SR
← Teachings of Neagoe Basarab to His Son Theodosios/Book 1 · Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie
Chapter 24NeagoeInvataturi.1.24

II. ÎNVĂȚĂTURĂ A ACELUI NEAGOE VOEVOD CĂTRĂ FIIU-SĂU THEODOSIE ȘI CĂTRĂ ALȚI DOMNI, CĂTRĂ TOȚI. AȘIJDEREA CĂTRĂ PATRIIARȘI, CĂTRĂ VLĂDICI, CĂTRĂ EPISCOPI, CĂTRĂ BOIARI ȘI CĂTRĂ EGUMENI, CĂTRĂ BOGAȚI ȘI CĂTRĂ CEI SĂRACI. SPUNERE ȘI ÎNCREDINȚARE PENTRU FRICA ȘI DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU (1 Slovo 5)

A Call to Reflection

The text begins by quoting scripture and urging the reader to remember their spiritual duties, emphasizing that all people, regardless of their station, will be held accountable before God.

Holy Scripture says: “Give occasion to a wise person, and he will be wiser still; teach him, and he will gladly listen.” Therefore, I again urge you, my beloved, to remind ourselves and renew the inner person. And now I dare to write to you because I can't get enough of your love and sweetness. And may it not be a burden to you, all of you who are anointed by God and Christian rulers and lords, whom God has chosen and placed in his hands to guard Christ's royal flock, or to you, God's holy fathers and patriarchs of the world and metropolitans, who are shepherds and lawgivers, or to you, abbots and spiritual fathers, who are in monasteries and religious communities. These are followers of Christ and shepherds of his flock, to whom God has given according to their ability. And all who are appointed by emperors and lords to be victors under their rule—whether they are merchants, farmers, rich, or poor—all are called masters of their households. For this reason, kings and lords will have to give an account to Christ God with great fear and trembling for the things they did during their reigns and rule, and how they served Him. Likewise, the rich will have to give an account of how they justly and sincerely distributed their wealth. Patriarchs, metropolitans, and bishops will have to give an account to God for the churches and Christ's flock entrusted to them, and how they faithfully and boldly proclaimed God's name. Abbots, confessors, and scholars will also be questioned before the Lord God about their care for this world and its riches, and all, rich and poor alike, will have to give an account of their deeds at God's judgment, where even the sinless and innocent angels will stand in fear and tremble. So take heed, brothers, and consider, teachers, and see what arrangement God has given us in this deceptive world; it is without foundation, merely a test, so that he may see how we will strive and labor to guard his flock.

A Shepherd's Confession

The author confesses his own failings as a shepherd, admitting to succumbing to worldly pleasures and neglecting his duties, and warns against a life of idleness and self-indulgence.

For God also chose me by his mercy and placed me as shepherd of his flock, but I was without understanding and weak, and gave my whole body to laziness, rest, and pride, and could not grasp that this gift and honor he gave me in this short and passing life was a test, so that he might see what kind of shepherd I would be and how I would shepherd his flock. But I did not know the Lord's ways; my nature slipped into drunkenness, feasts, and gluttony, and into other things that were not fitting, nor proper, nor pleasing to God. Therefore, though I am left from his flock, I still pray to my sovereign Lord, Jesus Christ, saying: “Lord, my God, do not cast me away, nor reject me from your radiant face! ” Behold, I remind you, brothers and followers of Christ and shepherds of his flock, not to be led astray by your laziness, nor let your hearts be burdened with much food and drunkenness, like me; but ceaselessly do God's will and love his righteousness, as the prophet says: “He divided and gave to the poor. His righteousness lives forever and ever. So you too should call yourselves friends of God and heirs to his heavenly kingdom. But if anyone gives himself over to the rest of the body and fills the desire of his heart with anger, carelessness, negligence, and fear of God, such a one will not enter into the joy of his Lord, where he has prepared for the righteous and for those who love him. Because of the pride and arrogance of this age, he will not be counted among people or rulers, but will be called like a beast. For whoever seeks to become a companion of this age and loves the emptiness of his soul in feasts and drunkenness, that one will pass away with this age and vanish like smoke, and his glory will perish like smoke. But whoever unites himself with divine goodness will receive eternal and unending life and existence. For the root of all goodness is God's sweetness.

Excuses of the Worldly

Various social groups, including rulers, clergy, and the poor, offer excuses for their lack of devotion, citing worldly cares, fear of loss, and poverty as reasons for their shortcomings.

