← Teachings of Neagoe Basarab to His Son Theodosios/Book 1 · Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie

Chapter 33NeagoeInvataturi.1.33

VIII. ÎNVĂȚĂTURĂ A LUI NEAGOE VOEVOD CĂTRĂ FIE-SĂU THEODOSIE VOEVOD ȘI CĂTRĂ ALȚI DOMNI, CĂTRĂ TOȚI, PENTRU SOLII ȘI PENTRU RĂZBOAIE

The Dignity of a Good Name

A ruler's good name is more valuable than wealth, and is built through generosity and kindness.

Oh, my son Theodosie, and all you other lords and brothers! Din cât am putut cunoaște cu firea și a pricépe de rândul solilor, cum să vor cinsti când vor veni să fie la sfat și vor fi oameni mari și de la domni creștini, carii cred în Domnul nostru Iisus Hristos și preacuratei lui maici, aceștea soli carii vin la voi, unui vin ca să facă jurământu și legătură, iar alții vin ca să facă pace, alții să vorovească niscare lucruri de treabă, iar unii vin pentru dragostea și pentru prieteniia. Iar aorea vin alții cu cuvinte aspre și de vrajbă, cum le iaste învățătura și porunca de la domnii și stăpânii lor. For many envoys come to rulers from many different places, and with many different purposes. And you should honor not only those who bring you good news, but also those who bring you bad news, for that is how it should be. And all should be honored and treated equally by you. Because with the little honor you show them, they will greatly praise your name and exalt it. For a ruler who has wisdom needs no other wealth in this world but a good name. Căci că deaca va avea nume bun, deacii și avuție încă va face; iar domnul cela ce iaste scumpu și caută tot spre avuție și nu dă pentru scumpétea lui nimănui nimic, acela însuși își piiarde numele cel bun. So, if you lose your good name, what good will wealth do you? Therefore, I teach you, my child, and you all, my brothers and lords, to do as I say, because it seems to me that a good name is better than great wealth. For if you are compassionate and generous in your life, your name will still be remembered well after your death and will never be forgotten. For of all the great wealth a person has, nothing will be remembered except their good name and the good deeds they did in this world.

Honoring Envoys with Wisdom

Proper hospitality and respectful reception of envoys are crucial for maintaining a ruler's honor and reputation.

Dreptu acéia, frații miei, când auziți că vin la voi soli mari, carii cred în Domnul nostru Iisus Hristos și preacuratei lui maici, iar voi să trimiteți înaintea lor cinste și bucate și băuturi den dăstul, până vor veni și la scaunul vostru cel domnescu. Therefore, then, all your boyars should gather around you, beautifully adorned with whatever fine things they have, and with good, well-decorated horses. And your elder advisors should never leave your side. Thus, if you hear that the envoys have approached your court, you should then arrange for your most capable and well-adorned boyars, with good horses, to go out to meet them and escort them to their lodgings. Și iar pentru cinstea voastră, deaca să vor așăza, voi atuncea încă să le faceți cinste mai multă și să le trimiteți de toate, de prisoseală, ca să uite cinstea ce au avut pre cale iar de la voi. For the envoy's recognition and consideration is your honor. And they should have everything they need, lacking neither food nor drink. Și gazda solilor să nu fie aproape de voi, nici de grădinile care vă primblați voi cu sfétnicii voștri. Then don't keep him long, and don't hold him up either, but only two or three days, until he's rested; after that, summon him.¹ And on the day you decide to summon him, first have your throne finely adorned with whatever God has given you, and your whole council hall and all the chambers as well.² Adorn yourself too, with very beautiful clothes — and even more, clothe yourself in the love and the power of God, if you want Him to be your help. Come out in great splendor, and take your seat on your throne with deep humility. And your elder counselors should sit in their own seats too, where their place is and where it's fitting for them. The young boyars, for their part, should be dressed handsomely and as befits them, and they should all stand in a row around you. The same goes for all the other servants: let them stand in order, each one where his place is. Then pick out a few worthy men from among them and send them to call the envoy in to deliver his message. As for you, sit there and let your mind be on the things of God, not on worldly things or on nothing at all. And once he has come in, weigh every one of his words with judgment and close attention — whatever his master has instructed him to say, whether good or bad, whether spoken gently or in anger — hold all of it in your mind, and don't let a single word of it slip away.³⁴

The Art of Counsel and Deliberation

A wise ruler seeks counsel from his advisors, listens attentively, and values their input, even if it differs from his own.

And don't be overjoyed because he speaks good words, and don't get angry either because he speaks and delivers harsh ones. Instead, question him about everything with gentleness and humility, and then ask him: “Do you have any further word to deliver from your lord?” And if he says there are none — “I have said everything my master told me” — don't answer him back with a single contradicting word, because if you say anything more, you won't gain anything from it. For who knows? Whether you speak words against what he said or not, a word is like the wind: once it leaves your mouth, there's no way at all to call it back, and even if you regret it day and night, it won't do you any good.⁵ Rather, once the envoy has delivered his message, send men to escort him with honor back to his lodging, and after the embassy is over, honor him again. And keep in mind every word he said, and let no one see what you're thinking.⁶ And if they've brought you news and words — whether good or bad — don't let it sadden you; keep a bright face and manner toward everyone, and first ask your great boyars and your elder counselors, with love and warmth, saying to them: “My dear old boyars and my beloved counselors, this envoy has now come to us, and I have watched everything he did and heard every word he said.⁷ So I'm asking you, my elder boyars, all of you, because you are old and have seen many things, both good and bad. But now you must advise against the envoy's counsel, for you are my righteousness and my hope. And consider as best you can, so that we may give a good answer to the envoy against his words. Perhaps God will grant that our answers will be better and more honorable than the envoy's words, which he brought to us from his lord. So you should question all your boyars, but you yourself should give no answer; rather, just listen to them all with love and ask them questions. Don't be ashamed, or think yourself too important, to consider or say in your heart: 'As a ruler, why should I ask all my boyars for advice? They're my servants.' Că și ei robi lui Hristos sunt, și dar de vor fi unii dentr-înșii îngăduind lui Dumnezeu mai bine decât tine? Because any ruler who doesn't seek advice from his boyars doesn't act wisely. For Paul the apostle himself testifies and says: 'We can never reach the level of our ancestors.' And in the Gospel, our Lord Jesus Christ also speaks and says: 'Woe to him who consults only himself and doesn't ask another!' Therefore, you too, brothers, don't rely only on your own counsel, as the Lord Christ says, but for all decisions, ask your boyars and your counselors. My child and you, my brothers, how good it is to comfort your boyars and your servants at all times, and to consult with them constantly, seeking advice from those of high rank, those of middle rank, and those of low rank, for that is how it should be. Go with them to a private place and discuss all matters, and accept into your hearts the advice that seems best; but let go of what is not helpful. And don't stop anyone from speaking in council, saying, 'Your words aren't useful to us; you've spoken in vain.' Accept everyone's words as good, also for your own honor; because the counselors and boyars conduct the discussions, and if the council concludes well and as it should, then the praise and glory belong solely to the lord, while the counselors and boyars are not mentioned at all. And everyone says, 'This is a capable, worthy, and wise lord, deserving of remembrance and celebration in all his deeds.' But if the council goes wrong and is not a good or well-considered one, then no one will blame the counselors or the boyars, but only the lord, and they will say, 'This is a foolish lord, unfit to be among rulers.' Therefore, you must consult with your boyars at all times, even if you are lords and powerful. For a lord is like a large, high hill that has very good guardians who protect it and clear away all the dry brush, deadwood, and other unnecessary things. Deci, până îl curățescu păzitorii și-l păzescu di toate răutățile și primejdiile, el créște frumos și face multe feliuri de flori și să înălțează minunat și frumos și să laudă numele lui preste tot pământul, iar numele păzitorilor lui nimeni nu le mai pomenéște. Iar deaca-l părăsescu păzitorii și nu-l mai păzescu, el să pustiiaște și nici locul nu i să cunoaște și numele lui piiare și tréce ca o umbră. Așa și domnul: până îl păzescu sfétnicii și boiarii lui cei bătrâni cu sfat bun și-l curățescu de toate sfaturile céle réle și de năravurile céle réle, lauda lui și înțelepciunea i să întinde spre fața a tot pământul, și numele lui cel bun să proslăvește pre toate țărâle, și zic toți: „Tu ești mai vrédnic și mai înțeleptu decât toți”. Iar nu zic că fac boiarii voștri acéle sfaturi, ci laudă tot pre domn și numele lui proslăvescu. Iar boiarii, măcar deși fac ei sfaturile céle bune, nimeni nu-i știe, nici îi laudă. Pentru-acéia iaste bine să priimiți sfaturile cu bucurie, ca să nu să umple cu voi cuvintele carele zic în Sfânta Scriptură așa: „Amar celuia ce să socotește el însuși deosebi, iar pre alt pre nimeni nu întreabă de sfat”; că acela nu iaste nici de o treabă domnului său și să piiarde el însuși și să va chema nebun pentru semețiia. Dreptu acéia, fraților și fătul mieu, pre toți boiarii voștri să-i mângâiați și să ziceți cătră dânșii: „Auziți, boiari, iată ce cuvinte ne-au adus solul astăzi! Deci acum vă sfătuiți, să știm ce răspunsu îi vom da împotriva solii lui”. Speak to your boyars like that, and leave them free to hold council in your presence. But you, my son, keep quiet: say nothing in front of them. Just pay attention and watch whether their counsels line up with the envoy's words or not.⁸ Then, if you can tell that they have words that will match the envoy's, say this to them: "Now go, all of you, back to your lodgings and confer further among yourselves today and through the night, and pray to God — perhaps he will disclose to us other counsels, better ones, so the envoy can't get the better of us in a single word.⁹¹⁰ And in the morning come back to me and tell me what further thinking you've done." Then, after they've gone back to their lodgings, let their words remain fixed in your heart, just as the envoy's words do. And when you get up from there, go into your private chamber, cleanse your heart with every good thing, gather your whole mind, and pray to God and to his most pure Mother, saying: "Lord, my God, in you I have put my hope; deliver me from all who pursue me, and save me, so that no one may ever seize my soul like a lion.¹¹¹² And give me, Lord, a good word and a wakeful heart, as though roused from sleep by the good news of your understanding.¹³¹⁴ And grant me understanding, Lord, and send me words and arguments in full measure from your mighty right hand, so that with your help and your counsel we may overcome the envoy's words and arguments.¹⁵ And give me words in full measure to speak before my boyars as well, for you are the one who speaks all things well, Christ our God, and to you we send praise on high, together with your Father who has no beginning and with the good and life-giving Spirit of his.¹⁶¹⁷ Now and ever and unto ages of ages, amen!"¹⁸ Then, once you have prayed like this, weigh the words of the envoy and the words of your boyars. Then think it through for yourself, with your own mind. Because if God has given you a sharper understanding than anyone else, you'll be able to overcome the envoy's words with your own judgment.¹⁹²⁰ And if you see and recognize that your own counsel is the better one, don't congratulate yourself, and don't imagine this came from the cleverness of your own judgment. Instead, give thanks to God, who strengthened your heart with such a thought. Send gifts quietly to the holy churches, keep vigils and prayers to God, and give alms to the poor — for that is a living and blameless sacrifice before God.²¹²²²³ And again, call your boyars to you and say to them: “Peace among you, boyars — perhaps you've found some other, better counsel.” And if they say, “No, my lord, we still hold the counsel we gave yesterday, and we have no better one,” then you answer them and say: “Listen, boyars — this is what I've turned over in my heart, that it will be better.²⁴ .²⁵ .²⁶ ” And lay out your thinking and your judgment in front of them.²⁷ Then, if they all say, “This counsel is good; let it stand among us, and with it we'll defeat the envoy's words,” don't grow proud. Thank God instead, who strengthened you and gave you the mind to say what is most useful in front of your boyars. But if they all say, “No, my lord, the counsel we all gave earlier is better,” then you, my brothers and my sons, don't be ashamed before them, and don't grow proud or angry. Instead say: “Well then, my beloved boyars, since you know which things are more fitting and better, let those be our answer — following the prophet's word, which says: ‘Wherever all the people say it should stand, let it stand.'”²⁸

Prayer and Divine Guidance

Relying on God's wisdom and seeking divine guidance are essential for successful diplomacy and decision-making.

So I say the same to you: if all of you say it's better this way, then I too, peaceably, order it done according to your word."²⁹ But then you ask among yourselves again: “All right, we've held the council and settled the matter; but now, how are we supposed to honor the envoy? Do we feast him first, or give him gifts, or hand him our answer — or what should we do?” And if they answer, “No, my lord, you ought to feast him well and handsomely first, and after that give him your answer and your gifts,” then you, my dear ones, station your cupbearers, bring out the fine silver cups, and take pains to set everything out beautifully, so that the envoy himself marvels at such splendor and good order — order he has never once seen at his own master's court — and so that he praises everywhere what he saw, and tells the story of it. Because this too is an honor to a ruler, a choice and praiseworthy one. In the same way, set a handsome table, prepare many kinds of dishes, and have them brought in by turns, one course after another. And bring out the best and sweetest drinks you can lay hands on. And again, plan ahead: decide what words and what kind of talk you'll use with the envoy at the table. That way, you won't say something pointless or a few empty words, and then have the envoy laughing at you. For wine stirs up a man's heart and makes him bold and merry, and then he dreams up all sorts of empty things and says words that amount to nothing.³⁰ So don't let your heart push you, once you've been drinking, into saying empty things to the envoy; say instead what you worked out while you were sober. And don't put any trust in the wisdom and courage that come out of drink, however well put together they may seem to you; because drunken words wreck what you thought out sober.³¹ What other way is there to put it? It's like someone cooking up a good meal, and then somebody else tossing something filthy into it; after that, they have to throw out not only the food but smash the pot too. That's exactly the damage drunken words do. And once you've prepared everything that needs doing and set it all in order, instruct your boyars on how they're to pay him honor.³² And they shouldn't be drifting from here to there, or from there to here — they should all stay exactly in place. Then summon a few strong young men — handsome and capable — and send them to bring in the envoy.³³ And when he arrives, seat him at the table with your boyars and treat him with real honor, as the law and custom require. And don't press him hard with the wine, so that he too can see your wisdom.³⁴ After that, escort him back to his lodging with honor.³⁵ Then get a few of your servants ready and send him a gift with great honor. And then call him in again and give him your answer to everything, point by point. And if he speaks to you in anger, you should respond gently; or if he speaks scandalously, you should answer with words of peace. Explain everything in detail and say: 'For this reason, here is our answer, and for that reason, here it is.' And strive to make all your answers better, and let them be like arrows for the lord of the land, if he hears them. But if all your boyars tell you, "You shouldn't host that envoy at a feast, my lord — just give him a gift, let Your Highness hand him your answer, and send him safely on his way!"³⁶ — then you, my child, must take pains to prepare a gift for him and send him off again with your own servants. Call him to you and give him your answer gently throughout, as custom requires and as I have taught and shown you above.

The Envoy's Return and Report

A successful embassy brings honor to the ruler and leaves the opposing party in distress, reflecting well on the ruler's wisdom.

