III. CARTEA LUI NEAGOE VOEVOD CĂTRĂ CHIR VLĂDICA MACARIE ȘI CĂTRĂ ALȚI EGUMENI ȘI IEROMONAHI ȘI PREOȚI ȘI CĂTRĂ TOT CLIROSUL, CÂNDU AU ÎNGROPAT A DOAO OARĂ, ÎN MĂNĂSTIRE LA ARGEȘ, OASELE MUME-SEI, DOAMNEI NEAGĂI, ȘI ALE COCONILOR LUI, PETRU VOEVOD ȘI IOAN VOEVOD, ȘI A DOAMNEI ANGHELINII. CU CUVINTE ȘI ÎNVĂȚĂTURI DE UMILINȚĂ (Cuvântul al șaselea)

An Address to the Clergy and Laity

The author begins by addressing the clergy and laity, acknowledging their divine calling and expressing a longing to speak with them, particularly about his mother's bones.

You who by the mercy and the grace of God have been chosen and set before us, to give us light and to shine on us like the rays of the sun, so that you may show us and teach us the way of God — you too, most beloved father, kyr Bishop Macarie; and likewise you, fathers, who by that same mercy of that same God have been chosen, abbots of the holy monasteries and lavras, who for the love of Christ have left behind the food of this present age and have longed to gain the kind face of God and to reach eternal life — well, God is still greatly merciful and good, so may he give to you according to his mercy, and may your longing never be denied the sight of him; and you, priests and servants of the church, who serve the holy monasteries, may God receive your longing and your labors, and may you bloom in heaven forever like the lily.¹² And so it is with you too, lay boyars, rich and poor, men and women—because everyone desires and longs to receive mercy from God, and everyone will receive it. And so, my good father, Lord Macarie, and you lovers of Christ, honored abbots, and you, my brother priests and church servants, who praise God without ceasing, and likewise all of you who are good Orthodox Christians and are called laypeople and offer your praise to God at every hour — may God grant that his glory never depart from you!³⁴ And listen to me too, wretch that I am, with patience; hear my words and receive them without offense, because I have something to ask of you, and a longing of my heart to tell you — a longing bitter beyond words and burning like fire.⁵ So forgive me at this hour, for I have a few words to speak to my mother's bones. So forgive me, all you fathers and brothers of mine, because without your pardon I will not be able to speak.⁶

A Mother's Labors and Love

The author laments his mother's immense labors and tireless love for him, comparing her dedication to that of a bee, and expressing sorrow that he could not be with her at her death.

Now, my mother, you who gave me birth — I ask leave of the fathers and of the brothers, because I am about to begin speaking to you with many tears and with heavy sighs beyond counting.⁷ But I ask you to listen to me with love, for I mean to make bold to speak an oration to your bones, worn out as they are with labor. Oh, my mother, sweetness of my heart, servant of my God, Neaga — how much hardship you endured for me, carrying me such a long time, day and night; and not only day and night, but in every season and at every hour you were pregnant and weighed down with my body, until the time came when God's command reached you to give birth to me.⁸ In that hour, my mother, you carried as many cares and sorrows as you carried at your own death. Then, at God's command, His Holiness granted you life and granted me birth.⁹ And after that you went through still more labors and sorrows for my sake — so many that I stand here amazed at how many they were. I can't reckon up or count your labors, or how hard you wore yourself out for me. The only thing I know to set beside you is the bee, since she too works hard — she can never get her fill of the sweetness of the flowers, or of the labor itself.¹⁰ It seems to me she works harder than other winged creatures too. But when I thought it over and weighed it, I realized she only wears herself out by day, resting and taking her ease at night. You, my dear mother, I judged to be more tireless in labor than she is.¹¹ Why? Because at night the bee rests and takes her ease; and so do all the other birds of the sky, and the fish in the depths of the sea — every one of them rests then. But you, my mother, never had rest—not by day, not by night, not even for a single hour—and you never had your fill of toil. That's why, my beloved mother, I call you more tireless in labor than the bee, than the birds of the sky, and than the fish of the sea. And then, my mother, just when you wanted to rest from your labors, I came into your heart with longing and love, and from that moment you took on other labors, greater and more numerous. For in your eyes I shone brighter than the rays of the sun, and you never had any light more radiant than me before your eyes, nor did your heart ever hold a treasure dearer than me. And so, my mother, right up to your death your heart and your eyes could never have their fill of me or of the sight of me; and even then it was not granted me to be with you, so that your eyes might be satisfied with me and I, your son, might receive pardon and blessing from you.¹²

A Son's Duty and Marian Devotion

The author recounts his mother's dying wish for him to labor for her soul, leading him to seek the intercession of the Virgin Mary and to dedicate a church in her honor, before fulfilling his mother's request by reburying her relics.

And it wasn't for lack of love that I failed you — I loved you with my whole heart — yet I couldn't reach you at your death, so that your heart might have the sweetness of seeing me; for not even in your lifetime did you ever have your fill of my love, but even at your death your heart was left burning with longing and tenderness for me, and your eyes never had their fill of the sight of me.¹³ And I, since it wasn't given me to be there at your death, had my soul filled with grief, because I was left orphaned of you; and then I fell into deep bewilderment and confusion, and I didn't know how I could give rest to your soul.¹⁴ Then some people told me that they had asked you: “After your death, what should we do for your soul? ” And you answered: “My heart could never have its fill of love for my beloved son, Neagoe. So now I too give him, and place in him, the hope of my soul, and I say: just as I struggled and wore myself out for him, so may he wear himself out for my soul.”¹⁵ Then, my mother, when I heard the charge and the instruction you left for me, all I said was this: for the labors you spent on me, I too will labor for you; and for the love with which you loved me, I too will love your soul. And I remembered my own sins as well, and I asked myself who could do us more good.¹⁶ And so, my mother, in all my own thinking I could find no other helper kinder or more merciful than Mary, the most pure Virgin and mother of Jesus Christ, our living God — for from her come all mercies and all good things — and I cried out to her and said: “O most pure Lady, mother of God and most gracious helper, chosen out of all the generations.¹⁷ For it was only for your sake that God turned his face toward us, his servants, in kindness! Because of you, the kingdom of heaven was opened to us! Because of you, the food of paradise was given to us! Because of you, hell was taken captive and Satan was put to shame! Because of you, we were set free from our chains, from decay, and from the prisons of hell!¹⁸ You are the way of life, and it is by your way that all the righteous have won the kingdom of heaven. You are the true vine, who brought forth for us the ripened cluster, and from it the drink of salvation flowed to us — sweeter than honey and the honeycomb.¹⁹ Because of you, the righteous were led into the kingdom of heaven. You are the true and undefiled table that brought us the bread of heaven — the bread the righteous ate, receiving from it a joy no words can speak or tell; and because of you they have all rejoiced.²⁰ And so I, my mother, thought I might gain some measure of joy from the most holy Mother of God, our good helper—because each of us is born in sin, and we immediately return to serving sin.²¹ But for the sake of God's mercy, and his most pure Mother's, he won't let you be cut off from the kindness of his face.²² For this is where my nature and my mind led me: that there's no joy greater or more merciful for all Christians who love her than the Mother of our Lord Jesus Christ.²³ That's why I too set myself to the work and began to build a house for his holy ones from the foundation up.²⁴ And yet, because of my sins, I never once imagined I would see it finished. But the most pure Virgin, the blameless Mother of the great heavenly Emperor — she took no account of my sins. Instead she filled my eyes with the very thing I longed for, and I saw her house standing ready and complete. And when I saw it, I was filled with joy, and with my heart leaping for gladness I said in her praise: "O most pure Virgin, throne and dwelling place of the Word of God, may your name be praised from now to the ages of ages; for I, your servant, never dared to hope that I would see the desire of my heart fulfilled, or your house finished."²⁵ Then, after that joy I rejoiced with when I saw her house finished, I remembered your own words, the charge you laid on me at your death, when you told me what I would have to do for your soul after you were gone. And I could think of nothing greater or better, so I resolved on it and brought your bones to be buried in the holy house of her who gave birth to God.²⁶

