumos al raiului, cătră care toată pohtirea lui Dumnezeu pohtéște să ajungă. Drept acéia nu vă întindeți mințile și cugetele într-alte părți, ci vă nădăjduiți mințile numai pre cuvintele lui Dumnezeu, cum zice prorocul: „Pune-ți grija ta pre Dumnezeu și acela te va hrăni“. Și aceasta să știți, o iubitorii de Htistos creștini, că eu robul lui Dumnezeu, măcar de sunt și mai păcătos decât toți oamenii, ce însă cât am putut pricépe, despre oarecare parte, n-am putut afla alt raiu mai bun și mai dulce decât fața Domnului nostru Iisus Hristos. Că acela, fraților și feții miei, iaste raiul și acela iaste domn, acela iaste veseliia și bucuriia tuturor bucuriilor și acolo, la dânsul, sunt multe și neîncetate glasuri și cântece îngerești și acolo iaste lumina lumii cei netrecătoare, carea păcătosul om nu poate cu mintea să o socotească, nici cu limba să o spue, câte bunătăți au gătit acolo Dumnezeu celor ce-l iubescu.

Deci, iubiții miei, unde va omul să cérce altă milă sau să să îndulcească cu cugetul de alt raiu sau să afle altă bucurie, fără numai luminata fața lui Dumnezeu? Că nu iaste omului altă milă mai mare decât să moștenéze cu fața lui Dumnezeu. Pentr-acéia, fraților și feții miei, vă păziți să nu cumva să vă lipsiți de această față bună și dulce a acestuia, că de vă veți dăspărți și veți rămânea săraci de fața cea bună a Dumnezeului celui viu, décii câtă jale și muncă și foc cumplit va fi atunci omului aceluia ce să va dăspărți di dânsa. Așijderea iar ne aduce aminte și ne spune Scriptura și de înfricoșatul și adâncul iad și de muncile céle cumplite și de tartarul cel réce și gheena focului cea nestinsă și de întunérecul cel osebit și viermii cei neadormiți și scrâșnirea dinților și de alte munci multe, réle, cumplite și amară. Care muncile și răutățile lui nimeni nu le poate spune care au făcut Dumnezeu vrăjmașului nostru diavolului. Și acolo lăcuiescu toți cei ce vor sluji rélei și spurcatei voiei lui. Pentr-acéia, fraților și feții miei, știm și noi și cunoaștem acéle munci réle și amară. Ci deaca ne vom dăspărți și ne vom lipsi de fața Domnului nostru Iisus Hristos, deacii ce văpae și foc iute vom aștepta atunci sau ce judecător vom mai aștepta să ne judece, că nu ne vor mai trebui alți mozaviri, nici alte mărturii mincinoase să ne mărturisească lucrurile céle réle, care iaste grozav și urât și a le grăi omul și a le auzi.

Că noi înșine ne vom osândi și ne vom judeca și vom vădi viața noastră, care o am viețuit rău și vom fi dați tuturor muncilor celor réle și amară. Drept acéia, iubiții miei, păziți-vă și vă feriți trupurile și sufletele curate și nespurcate de toate spurcăciunile și de toate lacrimile ce nu să cad nici să cuvin, și de mozaviriia hicleanului, ca să vă îndulciți de Domnul și să fiți jertvă priimită și plăcută lui Dumnezeu și nevinovată. Că lumea aceasta va tréce și cu toate pohtele ei, că zice și Dumnezeu: „Păziți-vă, să nu să îngreuiaze inimile voastre cu mâncări peste sătul și cu beții și cu grijile lumii aceștiia“. Că iaste scris, că are pușcării den care nimeni nu va putea scăpa să fugă, și încuitori vécinice; că nimeni nu va putea scăpa din mâinile lui céle dumnezeiești. Într-alt loc, iar zice: „Nu vă feriți a face bine celui ce-i trebuiaște facerea de bine, că în toată vrémea are mâna voastră ajutor“. Și iar zice: „Înprumutați pre Dumnezeu pe pământ, deaca vă iaste voia să luați plată cerească? , cum am zice viața cea de veci. Pentr-acéia, fraților și feții miei, căci șădeți și vă leneviți cu lucrurile aceștii lumi înșălătoare și pentru ce priimiți bucurie în inimile voastre și vă dați trupurile lenii?