And when the envoy is ready to go back to his master, again provide men to escort him until he's out of your country.³⁷ Just as you sent men ahead to welcome him, do the same when you see him off, so he'll wonder where such honor came from—honor he never expected. There — I've now told you everything about envoys, just as it should be done. And if God in his mercy grants that every word of the envoy is overcome by your words, then you'll have made a great and glorious name for yourself, and you'll have sent his envoy back to his master carrying nothing but grief and sorrow. But even then it isn't right for you to boast in your pride. Instead, go into your own room, fall face down on the ground, and pray to God like this: “I thank you, Lord my God, that in your great mercy you counted us—your unworthy servants—worthy to overcome the counsel of our adversary. We ourselves were not capable of doing this; you willed it in your goodness.”³⁸³⁹ Give thanks to God this way, because God is merciful and compassionate, and when he sees that you thank him instead of boasting, he'll increase your understanding and judgment in everything, and no one will be able to overturn your counsels. You've carried all of this out in fact, you've had your way, and you've sent the envoy back to his master with honor. So when he gets there they'll question him and say: “What did you accomplish?” And he'll answer: “My lord, I did badly for our side, because what I brought there was chaff and refuse. Our whole case was defeated: they paid no attention at all to our words and wouldn't even look at them, because they had better counsel of their own—and they treated us very generously.⁴⁰ Instead of our empty words, they filled me with words like pearls, showed me great honor, and sent me off with fine gifts. They weren't the least bit afraid of us.⁴¹ Their counsel is unshakable and their men are capable — so much so that even I was amazed at their wisdom and their counsel.⁴² From now on, there's nothing left to challenge them with in words, because they've outdone us in every embassy we've handled."⁴³ When the envoy reports all this, his lord will be deeply grieved, while your name will be lifted up in glory — both because of the praise his own envoy gave you and because of your answers, which broke his heart.

Choosing and Sending an Envoy

Selecting a capable envoy and entrusting them to divine protection are key to successful diplomatic missions.

After that, he'll be waiting for you to send your own envoy—one of your boyars—with sound counsel and steady words, just as his own envoy reported to him.⁴⁴ So now, brothers—and you, my son—all the praise belongs to you, and your name is glorified in honor. But when you're ready to close your deliberations and you find yourselves at a loss, and you're inclined to send back to that lord some unworthy man who won't know how to carry your embassy and your words—a man who'll land you in grief and disgrace while giving that lord something to be glad about—about this too I instruct you with all earnestness: just as you exerted yourselves before and produced good counsel and overcame the envoy's words with your wisdom and won great praise for yourselves, while leaving that other lord deeply distressed, so now too, take real pains to deliberate well, as is fitting and as the custom is.⁴⁵ First, pray to God with all your heart, asking him to strengthen your minds. And weigh all your boyars with your own judgment, and whichever one you choose and judge in your heart will carry your words well and honorably, and will stand before that ruler without fear — send that man.⁴⁶⁴⁷ But again, take counsel on this too with all your advisers. For it may happen that someone speaks up for one of his own men, asking you to send him, and that man won't be worthy of the assignment; and yet you'll send him anyway to please that someone, and he won't be able to carry out your will and your business with honor.⁴⁸ Holy Scripture itself testifies to this, saying: "Never give your honor and your revenue to another."^✦⁴⁹ So why would you throw away your own honor just to please someone else? For woe to the ruler who hands his honor over to someone else, and woe to the land that many men rule! Instead, if some servant is dear to you, take as much from your own wealth as you please and grant him what he wants—because it's better to lose part of your wealth than any of your honor. As for an envoy, send whoever is wise and capable.⁵⁰ Now then, before you brief him on the business of the embassy, take stock of what gifts the other ruler's envoy brought you when he came to your court.⁵¹ You should send that ruler the same kind of thing by your own envoy. What's more, make every effort that the gift you send him is finer and more beautiful than the one the other ruler sent you first, so that he's amazed when he sees your gift and says: "Astonishing! I'd hardly ever have laid eyes on something as marvelous and beautiful as this, and here he's made a present of it to me — so how many more must he still have left? " And if he praises you like that, that too is a great honor. But if you're the one who has to send an envoy first to that lord, take counsel with your boyars, to see whether it's fitting to send that lord a gift or not. So if they tell you, "My lord, the envoy ought to be sent with a gift," then look for the finest and costliest gift you have, and send that one — all of it for the sake of your own honor. And then summon the servant you intend to send as envoy, and instruct him and tell him your message — the one God will have chosen to be the better and more complete.⁵² And work hard to make it a message full of good judgment and dignity, better than the first one, so that there too it turns out to your honor. Because the first time it was easier for you: you had something to go on from the other lord's message and from the questions you put to your boyars. But now you're the one sending a message that others will take their lesson from. So make it a good message, one worthy of honor. Then call in privately the servant you've chosen to be your envoy, speak gently with him, and say: "My son and my dear servant, whatever counsel and understanding God has given us to grasp, that is what we have taught you. But the workings of a person's mind — who can fathom them? Who can make our honor shine there? Who can steady your mind, so that before that lord you'll speak words that bring us honor?"⁵³ No one, my son — no one can do this. I have asked this understanding from God, and He has given it to me, so that I can both understand and act upon it. Up until now, I have taught you alongside all my boyars, but now I am teaching you in private; it's just you and me. I want to teach you where human wisdom, intellect, counsel, and all our strengths in this world come from. They come from nowhere else but from the Son of God alone, who was also the son of Mary, the pure virgin. For, my child, when I want to make a decision or perform an act of bravery, or when any news comes to me, I simply pray that Christ God and His most pure mother be my help and strength. And now you are leaving us with our teaching; therefore, I am teaching you, just as I would teach myself, to seek God's help. Always pray and ask the most pure one to be your helper. Believe me, my child, if you listen to me and do as I have taught you, then when you speak with that lord and are pleasing and acceptable to God, only those things will come to your mind to speak which we have taught you, and which God will give you as good words at that moment. After this, my son, I have one more thing to teach you: first, guard yourself in purity, and every night keep watch in prayer, asking the Lord God to strengthen you in the honor we hold — just as I prayed to God before, and he strengthened us, and our honor stood more glorious than that of the other rulers.⁵⁴ And now as well — may God grant that our honor be lifted even higher than it was then! Here it's easier for us, because we take counsel together and ask one another; but there you won't have me, or your friends, to have anyone to talk it through with. And every one of them will be working to beat you with words and to bring our honor low. That's why I'm teaching you to take God as your help, and his most pure Mother: they will help you, and they'll give you better counsel and a better answer than we have given you. So then, when you're about to instruct your envoy this way, first raise the holy panaghia in private on his behalf, and then, falling face down to the ground, pray and say this: "Most pure Virgin, Mother of God, we place all our hope in you now, and we put our servant into your hands for you to be his support, and may you make my honor secure, so that I may thank you without ceasing.^✦⁵⁵⁵⁶ For all the honor I have comes from your beloved Son and from you, most pure Mother of God.'

The Foundation of Godly Rule

True honor comes from glorifying God, practicing humility, and seeking His mercy, while pride leads to ruin.

Deacii, deaca să va duce de la tine solul tău cu învățătură ca aceasta, iar ție să nu-ți fie numai cu aceasta învățătură, și pre Dumnezeu să-l uiți. Ci pân’ va umbla sluga ta în solie, iar tu tot să faci rugă și bdenie și mai vârtos milostenie, deaca-ți iaste voia să-ți fie slujba ta deplin și să-ți proslăvească Dumnezeu cinstea ta și voirea inimii tale. Și să-ți înveți sluga, când va vrea să grăiască, întâi să-și rădice gând în sus la Dumnezeu, deacii atuncea să vorbească și cu ajutorul lui Dumnezeu va face de să vor mira toți de răspunsurile lui zicând: „De unde ieșiră aceaste cuvinte tocmite și cu temei și bune?” Iar iale vor fi trimése de la Domnul nostru Iisus Hristos, că doar de va fi ascultat și pre voi Dumnezeu. Iar deaca va eși sluga ta de la acel domn și-l va petréce cu cinste până la gazdă, atuncea el va vorbi cu toți boiarii săi și va zice: „Cu adevărat fu cum ne-au spus solul nostru că văzum și noi înșine cuvintele lor frumoase și întregi și înțelépte și cu temei”. Iar solul lui, care au fost venit mai nainte la voi, el încă va începe a zice: „Cu adevărat, doamne, iaste cum am spus eu, că n-aveți cuvinte care să grăiți împotriva lui”. Și deaca să va întâmpla să fie așa, deacii numele tău cel bun întru toate să va proslăvi, cu mare veselie, iar acéia mult să vor întrista. Deacons, when your servant returns from his mission and has completed the task to your satisfaction, do not boast or think it was accomplished by your own wisdom. Instead, give thanks to God with purity, humility, patience, and prayer, with watchfulness and the living sacrifice of God, which is charity to the poor. Observe and practice all these things with purity, so that when you call upon the name of God, He may come without sorrow. Things will go well for you when God becomes your helper in all things, and you won't lack any good thing. Therefore, my brothers and my sons, keep God in your hearts every day, along with his most pure mother, because all good things come from God and his most pure mother to those who trust in them. They will never be put to shame but will receive honor from everyone. Drept acéia, deaca veți lăuda pre Dumnezeu neîncetat și veți umplea voia lui cu curăție, cu smerenie, cu priveghiiare, cu rugă și apoi de veți fi milostivi, décii cu adevărat veți fi miluiți, cum zice și Sfânta Evanghelie: „Fericiți cei milostivi, că acéia vor fi miluiți”. Therefore, according to the word of our God, be merciful. And if you give glory and praise to our God, Jesus Christ, he will in turn praise you and grant you glory from above. He will strengthen you in all the affairs of this world, and he will be your help not only here but will also give you rest with the righteous in the kingdom of heaven. And in this present life, he will grant you sound and perfect understanding. Many will be delighted by all the words God has given you, and your name will be greatly praised. Și nu numai numele vostru, ci încă și slugile voastre vor avea cinste prentr-alte țări, când îi veți trimite pentru slujbele voastre, pentru că veți fi urmat poruncile Dumnezeului nostru Iisus Hristos și veți fi umplut voia lui. But if you do not follow the words of our God with purity, humility, prayer, and charity, nor give praise to God, but instead say, “We have earned these things through our own merit and they are ours by right,” then God will turn his anger toward you and take away your mind, your counsel, your understanding, your merit, and your entire nature. And when envoys come to you from other rulers, they won't find your words appealing, nor will they be impressed. They'll barely be able to stop laughing at you and mocking you, and your name will be left in disgrace.⁵⁷ And it won't just be your name: your own servants, when you send them out to other countries, will be insulted and laughed at because of you. So this is what I teach you and what I tell you, as best I understand it, and I say it plainly: whoever glorifies God, God will glorify him too, both here and in the kingdom of heaven; but whoever doesn't glorify God, and instead glorifies his own power and his own wisdom — that man will not be glorified by God.⁵⁸ For in this world there have been many rulers and many chosen ones of God, but only those who glorified God were themselves glorified by God as well — both here on earth and above, in his heavenly kingdom. But those who did not glorify God — they had no idea; without warning God's anger came upon them, and all their good things were taken out of their hands, and they lost both this earthly kingdom and the heavenly one, and nothing at all was left of them.⁵⁹⁶⁰ That's what Assa, the king of long ago, did: he refused to give the praise to God, and praised himself instead.⁶¹ And so God, because of his refusal to humble himself — because he would not be humbled — turned his anger against him and sent his angel, who took him at night, stripped bare, out of his bed and threw him onto a dunghill; and there he came to his senses and was humbled, and everyone beat him and made a mockery of him.⁶²⁶³ Only then did he recognize and understand that all power and all strength come from God, and he began to weep with many tears and sighs — and only barely did God turn his mercy back toward him and forgive him.⁶⁴ See, my son, and you, my brothers, how badly it goes for anyone who sets himself up as God's equal and holds himself to be great and powerful, and shows no humility before God!⁶⁵⁶⁶ For in the end he will be brought low, both here and in the age to come, just as the Holy Gospel says: "Everyone who humbles himself will be lifted up, and whoever lifts himself up will be brought low." It's the same for you, my son, and for you, my brothers: if you lift yourselves up and grow proud here, then God will bring you low, and nothing will be left of you. But if you humble yourselves here before God, God will lift you up and bring your souls into his heavenly chamber. This is what I'm teaching you to do, if it's your will to dwell with God.

Conduct in Diplomacy and War

Wise rulers show appropriate honor to all envoys, exercise caution in warfare, and prioritize peace when possible.

And when the great envoys come, honor them and send them on their way in such a manner that every one of them leaves grateful and lifts up your good name.⁶⁷ But when the envoys are less prominent, honor them too — just more simply, according to the respect they deserve. Still, give them gifts as well, and send them off with a positive response, so that everyone will praise your name because of your character.⁶⁸ But those who don't believe in Christ our God, or in his most pure Mother, don't have much sense or wisdom; their whole mind and wisdom is the outstretched hand — that you hand them gifts and fill every last one of their mouths with everything.⁶⁹ After that, you'll have peace with them, and quiet. But show these men nothing of your wealth — no treasures, no fine clothes; and don't let your boyars deck themselves out in front of them. Instead, present yourself to them as poor and in need, and don't boast to them about anything at all.⁷⁰ But when great envoys come from them and you decide to send out a mark of honor to meet them, go ahead and send it and do them honor — only with food and drink. Show them no other honor-gift and no wealth, because however much friendship and love they may promise you, still don't trust them, and don't let them see what you own — hide it from them all the more.⁷¹ And as long as you have anything in your hands, keep giving it to them, because their whole wisdom is wealth. And when they come to you, take care of them with plenty of food and drink, and with good words. Not with confidential words or talk that hides something, but with plain speech — because as far as I've thought it through, that's what I've found to be better.⁷² And so, brothers — and you as well, my son — I've taken the trouble to remind you of these things, as much as I was able: not a great deal, only a little. We ought to have taught you and shown you much more than this; but perhaps this much understanding is all God gave us, and I'm not capable enough for God to grant me to tell you any more.⁷³ And may God teach you, so that you know not only what I've told you here, but much more, and wiser things than these. And don't hold this letter against me, that I wrote it, and don't say, "What's so great about an embassy, that he should lecture us and trouble us this much over it?"⁷⁴ For if embassies weren't great matters, why would rulers weigh them and turn them over in their hearts and minds? The truth is that an embassy is a great matter, and it will go better for you when it's your name that's praised rather than that of the other ruler I spoke of above. For the ruler who is wise and has sense won't merely consider these things I've written and take instruction from them for the sake of his good name; he'll weigh still more in his mind and turn it over day and night, so that his name may win honor. And for the sake of honor he'll even spill his own blood; because honor never rests. And so this much is what seemed best to me as well. As for you, do whatever your own mind and disposition tell you will be better — act on your own judgment too, and then someday you won't be left with regret.⁷⁵ I could have gone on at even greater length teaching you about these envoys who will come to you, and I'll say it once more: listen to every word the envoys speak, and bear with it.⁷⁶ Because those words aren't their own — they belong to the masters who sent them to you. But if you see that your good and gentle words can't calm the will and the orders of the man who sent those envoys to you, and he keeps standing against you, then don't surrender your honor to them — go out against them boldly, in the name of Jesus Christ.⁷⁷⁷⁸ And since they were the ones who started the wrong against you, my hope is that God will help you, and that they will be put to shame. But if those men are pagans, with more troops and greater power than you, then you should bow to them first with good and gentle words. So if you can make peace with those good words, know that this comes from God's help; but if they refuse to make peace with you on those good words, because of their unbelief, then give them money as well, as much as you can. And don't be in love with uprisings and wars, and don't let your own mind push you into fighting them. Even if someone urges you toward a quarrel — even one of your own friends — don't listen to them, since you can see that those men have more power than you. For Saint Barlaam says this too: "What you know you can't do, don't let your hand set about doing, because you'll come to grief.⁷⁹⁸⁰ And don't believe a lying word, and when you do good, don't be sorry for it." So if your enemies come against you and you see their strength is greater than yours, and meanwhile your own friends urge you to march out against them before the right moment, or frighten you into leaving your country and living as an exile — don't believe those friends and advisers of yours, because they don't want what's good for you.⁸¹ I myself was once an exile, so I'm telling you: exile is a hard way to live and a hard way to eat, and everyone treats you with contempt — even small children, and even the worst sort of people.⁸² So don't do that, because an honorable death is better than a life of bitterness and disgrace. Don't be like the bird called the cuckoo, which leaves its eggs for other birds to sit on and hatch its young; be like the falcon instead, and guard your own nest. Because the falcon, my sons, sets a different example: he has a brave, manly heart in him, he masters and overcomes many birds, he's afraid of none of them, he isn't frightened, and he hunts in every season.⁸³ Now while he was hunting like this, he once caught a bird for his food, and he was flying through the air with it. And as he flew, another bird set off after him, huge and beyond all measure powerful, the one called the eagle. And it began to chase him down to take his catch. But when the falcon saw him, he thought to himself, "I'm not afraid of this vulture. I overpower plenty of birds, and while he's big, strong, and savage, I know his heart is a fearful one.⁸⁴ So I'm not afraid of him, and I don't take him seriously; because if I wanted to, I'd only have to beat my wings once and climb all the way to the sky, and then I'd drop down on him and rip him open with my talons — I know exactly what he is. The only thing that weighs on me is how very great he is.⁸⁵ That's why I won't fight him — he's strong and powerful. Better that I split my catch and give him a share too, and then I'll have peace. And as for me, if what's left over doesn't fill me, I won't die from it; I'll live until I hunt something else and eat my fill." And he gave him part of the prey he had caught and made peace with him. It's the same with you, brothers: you're like the falcon, overpowering many, with the catch in your hands — that is, your wealth. So if you see some pagan nations setting out against you with heavy armies and great force, don't set yourselves up as their equals and take them on right then. Instead, work out what prey you'll let go from your own talons — that is, what wealth — and give it to them to eat, so they'll leave you alone, just as the vulture let the falcon go.⁸⁶

Courage, Faith, and Divine Aid in Battle

In times of war, courage, faith in God, and strategic planning are essential for victory and protection.