Because many emperors and rulers say, “It's hard work holding on to empires and dominions, and that's why we can't stop to pray, or fast, or keep ourselves in purity, and we can't get to church either — we have so many cares of empire and rule, envoys and lawsuits, and plenty of other business besides, the business of empires and of rulers, that we have to see through.1 We would have given alms, too, and given to those who came and asked in God's name; but because of all that turmoil we can't show them mercy, and so many of the poor and wretched lie naked and cast off among the refuse.2 And because of all the hardships and troubles pressing on them, they can't come to us for us to show them mercy—and we, for our part, can't send our mercy out to them.” But why? Why is it that we have no love for God, and think instead only about empty things! And we say that our wealth and the many affairs of our empires and dominions are what we mean to put in order, and that we'll pile up still more riches, because one day we're going to need them!3 Many patriarchs and metropolitans say, “We're obligated to guard God's things and to confess the Lord's name. We can't fast, or pray, or stand vigil all night in church because we have too many worldly affairs and lawsuits to handle.”4 And we'd give to the poor too, but we're afraid. We have many obligations to cover from our own wealth, and we don't know if they might remove us from our patriarchates and bishoprics.5 That's why we push ourselves and take such care to pile up a great deal of wealth—so we'll have it when times are lean, and so we'll have plenty to eat and drink.” Many abbots, spiritual fathers, and learned men say, “The monastic life is difficult for us; we’re burdened with duties, and it takes real effort just to maintain the Christian faith. We can’t fast, or pray without ceasing, or live in deserts and caves.”6 And we should be giving alms, but we’re poor men with no income—what we have barely covers our own poverty. And then old age will overtake us—so shouldn’t we hold onto whatever we earn now, to support us through our old age and weakness?7 . Many of the boyars and the rich say — and so do the servitors and the merchants — “It's hard for us to pray to God and to carry out his will, because we're obliged to look after and manage everything that belongs to this world.”89 'And we would have given alms, but we're afraid our positions might be taken from us and we'll be left poor—or that our lord will get angry and seize what we have, or that we'll end up as fugitives in other countries with nothing left to spend, and so we'll be left poor.'101112 Many poor people say, “We can barely earn enough to eat, so where are we supposed to get anything to give as alms?13 ”14

The Root of Neglect: Lack of Love

The author identifies the core issue as a lack of love for God, leading to an attachment to worldly possessions and habits, and warns that such a state makes one a slave to sin rather than a servant of Christ.

And we all say the same thing, brothers — every one of us. But why do we say it? Because we have no love for our Lord Jesus Christ. For emperor and prince, patriarch and metropolitan, abbot and confessor, judge, rich and poor — all of us alike, if we don't love God, we all say this: what we want is to pile up a lot of wealth, so we'll have it on hand when we need it.✦ And we don't love God with all our heart; we love wealth instead, and we have no love for Christ.✦✦ If only we had loved God with all our heart the way we love wealth, or the way he himself loved us! But no — we don't love our God with all our heart; we love our own habits and our own bad ways.✦✦15 So all who love their own habits and their own ways aren't called servants of Christ — they're called slaves of their own ways.✦✦16 For all a person's habits and ways serve sin and help it along; and committing sin is a sweet, cheerful business, while cleaning it out takes hard work and a great deal of zeal.1718

The Consequences of a Life Misspent

The text contrasts the fleeting nature of worldly pursuits with the eternal consequences of one's actions, describing the terrifying journey of the soul after death and the profound regret that follows a life devoid of love for God.

That's what David did: he sinned on just one night, and afterward, every night, he soaked his bed with his tears — as the Gospel also says: “Whoever commits sin is the slave of sin.”19 But why? Because patient endurance in youth is a great joy and gladness in old age, while impatience in youth and giving free rein to your own desires bring old age nothing but grief and sorrow.20 And look, brothers, see what Saint John Chrysostom says about this empty, worthless world; he puts it this way: 'This whole world stands before God like a single raindrop hanging from the eaves of a house.'21 So it's misery for you, wretched man! For if the whole world stands before God like a raindrop on the eaves of a house, then what weight will a single person carry before him?22 And what does Holy Scripture say? But we refuse to keep any of this in mind; instead, we keep straining and laboring to pile up more and more wealth. That's why anyone who piles up enormous wealth isn't called a Christian at all; he's called a hrisolatac — that is, a servant of gold.23 And when we think about it and tell ourselves that our wealth will do us good in our hour of need — what good will we actually gain, what will all that wealth give us, when the soul is parted from the body the way one friend is parted from another, and leaves everything behind: his father and his mother, his brothers and sisters, his sons and daughters, and every other relative? And all the property he gathered with a thoughtless, unwise mind and held on to so tightly — he leaves that behind too, just as the prophet says: “He heaps it up, and doesn't know who it's for.”24 The soul leaves all of it behind. And it isn't only that much it leaves; it leaves even what it loved best and held most dear: its dwelling place — the body. From there it goes upward, toward the terrifying toll-houses, where the unseen ones are.25 And we won't recognize a single one of them — and there the scales will be exact and unbribable. And then, when the soul is turned back from those terrifying toll-houses and dragged away without mercy, never again to see the bright and gracious face of God — what greater dread, what worse and more crushing distress could there be than that, which we never once imagined or gave a thought to?26 But where will we find ourselves then, when we are left poor and stripped of the face of Christ, never to see his light again? Then there will be grief and great fear, and none of it will do us any good. So then, brothers, why will all our peoples weep at that hour, and say this: we weep because we did not have the love of God in our hearts, and we never remembered that we would be parted from the good and shining face of our Lord Jesus Christ, and our heart never longed to see God and to find its sweetness in him.2728

The Path to True Joy

The author contrasts the lament of those who neglected God with the joy of those who followed Him, highlighting that true love for God is the source of all virtues and leads to eternal communion with Him.