Au doară nu știți că vom să ne trécem ca o umbră? Dar ce vă foloséște bucuriia și veseliia, care o aveți pururea în inimile voastre? Dar nu știți, o, fraților și feții miei, că 3 lucruri stau totdeauna înaintea ochilor noștri și veți să le cercetați și să le ispitiți și cu trupurile și cu sufletele voastre? Iar voi niciodată nu vă aduceți aminte de frica și de grija lor.

Dar nu știți care sunt acéste 3 lucruri mari? Lucrul cel dintâi iaste ceasul morții, când să desparte sufletul de trup, ca cum s-ar dăspărți un priiaten de alt priiaten al lui drag și foarte iubit. Deci atunce câtă frică și cutremur, cu jale și cu plângere, va fi într-acel ceas înfricoșat, care nu poate omul să spue, nici să-și aducă aminte, câte lacrăme și suspini și plângeri cu umilință vor trebui atuncea den toată inima, căci că trupul va mérge în pământ, după cum au poruncit Dumnezeu și au zis: „Din pământ ești și iarăși într-același pământ te vei întoarce“, iar sufletul va mérge să să ispitească.

Al doilea lucru sunt vămile céle înfricoșate, unde stau vrăjmașii și înșălătorii noștri, carii totdeauna ne învață să facem rău, ca să ne dăspărțim de fața lui Dumnezeu; iar noi n-am gândit niciodată că vor să stea înaintea noastră toate lucrurile noastre aiavea, unde sunt, cumpenile céle drepte și nefățarnice.

Și îngerii lui Dumnezeu încă vor sta cu frică, pre carii noi pânacum încă nu i-am văzut, nici i-am cunoscut. O, vai de noi, frații miei, ce răspunsu vom da atuncea înaintea lui, când nici un lucru bun n-am făcut, ca să ne fie ajutoriu înaintea sfinților lui îngeri!

Al treilea lucru iaste mai mare și mai înfricoșat, unde va șădea împăratul pre scaunul său în ceriuri și-i vor sluji mii de mii de întunérece de îngeri, iar sufletul omului celui păcătos va sta înaintea lui legat cu lanțuri de hier. Și împăratul acela iaste drept și nefățarnic și nu judecă pre mită, ce judecă pre fieștecine după lucrurile și faptele sale. Deacii, deaca să vor sfârși și să vor umplea acéstea 3 lucruri, numai ce va aștepta sufletul omului răspunsu de la atotțiitoriul Dumnezeu, să să trimită și să încorunéze în raiu, sau să fie osândit și întărit cu legături de hier și aruncat în focul cel de veci și în adâncurile iadului céle mai den fundu. O, iubiții miei, atuncea când vom fi osândiți de la fața Domnului nostru Iisus Hristos, ce ne vor ajuta lacrămile și plânsul cel cu suspini, când ne vor sfărâma vrăjmașii noștri sufletele și ne le vor dărăpăna făr’ de milă?

Vedeți, iubiții miei frați și fii, câte nevoi și frici și griji și patime au sufletele omenești până vor întra întru bucuriia Dumnezeului lor. Dreptu acéia, în tot ceasul să aveți frica lui Dumnezeu în inimile voastre și să iubiți poruncile lui și să faceți voia lui, ca să moșteniți cu Hristos întru cămara lui cea cerească și să fiți părtași hranei raiului, în bucurie netrecătoare, și în vécii vécilor, amin.

