AICI SĂ DĂSPĂRȚI SOLOMON DE LA DUMNEZEU ȘI ÎNCEPU A FACE BISŒRICI ȘI CAPIȘTI IDOLILOR MUERILOR SALE, IAR DUMNEZEU SĂ MÂNIE PE DÂNSUL, CĂCI NU PĂZI LEGEA LUI

Atunci zidi Solomon capiște naltă idolilor și alte lucruri spurcate și împuțite, așijderea făcu și tuturor muerilor sale deosebi și făcea jărtve dumnezeilor lor. Iar Dumnezeu să mânie pre Solomon, căci își întoarse inima de cătră Domnul Dumnezeul lui Israil, carii i să arătase în 2 rânduri și-i zisése într-amândoao rândurile de acéstea de toate, ca să nu umble după alți dumnezei, ci să păzească și să ție cum i-au poruncit Domnul Dumnezeul lui. Și zise Dumnezeu cătră Solomon: „Deaca, de vréme ce ai făcut așa și n-ai păzit poruncile méle, care te-am învățat, iată eu voi lua împărățiia din mâinile tale și o voi da slugii tale. Ci însă aceasta nu o voiu face în zilele tale, pentru tată-tău David, iar den mâinile feciorilor tăi eu o voi lua; iar pentru David, robul mieu, și pentru Ierusalimul, cetatea mea, care o am ales, nu le voi lua împărățiia toată“. Și rădică Dumnezeu pizma și asupra lui Solomon.

Auzise toți căci, când să arătase Dumnezeu lui Solomon, îi zisese: „Cére de la mine ce-ți iaste voia”, iar Solomon zisese: „Eu sunt cocon mic și tânăr și nu știu nici întrarea mea, nici eșitul mieu; ci iată sunt robul tău, în mijlocul oamenilor tăi. Ci-mi dă, zice, robului tău inimă chibzuitoare, ca să ascultu și să judec oamenilor tăi în dreptate și să pricep dreptatea și hicleșugul”.

Văzuși că frica lui Dumnezeu naște înțelepciune, cum zice prorocul: „Începătura înțelepciunii iaste frica Domnului”; că câți încep să viețuiască întru înțelepciune până în sfârșitul lor, ei radă și pătimescu pentru Dumnezeu multe nevoi și ispitiri. Pilda: Și ună înțelégere iaste la toți cei ce o fac. Tâlcul: Că slava și lauda lui Dumnezeu iaste făr’ de sfârșit și toți câți suntu cu frica lui Dumnezeu cuprinși și umblă într-însa. Însă nu pân’ la o vréme, iar de la o vréme să să dăzlipească de dânsa, ci acelora a tuturor, carii umblă totdeauna și cu tot sufletul în frica lui Dumnezeu, a acelora le iaste lauda făr’ de sfârșit. Așijderea și Solomon, cându fu tânăr, el fu temător și purtător de frica lui Dumnezeu; ci petrecea întru înțelepciunea și chibzuiala duhului. Că zice că n-au cerșut nici aur, nici argintu, nici mărgăritar, nici pietri scumpe, nici slava lumii aceștiia, nici bogățiia ei; ci au zis: „Dă-mi, zice, inima pricipătoare să ascultu și să judec oamenilor tăi întru dreptate și să cunoscu binele și răul”. Dar Dumnezeu ce-i răspunse? Că plăcu lui Dumnezeu cererea lui Solomon și zise cătră dânsul: „Deaca vréme ce cerșuși de la mine aceasta, iată-ți dau inimă înțelegătoare și înțelepciune, care n-au fostu la nimeni mai nainte de tine, nici după tine nu va mai fi la altul.

Și iată că-ți dau încă și ce n-ai cerșut: slavă și bogăție, cât n-au fost la alt împărat. Și de vei păzi poruncile méle și vei umbla pre căile méle și vei face légea mea, cum au umblat tată-tău David, eu îți voiu mai lungi și viiața”. Și era Solomon în tineréțele sale dăruit de Dumnezeu cu înțelepciunea, care era mai mare decât înțelepciunile tuturor oamenilor câți era pre pământu, și păzea dreptatea lui Dumnezeu, ca și tată-său David. Și zice că iubi Solomon pre Dumnezeu și-i fu drag să umble după cum îl învățase tată-său. Dreptu acéia și Dumnezeu iubi pre dânsul, și toate rugăciunile lui i le asculta Domnul, și era Solomon mai mare decât alți împărați, decât toți. Și-i da lui toți haraci și-i aducea daruri mari. Iar deaca începu Solomon a bătrâni și cându trebuia minté și înțelepciune mai multă, atuncea el cu îndemnarea diavolului își ieși din fire și din minte și să lipsi de minte și de înțelepciune. Că îngroșându, zice, își îngroșă și-și lărgi pântecele cu mâncări multe și cu beții.

Și alte lucruri făcea, care nu să cădea; și să déde cu totul spre curvie și spre toate spurcăciunile, și lăsă pre Dumnezeu, care l-au făcut, și părăsi pre Domnul și mântuitoriul și mânie pre făcătoriul lui de bine și-l umplu de amărăciune cu lucrurile sale céle spurcate. Că atâta zice că-i întoarseră lui Solomon inima de cătră Dumnezeu muerile lui, cătră dumnezeii lor, cât nici cum nu-și mai aducea aminte de dânsul. Și umbla Solomon tot în jertvele céle spurcate și urâte și dintr-însele mânca. Și făcu lucru hiclean înaintea lui Dumnezeu, și să mânie Dumnezeu pre Solomon, căci își întoarse inima de cătră Domnul Dumnezeul său, care i să arătase în 2 rânduri și-i zisése: „De vréme ce n-ai păzit poruncile mele și légea care țe-am poruncit eu, voi lua împărățiia din mâinile tale și o voi da-o slugii tale; ce numai nu o voi face aceasta în zilele tale, pentru tată-tău David, ci voi lua împărățiia din mâinile feciorilor tăi. Numai nu voi lua nici de la dânșii steagurile împărățiilor tuturor, iar pentru robul mieu David și pentru Ierusalimul, care l-am ales să-mi fie mie cetate”.

Dreptu acéia nimeni să nu să amăgească și să să ție mare, măcar să fie împărat, măcar domnu, măcar boiariu, măcar fiește ce va fi; că acéstea toate Dumnezeu le dă, Dumnezeu le ia. Și lui Solomon iar Dumnezeu îi déde împărățiia, că iaste scris și zice: „Jură-se Domnul lui David cu adeverință și nu să lepădă de dânsa că „din roada pântecilui tău voi pune scaunul tău, de vor păzi légea mea, feciorii tăi”.” Iar feciorii lui David nu păziră légea lui Dumnezeu. Dreptu acéia îi scoase Dumnezeu din împărăție, ca pre niște nemulțumitori. Cel ce aude să asculte și să înțeleagă.

Ierovoam, feciorul lui Navat, carele era la Efrathul de la Sarir, fecior de văduvă, slugă lui Solomon, și acesta își rădică mâna spre Solomon împărat, că așa era lucrul lui. Și era Ierovaam om tare și vârtos, iar Solomon îl cunoscu că va să facă om bărbat și de treabă și-l puse ispravnic preste toate câte era ale casei lui Iosif.