Because if we had really loved God, we would have remembered our separation from him, and the answer and the account we'll have to give in that hour, and who it is we'll run to. And we wouldn't be weeping so bitterly; instead, we would have prayed with relief and said: “O sovereign Lord, Master, almighty King, compassionate Lord who loves humankind!29 Will you grant us the sight of your kind face, and let us, your servants, taste its sweetness—or will we be deprived of it? For all your holy angels and archangels were illumined by you, and by the food of heaven that comes from you they were made sweet and beautiful; and your holy ones rejoiced along with the righteous, and the holy martyrs were crowned; and emperors with their princes, and patriarchs with their metropolitans, paying no attention to the things of earth, followed you.30 That's why they were called your friends. And the abbots with the spiritual fathers and the learned men, living out in the wilderness and in cramped caves among vicious, savage beasts—that's how they won eternal life. In the same way the rich and the poor alike, refusing to spare their own bodies, stood on their feet with effort and with love and prayed to you—and that is why we say of them that they are the ones who please you.31 And why is that? For they gave not a single thought to anything in this world, nor did they wear themselves out over it; they loved you alone, and from you they received their light.”3233 So then, teachers and brothers, consider this carefully and pay close attention: is it better for us to keep serving our enemy, the devil, with worldly worries, or is it better to serve and follow our predecessors with a good and pure way of life?34 Come, then: let's weep a little here so that we may rejoice greatly forever with our Lord Jesus Christ and never be separated from the sight of his divinity.35 Look at those emperors and princes, patriarchs and bishops, abbots and spiritual fathers, rich and poor, the ones mentioned above: see how they disregarded earthly grandeur and honors. And that's why they also saw the radiant, sweet face of our Lord Jesus Christ. But we don't have love for him. And why? Because the emperors and princes say it's a hard, demanding business to hold empires and principalities; the patriarchs and bishops say it takes all their effort to guard their patriarchates and sees; the abbots and spiritual fathers say we maintain the monastic order only with great struggle.36 And many people take their natures and their thoughts and stretch them out in every direction: some praise purity, others praise fasting and self-restraint, some almsgiving and humility, and still others praise patience and obedience. So we too know that all of these are good. But where do all these good things come from? They come from our Lord Jesus Christ. For the person who has a pure mind — and that purity is the foundation and the very weave of everything good — doesn't look only to chastity and fasting, to prayers, to self-restraint and humility, and doesn't spread his mind and his thoughts out over many things and in many directions.3738 Instead, he leaves all of that behind, lifts his mind and his thought upward, and puts on the love of Christ like a coat of mail.39 And that person isn't anxious about an empire, or a princely throne, or a patriarchate, or a bishopric, or an abbacy, or about any earthly thing at all — the very things we fret over and wear ourselves out for — but only loves the Lord God with all his soul.40 Because it is a great thing for a person to love God with all his soul. Our Lord Jesus Christ himself, when he questioned the beloved chief of his disciples, the apostle Peter, didn't ask him about prayer, or fasting, or self-restraint, or humility, or patience, or purity, or almsgiving. He asked only this: “Peter, do you love me?41

Love as the Foundation of Virtue

Through the dialogue between Christ and Peter, the text affirms that love for God is the ultimate virtue from which all other good deeds flow, urging readers to focus their hearts on God and His mercy.

” And he answered, “Yes, Lord, you know everything. You know that I love you.” For Christ knew that if someone loves him with their whole heart, then every good thing will come down upon them: fasting, prayer, purity, obedience, and patient endurance.4243 And it's the same for us: if we love God with our whole soul, Christ's mercy will come down on us from his victorious right hand—and with it, fasting, prayer, purity, self-restraint, humility, mercy to the poor, patience, and obedience.44 For all good things are in his hands. So let's not reach out for other things, or let our thoughts scatter in every direction, but lift them only to God, who is full of compassion, from whom all mercy comes—so that we may reign with him, forever and ever, amen.45

Read the original Romanian

Zice dumneziiasca Scriptură: „Dă pricină înțeleptului și mai înțeleptu va fi; învață-l și să va alătura să asculte“. Dreptu acéia, și eu mă nevoiiu iarăși cătră dragostea domniilor voastre, să vă aduc aminte și să ne înnoim omul cel dinnăuntru. Și acum îndrăznescu a vă scrie pentru că nu mă poci sătura de dragostea și de dulceața voastră. Ce însă și domniilor voastre să nu vă fie cu greu, tuturor câți sunteți unșii lui Dumnezeu și împărați creștinești și domni, pre carele va alége Dumnezeu și va da în mâna lui să păzească turma cea împărătească a lui Hristos, sau dumnezieștilor părinți și patriarși ai lumii și mitropoliții, carii suntu păstori și arătători de lége, sau egumenilor și duhovnicilor, carii sunt pen mănăstiri și pren lavre. Aceștea sunt următori lui Hristos și păstori turmei lui, cărora le-au dat Dumnezeu după cât le-a fostu putérea. Și câți suntu puși de împărați și de domni să fie biruitori pre suptu biruința lor, măcar de ar fi neguțători, măcar plugari, măcar bogați, măcar săraci, toți să cheamă stăpâni caselor lor.

Pentru acéia, împărații și domnii cu multă frică și cu mult cutremur vor să dea seamă înaintea lui Hristos Dumnezeu pentru lucrurile ce au făcut în vrémea împărățiilor lor și a domniilor lor, în ce chip au slujit lui. Așijderea vor să dea seamă cei bogați, cum ș-au dat și ș-au împărțit avuțiile pre dreptate și făr’ de fățărnicie. Iar patriarșii și mitropoliții și episcopii vor să dea seamă înaintea lui Dumnezeu de bisérici și de turma lui Hristos, care sunt date pre mâinele lor și cum vor fi mărturisit și vor fi vestit făr' de rușine numele lui Dumnezeu. Așijderea și egumenii și duhovnicii și cărturarii vor să fie întrebați înaintea Domnului Dumnezeu de grija lumii aceștiia și bogații și săracii toți vor să dea seamă de faptele lor la îndreptarea lui Dumnezeu, unde și îngerii cei fără de păcate și nevinovați încă vor sta cu frică și să vor cutremura. Deci ia luați aminte, fraților, și socotiți, dascalilor, și vedeți ce tocmeală ne-au dat noao Dumnezeu într-această lume înșălătoare și apoi iaste fără nici un temeiu, ce numai ce ne iaste ispitire, ca să vază cum ne vom nevoi și ne vom osteni să păzim turma lui.