Lament for Lost Sons

The author laments the loss of his sons Petru and Ioan, and his daughter Anghelina, expressing his sorrow over their premature deaths and dedicating their royal regalia to Christ and the Virgin Mary.

But when your bones were brought here, I — because of my sins — couldn't come to you again and satisfy my longing for you. Instead, I sent my beloved son Theodosie and my dear daughters, Stana and Ruxanda, in my place. They spring from your line, just as I do, and are your children too, so that they, at least, could satisfy their longing for your bones.²⁷ But since I couldn't come to you and be satisfied by seeing you, either the first time or now, I sent even more: my mother, my son Petru, and Ioan, and my daughter Anghelina. They too came from your offspring, just as I did.²⁸ But the Lord God paid no attention to my lawless deeds and my sins — for I am a sinner and unrighteous — and instead, He took them to the heavenly chamber.²⁹ So I beg you, my mother, don't be grieved, and don't think that I failed to send my sons, Petru and Ioan, and my daughter Anghelina, to you. I did send them! And if you don't believe me, look: I've sent Petru's crown too, and his jeweled plume, and the diadems.³⁰ And so, with deep humility and with great grief and longing, I speak to you as well, my son Peter: you were my blossoming branch, and my eyes were always shaded and cooled by your flowering; but now my branch has withered, its flowers have faded and fallen, and my eyes are left scorched and burned by grief for your flowering.³¹ My beloved son Peter, I thought and planned that you would be prince, that one day your youth would gladden my old age, and that you would be master of this land. But now, my son, I see you lying under the earth, like the body of any poor man at all. There was a time when you were dear to me, and now I have come to hate you; there was a time when I pitied you, and now I have no pity, and you have no love from us.³² There was a time when you were rich, and now you are poor. There was a time, my child, when I saw you above the earth, and now I see you beneath the earth. For a little while you showed yourself before my eyes like a beautiful flower, and then at once you went down under the earth again. For it was my longing that you should be the one to see me laid under the earth — and now, my dear son, it is I who have seen you buried first. Oh, my child, why didn't the earth cover me instead of you, rather than leaving me here in my old age?³³ And when the time came for my old age to find its rest in you, you had no care for me at all, and you left my heart to burn and blaze with grief for you forever, and left my eyes, in my old age, full of tears day and night. Because I would have given my own life and my own days just to have you alive. And I was having princely robes made for you, so you could put them on and be arrayed in them, and gladden my heart, and dry up these many tears in my eyes. But now your body is being stripped of the clothes I had made for it and dressed instead in the earth it was taken from, just as God says: "You are dust, and to dust you shall return" — while your soul is seeing other sights; and which of those sights your soul is seeing, I don't know.³⁴ Will God have mercy on you despite my sins, and clothe your soul with his mercy?³⁵ But I'm afraid your soul may somehow have been left unsatisfied by God's face, because of my sins.³⁶ Still, after all this, listen—I say to you: 'Get up, my child, get up, for your grandmother's bones have come to you as well, and she is a mother to you as she is to me, so that she too may have rest beside you!'³⁷ And along with them I've sent your ornaments as well: the crown, your aigrette, and the diadems.³⁸ And let your crown and your aigrette be placed on the Pantocrator, to adorn him with them, so that perhaps the Lord God will have mercy on you and give you the crowns that will never pass away.³⁹ And let the diadems be placed on the robe of the All-Pure Virgin, so that she will have mercy on you and cover you under her robe at the dread judgment, and give you the life of the ages, which will never pass away.⁴⁰

A Plea for Mercy and Imitation of Christ

The author instructs his remaining children to pray for the souls of their departed family members, emphasizing God's mercy and the importance of venerating Christ's passion and wounds as a path to salvation.