But if you see that they refuse to turn back, don't be afraid of them or of their many armies. Instead, take God as your help within your hearts and pray like this: "Master, Maker of all things and good God, we are your servants, and we have not loved this thing. For you alone are the one who knows hearts, who sees and knows every heart — the good and upright, and the evil and treacherous.^✦ And we, Lord, are not glad that this conflict has come about—just as you commanded us—nor do we want blood to be shed, nor our hands to be wet with human blood. But they, it seems, are setting themselves up against your great power; for we, Lord our God, know that anyone who comes to you with humility and submission you will never drive away.^✦⁸⁷ So we too bowed low before them in humility, but they would not accept our humility; instead they set themselves up to be stronger than you. For you yourself, Lord, testify and say: "Whoever humbles himself will be exalted, and whoever exalts himself will be humbled."^✦ And so, our God, we now have no other hope but you alone, the righteous Judge, for every good thing comes down from you.^✦ And now, in this time of grief, we run to you, that you may be our help against our enemies. It's not because of our sins, but because of your great mercy that you help us, God of our salvation, in this hard time of need.⁸⁸ First, put on the love of God like a breastplate. So go out to your boyars cheerfully, and don't let them sense in any way that you're afraid, or that your face has changed; instead, show yourself glad before them. Summon all your elder counselors and the great boyars, and your whole army, and speak good, gentle words to them, like these: "Listen, my dear boyars, and you, my beloved servants—our enemies have come against us, though we've done them no wrong at all."⁸⁹ We comforted them with every good and gentle word. If they had wanted wealth too, we would have given it; we humbled ourselves before them and bowed low—yet they refused to take any of it. They paid no attention to our mild words, nor to wealth, nor to our humility.⁹⁰ No—they've come now only to take my head, and not my head alone, but the heads of every one of you. So I will not abandon you; I'd rather lay down my own head for your sake, because I have compassion for you. That's why I ask you—and may God teach you—to care for my head as I care for yours. Let's call on God for help, and with his help, go out against them.⁹¹ For even though they are many, it was God who multiplied them; and for all their refusal to bow, God may yet bend them.⁹² And he will hand our enemies over and put them under our feet. Then set all your cannons and your troops in order, company by company, each in its proper place. But above all, pray to God, so that your ordering and your arrangement may come from him. So lift your thought and your mind to heaven, that God may come down to you and be your help. And you, go straight at your enemies, face to face, without any fear; and because they'll be many, don't let that terrify you at all, and don't waver. Because a brave, warlike man isn't frightened by a crowd; rather, just as one lion scatters a herd of stags, and as one wolf kills a flock of sheep however large it is, and as a single cannonball breaks up whole companies of soldiers — not because it's small, but because it comes with terrible wounding and destruction, and for that reason it breaks up and scatters many companies of men — so too the brave, manly, valiant man isn't terrified by great numbers. Because everyone comes to the aid of a brave man, while for a fearful man everyone turns enemy — he's even hounded and mocked and slandered by his own people. And about this, my son, I teach you one more thing: don't keep company with fearful men, or you may lose the honor I've handed you and your inheritance — because out of all that, no one will be able to rescue you except God alone. Because God is rich in mercy, and he'll shelter you with his mercy and cover your head, while your enemies will be defeated. The sons of your boyars and of your servants, though, should be kept farther back from wherever the fighting will happen. Never leave the sons of your boyars and servants out front while you hold back from the fighting yourself—that way they fall into your enemies' hands and into captivity. Because if the boyars' sons fall into captivity, then all your boyars and servants will abandon you and go after them. So this is what I teach you, my son: the sons and daughters and wives of your boyars and servants should stay behind the army, but the battle itself you should fight in person.⁹³ And go out against your enemies without fear, because God is rich in mercy. As you serve him, so he in turn will help you and show you mercy. Then, when you intend to march against them, first appoint and set in order scouting parties to go on ahead, as is the custom.⁹⁴ One should go out in front, another behind it, and the third should be the main camp. And they shouldn't be far from one another; they should stay close, so each can hear the others and know what they're doing. And if anything happens to the first watch, it should fall back and join the second; and if the second watch sees that the enemy is overpowering it too, it should fall back in turn and join the main body of the army.⁹⁵ So don't let them be far from one another, or they may not be able to reach each other in time to link up and defend themselves, and instead danger and scattering will overtake them.⁹⁶ Because the first watch and the second are the heart of the whole army. So be careful that the main body, seeing that the watches have been wiped out, doesn't panic and fall into some great fear, and then out of that very fear throw itself into ruin.⁹⁷ Because the watches are the head and the tail of the armies; and if the main body sees the watches unbeaten and still standing intact, the men will harden themselves for the fight, and that's how you'll defeat your enemies.⁹⁸ But I say this too: in battle, skirmishers shouldn't ride out ahead to start a skirmish, because they're no use at all — in fact they only frighten the army as well.⁹⁹ Instead, let everyone gather at the front. As long as you see your boyars standing with you on the front line, with effort and with love—the great boyars, the second rank, the lesser ones, and the others in command—then fear nothing and don't waver, because God is with you, and you'll defeat the enemies fighting you. As for the servants of lower and humbler rank, even if they do run, don't be afraid on their account, because they'll turn back and come to you again without being called. But if your boyars run and you're left on your own, then who will you stand in the front line with and fight your enemies? It's better, my sons, to pull back to one side. Because that flight of your boyars, when they abandoned you—it may be on account of some sins of yours, or God may be choosing to test you and see how much effort and eagerness you have toward him.¹⁰⁰ For God's judgments and works are beyond reckoning and beyond number. So guard yourselves: don't sink into wretched despair or let fear take you because your own people have left you, and don't raise your voice to speak any blasphemy against God.¹⁰¹ Instead, when you raise your voice, raise it in praise of God. Even if your boyars have abandoned you and left you behind, God won't leave you.^✦¹⁰² Rather, gather up however many have stayed with you, and withdraw to one side with them. But don't leave your own country. Stay with them inside your own borders, in hidden and secret places where you have good and true friends.¹⁰³ Because your enemies, who have come against you, won't be able to stay long in the country; they'll turn back, and the ruler they brought with them, they'll leave behind there without an army.¹⁰⁴ Then take the name of Christ as your help and march against him with your army—for my hope is in God, that he helps everyone who humbles himself before him and will put your enemies under your feet.^✦^✦¹⁰⁵

The Prince's Duty to His Men

A ruler must care for his soldiers, honor their sacrifices, and always prioritize God's will and his own spiritual well-being.

I've told you all this, my son and brothers, and written it down for you, so you'll know what to do in your times of trouble and sorrow. But may God in his mercy never let such misfortunes and sorrows come into your life.¹⁰⁶ For God, being merciful, will turn his mercy toward you again, even if he has grieved you for your sins.¹⁰⁷ And if you humble yourself before God, he won't abandon you; he'll show you mercy at every moment. And keep your treasury, along with the money you plan to pay your men, readily accessible. Because when a ruler faces dangers and hardships like these, the first thing he needs is ample wealth, so he can be generous to his troops and pay their wages.¹⁰⁸ People are like pigeons: wherever a pigeon finds the most grain, that's where it flies; and it's the same with people — wherever they find a generous and merciful lord, there they gather to be fed.¹⁰⁹ So this is what I teach you, my son: first of all, never let the fear of God leave your heart, and never forget it, because the fear of God is the mother and the setting-straight of every good thing.¹¹⁰¹¹¹ And your treasury should always be within reach, so you can be generous to your troops and pay their wages. And your troops, because of the mercy you show them, won't hold back their own lives for your sake when they stand before your enemies.¹¹² In wartime, choose sixty brave men to stay right beside you at all times. Don't let these men go into battle; their only job is to guard your head, and they must never leave your side.¹¹³ You are to place your trust in them. And even if you defeat your enemies, they still must not pursue them, but are to hold their position in front of you. Whether you win or whether they defeat you, those men are to stay right beside you.¹¹⁴ And here's one more thing I teach you, my son: when the day of battle comes, don't stand where the men are thickest, or where the core and the press of your army will be. Because that's where all the foreign armies and all your enemies will aim their cannons and open fire, and that's where every armed fighting man will charge and let his arrows fly. So don't stand there. Instead, take those sixty armed men and go where you have some good and faithful friends, men you've shown favor to, and take your stand there — in the second or the third company, off to the side of the army, keeping out of sight.¹¹⁵ And let those sixty fighting men guard you the whole time, and from there pay attention: watch and weigh which of your servants are really exerting themselves for you. Then, if you see the day is going your way, it's easy enough to move back into the thick of it and go stand wherever you please. But if it happens that your enemies get the better of you, they'll drive hard and fast straight for your company to find you. That's why I teach you all to take your place either in the second company or the third — so that even if your enemies do defeat you, they won't hunt you down with everything they have, since they won't know where you are. This is what I'm teaching you, my son, because it seems to me this way will be better. But you, for your part, take counsel with your boyars and with those you know will be true friends to you.¹¹⁶ So then, if it seems right to you, and your counselors and boyars say, "It's our wish that you stand where your place and your rank belong" — then stand there. But if you weigh it yourself and see that it's better to stand in the second or third troop, and your boyars don't say so to you, then stand where it seems better to you. Then, if you have to retreat from the battle, retreat with those sixty fighters. If they stay by your side as one unit, you'll still defeat your enemies.¹¹⁷¹¹⁸ Even so, let your hope be first and foremost in God, for he will sustain you and will never let the righteous be shaken—he will protect you both before and after.¹¹⁹¹²⁰ So, in God's name, go out against your enemies. Even if death finds you, your name will live on honorably. But if you win, don't boast, saying, "I did this by my own power." Instead, give the glory back to God through prayer, almsgiving, and a living sacrifice, because God is rich in mercy and will always shelter you with his mercy.¹²¹ And if any of your boyars die in that service of yours, you must take pains and press hard for their souls at the holy churches, so that everyone sees it and is spurred on themselves.¹²² And the sons and relatives they leave behind should receive great honor from you for the sake of their fathers, who poured out their blood for you, right in front of you. And your servants who come through unharmed — they too should be honored without favoritism. Don't honor certain men only because they happen to be your relatives, or because they've paid someone a bribe and now have people praising them; instead, let each one's reward and honor match what his service actually was.¹²³ And just as they lay down their lives, strain every nerve, and pour out their blood to win honor from you, so you too should recognize that all the honor you have comes from God. And when your servants and boyars earn and receive honor from you for their service, take a hard look at yourself: have you done any labor at all for God, that He should have raised you to such honor — or not?¹²⁴ So if you haven't, don't be lazy about it — do it; and if you have, push yourself all the harder to do still more. For whoever labors for God will receive honor from Him, and whoever draws near to God — God will always be with him.^✦ In the same way, if your hope rests entirely on God, then God will be with you forever and ever.^✦ Amen.

Read the original Romanian

O, fătul mieu Theodosie și voi alți domni și frați toți! Din cât am putut cunoaște cu firea și a pricépe de rândul solilor, cum să vor cinsti când vor veni să fie la sfat și vor fi oameni mari și de la domni creștini, carii cred în Domnul nostru Iisus Hristos și preacuratei lui maici, aceștea soli carii vin la voi, unui vin ca să facă jurământu și legătură, iar alții vin ca să facă pace, alții să vorovească niscare lucruri de treabă, iar unii vin pentru dragostea și pentru prieteniia. Iar aorea vin alții cu cuvinte aspre și de vrajbă, cum le iaste învățătura și porunca de la domnii și stăpânii lor. Că la domni mulți soli de în multe părți vin, și cu multe feliuri de sol. Iar voi să nu cinstiți numai pre cei ce vă vor aduce vești bune, ci să cinstiți și pre cei ce vă vor aduce vești réle, că așa să cade. Și să fie toți cinstiți de voi într-un chip și dăruiți. Că cu acea puținea cinste ce le veți face, iar ei mult vor lăuda numele vostru și-l vor înălța. Că domnul carele are minte nu-i trebuiește într-această lume altă avuție, făr’ numai numele cel bun.

Căci că deaca va avea nume bun, deacii și avuție încă va face; iar domnul cela ce iaste scumpu și caută tot spre avuție și nu dă pentru scumpétea lui nimănui nimic, acela însuși își piiarde numele cel bun. Deacii, deaca-și piiarde numele cel bun, dar avuțiia de ce folos va să-i fie? Pentru-acéia eu te învăț pre tine, fătul mieu, și pre dumneavoastră alți frați și domni, pre toți, să faceți așa cum zic eu, că mie-mi pare să fie mai bun numele cel bun decât avuțiia cea multă. Că de veți fi îndurători și darnici în viața voastră, și după moarte încă vă să va pomeni numele de bine și nu să va uita niciodată. Că omului din toată avuțiia lui cea multă ce are, nimic nu i să va cunoaște, făr’ numai numele cel bun și bunătățile ce va fi făcut pre această lume.

Dreptu acéia, frații miei, când auziți că vin la voi soli mari, carii cred în Domnul nostru Iisus Hristos și preacuratei lui maici, iar voi să trimiteți înaintea lor cinste și bucate și băuturi den dăstul, până vor veni și la scaunul vostru cel domnescu. Décii, atuncea toți boiarii voștri să fie strânși lângă voi și împodobiți frumos, cine cu ce va avea bun și cu cai buni și împodobiți bine cu rafturi. Iar sfétnicii cei bătrâni niciodată de lângă tine să nu să dăzlipească. Deacii, deaca veți auzi că s-au apropiat solii de scaunul vostru atuncea voi să vă orânduiți boiarii carii vor fi mai de ispravă și împodobiți, cu cai buni, să iasă înaintea lor și să le facă cinste până la gazda lor. Și iar pentru cinstea voastră, deaca să vor așăza, voi atuncea încă să le faceți cinste mai multă și să le trimiteți de toate, de prisoseală, ca să uite cinstea ce au avut pre cale iar de la voi. Că cunoașterea și socoteala solului iaste cinstea. Și să aibă de toate de ajuns și să nu-i lipsească nici de mâncare, nici de băutură. Și gazda solilor să nu fie aproape de voi, nici de grădinile care vă primblați voi cu sfétnicii voștri.

Deacii să nu-l ții mult, nici să-l zăboveșți, ci numai 2 zile sau 3 până să va odihni, după acéia să-l chemi.