Că și pre mine încă m-au ales Dumnezeu cu socoteala milii sale și m-au pus păstor turmei sale, iar eu fuiu făr’ de pricépere și slab și-mi dedi trupul tot spre léne și spre odihnă și spre trufie și nu putuiu pricépe că acest dar și cinste ce mi le déde acum într-această viață scurtă și trecătoare, el mi le-au dat într-o ispită, ca să mă vază ce păstoriu voi fi și cum voiu paște turma lui. Iar eu nu cunoscui cărările Domnului, ce mi să lunecă firea în beții și în ospéțe și în lăcomii și într-alte lucruri, carele nu mi să cădea, nici să cuviniia, nici Dumnezeu nu le iubéște. Pentru acéia, rămaș de turma lui, însă tot mă rog despuitoriului și stăpânului mieu, Iisus Hristos, zicând: „Doamne, Dumnezeul mieu, nu mă dăzlupi, nici mă lepăda de la luminata fața ta! “.

Iată, că vă aduc aminte, fraților și următorii lui Hristos și păstorii turmei lui, să nu vă zmințiți întru leneviia voastră, nici să să îngreuiaze inimile voastre cu mâncări multe și cu beții, ca mine, ce neîncetat faceți voia lui Dumnezeu și iubiți dreptatea lui, cum zice prorocul: „Împărți și déde săracilor. Dreptatea lui trăiaște în vecii vecilor“. Deci și voi să vă chemați priiatenii lui Dumnezeu și moșténi împărății lui cei cerești. Iar de să va da cineva pre sine în odihna trupului și-și va umplea voia inimii sale cu mânie, cu nebăgare de seamă, cu negrijă, cu nefrica lui Dumnezeu, unul ca acela nu va întra întru bucuriia Domnului său, unde au gătit drepților și celor ce-l iubescu. Și pentru mândriia și trufiia veacului acestuia nu să va număra cu oamenii, nici cu domnii, ci ca un dobitoc să va chema. Că cela ce va să să facă soț veacului acestuia și iubéște lipsa sufletului în ospéțe și în beții, acela să va tréce cu veacul acesta și ca umbra să va duce, și slava lui ca fumul va peri. Iară cel ce să va împreuna bunătăților dumneziești, acela va lua viața și traiul cel vecinic și netrecătoriu. Că rădăcina bunătăților iasti dulceața lui Dumnezeu.

Că mulți împărați și domni zic că „cu nevoe să țin împărățiile și domniile, pentru acéia nu putem sta să ne rugăm și să ne postim și să ne ținem în curăție, nici putem mérge la bisérică, că avem multe griji de împărății și de domnii, de soli și de judecăți și alte lucruri multe avem, ale împărățiilor și ale domnilor, să le umplem. Și milostenie încă am fi făcut și am fi dat celor ce venea și cerea pentru numele lui Dumnezeu; ci tot pentru acéle valuri noi nu putem să-i miluim, și mulți săraci și mișei zac goli și urgisiți prin gunoae. Și de multe răutăți și nevoi ce le sunt asupră, ei nu pot să vie la noi să-i miluim, iară noi încă nu putem să le trimitem milă“. Dar pentru ce? Pentru ce nu avem dragoste cătră Dumnezeu, ci gândim tot céle deșarte! Și zicem că avuțiia noastră, multe lucruri de-ale împăraților și de-ale domniilor noastre vom să le tocmim și să strângem încă și mai multă avére, că ne va trebui odată!

Mulți patriarși și mitropoliți zic că: „Nevoe ne iaste a păzi céle dumneziești și să mărturisim numele Domnului; și nu putem să ne postim, nici să ne rugăm, nici să stăm în bisérică toată noaptea în bdenii, că avem multe lucruri lumești și judecăți. Și am face și milostenii, ci ne témem; că avem să umplem multe lucruri cu avuțiia noastră, și nu știm dar de ne vor scoate din patrierșii și din vlădiciile noastre. De-acéia ne silim și ne grijim să strângem avuție multă, să ne fie la vréme de lipsă și să avem din dăstul de unde mânca și de unde bea“.

Mulți egumeni și duhovnici și cărturari zic: „Greu ne iaste traiul călugărescu și suntem însărcinați, și cu multă nevoință ținem credința creștinească, și nu putem să ne postim și să stăm pururea pre rugă și să lăcuim pren pustii și pren peștere. Și milostenie încă ar trebui să facem, ce noi suntem niște oameni săraci și nu avem venit nici de o parte, ci numai de-abiia ne ajunge pre sărăciia noastră. Deacii ne va ajunge vréme de bătrânéțe, ci ce vom agonisi acum, vom să ținem să ne fie la bătrânețele și la slăbiciunea noastră? .

Mulți din boiari și din bogați zic, și din slujitori și din neguțători: „Cu nevoe iaste a ne ruga lui Dumnezeu și a umplea voia lui, că suntem datori să cercăm și să facem toate céle pământești. Și milostenie încă am fi făcut, ci ni témem ca nu cumva să ni să ia boeriile, deacii să rămânem săraci, sau să va mâniia Domnul nostru pre noi, ci ne va prăda, sau vom pribegi într-alte țări și nu vom avea ce cheltui ci vom rămânea săraci“.