Scripture echoes

↩Matt.6.19-Matt.6.21 — Do not store up for yourselves treasures on earth, where moth and rust destroy, and where thieves break in and steal. Matt.6.20 — But store up for yourselves treasures in heaven, where neither moth nor rust destroys, and where thieves do not break in or steal. Matt.6.21 — For where your treasure is, there your heart will be also.
↩Luke.16.9-Luke.16.11 — And I say to you, make friends for yourselves by means of unrighteous wealth, so that when it runs out, they may receive you into the eternal dwellings. Luke.16.10 — The one who is faithful in a very little is faithful also in much; and the one who is dishonest in a very little is dishonest also in much. Luke.16.11 — If then you have not been faithful in unrighteous wealth, who will entrust the true riches to you?
↩John.14.2 — In my Father's house there are many rooms. If it were not so, would I have told you? I go to prepare a place for you.
↩2Pet.1.11 — For in this way entry will be richly supplied to you into the eternal kingdom of our Lord and Savior Jesus Christ.
↩Job.25.2-Job.25.3;Isa.6.2;Dan.7.10 — Dominion and dread are with him; he makes peace in his high places. Job.25.3 — Is there any number to his armies? And upon whom does his light not rise? Isa.6.2 — Seraphim were standing above him; each one had six wings: with two each covered his face, with two each covered his feet, and with two each would fly. Dan.7.10 — A river of fire flowed and poured out before him. A thousand thousands served him, and ten thousand times ten thousand stood before him. The court sat in judgment, and the books were opened.
↩Matt.12.36;Rom.14.12;Heb.4.13 — But I tell you that every careless word that people speak, they will give an account for it on the day of judgment. Rom.14.12 — So then, each of us will give an account of himself to God. Heb.4.13 — And no creature is hidden from his sight, but all are naked and exposed to the eyes of him to whom we must give account.
↩Dan.7.9-Dan.7.10 — I kept watching until thrones were set in place, and the Ancient of Days took his seat. His clothing was white as snow, and the hair of his head was like pure wool. His throne was flames of fire, its wheels a burning fire. Dan.7.10 — A river of fire flowed and poured out before him. A thousand thousands served him, and ten thousand times ten thousand stood before him. The court sat in judgment, and the books were opened.
↩Matt.25.31 — When the Son of Man comes in his glory, and all the angels with him, then he will sit on his glorious throne.
↩Deut.10.17 — For the LORD your God is God of gods and Lord of lords, the great God, mighty and awesome, who shows no partiality and accepts no bribes.
↩Rom.2.6;Ps.62.12 — who will render to each one according to that person's works Ps.62.12 — One thing God has spoken; two things I have heard: strength belongs to God.
↩Matt.25.41 — Then he will also say to those on his left, 'Depart from me, you who are cursed, into the eternal fire prepared for the devil and his angels.'
↩2Thess.1.9 — who will pay the penalty of eternal destruction, away from the presence of the Lord and from the glory of his might,