Și în ziua acéia ce vei vrea să-l chemi, iar tu întâi să-ți împodobești jățiul bine, cu ce-ți va fi dat Dumnezeu, și tot divanul tău și toate casele. Și să te împodobești și cu haine foarte frumoase și mai vârtos să te îmbraci în dragostea și în putérea lui Dumnezeu, deaca-ți iaste voia să-ți fie într-ajutor. Și să eși cu mare slavă să șazi în jățiul tău cu multă smerenie. Și svétnicii tăi cei bătrâni încă să șază pre scaunele lor, unde le iaste locul și li să cade. Iar boiarii cei tineri încă să fie împodobiți cum să cuvine și frumos, și să stea toți de-a rândul, împrejurul tău. Așa și alte slugi, toate să stea pre rându, care unde-i va fi locul. Deacii să alegi dentr-înșii câțiva oameni vrédnici și să-i trimiți să chéme solul să-și dea soliia. Iar tu să șazi și să cugeți de céle dumnezeiești, iar nu de céle lumești și de nimic.

Și după ce va veni, tu să socotești toate cuvintele lui cu socotință și cu luare aminte, care îl va fi învățat stăpână-său să zică, măcar bune, măcar réle, măcar cu blândețe, măcar cu mânie, tu toate le ține în mintea ta și nimic dentr-însele să nu uiți.

Și nici să te foarte bucuri, căci va spune cuvinte bune, nici iar să te mânii, căci va spune și va zice cuvinte de rău. Ci-l întreabă de toate cu blândéțe și cu smerenie, apoi îi zi așa: „Dar acuma ai a mai zice alte cuvinte de la domnul tău?” Iar el, deaca va zice că nu mai sunt, „că ce mi-au zis stăpânul mieu, toate le-am grăit”, tu să nu-i mai răspunzi nici un cuvânt împotrivă, că de-i vei mai răspunde ceva, nimic nu vei folosi. Sau, cine știe, că sau vei zice cuvinte împotriva vorbelor lui, sau ba, deacii cuvântul iaste ca vântul: deaca iase den gură nici într-un chip nu-l mai poți opri și, măcar dă te-ai căi și ziua și noaptea, nimic nu vei folosi. Ci, deaca-și va da solul soliia, iar să-l trimiți să-l petreacă cu cinste până la gazdă și după solie iar să-l cinstești. Și toate cuvintele lui, câte au zis, să le ții minte, și nimeni să nu te știe. Ci de-ți vor fi adus vești și cuvinte, măcar bune, măcar réle, tu să nu te întristezi, ci să aibi față și chip vésel cătră toți și să întrebi întâi cu dragoste și cu dulceață pre boiarii tăi cei mari și pre sfétnicii tăi cei bătrâni și le zi așa: „Dragii miei boiari bătrâni și iubiții miei sfétnici, acum acest sol au venit la noi și am văzut toate vorbele lui și cuvintele lui le-am auzit. Într-acéia întreb pre dumneavoastră, boiarii miei cei bătrâni, pre toți, că sunteți bătrâni și ați văzut multe lucruri, și bune, și réle.

Ci acum trebuiaște să vă sfătuiți împotriva sfatului solului, că voi sunteți dreapta mea și nădéjdea mea, și cât veți putea mai bine, atâta să socotiți, ca să putem da răspunsu bun solului împotriva cuvintelor lui. Ca doar de va da Dumnezeu de va fi răspunsurile noastre mai bune și mai cinstite decât cuvintele solului, care au adus la noi de la domnu său”. Așa să-ți întrebi toți boiarii, iar tu nici un răspunsu să nu le dai, ci numai ci-i ascultă pre toți cu dragoste și-i întreabă.

Să nu-ți fie rușine, sau să te ții mare, cugetând sau zicând în inima ta: „Eu, fiind domn, cum poate fi de întreb toți boiarii miei de sfat, și ei sunt slugi mie?” Că și ei robi lui Hristos sunt, și dar de vor fi unii dentr-înșii îngăduind lui Dumnezeu mai bine decât tine? Pentru că tot domnul care nu-și va întreba boiarii de sfat, acela nu face bine. Că singur Pavel apostol mărturiséște și zice: „Niciodată nu vom putea noi ajunge urma moșilor noștri”. Și la Evanghelie încă grăiaște Domnul nostru Iisus Hristos și zice: „Amar celuia ce să sfătuiaște singur și pre altul nu-l întreabă!” Drept acéia și voi, fraților, nu vă sfătuiți adinsu voi-și, precum zice Domnul Hristos, ci de toate sfaturile întrebați pre boiarii voștri și pre sfétnicii voștri.

O, fătul mieu și voi, fraților, cât iaste de bine să mângâiați pre boiari și pre slugile voastre în toată vrémea și să vă sfătuiți cu dânșii în tot ceasul și să luați sfat și de la cei mari și de la cei ai doilea și de la cei mai de jos, că așa să cade. Să mergi cu dânșii într-un loc de taină și să sfătuiți toate sfaturile, și care vor fi mai bune voi le primiți în inimile voastre; iar care nu vă vor fi de folos voi le lăsați. Și să nu oprești pre nimeni să nu grăiască la sfat, zicând: „Iată că cuvintele tale nu ne sunt nici de o treabă, că grăiși niște cuvinte în zadar”. Ce toate cuvintele, ale tuturor, le priiméște a fi bune, iar și pentru cinstea voastră; pentru că tot sfétnicii și boiarii fac sfaturile, iar deaca să isprăvéște și să tocméște sfatul bine și cum să cade, deacii numai lauda și pohvala domnului iaste preste toată lumea, iar sfétnicii și boiarii întru nimica nu să pomenescu. Și zic toți: „Harnic și vrédnic și înțelept domn iaste acesta și vrédnic de a să pomeni și de a să ferici în toate lucrurile lui”. Iar de să va zminti sfatul și nu va fi sfat bun și cu chibzuială decii nimeni nu va vinovăți pre sfétnici, nici pre boiari, ci numai pre domn și vor zice: „Acesta iaste domn nebun și nu i să cade lui să fie între domni”. Pentr-acéia trebue să te sfătuești cu boiarii în tot ceasul, macar de sunteți și domni și putérnici. Că domnul să socotéște ca un deal mare și nalt, când are niște păzitori foarte buni de-l păzescu și-l curățescu de toate uscăciunile și secăturile și de alte lucruri care nu sunt de treabă.

Deci, până îl curățescu păzitorii și-l păzescu di toate răutățile și primejdiile, el créște frumos și face multe feliuri de flori și să înălțează minunat și frumos și să laudă numele lui preste tot pământul, iar numele păzitorilor lui nimeni nu le mai pomenéște. Iar deaca-l părăsescu păzitorii și nu-l mai păzescu, el să pustiiaște și nici locul nu i să cunoaște și numele lui piiare și tréce ca o umbră. Așa și domnul: până îl păzescu sfétnicii și boiarii lui cei bătrâni cu sfat bun și-l curățescu de toate sfaturile céle réle și de năravurile céle réle, lauda lui și înțelepciunea i să întinde spre fața a tot pământul, și numele lui cel bun să proslăvește pre toate țărâle, și zic toți: „Tu ești mai vrédnic și mai înțeleptu decât toți”. Iar nu zic că fac boiarii voștri acéle sfaturi, ci laudă tot pre domn și numele lui proslăvescu. Iar boiarii, măcar deși fac ei sfaturile céle bune, nimeni nu-i știe, nici îi laudă. Pentru-acéia iaste bine să priimiți sfaturile cu bucurie, ca să nu să umple cu voi cuvintele carele zic în Sfânta Scriptură așa: „Amar celuia ce să socotește el însuși deosebi, iar pre alt pre nimeni nu întreabă de sfat”; că acela nu iaste nici de o treabă domnului său și să piiarde el însuși și să va chema nebun pentru semețiia. Dreptu acéia, fraților și fătul mieu, pre toți boiarii voștri să-i mângâiați și să ziceți cătră dânșii: „Auziți, boiari, iată ce cuvinte ne-au adus solul astăzi! Deci acum vă sfătuiți, să știm ce răspunsu îi vom da împotriva solii lui”.

Așa zi cătră boiarii tăi și le dă pace să facă sfat înaintea ta. Iar tu, fătul mieu, să taci, să nu zici nimic înaintea lor, ci numai să bagi seama să vezi potrivi-se-vor sfaturile lor cu cuvintele solului, au ba. Deacii, deaca vei cunoaște că au cuvinte de a să potrivi cu ale solului, tu le zi așa: „Acum păsați toți pe la gazde și vă mai sfătuiți deosebi astăzi și până dimineață, și vă rugați lui Dumnezeu dar ne va dăscoperi alte sfaturi mai bune, ca să nu poată birui solul nici într-un cuvântu. Și dimineață iar să veniți la mine să-mi spuneți cum ați mai gândit”.

Deacii, deaca vor mérge ei pre la gazde, iar cuvintele lor să fie înfipte în inima ta, ca și ale solului. Și, sculându-te de acolo, pasă în casa ta cea de odihnă și-ți curățéște inima cu toate bunătățile și-ți vino în toată mintea și te roagă lui Dumnezeu și preacuratei lui maici și zi: „Doamne, Dumnezeul mieu, pre tine nădăjduiiu, izbăvéște-mă di toți cei ce mă gonescu, și mă mântuiaște, ca să nu apuce cândva ca leul sufletul mieu. Și-mi dă, Doamne, cuvânt bun și inima treazvă, ca din somnu vestirii cei bune a înțelégerii tale. Și-mi dă, Doamne, să pricep și-mi trimite cuvinte și vorbe den dăstul, de la dreapta ta cea putérnică, ca cu ajutoriul și cu sfatul tău să biruim cuvintele și vorbele solului. Și-mi dă cuvinte din dăstul ca să grăescu și înaintea boiarilor miei, că tu ești cel ce grăiești bine toate, Hristoase, Dumnezeul nostru, și ție trimitem laudă în sus, cu fâr’ de începutulu-ți tată și cu bunul și făcătoriul de viață a lui duh. Acum și pururea și în veci, amin!”

Deacii, deaca te vei ruga așa, tu socotéște cuvintele solului și ale boiarilor tăi. Deacii te chibzuiaște și tu cu mintea ta, dar de-ți va da Dumnezeu pricépere mai bună decât tuturor și vei putea învinge cu socoteala minții tale cuvintele solului. Și deaca vei vedea și vei cunoaște că iaste sfatul tău mai bun, tu nu te lăuda, nici te ținea că cu măestriia socotinții tale iaste aceasta, ci mulțuméște lui Dumnezeu, care au întărit inima ta cu gând ca acesta, și trimite în taină la sfintele bisérici și fă bdenii și rugăciuni la Dumnezeu și dă milostenie săracilor, că acéia iaste jertvă vie și nevinovată înaintea lui Dumnezeu.

Și iarăși să chemi boiarii tăi la tine și să le zici: „Pace între voi boiari, doar veți fi aflat alt sfat mai bun. Iar deaca vor zice ei: „Ba, doamne, tot sfatul cel de eri avem, iar altul mai bun noi n-avem”, atuncea tu să le răspunzi și să le zici: „Ascultați boiari, eu așa am cugetat în inima mea că va fi mai bine. . . “ Și spune gândul tău și socoteala ta înaintea lor. Deacii, deaca vor zice toți că „iaste sfat bun acesta și să fie între noi și cu aceasta vom birui cuvintele solului”, tu nu te trufi, ci mulțuméște lui Dumnezeu, care te-au întărit și țe-au dat minte să grăești céle ce sunt mai de folos înaintea boiarilor tăi. Iar deaca vor zice toți: „Ba, doamne, mai bun iaste sfatul care l-am sfătuit mai nainte toți”, voi, fraților și feții miei, nu vă rușinați de dânșii, nici vă trufiți și să vă mâniiați. Ci ziceți: „Ni dar iubiții miei boiari, care cunoașteți că sunt mai de treabă și mai bune, noi acélea să răspundem, după cuvântul prorocului, că zice: „Unde vor zice oamenii toți să fie, să fie”.

Așa și eu zic voao: Deaca ziceți toți să fie mai bine așa, și eu încă cu pace poruncescu să fie după cuvântul vostru”.

Însă iar vă întrebați: „Iată că sfatul l-am făcut și l-am întocmit; dar acum cum să cade să cinstim solul? Ospăta-lvom întâi, au dărui-l-vom, au da-i-vom răspunsul, au cum vom face?” Iar ei, deaca vor zice: „Ba, doamne, mai nainte să cade să-l ospetezi bine și frumos, după acéia îi vei da răspunsul și-l vei dărui”, deacii voi, iubiții miei, vă tocmiți păharnici, scoateți păhară de argint frumoase și siliți să așăzați toate frumos ca să să mire și solul de acea podoabă și rânduială bună, care să nu o fie văzut el la stăpână-său niciodată, ci să laude pretutindenea ce au văzut și să povestească. Pentru că și aceasta iaste o cinste a domnului aleasă și lăudată. Așijderea și masă să gătești frumoasă și să faci multe feliuri de bucate și să aducă tot pre rând, unile dupre altele. Și băuturi să scoți de unde vei avea mai bune și mai dulci.

Și iar să te sfătuești întâi, să vezi la masă ce vorbe și ce graiuri vei vorbi cu solul, ca nu cumva să vorbești niscare lucruri făr’ de ispravă și niscare cuvinte de nimic, apoi să-și râză solul de tine. Căci că vinul améstecă inima omului și-l face bărbat și vésel, și cugetă multe lucruri deșarte, și cuvinte de nimic grăiaște. Pentr-acéia să nu te îndémne inima, fiind beat, să grăiești cătră sol niscare cuvinte dășarte, ci céle ce ai cugetat la trezvie, acélea să și vorbești. Iar înțelepciunea și vitejiia de la beție să nu o crezi, măcar de țe-ar părea că sunt cât de bine tocmite; că cuvintele de la beție strică céle ce ai cugetat la trezie. Într-alt chip cum vei mai putea zice? Cum ar face cineva niște bucate bune și să arunce apoi cineva vreun lucru spurcat într-însele; deacii îi caută nu numai bucatele să vérse, ci și vasul să-l spargă. Așa strică și cuvintele de la beție.

Și deaca vei găti acéstea ce sunt de treabă toate și le vei tocmi, îți învață boiarii cum să vor cinsti. Și să nu treacă de ici colea, sau de colea ici, ci să stea toți întocma. Apoi cheamă câțiva voinici, oameni frumoși și de folos, și-i trimite să cheme solul. Și deaca va veni, tu îl pune la masă cu boiarii tăi și-l cinstéște bine, cum iaste légea și obicéiul. Și să nu-l sileșți cu vinul, ca să-ți vază și el înțelepciunea. După acéia, iar să-l petreci cu cinste până la gazdă. Deacii gătéște câțiva din slugile tale și-i trumite dar cu mare cinste. Și iar să-l chemi și-i dă răspunsul de toate pre rând.

Și de-ți va fi zis el ție cu mânie, tu-i zi lui cu blândéțe; sau de-ți va fi grăit cu scandălă, iar tu să-i răspunzi cu cuvinte de pace. Și-i spune tot pre amăruntul și-i zi: „Pentru cutare lucru iată ce răspunsu dăm, și pentru cutare, iată ce”. Și te nevoiaște să fie toate răspunsurile tale mai bune și să fie stăpânului solului ca niște săgeți, deaca le va auzi.

Iar de-ți vor zice boiarii tăi toți că „nu trebue să-l ospetezi pre acel sol, doamne, ci-l dăruiaște numai și-i dă măria ta răspunsul și să meargă sănătos!” , tu, fătul mieu, să te nevoești să-i gătești dar și să-i trimiți iar pre slugile tale. Și să-l chemi la tine și să-i dai răspunsul tot cu blândețe, precum iaste obiceaiul și cum te-am învățat și țe-am arătat și mai sus.

Și când va vrea solul să să întoarcă la stăpânul său, tu iar săi dai oameni să-l petreacă până va eși din țara ta. Cum ai trimis și înainte, la întimpinare, așa fă și la petrecanie, ca să să mire de unde i-au sosit atâta cinste, de care el nu să nădăjduia.