And so now, my beloved sons — you who are the precious treasure of my heart and the shining light of my eyes — you, my child Theodosios, and you, my dear daughters, Stana and Ruxandra: now my mother, your grandmother, is being buried under the earth, as God has commanded.⁴¹ So get up and run to our merciful Lord and Master, our God Jesus Christ, and to his most pure Mother, and with deep fear and humility take their honored icons into your arms — for my mother, your grandmother, and for my sons, your brothers — and say this: "O Master Christ, almighty King, good one and lover of mankind, Lord and God who cannot lie, you who said: 'Whoever comes to me I will not drive away.'"^✦ And so we too, your servants, find nothing sweet but you, and that is why we run to you for mercy — not according to our sins, but according to your great mercy, which no one knows the source of, and no one can measure. For we are your creation, Lord; so don't let our forebear, or our brothers, or the work of your own hands be mocked by Satan. Receive them, Lord, into your good chamber — not as though they were righteous, but as the lowliest of hired servants.^✦⁴² And now, my honored father, Kyr Macarie, and you, abbots and priests and all the other brothers who stand together in Christ — all of you — I ask you again, just as I asked you before, to grant me forgiveness and blessing, for God has appointed you, and you have given me your blessing to say a short prayer over my mother's bones.⁴³ So, as far as I've been able to understand—and only in some small part—I have spoken and prayed; and may none of it bring you any grief. Bending my knees once more and lowering my face to the ground, to the very earth, with deep reverence before your radiance—because I carry so much sorrow and longing toward you—from this moment on I want to say a few more words to you.⁴⁴ And still I ask you again: turn your ears toward this humble plea of mine, the plea I mean to lay before you. So then, consecrated fathers, receive this plea from this very hour without taking offense, because there's no one else I turn to with such longing and grief—I look with longing only toward the love of your radiance. And so, my teacher and guide, Kyr Macarie, and you, my beloved abbots and priests, and likewise you, boyars, rich and poor alike—now I ask all of you together, with humility and reverence, because I intend to pray to our Lord and God Jesus Christ for my mother's soul: even if I had wanted to pray earlier, I wouldn't have dared to speak a single word to my God, since I am weighed down and loaded with sins.⁴⁵ But with your help and blessing, now I will dare to speak, and I will pray to God together with you, all of us saying: "O King, almighty God, merciful and lover of mankind, before You I fall, my Lord, and I plead with You for Your little ewe lamb, who is my mother: by Your great mercy, do not let her be cut off from Your flock into the deep chasms, and do not let her be overpowered by the cruel and pitiless beasts, Lord, my God and good Shepherd. Bring Your lamb back into Your fold, draw her up out of the depth of the abysses, deliver her from the cruel and pitiless beasts, and receive her into Your flock."⁴⁶⁴⁷ For it's on Your mercy alone that we set our hope, Lord, my God, since Your mercy has neither beginning nor end. And for love of us you made the heavens, and beyond that you made yourself a son of Adam as well. And out of love for us, you surrendered your sweet and radiant face to be struck by open hands, to be spat upon and insulted by an ungrateful people.⁴⁸ For us, you stood trial before Caiaphas. What dread, what a wonder — the slave sat while the King stood; Annas mocked him while the King of heaven humbled himself! For love of us you left the heavenly city and came down and let your body be crucified on the cross in the city of the Jews, Christ our King — and they gave you vinegar and gall to drink.⁴⁹ For us you took the nails driven through your hands, and when they pierced your side with the spear, without mercy, then the sun hid itself, the moon withheld her light, the stars of heaven went dark, the heavens shook with terror, the earth trembled to its foundations, and darkness covered the whole world. The temple veil was torn and the rocks split apart; and when your mother and John, the young disciple, saw you hanging on the cross, who could tell or recount the tears of the pure Virgin Mary, or who could put into words the longing and grief of your own heart?⁵⁰⁵¹ Then all the powers of heaven came down in humility and deep grief; and Michael the archangel and Gabriel, with the many-eyed cherubim and the six-winged seraphim—they could not bear to look upon the fullness of your endurance and your humility, but covered their faces with their wings and wept, and they too marveled at such patience and lowliness as you showed toward us, my God.⁵² And so, Christ my Master, everyone who loved you and bowed before your holy Passion and your crucifixion painted icons of your honored and shining face. But all those who were faithless and never believed in you, neither at the first nor afterward, now came up to the icon of your face and stabbed your royal body with a dagger.⁵³ Oh, the wonder of it — see, blood came out of the icon and ran down, just as it had before.⁵⁴ And you, my Maker, could find no rest from that faithless Jewish people, neither at the first nor afterward. O Lord, my King, you spent so much love and so much suffering for us that no one can reckon or count your mercies — how many they are, or when they began, or when they will ever come to an end. And so I too, your unworthy servant, more sinful than anyone alive, together with your handmaid, my mother Neaga, and with all you have made, and with my children, bow before your sufferings, bow before your crucifixion, bow before the wounds of your royal majesty, which you endured on the cross for us, for all of us who are human.⁵⁵ And again we bow before that second set of wounds, the ones you endured on the holy icon for our sake at the hands of the faithless Jews, and we glorify your resurrection, our God — because hell was plundered and broken open, and Satan's filthy, defiled face was put to shame, while the righteous received life everlasting. See, Theodosios my son, how good God is! So get up, with earnest effort and with humility, and bow before Jesus Christ, because it isn't right that the kingly and innocent wounds should go unvisited by us.⁵⁶ Instead, take the aigrette of God's servant, my son and your brother Petru, and with it cover the honored wounds of our Lord Jesus Christ.⁵⁷ And bow down for me, my son, and kiss the honored wound of the Lord Christ — for my mother and your grandmother Neaga; and for me as well, and for your little brothers and sisters, for Petru and for Stana and Anghelina, and then for yourself too, my son.⁵⁸ And pray to God to have mercy on you and to show you compassion, both in this age and in the age to come. For God is rich in mercy, and he himself says: "Whoever comes to me I will never cast out." So let us too turn our faces toward no one else, but only toward the compassion and mercy of Christ, in the hope that he will show us mercy and give us his own manner of living and his life — the life that will never pass away, but will go on through years that never end and never run out. Amen.⁵⁹

Read the original Romanian

Cela ce ești cu mila și cu darul lui Dumnezeu ales și pus înaintea noastră, de ne luminezi și ne strălucești ca razele soarelui, ca să ne arăți și să ne înveți calea lui Dumnezeu și noao, preaiubite părinte, chiar vlădico Macarie; așijderea și voi, părinți, carii sunteți cu acéiași milă a aceluiași Dumnezeu aleși, și egumeni din sfintele mănăstiri și lavre, și pentru dragostea lui Hristos ați lăsat hrana veacului acestuia și ați pohtit să dobândiți fața lui Dumnezeu cea bună și să ajungeți viața cea de véci, deci și Dumnezeu încă iaste multu milostiv și bun, ci să vă dea după mila lui, să nu să lipsească pohta voastră de vederea lui; și voi, preoților și slujitorii biséricii, carii slujiți sfintelor mănăstiri, să priimească Dumnezeu pohta și ostenințele voastre și să înfloriți în ceriu în véci ca crinul. Așa și voi, boiari mireni, bogați și săraci, bărbați și mueri, pentru că toți dorescu și pohtescu să dobândească milă de la Dumnezeu și toți vor dobândi.

Drept acéia, o, bunul mieu părinte, chir Macarie, și voi, iubitorii de Hristos, cinstiți egumeni, și voi, fraților preoți și poslușnici, carii totdeauna lăudați pre Dumnezeu, așijderea și voi toți câți sunteți buni slăvitori creștini și vă chemați mireni și aduceți și voi pohvală lui Dumnezeu în toată vrémea, să dea Dumnezeu să nu să dăspartă slava lui de la voi! Și pre mine ticălosul, încă mă ascultați cu ușurare, și cuvintele méle le auziți și le priimiți făr’ de dosădire, că am să vă rog și să vă spuiu un dor al inimii méle, foarte amar și cu foc. Ci să mă ertați într-acest ceas că am puținéle cuvinte să vorbescu cătră oasele maicii méle. Dreptu acéia mă ertați toți păgânii și frații miei, că făr' de ertăciunea voastră nu voiu putea grăi.