Notes

1 ↩"zatocenie" is a Slavonic loanword meaning banishment or penal exile; rendered "exile" here.
2 ↩The clause "mai multă decât nădéjdea ce avea el cându era împărat, de bucurie" is syntactically tangled in the source; the comparison is taken as measuring his want against the joyous expectation he had held while reigning.
3 ↩"Ci" here is adversative, setting this king against the careless ones described in the previous section; rendered "Instead" to keep that contrast explicit.
4 ↩"svetnic" is a Slavonic loanword for a councillor or adviser; "făr' de sminteală" means without stumbling, error, or ruin — rendered "without a single misstep".
5 ↩"mestecarea" here carries the older sense of stirring up, agitation, or commotion among people rather than literal mixing.
6 ↩"milostenie" is rendered "alms" here, keeping the concrete sense of almsgiving to the poor that the chapter develops; elsewhere the same word carries the broader sense of mercy.
7 ↩The text reads "care-ți trimesese bogățiia sa" ("who had sent you his riches"); with "sa" ("his own") and the parable in section 2, the intended reading is almost certainly "care-și trimesese" — the king sent his own riches on ahead. Translated on that corrected reading.
8 ↩"râvniți" means both "be zealous for" and "emulate"; "imitate" is chosen because the sentence sets the wise king against the foolish kings as a model to copy.
9 ↩"pre sveti Ioan Zlatoust" uses the Slavonic forms sveti ("saint") and Zlatoust ("Golden-mouthed"), i.e. St. John Chrysostom; rendered with the familiar English name.
10 ↩milostenie covers both almsgiving and works of mercy; rendered "almsgiving" throughout this section for consistency, since the concrete giving to the poor is in view.
11 ↩"Savaoth" is the Slavonic form of Hebrew Sabaoth ("of hosts"); kept as Sabaoth to preserve the military resonance of the arrow image.
12 ↩"Ioan Léstvicinicul" is the Slavonic epithet for John of the Ladder (Climacus), author of The Ladder of Divine Ascent.
13 ↩ținére here means continence/self-restraint (abstinence), not simply "holding".
14 ↩Romanian *milostenie* here means concrete almsgiving to the poor (see the preceding section, 'cei ce fac milostenie săracilor'), while also carrying the wider sense of mercy. Rendered 'acts of mercy' to keep both the charitable deed and the mercy-word visible rather than flattening it to 'charity' or 'alms'.
15 ↩The source reads 'cu oprirea cu alte bunătăți curate', with no conjunction between the two phrases; translated as 'and ... the other pure good works', which is the most plausible intended sense in this list.
16 ↩The Romanian word covers both 'crafts/skills' and 'tricks/stratagems'; here the malicious sense governs, so 'devices' is used rather than a neutral 'skills'.
17 ↩Literally 'his adornment/beauty'; in this Slavonic-influenced idiom it stands with 'chip' (image) for the Genesis pair image-and-likeness, so 'likeness' is used.
18 ↩The Romanian clause is grammatically incomplete: 'cum' ('how') opens what reads as an exclamatory or dependent clause with no governing verb. Rendered as an exhortative 'see how', continuing the 'Socotiți și vedeți' of s3.
19 ↩A Slavonic loan (отчаяние), 'despair' — the classic monastic vice contrasted with saving compunction. Kept as 'despair' rather than a weaker 'discouragement'.
20 ↩The source has "cei 12 ucenici" — literally "the 12 disciples"; rendered as "the twelve disciples" for natural English.
21 ↩"făcătoriul cel făr' de lége" is literally "the lawless doer/maker"; the phrase is an epithet of reproach for Judas as a worker of lawlessness.
22 ↩"tartarul cel rece" — "cold Tartarus," the frozen underworld of Byzantine-Slavonic eschatology; rendered "the cold abyss." "Întunérecul cel osebit" ("the separated darkness") is rendered "the outer darkness," following the Gospel phrase it echoes.
23 ↩"fiind diavolul cu ranele sale céle réle" is compressed; the sense is that the devil, armed with his wicked wounds (the injuries he inflicts), could not endure the martyrs' steadfastness. Translated for that sense.
24 ↩The source reads "și fură cuvintele lui Dumnezeu deplin" — literally "and God's words were complete." Rendered as "were fulfilled completely," the plain sense: the appointed number and the divine word held.
25 ↩"vă le trezviți" carries the ascetic sense of nepsis — sober watchfulness of the mind; rendered "keep them watchful."