Iată acum toate ale solilor, cum trebue, le-am vorbit. Iar deaca va da Dumnezeu, cu mila sa, să fie toate cuvintele solului biruite de cuvintele tale, atunce ție mare nume și slăvit ți-i fi făcut, iar stăpână-său multă întristare și mâhnire vei fi trimis pre solul lui. Ci și atunci iar nu să cade să te lauzi în trufă, ci să întri în cămara ta și, căzând cu fața jos la pământ, să te rogi lui Dumnezeu, zicând așa: „Bine-ți mulțumescu, Doamne Dumnezeul mieu, că pentru mila ta cea multă ne-ai învrédnicit pre noi, robii tăi cei neharnici, de am biruit sfatul potrivnicului nostru Iar noi n-am fost harnici să facem aceasta, ci tu bine ai voit”. Așa să mulțumești lui Dumnezeu, că Dumnezeu iaste milostiv și îndurător și, de va vedea că-i mulțumești, iar că nu te lauzi, deacii întru toate va adaoge pricéperea și socoteala, și sfaturile tale nimeni nu le va putea muta. Acéstea toate le-ai luat în ființă și voia ta ți-o ai umplut și pre sol l-ai trimis la domnu-său cu cinste. Deci acolo vor să-l întrébe și să-i zică: „Ce ai isprăvit?” Iar el, răspunzând, va zice: „Doamne, rău am isprăvit în partea noastră, că acolo am dus pleave și gunoae. Ci fu tot sfatul nostru biruit și nimic n-au băgat în seamă cuvuntele noastre, nici au căutat spre dânsele, că au avut alt sfat bun și pre noi mult ne-au înfolosit.

Și în locul cuvintelor noastre céle de nimic, iar ei m-au umplut de multe cuvinte ca mărgăritariul și pre mine foarte m-au cinstit și m-au dăruit bine, și nimic nu s-au temut de noi. Și au sfat neclătit și sunt harnici, cât și eu m-am mirat de înțelepciunea și sfatul lor. Și de acum n-ai ce-i mai ispiti cu cuvintele, că ne-au rămas întru toate soliile ce am solit”. Acéstea spuindu solul, domnu-său foarte să va întrista, iar numele tău să va înălța cu slavă, pentru lauda solului său și pentru răspunsurile tale, cu care i-ai înfrânt inima.

Deacii va aștepta și el să-i trimiți sol și tu pre vreun boiariu de ai tăi, cu sfat bun și cu cuvinte neclătite, cum i-au spus și solul lui. Iată acum, fraților, și tu, fătul mieu, toată lauda iaste a voastră și să proslăvéște numele vostru cu mărie. Iar când veți vrea să obârșiți sfatul și veți cădea în nepricépere și veți vrea să trimiteți iar la acel domn pre un om nevrédnic, care nu va ști purta soliia și cuvintele voastre, ce vă va duce în tristăciune și în scârbe, iar pre domnul acela-l va veseli, și de aceasta încă vă învăț cu tot de-adinsul: cum ați silit mai nainte de ați făcut sfat bun și ați biruit cuvintele solului cu înțelepciunea voastră și v-ați făcut multă pohvală, iar pre domnul celalalt foarte l-ați întristat, așa și acum, foarte vă nevoiți de vă sfătuiți bine și cum să cade și după cum iaste obiceiul.

Întâi să vă rugați lui Dumnezeu cu toată inima, ca să vă întărească mințile. Și cu socoteala voastră să socotiți toți boiarii voștri, și pre cari-i vei alége și-i vei socoti în inima ta că va purta bine și cu cinste cuvintele tale și-i făr’ de frică la acel domn, pre acela să trimiți. Însă iară sfătuindu-te cu toți svétnicii tăi și de aceasta.

Că cumva să grăiască cineva pentru vreun om de-ai lui să-l trimiți, și acela nu va fi vrédnic de acea slujbă, iar tu îl vei trimite pentru voia cuiva și el nu va putea umplea voia ta și slujba ta cu cinste. Că și în Sfânta Scriptură mărturiséște și zice: „Niciodată cinstea și venitul să nu-l dai altuia”. Așa și tu pentru ce să-ți pierzi tu însuți cinstea pentru voia cuiva? Că vai de domnul cel ce-și dă cinstea altuia și vai de țara céia care o stăpânescu mulți! Ci, de-ți va fi vreo slugă dragă, tu ia din avuțiia ta cât vei vrea și fă pre voia lui, că mai bine să pierzi din avuțiia ta, decât den cinste-ți. Iar sol să trimiteți pre cine va fi înțelept și vrédnic.

Deacii, mai nainte, până nu-l înveți de trebile soliei, tu socotéște ce daruri țe-au adus solul celuialaltu domn care au venit la tine. Așa trebuiaște și tu să trimiți acelui domn cu solul tău. Încă să te nevoești să fie darul care i-l vei trimite tu mai bun și mai frumos decât al domnului celuialalt, care ți l-au trimis întâi, ca să să mire el când va vedea darul de la tine și să zică: „Mare lucru! Eu de-abia aș fi văzut un lucru minunat și frumos ca acesta, iar el iată că mi l-au dăruit mie: dar la dânsul încă câte vor fi rămas? “ Și deaca te va lăuda așa și acéia încă iaste cinste mare.

Iar de-ți va fi a trimite întâi tu sol la acel domn, tu te sfătuiaște cu boiarii tăi, să vezi cădea-se-va să trimiți dar acelui domn, au ba. Deci, deaca-ți vor zice ei: „Trebuiaște, doamne, solul să să trimeață cu dar”, tu să cauți ce dar vei avea mai frumos și mai scumpu, acela să trimiți, tot pentru cinstea ta. Și atuncea să chemi sluga ta, pre care vei să trimiți sol, și-l învață și-i spune sfatul tău, care-l va fi ales Dumnezeu să fie mai bun și desăvârșit. Și să silești să fie sfat cu socotință și de cinste, și mai bun decât cel dintâi, ca să fie și acolo cu îndreptare spre cinstea voastră. Că întâi țe-au fost mai lesne, că ai avut învățătură den sfatul celuilalt domn și de-ntrebarea boiarilor tăi; iar acum tu vei să trimiți sfat de care vor să să învețe alții dintr-însul. Pentr-acéia să faci sfat bun și vrédnic de cinste. Apoi să chemi sluga ta în taină, pre care-l vei fi ales să fie sol, și vorbéște cu dânsul cuvinte dulci și zi: „Fătul mieu și sluga mea cea dragă, cât sfat și socoteală ne-au dat Dumnezeu de am priceput, noi te-am învățat; iar chibzuiala minții omului cine-o va putea pricépe, sau cine va putea să proslăvească acolo cinstea noastră, sau mintea ta cine o va putea întări, ca să grăești acolo la cel domn cuvinte care să ne fie noao de cinste? Nimeni, fătul mieu, nu poate face acésta.

Că eu această înțelégere o am de la Dumnezeu cerută și mi-o au dat să o și înțeleg și să o și fac. Iată, până acum te-am învățat dinpreună cu toți boiarii miei, iar acum eu te învăț în taină și ești numai tu cu mine. Eu voiu să te învăț de unde vine înțelepciunea omului și mintea și sfatul și toate tăriile noastre, câte sunt într-această lume. De nicăiri dentr-alt loc nu vin, făr’ numai de la singur fiiul lui Dumnezeu, care au fost și Mariei, curatei fecioare, fiiu. Că eu, fătul mieu, când voiu să fac vreun sfat sau vreo vitejie, sau când îmi va veni vreo véste ceva, numai ci ceiu și rog să-mi fie ajutor și întărire Hristos Dumnezeu și preacurata a lui mumă. Iar tu, iată că acum mergi de la noi cu învățătura noastră; drept acéia te învăț ca și pre mine să iai pre Dumnezeu să-ți fie într-ajutor. Și fă rugă în toată vrémea și te roagă și précistei să-ți fie ajutoare. Ăi să mă crezi, fătul mieu, că de mă vei asculta și vei face cum te-am învățat, atunci când vei vorbi cu acel domn și vei fi plăcut și îngăduitor lui Dumnezeu, numai acélea îți vor veni în gândul de vei grăi, care te-am învățat noi și care-ți va da iar Dumnezeu, într-acel ceas, cuvinte bune.

După acéstea, fătul mieu, iar te învăț: întâi să te păzeșți cu curățiia și în toate nopțile să stai pre rugă, să rogi pre Domnul Dumnezeu să te întărească în cinstea noastră, cum și mai nainte am rugat pre Dumnezeu și ne-au întărit și au fost cinstea noastră mai slăvită decât a celoralalți domni. Ci și acuma, dar de va da Dumnezeu de va fi cinstea noastră încă și mai înălțată decât atunci! Că aici ne iaste și mai lesne, că ne sfătuim și întrebăm unul pre altul, iar acolo nu vei fi cu mine, nici cu priiatnicii tăi, să aibi cu cine te sfătui. Iar ei toți să vor nevoi să te biruiască și pre tine din cuvinte și cinstea noastră să o supue. Pentr-acéia te învăț să aibi pre Dumnezeu într-ajutor și pre preacurata lui maică și acéia-ți vor ajuta și-ți vor da sfat și răspunsu mai bun decât țe-am dat noi.

Drept acéia, când vei vrea să înveți sluga ta așa, iar tu să rădici în taină panaghie sfânta pentru dânsul și, căzând cu fața jos la pământ, te roagă și zi așa: „Preacurată născătoare de Dumnezeu fecioară, acum toată nădéjdea noastră o punem pre tine, și sluga noastră pre mâna ta o dăm să-i fii sprijinitoare, și cinstea mea tu să o întărești, ca să-ți mulțumescu neîncetat. Că toată cinstea mea de la al tău iubit fiiu iaste și de la tine, preacurată a lui Dumnezeu născătoare”.

Deacii, când va veni sluga voastră din solie și va aduce lucru lisprăvit după voia inimii voastre, iar voi iar să nu vă lăudați, nici să gândiți că acel lucru s-au tocmit dintru înțelepțiia voastră, ci iar să mulțumiți lui Dumnezeu cu curăție, cu smerenie și cu îngăduială și cu rugă, cu bdenii și jertva cea vie a lui Dumnezeu, care iaste milostenia săracilor. Acéstea toate să le păziți și să le faceți cu curăție, ca, când veți chema numele lui Dumnezeu, el să vie fără întristăciune.

Că atuncea îți va fi bine, când va veni Dumnezeu să-ți fie întru toate ajutoriu și de nici o bunătate nu te vei lipsi. Pentracéia, fraților și feții miei, în toate zilele să aveți pre Dumnezeu în inimile voastre și pe preacurata lui maică, că toate bunătățile vin de la Dumnezeu și de la preacurata lui maică, spre cei ce să nădăjduiescu spre dânșii, și acéia niciodată nu să vor rușina, ci de la toți vor avea cinste. Drept acéia, deaca veți lăuda pre Dumnezeu neîncetat și veți umplea voia lui cu curăție, cu smerenie, cu priveghiiare, cu rugă și apoi de veți fi milostivi, décii cu adevărat veți fi miluiți, cum zice și Sfânta Evanghelie: „Fericiți cei milostivi, că acéia vor fi miluiți”. Deci și voi, după cuvântul Dumnezeului nostru, fiți milostivi. Și de veți da slavă și laudă Dumnezeului nostru, lui Iisus Hristos, iar el vă va lăuda și vă va dărui slava cea de sus și vă va întări întru toate lucrurile lumii aceștiia și nu vă va fi de ajutor numai aici, ci și întru împărățiia ceriului încă vă va odihni cu cei drepți. Și în viața ceasta de acum vă va fi dat de la dânsul mintea cea întreagă și desăvârșită și din toate cuvintele voastre, care v-au dat Dumnezeu, mulți să vor îndulci și numele vostru mult să va lăuda. Și nu numai numele vostru, ci încă și slugile voastre vor avea cinste prentr-alte țări, când îi veți trimite pentru slujbele voastre, pentru că veți fi urmat poruncile Dumnezeului nostru Iisus Hristos și veți fi umplut voia lui. Iar de nu veți urma cuvintelor Dumnezeului nostru cu curăție, cu smerenie, cu rugă și cu milostenie, nici veți da laudă lui Dumnezeu, ci veți zice: „Acéstea noi, pentru vrédniciia noastră, le-am câștigat și sunt pre voia noastră“, deacii Dumnezeu va întoarce mâniia sa spre voi și vă va lua mintea și sfatul și chibzuiala și vrédnicia și toată hirea voastră.

Și când vor veni soli de la domni la voi, ei nu să vor îndulci de cuvintele voastre, nici să vor minuna de dânsele, ci de-abia să vor sătura de râs și de batjocură, și numele vostru va rămânea în rușine. Și nu numai numele vostru, ci și slugile voastre când să vor trimite de voi prentr-alte țări, pentru voi, vor fi ocărâți și de râs.

Pentr-acéia vă învăț, eu și vă spuiu, precum mă pricep și zic, că cel ce va proslăvi pre Dumnezeu, și Dumnezeu va proslăvi pre dânsul, și aici, și întru împărățiia ceriului; iar cel ce nu va proslăvi pre Dumnezeu, ci-și va proslăvi putérea și înțelepțiia sa, acela de Dumnezeu nu va fi proslăvit. Că întraceastă lume mulți domni au fost și mulți aleși ai lui Dumnezeu, ci numai cei ce au proslăvit pre Dumnezeu, pre acéia i-au proslăvit și Dumnezeu, și aici pre pământu, și sus întru împărățiia sa cea cerească. Iar cei ce n-au proslăvit pre Dumnezeu, ei nu știură, ci făr’ de veste veni pre dânșii mâniia lui Dumnezeu și să luară toate bunătățile din mâinile lor și să lipsiră și de împărățiia ceastă pământească și de cea cerească, și nimic nu să aléseră de dânșii. Cum și Assa, împăratul cel de dămult făcu, de nu vru să dea laudă lui Dumnezeu, ci să lauda însuși pre sine. Pentru acéia Dumnezeu, pentru nesmereniia lui, căci nu vru să să smerească, el își întoarse mâniia spre dânsul și trimise pre îngerul său și-l luo noaptea dăzbrăcat den așternut și-l aruncă într-un gunoiu și acolo să dăzmeteci și să smeri, și-l bătea toți și-și bătea joc de dânsul. Deacii el atunci cunoscându, pricepu că toată putérea și tăriia iaste de la Dumnezeu și începu a plânge cu multe lacrămi și suspini și de-abia își întoarse Dumnezeu mila spre dânsul și-l ertă.

Vezi, fătul mieu și voi, fraților, cât iaste de rău celui ce să potrivéște lui Dumnezeu și să ține că iaste mare și putérnic și smerenie înaintea lui Dumnezeu nu — face! Că acela va fi mai apoi smerit, și aici, și în veacu ce va să fie, cum și în Sfânta Evanghelie zice: „Tot cel ce să va smeri să va înălța și cel ce să va înălța să va smeri”. Așijderea și tu, fătul mieu, și voi, fraților, de vă veți înălța și vă veți trufi aicea, iar Dumnezeu vă va smeri și nu să va alége nimica de voi. Iar deaca vă veți smeri aicea înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu vă va înălța și va duce sufletele voastre în cămara lui cea cerească. Eu așa vă învăț să faceți, deaca vă va fi voia să lăcuiți cu Dumnezeu.

Și solii cei mari așa să-i cinstiți și să-i petréceți, ca să vă mulțumească toți și să înalțe numele vostru cel bun. Iar care vor fi soli mici, și pre acéia să-i cinstiți, ce mai prost, precum le va fi și cinstea lor; iar să-i dăruești și pre dânșii și să le dai răspunsu bun, ca să-ți proslăvească toți numele tău, pentru vrédnicia ta.