Acum, o, maica mea și născătoarea mea, iau iertăciune de la părinți și de la frați, că voiu să încep a grăi cătră tine cu multe lacrămi și cu gréle suspini și nenumărate. Ci te rog să mă asculți cu dragoste, că voi să îndrăznescu să fac orație cătră oasele tale céle ostenitoare. O, maica mea și dulceața inimii méle și roaba Dumnezeului mieu, Neago, câtă dosadă ai avut pentru mine, fiind multă vréme sărcinată cu mine, ziua și noaptea; și încă nu numai zioa și noaptea, ci în toată vrémea și în tot ceasul ai fostu însărcinată și împovărată cu trupul mieu, până în vrémea céia ce-ți veni porunca lui Dumnezeu să mă naști. Atunce, o, maica mea, atâtea griji și scârbe ai avut, câte ai avut și la moarte-ți. Décii, cu porunca lui Dumnezeu, adaose sfințiia-sa ție viață și mie naștere. Și după acéia încă mai multe ostenințe și scârbe ai petrecut pentru mine, cât stau și eu de mă mir de mulțimea lor. Și nu pociu să socotescu și să număr ostenințele tale, cât te-ai ostenit pentru mine. Ce numai ce știu pe albină, că să ostenește și ia multu, că acéia niciodată de dulcețile florilor nu să poate sătura nici de osteneală.

Așijderea mi să pare să fie ia mai ostenitoare și decât alte pasări, ce însă socotiiu și chibzuiiu că acéia numai ziua ce să ostenéște, iar noaptea ia se odihnéște și să răpaosă; iar pre tine, o, draga mea maică, eu te aleș mai ostenitoare dăcât dânsa. Pentru ce? Pentru că albina noaptea să odihnéște și să răpaosă; încă și alte pasări ale ceriului, toate, și peștii din fundul mării, toți atunci să odihnescu. Iar tu, maica mea, niciodată n-ai avut odihnă, nici ziua, nici noaptea, nici măcar într-un ceas, nici te-ai săturat niciodată de osteneală. Pentr-acéia, iubita mea maică, te chem pre tine că ești mai ostenitoare decât albina și decât pasările ceriului și decât peștii mării. Deacii, o, maica mea, când vruseși să te odihnești de ostenéle, iar eu întraiu cu dor și cu dragoste în inima ta și de atunce ai luat alte ostenéle mai mari și mai multe. Că eu eram înaintea ochilor tăi mai luminat decât razele soarelui și niciodată n-ai avut înaintea ochilor tăi altă lumină mai luminoasă decât pre mine, nici inima ta n-au avut altă avuție mai dragă decât pre mine. Drept acéia, o, maica mea, inima și ochii tăi, pân’ la moartea ta niciodată nu s-au putut sătura de mine și de vedérea mea, și atuncea nu mi să întâmplă să fiu cu tine, ca să să sature ochii tăi de mine și eu, fiiul tău, să iau iertare și blagoslovenie de la tine.

Și nu numai pentru căci n-am avut eu dragoste den toată inima cătră tine, n-am ajunsu să fiu la moartea ta, ca să să îndulcească inima ta de mine, deaca nici în vrémea vieții tale nu te-ai săturat de dragostea mea, ci încă și la moartea ta îți rămase inima aprinsă de dorul și de mila mea, și ochii tăi nu se săturară de véderea mea. Iar eu, deaca nu mi să întâmplă să fiu atuncea la moartea ta, mi să umplu sufletul de întristăciune, căci rămaș sărac de tine, și apoi căzuiu în mirare mare și în nepricépere și nu știui în ce chip voiu putea face odihnă sufletului tău. Deacii unii îmi spuseră zicând că te-au întrebat: „După moartea ta, ce vom face pentru sufletul tău? “ Iar tu ai zis: „Inima mea niciodată nu s-au putut sătura de dragostea iubitului mieu fiiu, a lui Neagoe. Pentru acéia și eu acum dau și puiu nădéjdea sufletului mieu pre dânsul și zic: cum m-am nevoit și m-am ostenit eu pentru dânsul, așa doar să va osteni și el pentru sufletul mieu“. Atuncea eu, maica mea, deaca am auzit porunca și învățătura ta, care ai lăsat spre mine, numai ce ziș pentru ostenélele tale, care te-ai ostenit pentru mine, și eu încă mă voi osteni pentru tine; și pentru dragostea ce m-ai iubit, și eu încă voiu iubi sufletul tău și-mi aduș aminte și de păcatele méle și gândiiu cine va fi noao mai întru bunătățiuri. Deacii, maica mea, eu cu firea mea nu aflaiu alt ajutoriu mai îmbunătățit și mai milostiv decât pre Mariia preacurata fecioară și muma lui Iisus Hristos, Dumnezeul nostru cel viu, pentru că de la dânsa fură toate milele și bunătățile și cătră dânsa strigai și ziș: „O, preacurată stăpână, muma lui Dumnezeu și preabună ajutătoare, care ești aleasă din toate neamurile. Că, numai pentru tine își întoarse Dumnezeu fața sa întru bunătate, cătră noi, robii săi!

Pentru tine ne-au dășchis împărățiia ceriului! Pentru tine ni s-au dăruit hrana raiului! Pentru tine fu robit iadul și satana să rușină! Pentru tine fum izbăviți den legături și den putrejuni și den temnițile raiului! Tu ești calea vieții și pentru calea ta au câștigat toți drepții împărățiia ceriului. Tu ești vița cea adevărată, care ai făcut noao strugurul cel copt, din care ne-au cursu băuta spăseniei, care iaste mai dulce decât miiarea și decât fagurul ei. Pentru tine fură duși drepții întru împărățiia ceriului. Tu ești masa cea dreaptă și curată, carea ne-au adus pâinea cea cerească, din carea au mâncat drepții și au luat bucuriia cea nespusă și negrăită și pentru tine toți s-au bucurat.

Pentr-acéia și eu, maica mea, am cugetat ca doară am dobândi ceva bucurie de la preasfânta născătoarea lui Dumnezeu și ajutătoarea cea bună, că noi toți din păcate suntem născuți și iarăși păcatului lucrăm. Iar pentru mila lui Dumnezeu și a preacuratei lui maice, dar nu te va lăsa să fii usebită de la fața lui cea bună. Că pre mine așa mă duse firea și cugetul, să nu fie altă bucurie mai mare și mai milostivă, decât maica Domnului nostru, lui Iisus Hristos, cătră toți creștinii care o iubescu.