26 ↩"milosteniia" here means almsgiving — the chapter's stated theme is mercy shown to the poor — rather than mercy as a divine attribute.
27 ↩"fiară zvăpăiată" describes a beast that is wild and inflamed with fury; "cumplită" carries both "terrible" and "merciless."
28 ↩"hicléne" (from Turkish-derived *hiclean*) means deceitful, treacherous, cunning-in-malice. "Treacherous" keeps the moral edge; "wicked" alone would lose the note of duplicity that runs through this chapter's portrait of Satan.
29 ↩The printed sentence is cut off at "pân" (= *până*, "until"); the clause runs on into the next segmented sentence, which opens with "acum" ("now"). Translated as an open clause so the two segments join without adding or dropping matter.
30 ↩"muncéște" here carries its older sense of straining or toiling at something (not modern Romanian "works [a job]"); "laboring to" keeps the effortful, relentless force.
31 ↩"făpturii și zidirii lui Dumnezeu" pairs two near-synonyms — living creatures and the created order as a whole. The doubling is rhetorical amplification, so both halves are kept. "sfârșitul lui" most naturally means Satan's own end (his final judgment), though it could be read as the end of the world; the reading chosen matches the chapter's focus on Satan's span of activity since before Adam.
32 ↩Romanian "feții miei" is a familiar paternal address ("my sons/my children"); rendered "my children" to keep the warmth without archaism.
33 ↩"bunătăților" here means moral goods — the virtues — rather than material goods; rendered "every good thing" to keep both senses open.
34 ↩"mila" is rendered "mercy" (divine mercy descending), distinct from "milostenie" in the next sentence, which is almsgiving.
35 ↩"milostenie" is almsgiving — the practiced work of charity — while "mila lui Dumnezeu" in the same sentence is God's mercy; the source deliberately links the two words.
36 ↩"periciune păcatelor" is literally "the perishing/ruin of sins" — the sense is that these practices destroy sin, rendered here as "the undoing of sins".
37 ↩The final clause ("toată pohtirea lui Dumnezeu pohtéște să ajungă") is awkward in the source; taken as "every desire directed toward God yearns to arrive there."
38 ↩"ci" is adversative after a negative command; rendered by the semicolon plus "alone" to keep the contrast without an awkward "but".
39 ↩"Htistos" in the source is an obvious typographical slip for "Hristos" (Christ); translated as corrected.
40 ↩"lumina lumii cei netrecătoare" — the unfading light; "netrecătoare" carries both "unending" and "not passing away," set against the transience of the present world.
41 ↩'să moștenéze cu fața lui Dumnezeu' is literally 'to inherit with the face of God'; the sense is receiving God's presence as one's inheritance. Rendered 'inherit the face of God' to keep the inheritance image without the awkward preposition.
42 ↩'décii' here introduces the apodosis after the conditional 'de vă veți dăspărți'; the clause is exclamatory in Romanian ('câtă jale...'), and is rendered as an imperative-framed exclamation ('think what grief...') to keep both the force and the grammar readable.
43 ↩'întunérecul cel osebit' is literally 'the set-apart darkness'; it renders the biblical 'outer darkness', so that familiar phrase is kept.
44 ↩The Romanian syntax is tangled — the relative 'care ... care' and the possessive 'răutățile lui' leave the antecedent ambiguous. The most plausible sense is that the torments are those God prepared for the devil; translated accordingly.
45 ↩'Ci' is adversative here ('but'), turning from the acknowledged knowledge of s7 to its consequence for us.
46 ↩'mozaviri' means slanderers or false accusers; kept concrete, since the point is that no accuser will be required — our own deeds accuse us.
47 ↩"munci" in this text means torments/punishments (the pains of hell), not "labors"; rendered "punishments" to match the eschatological context established in the previous section.
48 ↩"mozavirie" is a Slavonic loan meaning slander/calumny; "hicleanul" ("the crafty one") is a standard Romanian name for the devil, so the phrase reads as the Evil One's slander. Left as "the deceiver" rather than naming Satan outright, matching the source's indirection.