Mulți săraci zic: „Noi de-abiia câștigăm cât mâncăm noi, dar milostenie de unde vom să dăm? “

Așijderea și noi, fraților, toți zicem așa. Dar pentru ce zicem așa? Pentru că nu avem dragoste cătră Domnul nostru Iisus Hristos. Că și împărat, și domn, și patriarh, și mitropolit, și egumen, și duhovnic, și județ, și bogat, și sărac, câți ne aflăm, de nu iubim pre Dumnezeu, noi toți zicem așa: că ne iaste voia să strângem avuție multă, să ne fie când ne va trebui. Și nu iubim pre Dumnezeu cu toată inima, ci iubim avuțiia și n-avem dragoste cătră Hristos. Că de am fi iubit pre Dumnezeu cu toată inima, cum iubim avuțiia, sau cum și el însuși ne-au iubit pre noi; ci nu iubim pre Dumnezeul nostru cu toată inima noastră, ci iubim obicéiurile și năravurile noastre céle réle. Deci, câți iubescu obicéiurile și năravurile lor, acéia nu să cheamă robi lui Hristos ci să cheamă robi năravurilor lor. Că toate oiceiurile și năravurile omului suntu spre folosul și ajutoriul păcatelor și a face păcatul iaste un lucru cu dulceață și cu veselie, iar a-l curăți iaste cu nevoință și userdie multă.

Cum făcu și David, că numai într-o noapte greși, iar apoi în toate nopțile își uda așternutul cu lacrămile sale, cum zice și la Evanghelie: „Cel ce face păcat, acela iaste rob păcatului“. Dar pentru ce? Pentru că răbdarea tineréțélor, mare bucurie și veselie iaste bătrânéțelor, iară nerăbdarea tineréțélor și umplerea voilor iaste multă scârbă și întristăciune bătrânețelor. Și căutați, fraților, de vedeți cum zice și sfântul Ioan Zlatoust pentru această lume deșartă și de nimica, că zice așa: „Că toată lumea aceasta stă înaintea lui Dumnezeu, ca cum stă o picătură de ploae în strașina unii case“. Deci, amar ție, o, ticăloase oame! Dar deaca vréme ce stă toată lumea înaintea lui Dumnezeu, ca o picătură de ploaie în strașina casei, dar de un om singur, ce să va alége înaintea lui? Iar Sfânta Scriptură cum zice? Iar noi nici într-un chip nu vom să ne aducem aminte de acéstea, ci tot ne nevoim și muncim să strângem avuție multă.

Pentr-acéia cel ce strânge avuție foarte multă, acela nu să cheamă creștin, ci să cheamă hrisolatac, adecă slujitor aurului. Și când socotim și zicem că la vrémea de nevoia noastră ne va fi avuțiia de folos, dar ce folos vom dobândi și vom avea de la avuțiia cea multă, când să va dăspărți sufletul de trup, ca cum să desparte un priiaten de alt priiaten și lasă toate: pre tată-său și pre mumă-sa, frații și surorile, feciorii și fétele și alte rudenii toate? Și toată averea câtă au câștigat cu minte nesocotită și neînțeleaptă și o au ținut cu multă scumpete și-o lasă și acéia, cum zice prorocul: „Strânge și nu știe cui strânge“. Acélea toate le lasă sufletul. Și încă nu numai atâta ce lasă, ci încă lasă tocma și ce au avut mai iubit și mai drag: lăcașul lui, adecă trupul. Deacii, de acolea să duce în sus, cătră vămile céle înfricoșate, unde suntu oamenii cei nevăzuți. Și nu ne vom cunoaște cu dânșii și acolo vor fi cumpenele céle drepte și nefățarnice. Deacii, când să va întoarce de la vămile céle înfricoșate și va fi tras făr’ de milă, ca să nu mai vază deacii fața lui Dumnezeu cea luminată și bună, ce grijă mai mare și nevoie mai rea și mai cumplită va fi atuncea, carea noi nu o am gândit, nici o am cugetat?

Dar unde ne vom afla atuncea, cându vom rămânea săraci și lipsiți de fața lui Hristos și să nu mai vedem niciodată lumina lui? Atunce va fi jale și frică mare și nici de un folos nu ne va fi. Deci, fraților, dar căci vom plânge atunce toate neamurile și vom zice așa: pentru acéia vom plânge, că n-am avut dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre și nu ne-am adus aminte că vom să ne dăspărțim de fața cea bună și luminată a Domnului nostru Iisus Hristos și n-au dorit inima noastră să vază pre Dumnezeu și să să îndulcească de dânsul.