Dreptu acéia și eu m-am nevoit și am început casă a zidi sfinții sale den temelie. Deacii, pentru păcatele méle, eu nici într-un chip nu gândeam să o văzu sfârșită. Iar preacurata fecioară și nevinovata maică a marelui împăratului cerescu, ia n-au băgat în seamă păcatele méle, ci au săturat ochii miei de dorul ce doream, și văzuiu casa ei gata și sfârșită. Și deaca văzuiu așa, mă umpluiu de bucurie și, săltându-mi inima de veselie, ziș în lauda ei: „O, preacurată fecioară, scaunul și lăcașul cuvântului lui Dumnezeu, fie numele tău lăudat de acum până în véci; că eu, robul tău, nu m-am nădăjduit să văzu pohta inimii méle deplin, nici casa ta sfârșită“. Deacii, după acea bucurie ce mă bucuraiu, deaca văzuiu casa ei sfârșită, eu îmi aduș aminte de cuvintele tale ce mi-ai poruncit la moartea ta zicând, că eu ce-ți va trebiu după moarte să fac sufletului tău. Iar eu nu știuiu ce lucru va fi mare și mai bun, ci voiiu și aduș oasele tale, să să îngroape în sfânta casă a ceiia ce au născut pre Dumnezeu.

Iar la aducerea oaselor tale, eu, pentru păcatele méle, iar nu putuiu veni la tine, ca să mă satur de dorul tău, ci am trimis în locul mieu pre iubitul mieu fiiu pre Theodosie și pre dragile méle cocoane, pre Stana și pre Ruxanda, care suntu iarăși din rădăcina ta și fii și ție, cum îți sunt și eu, ca încai să să sature ei de dorul oaselor tale. Dar, de vréme ce eu n-am fost harnic nici întâi, nici acum să viu la tine, să mă satur de vederea ta, și încă am mai trimis, o, maica mea, și pre fiiu mieu Petru și pre Ioan și pre fie-mea Anghelina, că și acéia au fost din odraslele tale, cum suntu și eu. Ci Domnul Dumnezeu n-au băgat în seamă fărdelegile și păcatele méle, căci sunt păcătos și nedrept, ci i-au luat cătră cămara cea cerească. Deci te rog, maica mea, să nu-ți pară rău, nici să gândești că doar n-am trimis eu pre fii miei, pre Petru și pre Ioan și pre fie-mea Anghelina la tine. Că am trimes! Iar de nu mă vei créde, iată că am trimes și coruna lui Petru, și surguciul lui, și diadiméle.

Pentru acéia, cu multă umilință și cu mare jale și dor grăescu și cătră tine, fiiul mieu Petru, că tu erai stâlparea mea cea înflorită, de carea pururea să umbrea și să răcorea ochii miei de înflorirea ta; iar acum stâlparea mea s-au uscat și florile ei s-au veștijit și s-au scuturat, și ochii miei au rămas arși și pârliți de jalea înfloririi tale. O, iubitul mieu fiiu Petru, eu gândeam și cugetam să fii domn și să veselești bătrânéțele méle oarecând cu tinerețele tale și să fii biruitoriu pământului. Iar acum, fiiul mieu, te văzu zăcând supt pământ, ca un trup al fieștecăruia sărac. Într-o vréme îmi erai drag, iară acum eu te-am urât; într-o vréme îmi era milă de tine, iar acum mie nu-mi iaste milă și n-ai nici o dragoste de la noi. Într-o vréme erai bogat, iar acum tu ești sărac. Într-o vréme, fătul mieu, te vedeam pre pământu, iar acum eu te văzu suptu pământu. Și în puținea vréme te arătași ca o floare frumoasă înaintea ochilor miei, iară apoi numaidecât, iar te supuseși supt pământu. Că eu pohteam să vezi tu pre mine supt pământu, iară acum, dragul mieu fiiu, eu văzuiu întâi pre tine îngropat.

O, fătul mieu, căci nu acoperi mai bine pre mine pământul decât pre tine, ce mă lasă la bătrânețele méle. Și când fu vrémea bătrânéțelor méle să să odihnească pentru tine, tu atunce n-ai nici o grijă de mine și m-ai lăsat să fie totdeauna inima mea arsă și aprinsă de jalea ta și ochii miei să fie la bătrânéțele méle tot plini de lacrăme zioa și noaptea. Că eu aș fi dat traiul și zilele méle, ca să fii tu viu. Și eu îți găteam haine domnești, ca să te îmbraci cu dânsele și să te împodobești, ca să veselești inima mea și să usuci acéste lacrăme multe din ochii miei. Iară acum trupul tău să dăzbracă de hainele care i-am gătit eu și să îmbracă în pământu, dintru care au fost luat, după cum zice Dumnezeu, „că din pământu ești și iar în pământu te vei întoarce“, iar sufletul tău alte vederi véde, ci nu știu dintr-acéle vederi, care va fi văzând sufletul tău. Milostivi-se-va Dumnezeu pre tine pentru păcatele méle, să-ți îmbrace sufletul tău cu mila sa? Ci mă tem ca să nu fie sufletul tău rămas cumva nesătul de fața lui Dumnezeu, pentru păcatele méle. Însă, după acéstea toate, iată că-ți zic: „Scoală, fătul mieu, scoală, că au venit și oasele moașă-ta la tine, și-ți iaste și ție mumă, ca și mie, ca să aibă și iale odihnă lângă tine!

Și cu dânsele am trimis și podoabele tale: coruna și surguciulu-ți și diadiméle. Și să să pue cununa și surguciul tău la Pandocrator, să să împodobească cu dânsele, ca doar s-ar milostivi Domnul Dumnezeu spre voi și v-ar dărui cununile céle ce nu vor tréce niciodată. Iar diadimele să să pue la vășmântul précistei, ca să să milostivească spre voi și să vă acopere supt veșmântul ei, la înfricoșata judecată, și să dea voao viața cea de véci, carea nu va tréce niciodată.

Deci acum, iubiții miei fii și avuțiia inimii méle cea scumpă și lumina ochilor miei cea strălucitoare, tu, fătul mieu Theodosie, și voi, dragile méle cocoane, Stano și Roxando, acum muma mea și moașa voastră să îngroapă supt pământ după porunca lui Dumnezeu. Pentru acéia vă sculați și alergați cătră îndurătoriul și despuitoriul nostru Domn și Dumnezeu Iisus Hristos și cătră preacurata a lui maică și cu multă frică și umilință cuprindeți în brațe cinstitele lor icoane, pentru mumă-mea și moașa voastră și pentru feciorii miei și frații voștri și ziceți așa: O, stăpâne Hristoase, împărate atotțiitoriule, bunule și iubitoriule cel de oameni, Doamne și Dumnezeule cel nemincinos, carele ai zis: „cel ce va veni cătră mine nu-l voiu goni afară“. Dreptu acéia și noi, robii tăi, nu aflăm alt dulce decât pre tine, pentru acéia alergăm cătră tine ca să ne miluești, însă nu după păcatele noastre, ci după mila ta cea multă, carea nu o știe nimeni de unde vine, nici o poate socoti. Că noi, Doamne, suntem zidirea ta, ce nu lăsa, Doamne, strămoașa noastră și pre frații nostri și făptura mâinilor tale să fie batjocoriți de satana, ci-i priimește, Doamne, în cămara ta cea bună, nu doar ca pre niște drepți ci ca pre niște argați de cei mai proști.