Iar carii nu cred în Hristos Dumnezeul nostru, nici preacuratei lui maici, acéia n-au atâta minte, nici înțelepciune, ce toată mintea și înțelepciunea lor iaste mâna cea întinsă și darul să le dai și să le umpli gurile tuturor de toate. Deacii vei avea pace cu dânșii și odihnă. Ce înaintea acestora nimic den avuțiile voastre să nu arătați, nici scule, nici haine; nici boiarii tăi să nu să împodobească înaintea lor, ci să te arăți și să te faci înaintea lor sărac și lipsit și nici într-unile să nu te făluești. Ci, când vor veni de la dânșii soli mari și vei gândi să trimiți înaintea lor cinste, tu trimite și le fă cinste, însă numai cu bucate și cu băutură. Iar altă cinste sau avuție să nu arăți înaintea lor, că măcar de vă s-ar făgădui cât de cu prietnicie și cu dragoste, iar tot să nu-i crezi, nici să le arăți avuți ta, ci încă mai vârtos să o ascunzi de dânșii. Și până ai avere în mâinile tale, tot le dă, că toată înțelepciunea lor iaste avuțiia. Și, când vin la voi, să-i păziți cu bucate și cu băutură den dăstul și cu cuvinte bune. Iar nu cu cuvinte de taină și cu vorbe care sunt ascunse, ci cu vorbe proaste, că eu cât am socotit, așa am aflat să fie mai bine.

Drept acéia, fraților și tu, fătul mieu, și eu cât am putut nu atâta de mult, ci puținel oarece, m-am nevoit de v-am adus aminte. Că mai mult ni s-ar fi căzut să vă învățăm și să vă arătăm; ci poate că și noao atâta pricépere numai ne-au dat Dumnezeu și nu suntu nici eu atâta de harnic, să-mi poată da Dumnezeu să vă spui și mai mult. Iar pă voi să vă învéțe Dumnezeu să nu știți numai acéstea ce v-am spus eu, ci mai multe și mai înțelepte. Și să nu vă fie cu greu pentru această scrisoare, căci am scris, nici să ziceți „Dară ce mare lucru iaste un sol, de ne învață el și ne supără cu atâta?” , că de n-ar fi soliile lucruri mari, dar domnii pentru ce le-ar socoti și le-ar chibzui cu inimile și cu mințile lor? Iar cu adevărat mare lucru iaste solia, și mai bine va fi când să va lăuda numele tău decât al celuilalt domn, care am zis mai sus. Că domnul care iaste înțelept și are minte, pentru numele său cel bun nu numai ce socotéște și ia învățătură de la acéste lucruri ce am scris eu, ci încă și mai multe să va socoti cu mintea și va chibzui ziua și noaptea, ca să dobândească numele lui cinste. Și pentru cinsté, și sângele și-l va vărsa; că cinstea niciodată n-are odihnă.

Pentru-acéia și mie atâta mi s-au părut că va fi mai bine. Iar pre voi, iar cum vă va duce gândul și firea că va fi mai bine, așa veți face, ce și după socoteala voastră, cândai vă va fi fără părére rea. Că eu tot v-aș fi mai lungit învățătura pentru acești soli, carii vor neni la voi, și tot mai zic: toate cuvintele ce le vor grăi solii să le ascultați și să le răbdați. Căci că nu sunt acélea cuvintele lor, ci suntu ale stăpânilor lor, carii i-au trimes la voi.

Iar deaca veți vedea că cu cuvintele voastre céle bune și dulci nu veți putea potoli voia și porunca acelui ce va fi trimes solii acéia la voi, ci tot vă va sta împotrivă, deacii voi să nu vă dați cinstea voastră lor, ci să eșiți la dânșii hrăbori, cu numele lui Iisus Hristos. Și pentru căci au început ei cu rău asupra voastră, am nădéjde să vă ajute voao Dumnezeu, iar acéia să să rușineze.

Iar de vor fi păgâni acéia cu oști mai multe și cu putére mai mare decât voi, iar voi întâi să vă plecați lor cu cuvinte bune și blânde. Deci de vă veți putea împăca cu acéle cuvinte bune, să știți că iaste acéia din ajutoriul lui Dumnezeu; iar de nu vor vrea să să împace cu voi cu acéle cuvinte bune, pentru necredința lor, voi să le dați și bani cât veți putea. Iar să nu iubiți răzmirițile și războaele, nici să vă ducă mintea să vă bateți cu dânșii. Măcar de v-ar îndemna cineva și din priiatenii voștri spre vrajbă, voi să nu-i ascultați, văzând că acéia au putére mai multă decât voi. Că și svétâi Varlaam zice: „Ce pricepi că nu vei putea face, să nu să apuce mâna ta să facă, că vei greși. Și cuvântul cel mincinos să nu-l crezi, și deaca faci bine, nu-ți pară rău”.

Deci de vor veni asupra voastră vrăjmașii voștri și veți vedea că sunt cu putére mai mare decât voi, iar priiatnicii voștri vă vor îndemna să mergeți asupra lor făr’ de vréme, sau vă vor sperea ca să eșiți afară den țara voastră, să pribegiți, pre acei priiateni și îndemnători ai voștri să nu-i crédeți, că nu vă voescu binele. Că și eu însumi am fost pribeag, pentr-acéia vă spui că iaste trai și hrană cu nevoe pribegiia, și ești de toți oamenii dosădit, încă și de copii cei mici, și de carii suntu mai răi. Pentracéia să nu faci așa, că mai bună iaste moartea cu cinste, decât viața cu amar și cu ocară. Nu fireți ca pasărea céia ce să cheamă cucu, care-și dă oaolă dă le clocescu alte pasări și-i scot pui, ci fiți ca șoimul și vă păziți cuibul vostru. Că șoimul, feții miei, are altă pildă și are inimă vitează și bărbată întru sine și multe pasări oblăduiaște și biruiaște și nici de una nu-i iaste frică, nici să teme și vânează în toată vrémea. Și vânând el așa, odată prinse o pasăre să-i fie lui de mâncare și umbla de zbura cu dânsa prin văzduh. Și zburând să luo după dânsul altă pasăre mare și puternică făr” de seamă, carea să chiamă vultur. Și începu a-l goni să-i ia vânatul.

Iar șoimul deaca îl văzu, zise în inima lui: „Mie nu-mi iaste frică de acest vultur, că eu multe pasări biruescu; și pre el îl văz mare și puternic și zlobiv, iar inima lui o știu că iaste fricoasă. Ci nu-mi iaste frică de dânsul, nici îl bag în seamă; că de-aș vrea eu, numai ce mi-aș lovi în arepi odată și m-aș înălța tocma pân’ la cer, deacii m-aș lăsa asupra-i și laș dăspica cu unghile, că-l știu cine iaste. Ci numai mă întristez de mărirea lui cea multă. Pentr-acéia nu mă voi bate cu dânsul că iaste tare și puternic, ci mai bine să împarțu vânatul mieu și să-i dau și lui și voi fi în pace. Iar eu, deaca nu mă voiu sătura cu ce-mi va mai rămânea, nu voi muri, ci voi trăi până iar voi mai vâna ceva și voi mânca de mă voi sătura”. Și déde dentracel vânat ce prinsése câtva și să împăcă cu dânsul. Așa și voi, fraților, sunteți ca și șoimul și multe biruiți, și iaste vânatul în mâinile voastre, adecă avuțiia. Deci, de veți vedea pre niscare limbi păgâne să se pornească asupra voastră cu oști gréle și cu putére mare, voi nu vă potriviți lor și să vă bateți cu dânșii întracel ceas, ci socotiți ce le veți slobozi din unghile voastre vânat, adecă avuție, să le dați să mănânce, ca să să părăsească de voi, cum și vulturul lăsă pre șoimu.

Iar deaca veți vedea că nu vor să să întoarcă, voi nu vă témeți de dânșii, nici de oștile lor céle multe, ci luați pre Dumnezeu ajutor în inimile voastre și vă rugați zicând așa: „Stăpâne, făcătoriul tuturor și Dumnezeul cel bun, noi suntem robii tăi și n-am iubit lucrul acesta. Că tu ești singur știutoriul inimilor, care vezi și cunoști toate inimile, céle bune și drépte și céle réle și hicléne. Iar noi, Doamne, nu suntem bucuroși să să facă această răzmiriță, după cum ne-ai poruncit noao, nici voim să fie vărsare de sânge, nici să să ude mâinele noastre în sânge de om. Iar ei poate că doar să potrivescu puterii tale cei mari; că noi, Doamne Dumnezeul nostru, știm că tot cel ce va veni cătră tine cu smerenie și cu plecăciune nu-l vei goni de la tine. Deci și noi am plecat smereniia noastră lor, iar ei n-au vrut să priimească smereniia noastră, ce s-au potrivit să fie mai putérnici decât tine. Că tu, Doamne, însuți mărturisești și zici: „Cel ce să va smeri să va înălța, iar cel ce să va înălța să va smeri”. Pentr-acéia, Dumnezeul nostru, acum nu avem altă nădéjde, făr’ numai singur pre tine, judecătoriul cel drept, că toate bunătățile de la tine pogoară. Și acum, într-această vréme de întristăciune la tine alergăm, ca să ne fii ajutor spre vrăjmașii noștri.

Nu doar pentru păcatele noastre, ci pentru mila ta cea multă, ajută noao, Dumnezeul mântuirii noastre, într-această vréme cu nevoe și grea”.

Deacii întîi să te îmbraci în dragostea lui Dumnezeu ca într-o platoșă. Așa eși cu veselie la boiarii tăi și să nu te priceapă cumvași că-ți iaste frică, sau să ți să fie schimbat fața, ci te arată lor vésel și-ți cheamă toți sfétnicii tăi cei bătrâni, și boiarii cei mari și toată oastea ta, și zi cătră dânșii cuvinte bune și dulci ca acéste, grăind: „Iată, dragii miei boiari și voi iubitele méle slugi, că veniră vrăjmașii noștri asupra noastră, nefiindu-le lor noi nimic vinovați. Că cu toate cuvintele céle bune și dulci noi i-am mângâiat și, de ai fi pohtit și avuție, le-am fi dat, și cu smerenie încă ne-am smerit înaintea lor și ne-am plecat, iar ei nu vrură să ia, nici cuvintele noastre céle blânde nu le-au băgat în seamă, nici avuție, nici smerenie. Ce numai au venit acuma să ia capul mieu, și încă nu numai capul mieu, ce și capetele voastre ale tuturor. Deci eu pre voi nu voi să vă las, ci voi să-mi puiu capul pentru voi, că-mi iaste milă de voi. Drept acéia vă rog să vă învéțe Dumnezeu, să va fie și voao milă de capul mieu, cum îmi iaste și mie milă de capetele voastre, și să chemăm pre Dumnezeu într-ajutor și cu ajutoriul lui să mérgem la dânșii. Că măcar de sunt ei și mulți, Dumnezeu i-au înmulțit, iar pentru neplecăciunea lor, dar de-i va pleca Dumnezeu. Și va da vrăjmașii noștri și-i va supune suptu picioaréle noastre.

Deacii să-ți tocmești toate tunurile și oștile tot pre céte, cum le va fi rândul. Iar mai vârtos să te rogi lui Dumnezeu, ca să-ți fie tocmirea și orânduiala ta de la dânsul. Pentr-acéia să-ți rădici gândul și mintea la cer, să-ți pogoare și să-ți fie Dumnezeu într-ajutor. Iar tu să mergi dreptu față la față spre vrăjmașii tăi, fără nici o frică; iar căci vor fi ei mulți, nimic să nu te înfricoșăzi, nici să te îndoești. Că omul viteazu și războinic nu să spare de oamenii cei mulți; ci cum răsipéște un leu o cireadă de cerbi, și cum omoară un lup o turmă de oi cât de mare și cum răshiră un glonțu de tun multe cete de ostași, nu căci iaste el mic, ci căci că vine cu mare rane și cumplire, pentr-acéia răshiră și răsipéște multe céte de oameni, așa și omul viteaz și bărbat și hrăbor nu să înfricoșază de oameni mulți. Că omului viteaz toți oamenii îi sunt într-ajutor, iar omului fricos toți oamenii și suntu dușmani, și încă și de ai săi iaste gonit și batjocorit și hulit. Și de aceasta, fătul mieu, încă te învăț să nu umbli cu oamenii cei fricoși, ca să nu cumva să pierzi cinstea mea și moșiia ta, că din toate nimeni nu te va putea izbăvi, făr’ numai unul Dumnezeu. Că Dumnezeu mult iaste milostiv și te va umbri cu mila sa și-ți va acoperi capul tău, iar vrăjmașii tăi vor fi biruiți.

Iar feciorii boiarilor tăi și ai slugilor tale să fie mai înapoi de unde să va face războiul. Iar să nu cumva să lași feciorii boiarilor și ai slugilor tale înainte, iar tu să te dai să faci războiul înapoi, și acéia să cază în mâinile vrăjmașilor tăi și în robie. Că deaca vor cădea feciorii boiarilor în robie, deacii toți boiarii și slugile tale te vor părăsi și vor merge după dânșii. Pentru acéia te învăț, fătul mieu: feciorii și fétele și fămeile boiarilor și ale slugilor tale să fie mai îndărăt de oști, iar războiul să-l faci să fie de față. Și să eși la vrăjmașii tăi făr’ de frică, că Dumnezeu iaste mult milostiv. Ci cum îi vei sluji, așa îți va și ajuta și te va milui. Deacii, când vei vrea să mergi la dânșii, tu întâi să rânduești și să tocmești străji să meargă mai nainte, cum iaste obiceaiul. Și să meargă una mai nainte, alta mai după acéia, iară a treia să fie tabăra cea mare.

Și să nu fie departe una de alta, ci să fie aproape, ca să să auză și să să știe ce fac. Și de să va întâmpla vreo întâmplare străjii cei dintâi, ia să vie să să amestece în cea de a doao, iar de va vedea și straja de a doao că să biruiaște de vrăjmaș, ia încă să vie să să amestece întoiul cel mare. Iar să nu fie departe una de alta, ca nu cumva să nu să poată ajunge curând să să împreune una cu alta, să să apere, ce să li să prinză primejdie și răsipire. Că straja cea dentâi și cea de a doao iaste inima a toată oastea. Deci, să nu cumva văzând toiul cel mare că au perit străjile, să să spăimântéze și să cază într-o vreo frică mare, și pentru acéia frică înșiși să să dea în periciune. Că străjile suntu capul și coada oaștilor, iar de va vedea toiul străjile nebiruite, ci stând întregi, ei să vor îndârji și cu acéia veți birui pre vrăjmașii voștri.

Însă și aceasta zic: la războiu hărțuitori să nu iasă înainte să dea harțu, că nu sunt nici de un folos, ci acéia încă înfricoșază și oștile. Ci numai să să adune toți în frunte, și până veți vedea că stau boiarii voștri cu voi înainte, cu nevoință și cu dragoste, boiarii cei mari și cei de al doilea și cei mai de jos și cu alții carii vor fi mai capete, nimica până atunci să nu vă témereți, nici să vă îndoiți, că Dumnezeu iaste cu voi și veți birui vrăjmașii voștri, pre carii să bat cu voi. Iar slugile care vor fi mai mici și mai proaste, măcar de vor și fugi, nu vă temeți de dânșii, că iar să vor întoarce și vor veni la voi nechemați. Iar deaca vor fugi boiarii voștri și veți rămânea singuri, décii voi cu cine veți sta înainte și să vă bateți cu vrăjmașii voștri? Ci mai bine, feții miei, să vă dați într-o parte. Că acea fugă ce au fugit boiarii voștri și v-au năpustit, dar de va fi pentru niscare păcate de-ale voastre, sau va vrea Dumnezeu să vă ispitească și să vă vază cu câtă nevoință și usărdie sunteți cătră dânsul. Că judecățile și lucrurile lui Dumnezeu sunt multe fără seamă și fără număr. Pentruacéia să vă păziți, să nu cădeți în océianie și să vă înfricoșați căci v-au lăsat ai voștri, nici să rădicați și să grăiți vreo hulă spre Dumnezeu.