49 ↩"toate lacrimile ce nu să cad nici să cuvin" — "tears that are neither fitting nor proper" is odd; some witnesses read "lucrurile" (things/deeds) rather than "lacrimile" (tears). Translated as transmitted; sense may be improper weeping or self-pitying grief.
50 ↩"pușcării" (prisons) and "încuitori vécinice" (eternal bolts/locks) are the text's images for hell's confinement; kept concrete rather than abstracted into "eternal punishment."
51 ↩"Înprumutați pre Dumnezeu" — lending to God is the traditional reading of Proverbs 19:17: what's given to the poor is a loan God repays. The question mark is the source's punctuation and the quotation runs on into s7.
52 ↩The source sentence begins mid-clause with a comma, continuing the quotation broken off in s6; 'cum am zice' is the author's gloss — 'as we would put it.' Segmentation preserved as given.
53 ↩The Romanian "veți să le cercetați și să le ispitiți" pairs two verbs of examining and testing; in this passage the sense is reciprocal — you must look these three things in the face and be tried by them. "cercetați" could also be read as a plain "you shall examine," but the closing clause "with your bodies and your souls" favors the sense of undergoing the trial.
54 ↩"Priiaten" (Slavonic loanword, приятель) means friend or close companion; rendered "friend" throughout.
55 ↩"Să să ispitească" here carries the sense of being examined or tested — the soul's interrogation at the toll-houses described in the next section — not "tempted"; rendered "to be put on trial".
56 ↩The quoted words paraphrase Genesis 3:19 ("pământ ești și în pământ te vei întoarce"). Quotation left as a candidate pending Moses resolution.
57 ↩"Vămile" are the tollhouses (Greek τελώνια) of Byzantine and Slavonic eschatology: the successive stations at which the soul, after death, is examined by accusing spirits. "Tollhouses" is retained rather than a generic "toll gates" or "trials" because the specific Orthodox teaching is in view, continuing the account of the hour of death in the preceding section.
58 ↩"Cumpenile céle drepte și nefățarnice" — literally "the scales that are righteous and unhypocritical." "Drepte" carries both "accurate" and "righteous"; "nefățarnice" means free of face-favoring partiality. Rendered as "just and show no favor" to keep both the moral and the mechanical sense of a balance that cannot be rigged.
59 ↩The clause "toate lucrurile noastre aiavea, unde sunt, cumpenile céle drepte" is loosely punctuated in the source; "unde sunt" is read as introducing the place of the scales ("where the scales are"), which the following noun phrase then names. The alternative reading — treating "unde sunt" as a separate clause ("wherever they are") — is possible but yields a less coherent sentence.
60 ↩The source opens with "Și ... încă" ("and ... even/also"), extending the preceding description of the fearsome judgment: not only sinners but even the angels stand in dread. Rendered with "And ... own" plus "will stand there" to carry that additive force without adding words.
61 ↩"ca să ne fie ajutoriu" ("so that it may be a help to us") takes the unperformed good deed as its subject; rendered "that could stand as our help" to keep the good work itself — not the angels — as the advocate.
62 ↩"întunérece" here is the Slavonic-derived numeral (тьма, "ten thousand"), not "darkness"; rendered "myriads" to keep the escalating count of the angelic host.
63 ↩"numai ce va aștepta" is rendered "all that's left ... is to wait"; the older idiom marks exclusive expectation, not mere futurity.
64 ↩Romanian 'cămara lui cea cerească' — the bridal or royal inner chamber; the image is of being admitted into the King's own quarters, not merely into heaven generally.

Teachings of Neagoe Basarab to His Son Theodosios companion

Rule yourself daily, not just on retreat

Chosen Portion turns the mirror into a daily practice — a short reading and examining question each morning before you lead anyone.

Chosen Portion makes the mirror daily: the ruler-formation questions this collection preserves become a two-minute morning examination in the app.

A daily formation reading drawn from centuries of counsel to those in authority
One pointed examination question a day — two minutes, before the meetings start
Track your practice over weeks and watch the examined life become a habit

Chosen Portion — Daily Prayer (free iOS app) →