Iată acum, cinstite părintele mieu, chir Macarie, și voi, egumeni și preoți și alți frați câți vă aflați întru Hristos, toți, iar vă rog, precum v-am rugat și mai întâiu, să aibu ertare și blagoslovenie de la voi, că Dumnezeu v-au tocmit și m-ați blagoslovit ca să fac puținea rugă cătră oasele maicii méle. Pentr-acéia, cât am putut pricépe dentr-o parte oarece, eu am zis și m-am rugat, iar voao încă să vă fie făr’ de mâhneală. Și iar încă mai plecându-mi genunchile și fața jos, pre fața pământului și cu multă plecăciune cătră luminarea voastră, că am multă jale și mare dor cătră voi, de-aciia voi să mai grăescu cătră voi puținéle cuvinte. Ci încă iar vă mai rog ca să vă plecați urechile cătră smerita rugăciunea mea, carea voi să mă rog cătră voi. Deci voi, sfintiți părinți, făr' de părere rea să priimiți această rugă dintr-acestu ceas, că eu pre nimeni n-am cu dor și cu jăluință, ci numai ci caut cu dor cătră dragostea luminilor voastre. Drept acéia, învățătoriul și îndreptătoriul mieu, chiar Macarie, și voi, iubiții miei egumeni și preoți, așijderea și voi, boiari, bogați și săraci, acum eu dinpreună pre voi pre toți vă rog cu umilință și cu plecăciune, că voi să mă rog cătră Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos pentru sufletul maică-mea, că de aș fi și vrut să mă rog mai nainte, eu n-am îndrăznit a grăi cuvântu cătră Dumnezeul mieu, că suntu îngreuiat și însărcinat de păcate. Iar cu ajutoriul și cu blagosloveniia voastră, acum eu voiu îndrăzni de voiu grăi și mă voiu ruga lui Dumnezeu dinpreună cu voi, cu toți zicând: „O, împărate, atotțiitoriul Dumnezeul cel milostiv și iubitor de oameni, cătră tine cad, Domnul mieu, și te rog pentru mielușaoa ta și muma mea, să nu fie, după mila ta cea mare, dăspărțită de turma ta în prăpastiile céle adânci, nici să fie biruită de fierăle céle cumplite și nemilostive, Doamne, Dumnezeul mieu și păstoriul cel bun, ci întoarce mielușaoa ta în staulul tău și o scoate din adâncul propastiilor și o izbăvéște de hierăle céle cumplite și nemilostive și o priiméște în turma ta. Că numai pre mila ta ne nădăjduimu, Doamne, Dumnezeul mieu, că mila ta n-are nici început, nici sfârșit.

Și pentru dragostea noastră tu ai făcut ceriul și încă te făcuși și fecior lui Adam. Și pentru dragostea noastră fața obrazului tău cea dulce și luminată o ai dat spre lovire de palme și spre scuipire și ocară neamului jidovescu celui nemulțumitoriu. Pentru noi ai stătut la judecată înaintea Caiafei. O, frică și minune, cum robul șădea, iar împăratul sta în picioare, și Anna îl batjocorea, iar împăratul ceriurilor să smerea! Pentru dragostea noastră ai lăsat cetatea cea cerească și te-ai pogorât dă țe-ai răstignit trupul pre cruce, în cetatea ovréiască, împărate Hristoase, și te adăpară cu oțet și cu fiiare. Pentru noi ai luat pren palme pătrundere de piroane și cându te împunseră cu sulița prin coaste, făr’ de milă, atuncea soarele să ascunse, luna nu déde lumina ei, stélele ceriului să întunecară, ceriurile să înfricoșară, pământul den temelie să cutremură, întunerec fu preste toată lumea. Catapeteazma biséricii să sparse și pietrile să sfărâmară, iar maica ta și Ioan, tinerelul ucenic, când te văzură spânzurându pre cruce, cine ar putea spune și să povestească lacrămile curatei fecioare Mariei, sau cine va putea grăi pohta și dorul inimii tale? Atuncea să pogorâră toate puterile céle cerești, cu umilință și cu jale mare, iar Mihail arhanghel și Gavriil cu heruvimii cei cu ochi mulți și cu serafimii cei câte cu 6 aripi, ei nu putea să caute spre mulțimea răbdării și smereniei tale, ci-și acoperea féțele cu aripile și plângea și să mira și ei de atâta răbdare și smerenie ce ai arătat cătră noi, Dumnezeul mieu.

Pentru-acéia stăpâne Hristoase, câți te-au iubit și s-au închinat sfintelor tale patemi și răstignirii tale, ei au zugrăvit icoane cinstitul și luminatulu-ți chip. Iar câți au fost necredincioși și n-au crezut întru tine, nici întâiu, nici apoi, acum ei au venit cătră icoana chipului tău și împărătescul tău trup l-au împunsu cu hangériul. O, minune, că iată că eși dentr-însa și curse sânge, ca și mai nainte. Și tu, făcătoriul mieu, nu te-ai putut odihni de necredinciosul neamul jidovescu, nici întâi, nici apoi. O, Doamne, împăratul mieu, atâta dragoste și pateme ai pus pentru noi, cât nimeni nu poate socoti nici număra milele tale câte sunt, nici de când s-au început și până când să vor sfârși. Dreptu acéia și eu, nevrédnicul robul tău, carele suntu mai păcătos decât toți oamenii, dimpreună cu roaba ta și mumă-mea Neaga și cu zidirea ta și feciorii miei, ne închinăm patemelor tale, ne închinăm răstignirii tale, închinămu-ne ranelor împărății tale, care le-ai răbdat pre cruce pentru noi oamenii. Și iarăși ne închinăm ranelor celor de al doilea rându carele ai răbdat pre sfânta icoană pentru noi de necredincioșii jidovi și slăvim înviiarea ta, Dumnezeul nostru, pentru că fu iadul robit și spart și fața satanii cea scârnavă și spurcată fu rușinată, iar drepții luară viața de véci.