Că de am fi avut dragoste cătră Dumnezeu, noi ne-am fi adus aminte de dăspărțirea noastră de cătră dânsul, și de răspunsul și seama ce vom să dăm atunce, și cătră cine vom alerga. Și n-am fi plânsu atâta; ci ne-am fi rugat cu ușurare și am fi zis: „O, despuitoare, stăpâne, împărate atotțiitoriule, înduratule și de oameni iubitoriule Doamne! Dar dărui-ne-vei noao să vedem fața ta cea bună, și să ne îndulcim noi, robii tăi, de dânsa, au fi-vom lipsiți de ia? Că toți sfinții tăi îngeri și mai marii îngerilor de la tine s-au luminat și cu hrana cea cerească de la tine se-au îdulcit și se-au înfrumsițat; și preacuvioșii tăi se-au bucurat cu drepții, și sfinții mucenici s-au încorunat; și împărații cu domnii și patriarșii cu mitropoliții, nebăgând în seamă lucrurile pământești, au urmat ție. Pentru acéia s-au chemat priiatenii tăi. Și egumenii cu duhovnicii și cu cărturarii lăcuindu prin pustii și prin peștere strimte, cu fieri réle și cumplite, pentru acéia au dobândit viața cea de véci. Așijderea bogații și săracii necruțându-și trupurile lor, ce cu nevoință și cu dragoste au stătut în picioare și s-au rugat ție, dreptu acéia le zicem că suntu îngăduitorii tăi. Pentru căci?

Pentru că nici de un lucru de ale lumii nu s-au grijit, nici s-au nevoit, ce numai pre tine te-au iubit și de la tine s-au luminat“.

Pentru acéia, dascalilor și fraților, socotiți și luați aminte de vedeți: mai bine ne iaste să slujim totdeauna dușmanului nostru diavolului cu grijile lumești, au mai bine iaste să slujim și să urmăm cu trai bun și cu viață curată priiatenilor noștri, carii au fostu mai denainte de noi? Ce iani să plângem aici puținel și acolo să ne veselim mult în véci cu Domnul nostru Iisus Hristos și să nu fim niciodată dăspărțiți de fața dumneziirii lui. Că iată acei împărați și domni, patriiarși și vlădici, egumeni și duhovnici, bogați și săraci, carii fură ziși mai sus, cum nu băgară în seamă măriile și cinstile pământești. Pentru acéia au văzut și fața cea luminată și dulce a Domnului nostru Iisus Hristos. Iar noi n-avem dragoste cătră dânsul: dar pentru căci zic împărații și domnii că iaste lucru greu și cu nevoe a ținea împărățiile și domniile; patriarșii și vlădicii zic că iaste nevoe a păzi patriersiile și vlădiciile; egumenii și duhovnicii zic că cu mare nevoință ținem cinul călugărescu.

Și mulți den oameni își duc firile și cugetele de și le întind în multe părți: unii laudă curățiia, alții laudă postul și oprirea, iar unii milosteniia și smereniia, iar alții laudă răbdarea și ascultarea. Pentr-acéia știm și noi că acélea sunt toate bune. Însă acéste bunătăți, toate, de unde vin? Vin de la Domnul nostru Iisus Hristos. Căci că cel ce are minte curată, care iaste temeliia și urzeala tuturor lucrurilor celor bune, nu caută numai spre curăție și spre post, spre rugăciuni, spre oprire și spre smerenie, sau să-și întinză mintea și gândurile spre multe lucruri și în multe chipuri. Ce lasă acéstea toate, și-și rădică mintea și gândul în sus, și să îmbracă în dragostea lui Hristos ca într-o za. Și acela nu să grijaște de împărăție, nici de domnie, nici de patrierșie, nici de vlădiciie, nici de egumenie, nici de nici un lucru câte sunt pământești, de care ne grijim și ne nevoim noi, ce numai ce iubescu pre Domnul Dumnezeu, cu tot sufletul. Că mare lucru iaste a iubi omul pre Dumnezeu cu tot sufletul; căci că și singur Domnul nostru Iisus Hristos, cându întrebă pre iubitul mai marele ucenicilor săi, pre Petru apostol, nu-l întrebă nici de rugăciune, nici de postu, nici de oprire, nici de smerenie, nici de răbdare, nici de curăție, nici de milostenie, ce numai ce-i zise: „Petre, dar iubești-mă?

“ Iar el răspunse și zise: „Adevărat, Doamne, tu știi toate. Tu știi că te iubescu“. Că știu Hristos, că de-l va iubi cu toată inima, decii toate bunătățile să vor pogărî pre dânsul: și postul, și rugăciunea, și curățiia, și ascultarea, și răbdarea.

Drept acéia și noi, deaca vom iubi pre Dumnezeu cu tot sufletul, mila lui Hristos să va pogorî pre noi, de la dreapta lui cea biruitoare, și postul, și ruga, și curățiia, și oprirea, și smereniia, și milosteniia, și răbdarea, și ascultarea. Că toate bunătățile în mâinile lui suntu. Pentr-acéia să nu ne întindem, nici să ne răsfirăm cugetele noastre prentr-alte părți, ci numai să le urcăm la îndurătoriul Dumnezeu, de la carele vine toată mila, ca să împărățim cu dânsul, în vecii vécilor amin.