Ci, când veți rădica glasul vostru, rădicați-l în lauda lui Dumnezeu, măcar de v-au și părăsit și v-au lăsat boiarii voștri, iar Dumnezeu nu vă va lăsa. Ci să strângeți câți vor fi rămas cu voi și să vă duceți într-o parte cu dânșii. Iar din țara voastră să nu eșiți, ci să șădeți cu dânșii în hotarăle voastre, în niscare locuri ascunse și de taină, unde vor fi priiateni de-ai voștri buni și adevărați. Că vrăjmașii voștri, carii vor fi venit asupra voastră, nu vor putea șădea mult în țară, ci să vor întoarce înapoi, iar pre domnul care-l vor fi adus ei îl vor lăsa acolea, făr’ de oști. Deacii voi să luați numele lui Hristos într-ajutor și să vă porniți asupră-i cu oaste, că am nădéjde pre Dumnezeu, că tot cel ce să va smeri înaintea lui îi va ajuta și va supune vrăjmașii voștri suptu picioaréle voastre.

Acéstea, fătul mieu și frații miei, vă spuș și vă scriș, să știți ce veți face în vrémea nevoilor și a întristăciunilor voastre. Iar Dumnezeu cel milostiv să nu dea în viața voastră întâmplări și întristăciuni ca acéstea. Că Dumnezeu, fiind milostiv, iarăși va întoarce mila sa spre voi, măcar de te-au și întristat pentru păcatele tale. Și de te vei smeri lui Dumnezeu, el nu te va lăsa, ci în toată vrémea te va milui.

Iar avuțiia ta și banii care vei să dai lefi slujitorilor să fie tot lângă tine. Căci când să întâmplă domnului de are primejdie și nevoi ca acéstea, trebuiaște întâi să aibă avuție multă, să-și miluiască oștile și să le dea lefi. Că omul iaste ca porumbul: că porumbul unde află grăunțe mai multe, acolo fuge; așijderea și omul, unde află un domn darnic și milostiv, acolo să adună să să hrănească. Pentr-acéia te învăț, — fătul mieu, întâi frica lui Dumnezeu să nu iasă niciodată din inima ta, nici să o uiți, că frica lui Dumnezeu iaste mumă și îndreptare tuturor bunătăților. Și avuțiia ta niciodată să nu lipsească de lângă tine, pentru ca să-ți miluești oștile și să le dai lefi. Iar oștile tale, pentru mila ta ce le vei milui, iale nu-și vor cruța moartea lor pentru tine înaintea vrăjmașilor tăi.

Și să-ți alegi în vrémea războiului 60 de voinici bărbați să fie tot lângă tine și la război să nu lași pre aceștea să meargă, ci numai să-ți păzească capul tău și de lângă tine să nu să depărtéze. Ci și tu să te nădăjduești pre dânșii și de vei și birui vrăjmașii tăi, ei tot să nu meargă după dânșii să-i gonească, ci să stea înaintea ta.

Măcar de vei birui, măcar de te vor birui, acéia tot să fie lângă tine.

Și de aceasta, fătul mieu, încă te învăț: când va fi în ziua de război, tu să nu stai unde vor fi oamenii mai mulți, nici unde va fi temeiul și toiul oștilor tale. Că toate oștile streine și toți pizmașii tăi acolo vor îndrepta tunurile de vor bate, și toți vitéjii cei înarmați acolo vor năvăli și vor săgeta. Pentr-acéia, să nu stai acolo; ci, cu acei 60 de voinici înarmați, unde vor fi niscare priiateni ai tăi buni și credincioși și miluiți de tine, acolo să mergeți și să stai, între a doao sau între a treia ceată, de laturea oștilor, ca-ntrascunsu. Și să te tot păzească acei 60 de voinici, și de acolo să bagi seama să vezi și să socoteîti, cine din slugile tale să vor nevoi pentru tine. Deacii, de vei vedea că iaste izbânda ta, lesne iaste să întri iar în toiu și să mergi la locul care-ți va fi voia să stai. Iar de să va întâmpla să te biruiască vrăjmașii tăi, decii ei cu mare iuțime și greutate să vor porni la ceata ta ca să te găsească. Pentr-acéia vă învăț să stați sau în a doao ceată, sau în a treia, ca, de să va întâmpla să vă și biruiască vrăjmașii voștri, ei nu vă vor goni cu toată nevoința, că nu vor ști în ce loc ești.

Așa te învăț să faci, fătul mieu, că mie-mi pare că așa va fi mai bine. Iar tu te sfătuește cu boiarii tăi și cu cei ce vei ști că-ți vor fi priiateni. Deci, de ți să va părea și vor zice sfétnicii tăi și boiarii: „Noao ne iaste voia să stai unde îți iaste locul și rândul”, tu stai acolea. Iar de vei socoti tu și vei vedea că iaste mai bine să stai în ceata a doao sau în cea de a treia, iar boiarii tăi nu-ți vor zice, tu stăi unde-ți va părea că iaste mai bine.

Deacii, de ți să va întâmpla cumva să fugi din război tu, iar cu cei 60 de voinici să fugi și de vor fi ei cu tine într-o parte, iar vei birui pre vrăjmașii tăi. Însă tot, „să-ți fie nădéjdea întâi pre Dumnezeu, că acela te va hrăni și nu va da gâlceavă dreptului în véci”, ci te va apăra și întâi și apoi.

Și așa, cu numele lui Dumnezeu, pasă spre vrăjmașii tăi, că, măcar de ți să va întâmpla și moarte, iar numele tău va rămânea în urmă în cinste; iar de vei birui tu, să nu te lauzi și să zici că: „Eu cu putérea mea am făcut”, ci iar să dai slavă lui Dumnezeu cu rugă, cu milostenie și cu jertvă vie, că Dumnezeu iaste mult milostiv și în toată vrémea te va acoperi cu mila sa.

Iar de vor pieri vreunii din boiarii tăi într-acea slujbă a ta, tu să te nevoești și să silești pentru sufletele lor la sfintele bisérici, ca să vază toți și să să îndemnéze. Iar feciorii lor și rudeniile care vor rămânea în urma lor, multă cinste să aibă de la tine pentru părinții lor, carii ș-au vărsat sângele lor pentru tine înaintea ta. Și slugile tale carii vor fi rămas zdraveni, și acéia încă să aibă cinste nefățarnică și nu pentru căci vă vor fi rudenii să cinstiți numai pre acéia, nici căci vor fi dat cuiva mită și-i vor lăuda, ci fieștecare după cum îi va fi slujba, așa să-i fie și darul și cinstea. Și cum își pun ei capetele și să nevoescu și-și varsă sângele ca să dobândească cinste de la tine, așa și tu să socotești că toată cinstea ta de la Dumnezeu iaste; și cându vor câștiga și vor dobândi slugile tale de la tine cinste și boerii, pentru slujba lor, tu încă socotește de vezi: făcut-ai și tu niscare ostenéle cătră Dumnezeu, de te-au mărit cu atâta cinste, au ba? Deci, de nu vei fi făcut, să nu te lenevești, ci să faci; iar de vei fi făcut, tu tot te mai nevoiaște să și mai faci. Că cine să nevoiaște pentru Dumnezeu, acela va dobândi cinste de la dânsul, și cine să va apropiia de Dumnezeu, Dumnezeu totdeauna va fi cu dânsul. Așijderea și tu, de-ți va fi nădéjdea tot pre Dumnezeu, și Dumnezeu va fi cu tine în vécii vécilor. Amin.

Scripture echoes

↩Isa.42.8 — I am the LORD; that is my name. My glory I will not give to another, nor my praise to idols.
↩Gen.17.3;Matt.26.39 — Then Abram fell on his face, and God spoke with him, saying, Matt.26.39 — And going forward a little, he fell on his face, praying and saying, 'My Father, if it is possible, let this cup pass from me; nevertheless, not as I will, but as you will.'
↩Acts.1.24 — And they prayed and said, "You, Lord, knower of all hearts, show which one you have chosen from these two.
↩John.6.37 — All that the Father gives me will come to me, and the one who comes to me I will never cast out.
↩Luke.14.11;Matt.23.12 — For everyone who exalts himself will be humbled, and the one who humbles himself will be exalted. Matt.23.12 — Whoever exalts himself will be humbled, and whoever humbles himself will be exalted.
↩Jas.1.17 — Every good gift and every perfect gift is from above, coming down from the Father of lights, with whom there is no variation or shadow of turning.
↩Deut.31.6;Heb.13.5 — Be strong and courageous. Do not fear or be dismayed before them, for the LORD your God is the one who goes with you. He will not fail you or forsake you. Heb.13.5 — Let your way of life be free from the love of money, being content with what you have; for he has said, "I will never leave you nor forsake you."
↩Ps.8.6;Ps.48.3;1Cor.15.25 — You have made him a little lower than God, and crowned him with glory and honor. Ps.48.3 — Beautiful in height, the joy of the whole earth, is Mount Zion, in the far reaches of the north, the city of the great King. 1Cor.15.25 — For he must reign until he has put all his enemies under his feet.
↩Jas.4.6;1Pet.5.5-1Pet.5.6;Luke.14.11 — But he gives greater grace. Therefore it says, 'God opposes the proud but gives grace to the humble.' 1Pet.5.5 — Likewise, younger people, submit to the elders. And all of you clothe yourselves with humility toward one another, because God opposes the proud but gives grace to the humble. 1Pet.5.6 — Therefore humble yourselves under the mighty hand of God, so that he may exalt you in due time. Luke.14.11 — For everyone who exalts himself will be humbled, and the one who humbles himself will be exalted.
↩Jas.4.8 — Draw near to God, and he will draw near to you. Cleanse your hands, you sinners, and purify your hearts, you double-minded.
↩Rev.1.6 — and he made us a kingdom, priests to his God and Father; to him be the glory and the dominion forever and ever. Amen.