Vezi, fătul mieu Theodosie, cât iaste de bun Dumnezeu! Pentr-acéia cu nevoință și cu umilință mi te scoală și te închină lui Iisus Hristos, că nu să cade să stea împărăteștile și nevinovatele rane necercetate de noi. Ci ia surguciul robului lui Dumnezeu, fiiului mieu și al fratelui tău, al lui Petru, și acopere cu dânsul cinstitele rane ale Domnului nostru Iisus Hristos. Și să mi te închini, fătul mieu, și să săruți rana cea cinstită a Domnului Hristos, pentru mumă-mea și moașă-ta Neaga; încă și pentru mine și pentru frățiorii tăi, pentru Petru și pentru Stana și Anghelina, decii și pentru tine, fătul mieu. Și te roagă lui Dumnezeu să te miluiască și să-i fie milă de tine, și în cest veac, și în cel ce va să fie. Că Dumnezeu iaste mult milostiv și el însuși zice: „Oricine va veni cătră mine, nu-l voi scoate afară“. Pentr-acéia și noi cătră nimeni să nu ne întoarcem fețele, ci numai cătră îndurările și milele lui Hristos, ca doar s-ar milostivi spre noi și ne-ar da traiul și viața sa, care nu va tréce niciodată, ci va trăi în ani netrecuți și nesfârșiți, amin.

Scripture echoes

↩John.6.37 — All that the Father gives me will come to me, and the one who comes to me I will never cast out.
↩Luke.15.19 — I am no longer worthy to be called your son. Make me as one of your hired servants.