Scripture echoes

  1. ↩Luke.12.18-Luke.12.19 — "And he said, 'This I will do: I will tear down my barns and build larger ones, and there I will store all my grain and my goods.'" Luke.12.19 — And I will say to my soul, 'Soul, you have many goods laid up for many years; take your ease, eat, drink, and be merry.'
  2. ↩Deut.6.5;Matt.22.37 — And you shall love the LORD your God with all your heart and with all your soul and with all your strength. Matt.22.37 — And he said to him, 'You shall love the Lord your God with all your heart, and with all your soul, and with all your mind.'
  3. ↩Matt.6.24;Luke.16.13 — No one can serve two masters; for either he will hate the one and love the other, or he will be devoted to one and despise the other. You cannot serve God and money. Luke.16.13 — No servant can serve two masters; for either he will hate the one and love the other, or he will be devoted to one and despise the other. You cannot serve God and mammon.
  4. ↩1John.4.10 — In this is love: not that we have loved God, but that he loved us and sent his Son as an atoning sacrifice for our sins.
  5. ↩Deut.6.5;Matt.22.37 — And you shall love the LORD your God with all your heart and with all your soul and with all your strength. Matt.22.37 — And he said to him, 'You shall love the Lord your God with all your heart, and with all your soul, and with all your mind.'
  6. ↩John.8.34 — Jesus answered them, 'Truly, truly, I say to you, everyone who practices sin is a slave to sin.'
  7. ↩Rom.6.16-Rom.6.22 — Do you not know that when you present yourselves to someone as slaves for obedience, you are slaves of the one you obey—whether of sin, which leads to death, or of obedience, which leads to righteousness? Rom.6.17 — But thanks be to God that, though you were slaves of sin, you obeyed from the heart the pattern of teaching to which you were committed. Rom.6.18 — And having been set free from sin, you were enslaved to righteousness. Rom.6.19 — I speak in human terms because of the weakness of your flesh. For just as you once presented your members as slaves to impurity and to lawlessness, leading to lawlessness, so now present your members as slaves to righteousness, leading to sanctification. Rom.6.20 — For when you were slaves of sin, you were free from righteousness. Rom.6.21 — What fruit, then, did you have at that time in the things of which you are now ashamed? For the end of those things is death. Rom.6.22 — But now, having been set free from sin and having become slaves to God, you have your fruit unto sanctification, and the end is eternal life.