Notes

1 ↩"a zăbovi" here carries the sense of detaining someone past their business, not merely being slow; rendered "hold him up" to keep the pairing with "keep him long" (ții mult) distinct rather than redundant.
2 ↩"jățiul" (jilțul) is the prince's chair of state, rendered "throne"; "divanul" is the princely council and, by extension, the hall where it sits — here the spatial sense fits the list of rooms being decorated.
3 ↩The fourfold 'măcar ... măcar ...' is rendered as paired 'whether ... or ...' clauses; the source's insistent repetition is preserved by keeping both pairs (good/bad, gently/in anger) rather than collapsing them into a single concession.
4 ↩'Stăpână-său' is an older enclitic-possessive form of 'stăpânul său,' his lord or master — i.e. the ruler who sent the envoy, not a female master.
5 ↩"deacii" here functions as a resumptive "and so / at any rate"; it is folded into the sentence's logic rather than rendered separately, since the force is the concessive "either way" set up by "sau … sau ba."
6 ↩"nimeni să nu te știe" is literally "let no one know you" — that is, let no one read your mind or discern your intention. Rendered as "let no one see what you're thinking" to preserve the sense of concealed deliberation.
7 ↩"am văzut toate vorbele lui" pairs a verb of seeing with "words"; the sense is that the prince has observed the envoy's whole manner of speaking, so it is rendered "watched everything he did" alongside "heard every word he said."
8 ↩"ci numai" is adversative-restrictive; rendered "Just" after the full stop to keep the contrast with "say nothing" while staying readable.
9 ↩"dar ne va dăscoperi" is read as "doar(ă) ne va descoperi" — the old optative-hopeful particle, hence "perhaps he will disclose to us." Reading it as the adversative "dar" ("but") yields no coherent sense here.
10 ↩"păsați" is the archaic imperative of a păsa, "go, move along" — not the modern "care about."
11 ↩'casa ta cea de odihnă' is literally 'your house of rest' — the prince's private resting quarters; rendered 'private chamber' to keep the sense of withdrawal for prayer.
12 ↩'cu toate bunătățile' can mean 'with all good things' or 'with all the virtues'; the devotional context favors moral goods, so 'with every good thing' preserves both readings.
13 ↩The clause 'ca din somnu vestirii cei bune a înțelégerii tale' is elliptical in the source: literally 'as from the sleep of the good tidings of your understanding.' The most plausible intended sense is that the sober/wakeful heart is one awakened out of sleep by the good news of God's understanding; translated to that sense rather than reproducing the broken genitive chain.
14 ↩'treazvă' is the ascetic term for spiritual sobriety/watchfulness (nepsis); 'wakeful' keeps the vigilance sense without importing modern connotations of 'sober.'
15 ↩'cuvinte și vorbe' is a near-synonymous pair; rendered 'words and arguments' so the second term carries the sense of what is actually argued in the exchange rather than merely repeating the first.
16 ↩'cu fâr' de începutulu-ți tată' renders the standard Orthodox doxological epithet 'thy Father who is without beginning' (anarchos); kept explicit because it carries the Trinitarian claim.
17 ↩'boiari' left as 'boyars' — the specific Wallachian council of nobles, not generic noblemen.
18 ↩'Acum și pururea și în veci' is the fixed Byzantine liturgical conclusion; the familiar English liturgical cadence is retained rather than modernized, since the phrase functions as a quoted formula.
19 ↩Old Romanian 'dar de-ți va da Dumnezeu' reads literally as 'but if God will give you.' Here 'dar' functions as a soft explanatory connective ('for/because') introducing the reason for thinking it through, rather than a strong adversative; the conditional force of 'de' ('if') is preserved.
20 ↩'socoteala minții tale' is the reckoning or deliberate judgment of the mind — the same verbal root as 'socotéște' ('weigh') in the previous sentence.
21 ↩'trimite în taină la sfintele bisérici' means to send (offerings) secretly to the holy churches; the object is unexpressed in the source, and 'gifts' is supplied from the almsgiving context that follows.
22 ↩'bdenii' (from Slavonic bdenie) are all-night vigils, the liturgical watch, not merely wakefulness.
23 ↩'jertvă vie și nevinovată' echoes the language of a living sacrifice; 'nevinovată' means unblemished or blameless rather than simply innocent.
24 ↩The inner quotation opened here ("Ascultați boiari…") is not closed in the source; the printed text breaks off and resumes at s5 with a stray closing quotation mark. The sense of the prince's speech is preserved as an open quotation.
25 ↩The source sentence contains only a period — almost certainly an ellipsis or lacuna in the printed edition (the prince's speech is interrupted). Nothing translatable is present.
26 ↩As with the preceding sentence, only a period stands in the source — a lacuna or segmentation artifact, with no content to render.
27 ↩The opening mark here is the closing quotation mark of the prince's speech begun at s2, which the printed text places at the head of this sentence; it is retained to keep the source anchor visible.
28 ↩The quoted "prophet's word" does not match a securely identifiable scriptural verse; it reads as a proverbial maxim about deferring to the common voice. Left as an unresolved candidate for later scriptural resolution.
29 ↩"Deaca" here is conditional-causal ("if/since"), and "și eu încă" carries concessive force ("I too, for my part"); both are kept so the ruler's deference to the boyars' unanimous counsel reads as a deliberate concession, not mere agreement.
30 ↩"améstecă" literally "mixes/stirs" the heart — the sense is that wine agitates and unsettles a person's inner state, not that it gladdens it simply.
31 ↩"tocmite" (well-arranged, well-ordered) is the same verb used earlier in the chapter for arranging the table and the counsel — the drunk man's speech only looks as orderly as the plan he made sober.
32 ↩"boiarii" = the boyars, the Wallachian noble councillors; kept as "boyars" rather than a generic "nobles" to preserve the historical setting.
33 ↩"voinici" carries both "brave/vigorous young men" and "retainers"; "oameni frumoși și de folos" is literally "men who are good-looking and useful," i.e. presentable and effective — rendered "handsome and capable."
34 ↩"ca să-ți vază și el înțelepciunea" — the purpose clause is deliberately double-edged: keeping the envoy sober lets him observe the ruler's wisdom clearly, and keeps the ruler from displaying folly. Rendered to preserve the ambiguity.
35 ↩"gazdă" here means the host's house where the envoy is quartered, i.e. his lodging.
36 ↩"Boyars" (boiarii) are the ruling nobles of the Wallachian court; the term is kept rather than flattened to "nobles" because it names a specific council of state whose counsel the prince is being taught to weigh.
37 ↩The printed "săi dai" is read as "să-i dai" ("that you give him"), matching the pattern of the surrounding imperatives.
38 ↩The Romanian ends the quoted prayer after "potrivnicului nostru" without punctuation before "Iar noi"; the sense is continuous, so both clauses are kept inside the prayer.
39 ↩"harnici / neharnici" here carries the older sense "capable, fit, worthy" rather than the modern "hardworking"; rendered "worthy" and "capable" to match the servants' self-abasement.
40 ↩"ne-au înfolosit" is unusual; the most plausible sense is that the host treated the envoys advantageously — i.e. with generous gifts and honor — which matches the next section's report of being honored and richly given to.
41 ↩"ca mărgăritariul" — literally "like the pearl"; the image is of speech as costly as pearls. Rendered as a plural simile for natural English.
42 ↩"harnici" in this older Romanian usage means "able, worthy, competent" rather than the modern sense "hardworking"; cf. its use at 1.33.23.s3, where "robii tăi cei neharnici" means "your unworthy servants."
43 ↩"ne-au rămas" is here the idiom for coming out ahead of someone in a contest — "they have bested us" — not "they remained to us."
44 ↩"cuvinte neclătite" literally "unshaken words": speech that cannot be knocked off balance in negotiation. Rendered "words that don't waver" to keep the diplomatic force.
45 ↩"scârbe" in this period covers both grief and disgrace/vexation; paired here with "tristăciune" (sorrow), the sense is public humiliation following on a botched embassy.
46 ↩Rom. boiari: the ruling noble class of Wallachia, who served as the prince's council and as his envoys. 'Nobles' would blur the specific office in view here.
47 ↩Rom. va purta bine și cu cinste cuvintele tale — literally 'will bear your words well and with honor.' The idiom covers both delivering the message accurately and doing so in a way that upholds the sender's dignity.
48 ↩"slujbă" here means the diplomatic errand or office entrusted to an envoy, not worship; rendered "assignment"/"business" to match the embassy context of the chapter.
49 ↩The quotation is not a verbatim biblical verse; it appears to adapt Isaiah 42:8 ("my glory I will not give to another") to the ruler's honor and income. Left as a candidate for later resolution.
50 ↩"vrédnic" carries both "worthy" and "competent"; "capable" is chosen here since the pairing with "înțelept" (wise) stresses fitness for the errand, matching the "not worthy of that assignment" in s1.
51 ↩"Deacii" (= deci/de-aci) functions here as a transitional "and so, next"; rendered as "Now then" to keep the sequencing force of the chapter's step-by-step instruction.
52 ↩Romanian sfat covers both "counsel" and the formal message/instructions an envoy carries. Here the diplomatic sense is primary, so it is rendered "message"; the advisory overtone ("counsel") is retained across the section.
53 ↩The three parallel questions are rhetorical: the answer, given in the next sentence and expanded in the following section, is that only God can. The Romanian runs them as one sentence; they are split here for readability, with no loss of the rhetorical chain.
54 ↩Romanian cinstea noastră covers both personal honor and the standing of the princely house; "the honor we hold" keeps the dynastic sense the passage requires.
55 ↩"panaghie sfânta" is the Panagia rite — the ceremonial lifting of a triangular portion of bread in honor of the Theotokos. "Raise the holy panaghia" keeps the Byzantine ritual specificity; a generic "offer a prayer to the Mother of God" would lose it.
56 ↩"sluga" here means the envoy/servant sent on the diplomatic mission described in this chapter, not a household slave.
57 ↩"nici ... ci de-abia": the second clause is a corrective adversative — not admiration but mockery. "de-abia să vor sătura de râs" is idiomatic hyperbole ("they will hardly have their fill of laughter"), rendered as "barely be able to get their fill of laughing," i.e. they cannot stop laughing.
58 ↩Romanian a proslăvi is kept as "glorify" throughout the section; the whole passage turns on the repeated verb, so a varied rendering would blur the argument.
59 ↩"ei nu știură" (literally "they did not know") is rendered "they had no idea," pairing with "făr' de veste" ("without warning") to carry the sense of catastrophe arriving unforeseen.
60 ↩"nimic nu să aléseră de dânșii" is an idiom — nothing came of them, nothing was left of them; not a statement about election.
61 ↩"Assa" is the name as it stands in the source. The story told in the next sentences — the angel stripping the king from his bed at night and casting him on a dunghill until he came to his senses — is the legend of Nebuchadnezzar/Assyrian-king type rather than the biblical Asa of Judah; the attribution is left as the text has it.
62 ↩"nesmereniia lui" is the abstract noun for his lack of humility; rendered "his refusal to humble himself" to keep the smerenie/nesmerenie contrast that runs through this chapter.
63 ↩"să dăzmeteci" — he came to himself, regained his senses; the same verb used of waking from a stupor.
64 ↩"de-abia" is read as "only barely / only with difficulty," matching its use in the neighboring section (NeagoeInvataturi.1.33.36.s1); it stresses how nearly the mercy was withheld, not the timing alone.
65 ↩The printed text breaks oddly at "smerenie înaintea lui Dumnezeu nu — face"; translated as the plain intended sense, "and does not practice humility before God."
66 ↩"să potrivéște lui Dumnezeu" literally "makes himself equal/a match to God" — the sin of presumption rather than mere comparison.
67 ↩"Să-i petréceți" here means to escort or see a guest off with honor at his departure, not merely "to spend time with"; rendered "send them on their way."
68 ↩"Ce mai prost" uses prost in its older sense of "plain, simple, modest" (of manner or rank), not the modern "stupid"; rendered "more plainly."
69 ↩"darul" here is the concrete gift or present given to envoys, not "grace" in the theological sense; rendered "gifts" to avoid importing the grace vocabulary.
70 ↩"scule" in this period means valuables or precious objects (jewels, plate, ornamented arms), not "tools".
71 ↩"avuți ta" in the copy text is read as "avuția ta" ("your wealth"), matching the parallel "avuție" earlier in the sentence.
72 ↩"vorbe proaste" here means plain or ordinary speech, not "stupid" speech; the contrast is with "cuvinte de taină" (confidential, secret talk).
73 ↩"harnic" here carries the older sense of "able, worthy, fit" rather than the modern "hardworking"; rendered "capable enough".
74 ↩"sol" covers both the envoy and the embassy/mission he carries; here the complaint is about the subject matter, so "embassy" is used, with "un sol" as the errand rather than the man.
75 ↩"cândai" here carries the sense "someday / eventually" (with a shade of "so that perhaps"); "fără părére rea" is the idiom for being without regret or resentment afterward.
76 ↩"vor neni" is read as "vor veni" ("will come"), an evident scribal/typographic slip; no other reading gives sense here.
77 ↩"hrăbori" is a Slavonic loanword meaning "brave, valiant"; rendered adverbially as "boldly" to keep the sentence natural.
78 ↩"să nu vă dați cinstea voastră lor" is literally "do not give your honor to them" — i.e. do not yield your princely dignity by submitting; "surrender your honor" preserves both the political and moral force.
79 ↩"svétâi" is the Church Slavonic word for "holy/saint"; kept in English as "Saint". The reference is to Barlaam of the Barlaam and Josaphat legend, a standard source of wisdom sayings in this book.
80 ↩"vei greși" spans "you will err / go wrong / fail" and can carry a moral sense of sin; rendered "come to grief" to keep both the practical failure and the fault in view.
81 ↩"făr' de vréme" literally "untimely" — here, launching an attack before the moment is right; rendered "before the right moment" to keep the tactical force.
82 ↩"dosădit" carries the sense of being insulted, humiliated, and put upon; "treats you with contempt" holds both the shaming and the abuse.
83 ↩"pildă" is both "example" and "parable"; here the falcon is held up as a model of conduct, in contrast to the cuckoo's.
84 ↩Romanian vultur here names the great predatory bird of the fable, introduced in the previous section as "a great bird, powerful beyond measure"; rendered consistently as "vulture" rather than "eagle."
85 ↩mărirea lui cea multă covers both sheer size and standing/greatness; the falcon's hesitation is over the vulture's bulk and rank together.
86 ↩nu vă potriviți lor means both "don't match yourselves against them" and "don't presume you are their equal in strength"; the counsel is against a premature pitched battle, not against resistance as such.
87 ↩The old Romanian idiom (literally 'perhaps they only match themselves to') carries a tone of incredulity: they are presuming to measure themselves against God's power.
88 ↩Romanian "Nu doar pentru păcatele noastre" is literally "not only/merely for our sins"; the older "doar" here carries a limiting rather than an additive sense, so the line asks God to act not on the basis of the petitioners' sins but on the basis of his mercy. Rendered "Not because of our sins" to keep that contrast clear.
89 ↩"Boyars" (boiari) is kept rather than flattened to "nobles": the term names a specific rank in the Wallachian council and army that the chapter addresses throughout.
90 ↩"de ai fi pohtit" reads as a second-person form inside a first-person plural speech; the most plausible intended sense is impersonal — "if wealth had been wanted/asked for" — so it is rendered as the enemies' wanting.
91 ↩"milă de capul mieu" is rendered as "care for my head" to keep the reciprocity with the previous sentence's compassion; the literal image is pity for a life at risk, not sentiment.
92 ↩The clause "iar pentru neplecăciunea lor, dar de-i va pleca Dumnezeu" is elliptical: the wordplay turns on neplecăciune (unbendingness, refusal to submit) and a pleca (to bend, bring low). The rendering supplies the concessive sense the syntax implies.
93 ↩'de față' literally 'face to face / in the open'; here contrasted with hanging back, so rendered 'in person' — i.e. the prince himself is present at the front.
94 ↩'străji' covers both standing watch and advance scouting detachments; here they move ahead of the army, so 'scouting parties' rather than 'sentries'.
95 ↩"toiul cel mare" (here spelled "întoiul cel mare", i.e. în + toiul) is the main mass of the army standing behind the two forward watches; rendered "the main body of the army" throughout the section.
96 ↩The source piles up negatives ("ca nu cumva să nu să poată ajunge"); the sense is clearly "so that they are not unable to reach one another," translated here as a single negative purpose clause.
97 ↩"într-o vreo frică mare" doubles the indefinite ("into a some great fear"); translated as the plainly intended "into some great fear."
98 ↩"să vor îndârji" carries the sense of being roused to stubborn fierceness, not mere encouragement; rendered "harden themselves for the fight."
99 ↩hărțuitori / a da harțu: light troops sent ahead to trade blows before the main engagement; rendered "skirmishers" / "start a skirmish" to keep the military sense concrete.
100 ↩The sentence is anacoluthic in the source: the subject ("that flight ... ") is left without a finite main verb, and the clause resumes with "dar de va fi ...". Translated as a suspended subject picked up by the two alternatives, which is the plainest intended sense.
101 ↩océianie: read as ocăianie, "wretchedness, miserable despondency" — the state of a man who counts himself lost. Rendered "wretched despair" to hold both the misery and the loss of hope.
102 ↩"Ci" here is adversative, continuing the previous section's counsel not to blaspheme; rendered "Instead" to keep that contrast. "măcar de" is concessive ("even if / even though").
103 ↩"de taină" carries both 'secret' and 'trusted/confidential'; rendered "secret" alongside "hidden" to keep the pairing, with the sense of trusted concealment carried by "good and true friends."
104 ↩"domnul" here is the political title (the rival prince/voivode the invaders have installed), not the divine Lord; rendered "ruler" to prevent that confusion.
105 ↩"să luați numele lui Hristos într-ajutor" is invocation, not talisman: calling on Christ's name as one's help. Kept literal to preserve that devotional force.
106 ↩'Iar' here is adversative-transitional; rendered 'But' to mark the turn from instruction to prayer. 'Dumnezeu cel milostiv' is a fixed epithet, 'the merciful God', rendered as 'God in his mercy' for natural English while keeping mercy explicit.
107 ↩The source shifts from plural ('spre voi') to singular ('te-au întristat', 'păcatele tale') mid-sentence; this alternation between addressing the son and the wider audience is characteristic of the text and has been preserved.
108 ↩"să-și miluiască oștile" uses the same root as mercy (milă): the ruler's open-handedness toward his soldiers is presented as an act of mercy, not merely of payroll.
109 ↩"porumb" here means pigeon/dove, the bird, not maize (a later sense of the word); the image is of birds flocking to the richest feed.
110 ↩"îndreptare" carries both "guidance/direction" and "correction/setting right"; "setting-straight" keeps both senses, since the fear of God both generates the virtues and rectifies them.
111 ↩"bunătăți" in this older usage means virtues or good qualities rather than material goods.
112 ↩Literally "will not spare their own death for you"; the Romanian idiom means they will not shrink from dying on your behalf.
113 ↩"să-ți păzească capul tău" is literally "guard your head"; the phrase carries both the concrete sense (protect the prince's person) and the idiomatic sense (keep you alive). The literal wording is kept because the bodyguard image is the point of the passage.
114 ↩The paired concessive "măcar de... măcar de" is rendered as "whether... or whether" to keep both outcomes in view; the adverb "tot" carries the sense of "all the same / regardless," here absorbed into "right beside you."
115 ↩"Miluiți de tine" literally "shown mercy/bounty by you" — here the ruler's patronage and gifts, which is what secures their loyalty.
116 ↩"Boyars" (boiari) are the ruling noble councillors of the Wallachian court; the term is kept rather than flattened to "nobles" because it names a specific office of counsel.
117 ↩"să fugi din război" is literally "to flee from the war"; in this military-counsel context it carries the sense of a withdrawal made in good order rather than a rout, which is why the advice is to withdraw with the picked men rather than alone.
118 ↩The Romanian strings three clauses with "iar" ("and/but"). The first "iar" is rendered as a resumptive "flee together with", the second as the concessive-consecutive "you'll still defeat", preserving the sentence's logic: an orderly retreat with a united guard can turn into victory.
119 ↩The quoted span echoes Psalm 54:23 in Vulgate numbering (55:22 in Hebrew numbering): "Cast your care upon the Lord, and he will sustain you; he will not let the righteous be shaken forever." Rendered from the Romanian wording, not from a Bible text; final source resolution belongs to a later stage.
120 ↩"nu va da gâlceavă dreptului în véci" is literally "will not give the righteous man strife forever" — the Romanian renders the psalm's "non dabit in aeternum fluctuationem iusto" (will not let the righteous waver/be shaken).
121 ↩"milostenie" is rendered "almsgiving" (works of mercy toward the poor) to keep it distinct from "mila sa" — God's mercy — at the end of the sentence.
122 ↩"Să te nevoești și să silești pentru sufletele lor" means to exert yourself and press earnestly — here, in having memorial prayers and offerings made for the dead in church. Rendered as "take pains and press hard" to keep both verbs' force.
123 ↩The Romanian strings the negations ("nu pentru căci... nici căci... ci") into one long sentence; split into two English sentences for readability, with "instead" carrying the force of the final adversative "ci".
124 ↩"Își pun ei capetele" is literally "they put down their heads" — an idiom for risking or losing one's life; rendered "lay down their lives."

Teachings of Neagoe Basarab to His Son Theodosios companion

Rule yourself daily, not just on retreat

Chosen Portion turns the mirror into a daily practice — a short reading and examining question each morning before you lead anyone.

Chosen Portion makes the mirror daily: the ruler-formation questions this collection preserves become a two-minute morning examination in the app.

A daily formation reading drawn from centuries of counsel to those in authority
One pointed examination question a day — two minutes, before the meetings start
Track your practice over weeks and watch the examined life become a habit

Chosen Portion — Daily Prayer (free iOS app) →