Notes

1 ↩"chiar vlădico Macarie": "chiar" here stands for the Greek honorific kyr (lord), used before a bishop's name, not the modern Romanian adverb "even/exactly"; "vlădico" is the vocative of "vlădică" (bishop).
2 ↩"fața lui Dumnezeu cea bună" is rendered "the kind face of God" — the idiom means God's favorable regard (his gracious countenance), not merely a visible appearance.
3 ↩"buni slăvitori creștini" renders the Slavonic-derived phrase for right-glorifying (Orthodox) Christians; "good Orthodox Christians" keeps that confessional sense without archaism.
4 ↩"poslușnici" (from Slavonic) covers monastic novices and those in church service; rendered "church servants" to keep both in view.
5 ↩"cu ușurare" here means with indulgence or forbearance rather than "with ease"; "with patience" preserves the plea for a lenient hearing.
6 ↩The printed reading "păgânii" (the pagans) is almost certainly a corruption of "părinții" (the fathers): the whole address is directed to clergy and laity of the Church, and "fathers and brothers" is the standard paired vocative here and in the surrounding sections. Translated from the corrected reading; flagged for review.
7 ↩"iau iertăciune de la părinți și de la frați" is the formal request for pardon/permission addressed to the clergy and monks named in the preceding section; rendered "I ask leave of the fathers and of the brothers" rather than "I take forgiveness," which would misread the idiom.
8 ↩"dosadă" here carries the older sense of affliction, trouble, hardship rather than the modern sense of vexation or annoyance.
9 ↩"sfințiia-sa" ("His Holiness") stands as an honorific for God himself in this sentence, following directly on "porunca lui Dumnezeu"; kept as an honorific rather than flattened to a plain pronoun.
10 ↩"Ce numai ce știu pe albină" is elliptical; the sense supplied is comparative — the bee is the one creature he knows that comes close — which the following section confirms by explicitly ranking his mother above the bee.
11 ↩The source compares the bee (from the preceding section) with "pasări" (birds); the bee is thus grouped loosely with flying creatures. Rendered "winged creatures" here to keep the comparison coherent, and "birds of the sky" where the source names them separately.
12 ↩"blagoslovenie" is the Slavonic term for blessing, standing alongside the Romanian "iertare" (pardon/leave-taking forgiveness); the pair names the customary deathbed rite of forgiveness and parental blessing.
13 ↩The opening "Și nu numai pentru căci n-am avut eu dragoste..." is elliptical; rendered as a denial that absence signaled lack of love, with "deaca" taken causally ("for, since").
14 ↩"rămaș sărac de tine" is literally "I was left poor of you"; rendered "orphaned of you" to carry the force of bereavement in a son's address to his mother.
15 ↩"doar" here carries hopeful expectation rather than mere possibility; rendered as "so may he," matching the correlative "cum... așa".
16 ↩"cine va fi noao mai întru bunătățiuri" is compressed and idiomatic; the sense appears to be "who would be of greater benefit to us," preparing the appeal to the Virgin in the next sentence. Rendering is the most plausible reading of an uncertain phrase.
17 ↩"cu firea mea" means roughly "by my own nature/wits"; rendered "in all my own thinking" to keep the contrast between human resourcefulness and the help sought from the Virgin.
18 ↩The source reads "temnițile raiului" — "the prisons of paradise" — which yields no sense in a list of things we are freed from. Translated as the most plausible intended reading, "temnițile iadului" (the prisons of hell), matching the preceding sentence about hell taken captive. Left unresolved for review.
19 ↩The vine/cluster imagery of John 15:1 is addressed to the Virgin rather than to Christ: she is the vine, and the ripe cluster she bears is Christ, whose blood is "the drink of salvation." The transfer is deliberate in the Romanian and has been kept.
20 ↩"Masa cea dreaptă și curată" is rendered "true and undefiled table": dreaptă here carries the sense of rightful/true rather than merely straight, and the pairing keeps the altar-table's Eucharistic weight rather than flattening it to a household image.
21 ↩"Pentr-acéia" is resumptive, tying this sentence back to the preceding praise of the Virgin; rendered "And so" to keep that logical link. "că" is causal ("because"), giving the reason he seeks her help.
22 ↩"usebită" is read as a variant/misspelling of "osebită" (set apart, separated) — hence "cut off from." The pleonastic "Iar ... dar" of the old Romanian is rendered by a single "But."
23 ↩"firea și cugetul" pairs innate disposition with deliberate reflection — "nature and mind," not mere feeling. "bucurie" here names the Virgin herself as the joy given to those who love her.
24 ↩The source reads "casă a zidi sfinții sale"; the genitive/dative marking is irregular. The sense is most plausibly "to build a house for his saints" (i.e., the church at Argeș). A reading "for his holy Mother" is possible but less well supported by the surface form.
25 ↩"scaunul și lăcașul cuvântului lui Dumnezeu" — throne and dwelling place of the Word of God: a standard Byzantine Marian title; "scaun" is kept as "throne" rather than "seat" to preserve the liturgical resonance.
26 ↩"ceiia ce au născut pre Dumnezeu" renders the Theotokos title literally — "her who gave birth to God" — rather than flattening it to "Mother of God," since the Romanian preserves the birth-giving formula.
27 ↩"cocoane" here means the ruler's daughters (young noblewomen of the princely house), not a general term of address; rendered "daughters" for clarity, since Stana and Ruxanda are Neagoe's children.
28 ↩Old Romanian "harnic" here carries its older sense "able, capable, in a position to," not the modern "hardworking."
29 ↩"cămara cea cerească" (the heavenly chamber) echoes the bridal-chamber imagery of Orthodox funeral and Bridegroom hymnody for the dwelling of the blessed.
30 ↩"surguci" is a jeweled aigrette or plume fastened to a princely headdress; "diadiméle" are the diadems/crown-bands of the princely regalia. Both are named as tangible proof that the children were truly sent to the grave.
31 ↩Rom. „umilință” here carries both the older sense of contrite lowliness before God and the plain sense of humility; rendered "humility" to keep the devotional force without importing modern "humiliation."
32 ↩"I have come to hate you" renders „eu te-am urât" literally. In this lament the sense is the estrangement death forces on the living — the beloved body is now something the living must give up and put away — not personal hatred. Softening it would blunt the shock the passage intends.
33 ↩The clause opened by "ce" ( = "ci", adversative "but/instead") is rendered as "rather than leaving me here," preserving the contrast between the burial the father wished for himself and the one he was left to witness.
34 ↩"pământu" is literally "earth/ground"; the quoted line follows the Genesis wording, where the same word carries the sense "dust." The surrounding clauses keep "earth" for the burial imagery.
35 ↩"pentru păcatele méle" is causal in form ('on account of my sins'); the father's fear in the next sentence shows the sins as an obstacle, so it is rendered concessively as 'despite my sins.'
36 ↩"nesătul de fața lui Dumnezeu" is literally 'unsated with the face of God' — not merely unfulfilled, but denied the full satisfaction of the beatific vision. 'Unsatisfied by' keeps that specific sense of a hunger the vision of God alone can fill.
37 ↩"moașă-ta" here means 'your grandmother' (the older sense of moașă), namely Doamna Neaga, the ruler's own mother — hence the following clause, 'she is a mother to you as she is to me,' which extends the maternal title to the grandson.
38 ↩"surguci" is a Turkish-derived word for the jeweled plume or aigrette fastened to a ruler's headgear; rendered "aigrette" to keep the concrete princely object rather than flattening it to "ornament".
39 ↩"la Pandocrator" means the icon of Christ Pantocrator (Ruler of All); the regalia are hung on the icon as a votive offering. The wordplay between the earthly crown given away and the imperishable crowns received is deliberate.
40 ↩"précista" (Preacurata, the All-Pure) is the standard Romanian title for the Theotokos. "Cover you under her robe" invokes the Protecting Veil (Pokrov) — her maphorion spread over the faithful — so "robe" is kept literal rather than generalized to "protection".
41 ↩"moașa voastră" is rendered "your grandmother": in this older Romanian usage moașă means the paternal grandmother (the speaker's mother), not a midwife.
42 ↩"strămoașa noastră" literally "our ancestress"; here it names the speaker's mother, the woman being reburied, seen from the children's side of the family.
43 ↩"chir" is the Greek honorific κύρ (kyr), "lord/sir," used for bishops and senior clergy; kept as "Kyr" rather than flattened to "Mr." or dropped.
44 ↩"luminarea voastră" is a Wallachian honorific for high clergy, literally "your enlightenment/radiance"; kept as "your radiance" to preserve the courtly register rather than reducing it to "you."
45 ↩The printed "chiar Macarie" is almost certainly the honorific "chir Macarie" (Kyr Macarie), as in s1; translated accordingly.
46 ↩"să nu fie, după mila ta cea mare, dăspărțită" places "according to Your great mercy" inside the petition; rendered as "by Your great mercy, do not let her be cut off," since the mercy governs the granting of the request, not the separation.
47 ↩"mielușaoa ta" (Your little ewe lamb) is a diminutive of tenderness; kept explicit because the lamb/flock/fold/Shepherd imagery is sustained through the whole prayer.
48 ↩The source says "neamului jidovescu celui nemulțumitoriu" — literally "the ungrateful Jewish people." Rendered "an ungrateful people" in the running text; the collective blame this passage places on the Jews reflects the polemic of its own era, not a claim the translation endorses.
49 ↩"te adăpară" is an impersonal third-person plural ("they gave you to drink"); the actors are the crucifiers named earlier in the sentence.
50 ↩"Catapeteazma biséricii" is the veil of the Temple; "biserică" here means the Temple in Jerusalem, not a church.
51 ↩"pohta și dorul inimii tale" pairs desire with aching longing; "the longing and grief of your heart" keeps both, since dor in this lament carries sorrowing yearning.
52 ↩"umilință" here carries both humility and the compunction of grief; "in humility and deep grief" holds the pair, since jale (sorrow) stands beside it.
53 ↩The scene alludes to the widespread Byzantine-Slavic legend of an icon of Christ struck by an unbeliever and bleeding; the source treats it as a known miracle story rather than narrating it fully.
54 ↩"eși dentr-însa" is read as ieși dintr-însa, "it came out of it" (the icon, feminine); the subject of the verb is supplied from "sânge" in the following clause.
55 ↩"zidirea ta" literally "your creation/what you built"; here it most plausibly gathers the rest of the household and the faithful under God's making, though it could also name the monastery Neagoe built at Argeș.
56 ↩"nevoință" here carries the sense of strenuous devotional effort/zeal rather than mere willingness; "necercetate" means both "unexamined" and "unvisited/uncared for," and the devotional sense of visiting the wounds is primary.
57 ↩"surguci" (Turkish sorguç) is the jeweled plume-ornament worn on a princely headdress; rendered "aigrette" to keep the concrete court object rather than flattening it to "ornament."
58 ↩"moașă" here is the older sense "grandmother" (Neaga is the author's mother), not "midwife." "frățiorii tăi" is rendered inclusively as "little brothers and sisters" since the named children include Stana and Anghelina.
59 ↩"ca doar" carries a hopeful, non-presumptuous purpose ("in the hope that," "if only he might"); rendering it as a flat purpose clause would lose the note of humble uncertainty.

Teachings of Neagoe Basarab to His Son Theodosios companion

Rule yourself daily, not just on retreat

Chosen Portion turns the mirror into a daily practice — a short reading and examining question each morning before you lead anyone.

Chosen Portion makes the mirror daily: the ruler-formation questions this collection preserves become a two-minute morning examination in the app.

A daily formation reading drawn from centuries of counsel to those in authority
One pointed examination question a day — two minutes, before the meetings start
Track your practice over weeks and watch the examined life become a habit

Chosen Portion — Daily Prayer (free iOS app) →