Notes

  1. 1 ↩"cu nevoe să țin împărățiile" is read as "the empires are held with difficulty" — i.e. governing is hard, demanding labor. An alternative reading takes "să le umplem" at the end as "to fulfill/discharge" the duties, which is how it is rendered here ("see through").
  2. 2 ↩"valuri" here means the surging waves of trouble and unrest that come with office, not literal waves; rendered "turmoil".
  3. 3 ↩"să le tocmim" covers both settling/arranging affairs and provisioning them; "put in order" holds the administrative sense the sentence's list of 'affairs' requires.
  4. 4 ↩"bdenii" is a defective spelling of "privegheri/bdenii" (Slavonic bdenie), the all-night vigil office; translated as "the vigils."
  5. 5 ↩"milostenii" is almsgiving as a work of mercy; rendered "give to the poor" for plain modern sense while keeping the mercy register of the surrounding passage.
  6. 6 ↩“duhovnici” are confessors/spiritual fathers — priests charged with hearing confession and guiding souls; “cărturari” are the lettered clergy and scribes, rendered here as “learned men.”
  7. 7 ↩“ci ce vom agonisi acum, vom să ținem” is read as the speakers' rhetorical self-defense (“aren't we bound to keep it?”), matching the parallel excuses in 1.24.6 and 1.24.8; a flat declarative reading (“so we mean to keep what we earn now”) is also possible, but the question mark in the source supports the rhetorical rendering.
  8. 8 ↩"slujitori" here means the prince's servitors — retainers in military or administrative service — rather than household servants; rendered "servitors" to keep that social sense.
  9. 9 ↩"că" is read as causal ("because"), giving the speakers' excuse its full argumentative force: worldly duty is offered as the reason prayer is impossible.
  10. 10 ↩"Domnul nostru" is read as the reigning prince (the voievod), not God: the surrounding fears — losing one's boyar office, being stripped of goods, fleeing abroad — are all political. Lowercase "our lord" preserves that reading.
  11. 11 ↩"boeriile" means the boyar ranks and the offices and estates attached to them, not merely wealth; rendered "our offices."
  12. 12 ↩"ci" functions adversatively here ("but"), and the final "ci" as a mild consecutive ("and so"), closing the loop back on the same dread of poverty that opened the excuse.
  13. 13 ↩"Milostenie" is almsgiving — mercy shown in concrete giving. Rendered "alms" here because the objection is about material means, but the word carries the sense of mercy, not mere donation.
  14. 14 ↩This "sentence" is only the closing quotation mark that ends the poor man's speech begun in s1; it carries no translatable content and is rendered as the closing quote.
  15. 15 ↩The source leaves the conditional unfinished: 'Că de am fi iubit pre Dumnezeu ... cum și el însuși ne-au iubit pre noi;' has no main clause, and the sentence restarts with 'ci nu iubim'. Rendered as a wish ('If only we had loved...!') followed by the corrective 'But no —', which preserves both the conditional force and the abrupt turn without inventing a missing apodosis.
  16. 16 ↩Romanian 'rob' covers both 'servant' and 'slave'. The single word is deliberately repeated in the source; rendered 'servants of Christ' and 'slaves of their own ways' to keep the honorable and degrading senses that the contrast turns on.
  17. 17 ↩The source reads 'oiceiurile'; translated from the evident intended 'obiceiurile' (habits), the form used in s6 and s7.
  18. 18 ↩'userdie' = usârdie, eager devotion or zeal; rendered 'zeal' to keep the sense of strenuous willing effort rather than mere feeling.
  19. 19 ↩The author attributes the quotation to "the Gospel"; the wording matches John 8:34. The tear-soaked bed echoes Psalm 6:6. Both remain candidates pending Moses resolution.
  20. 20 ↩"umplerea voilor" is literally "the filling up of one's wishes" — indulging every impulse; rendered "giving free rein to your own desires" to keep the sense of self-will rather than mere pleasure.
  21. 21 ↩"Zlatoust" is the Slavonic name for John Chrysostom ("golden-mouthed"); rendered with the familiar English name.
  22. 22 ↩"ce să va alége înaintea lui" is literally "what will be picked out/singled out before him" — i.e. what does one man amount to. Rendered "what weight will a single man carry" to keep the force of the a-fortiori argument.
  23. 23 ↩hrisolatac transliterates Greek χρυσολάτρης, "gold-worshipper." The text supplies its own gloss ("slujitor aurului"), so the foreign word is kept and the author's explanation carried over.
  24. 24 ↩The quoted line matches Psalm 38:7 LXX/Vulgate (39:6 Hebrew numbering): 'he heapeth up riches, and knoweth not who shall gather them.' Quotation wording awaits Moses resolution; rendered from the Romanian here.
  25. 25 ↩vămi = the aerial 'toll-houses' of Byzantine and Slavonic funeral piety, where the departing soul is examined. 'oamenii cei nevăzuți' literally reads 'the unseen men'; the sense is the invisible spirits stationed there, so it is rendered 'the unseen ones.'
  26. 26 ↩The subject is unstated in the Romanian; the soul of s4–s6 is supplied for clarity. 'să va întoarce de la vămi' here carries the sense of being turned back — refused passage — rather than returning home.
  27. 27 ↩"Neamurile" can mean either the nations/peoples or one's own kindred and family lines; the context of a universal reckoning favors "peoples," but a kinship sense is possible.
  28. 28 ↩Literally "to be made sweet by him" — the Orthodox ascetic idiom for tasting the sweetness of God, not mere pleasure; rendered "to find its sweetness in him."
  29. 29 ↩"despuitoare, stăpâne, împărate atotțiitoriule" is a chain of Slavonic-style liturgical titles (Sovereign, Master, Pantocrator). The invocation "de oameni iubitoriule" renders the standard liturgical epithet philanthrōpos, "lover of mankind".
  30. 30 ↩"mai marii îngerilor" ("the chief ones of the angels") is rendered "archangels"; "preacuvioșii" is the Orthodox title for monastic saints, here rendered "your holy ones".
  31. 31 ↩"îngăduitorii tăi" is difficult: the sense here is those who are acceptable to God, who find favor with him — hence "the ones who please you", parallel to "your friends" in s5. An alternative reading, "those who wait patiently on you", is possible.
  32. 32 ↩The adversative here is the older Romanian ce (= modern ci, "but rather"), not the relative/interrogative ce. It marks the turn from what these saints refused (worldly care and effort) to what they chose (love of God), so it is rendered as a strong contrast.
  33. 33 ↩s-au grijit covers both "took care of" and "worried about"; paired with nici s-au nevoit ("nor did they strain/labor"), the sense is refusal to invest concern or effort in worldly things, not mere neglect.
  34. 34 ↩"au" here is the older disjunctive particle ("or"), introducing the second half of a two-part question; rendered "or is it better" to keep the force of the alternative.
  35. 35 ↩"Ce iani" is an old hortatory opener (roughly "but come now"); rendered "Come, then" to keep the summons without archaism.
  36. 36 ↩"dar pentru căci" is an old causal-interrogative turn; rendered as a rhetorical question plus "Because…" to preserve both the objection and its logical force.
  37. 37 ↩"Urzeala" is the warp of a loom — the threads everything else is woven onto. Rendered "the very weave" to keep the image of an underlying structure rather than flattening it to "basis".
  38. 38 ↩The relative clause "care iaste temeliia..." most plausibly modifies the pure mind (minte curată); it is rendered so, with the antecedent made explicit.
  39. 39 ↩"Za" is chain mail — armor, not ornament. The image is the soldier's mail shirt, so the love of Christ is put on as protection.
  40. 40 ↩The manuscript reads "iubescu" (first person) after a third-person subject. Translated as third person to match "acela nu să grijaște"; the shift is likely scribal.
  41. 41 ↩The Romanian runs as one sentence joined by a semicolon and "căci că". Split into three English sentences for readability; the causal force of "căci că" is carried by "Because" at the head and by the contrast between the list and Christ's single question.
  42. 42 ↩The printed form "știu" is read as third-person "știa/știe" (Christ knew/knows), which the surrounding argument requires; a first-person "I know" would break the subject "Hristos".
  43. 43 ↩"bunătățile" here means the virtues/good things enumerated (fasting, prayer, purity, obedience, endurance) as gifts descending from Christ, not human moral achievements; "să vor pogărî" (will come down) keeps that downward, grace-given motion.
  44. 44 ↩Romanian milosteniia means almsgiving — active mercy shown to the needy — as distinct from mila (mercy) earlier in the sentence; rendered to keep both senses distinguishable in English.
  45. 45 ↩The verb 'a se întinde' here carries the sense of stretching oneself out toward what is not one's own; paired with 'răsfira' (scatter), it describes the double failure of grasping outward and dispersing inwardly.

Teachings of Neagoe Basarab to His Son Theodosios companion

Rule yourself daily, not just on retreat

Chosen Portion turns the mirror into a daily practice — a short reading and examining question each morning before you lead anyone.

Chosen Portion makes the mirror daily: the ruler-formation questions this collection preserves become a two-minute morning examination in the app.

  • A daily formation reading drawn from centuries of counsel to those in authority
  • One pointed examination question a day — two minutes, before the meetings start
  • Track your practice over weeks and watch the examined life become a habit
Chosen Portion — Daily Prayer (free iOS app) →